Quantification of moral damages for bodily injury: proportionality limit and objective criteria in insurance guarantee fund claims

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 18.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamant A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) şi a sumei de 209,04 RON (cu titlu de daune materiale).

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 200 din data de 12 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat în parte decizia nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârât, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a daunelor morale.

A obligat pârâtul la emiterea unei decizii prin care să dispună acordarea către reclamant a despăgubirii de 70.000 RON cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata despăgubirii de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) către reclamant.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 200 din data de 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs, recurentul-pârât arată că prin majorarea sumei acordată cu titlu de daune morale instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti având în vedere că, nu numai că a anulat în parte decizia atacată, dar a procedat şi la stabilirea despăgubirilor (omisso medio - fără ca autoritatea administrativă să fi statuat în prealabil asupra sumei cuvenite).

Chiar dacă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Or, în speţă, această situaţie nu se regăseşte, instanţa stabilind criterii proprii şi procedând şi la individualizarea întinderii prejudiciului.

Prin urmare, obligarea FGA la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale ar putea avea caracter exclusiv formal întrucât FGA nu a avut în vedere argumentele reţinute de instanţă, ba mai mult a arătat ca FGA a fost în imposibilitate să stabilească daunele morale în lipsa unui certificat medico-legal (probă pe care de altfel şi instanţa a considerat-o relevanta) iar din înscrisurile medicale ce au constituit documentaţia administrativă nu rezultă consecinţe vătămătoare reţinute, dincolo de împrejurarea că FGA nu avea posibilitatea administrării probei testimoniale în procedura administrativă.

Apreciază ca în mod legal a adoptat criterii obiective de cuantificare a daunelor morale ţinând cont de obligaţia instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plată, ţinând cont de legislaţia aplicabilă contractului de asigurare - în speţă - contractului de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie ale cărui clauze pentru transparenţă au fost transpuse în Norma ASF nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/2016 Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Învederează însă că FGA nu ar fi avut posibilitatea să dispună asemenea instanţei efectuarea unei expertize medico-legale.

Efectuarea acestor operaţiuni de stabilire a timpului de recuperare medicală sau a legăturii cauzale între accident şi leziunile traumatice şi urmările acestora este în competenţa INML Mina Minovici conform Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, coroborată cu dispoziţiile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1134/C/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale.

Prin urmare, consideră că dacă din probele administrate cu ocazia judecăţii pe fond, rezultau împrejurări noi, sau elemente de fapt şi de drept pe care autoritatea administrativă le-ar fi nesocotit cu ocazia stabilirii despăgubirilor datorate, instanţa putea să oblige FGA la reanalizarea cererii de plată ţinând cont de considerentele instanţei, dar nu să procedeze la o evaluare proprie a prejudiciului, prin asumarea competentelor Comisiei Speciale din cadrul FGA, astfel încât, devine aplicabil art. 488 alin. (4) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Instanţa reţine pentru acordarea daunelor în cuantum maxim "violenta accidentului şi ansamblul evenimentelor ce au urmat, care inevitabil au produs un puternic impact psiho-emoţional asupra reclamantului, implicat direct în accident, vătămarea corporală în sine şi persistenţa în timp a unor dureri, precum şi nivelul salarial avut înaintea incidentului."

În ce priveşte nivelul salarial avut înaintea accidentului, apreciază că acesta nu putea fi avut în vedere la majorarea cuantumului daunelor morale, neputând fi majorate daunele morale în considerarea unor daune materiale nedovedite. Chiar şi instanţa de fond reţine că nu a fost investită cu cuantumul daunelor materiale, ca apoi să le aibă în vedere la acordarea daunelor morale. Evident, considerentele sunt contradictori, fiind incidente prev. art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de alta parte, instanţa de fond acordă o valoare probatorie mai mare declaraţiei martorului, ignorând înscrisurile medicale din care rezultă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate în vederea vindecării şi restul consecinţelor accidentului, faptul că vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele, că reclamantul nu prezintă infirmitate şi nici prejudiciu grav şi permanent, respectiv că a fost păstrată capacitatea sa de muncă.

În esenţă, tot raţionamentul instanţei este întemeiat inclusiv pe declaraţia martorului ce relevă o influenţă negativă asupra vieţii reclamantului. Căci se reţine iniţial că din raportul de expertiză rezultă gravitatea leziunilor şi durata menţinerii consecinţelor vătămării (lipsa oricăror sechele permanente, 12-14 zile) ca apoi să se reţină că declaraţia martorei relevă alte dimensiuni ale prejudiciului moral al reclamantului şi influentele negative asupra vieţii reclamantului.

Or, în condiţiile în care, chiar dacă membrii Comisiei Speciale ar încerca ca indivizi să se transpună în situaţia petentului, este imposibil ca aceştia să resimtă aceleaşi sentimente sau aceeaşi intensitate a durerii, motiv pentru care era vitală adoptarea unor criterii obiective, transparente, care să excludă abuzurile. Astfel de criterii obiective sunt cel al numărului de zile de îngrijiri medicale necesitat în vederea vindecării, al împrejurărilor concrete ale cauzei, al gravităţii prejudiciului din perspectiva afectării situaţiei familiale, profesionale şi sociale.

Însă utilizarea criteriului numărului zilelor de îngrijiri medicale nu presupune şi ignorarea diagnosticului petentului, sau a consecinţelor accidentului rutier, căci numărul zilelor de îngrijiri medicale este utilizat pentru încadrarea într-unul dintre cele 3 praguri de despăgubire prevăzute de Procedura de vătămări corporale, însă pentru determinarea concretă a sumei acordate pe zi de îngrijire medicală - între 125 şi 900 RON- sunt avute în vedere consecinţele negative resimţite de petent astfel cum reies din înscrisurile aferente dosarului de daună. Astfel că nu se verifică susţinerea că recurenta-pârâtă ar fi ignorat consecinţele vătămătoare ale accidentului, însă în lipsa înscrisurilor medicale a fost pusă în imposibilitate de a analiza cererea de plată prin prisma propriei proceduri şi a celor 3 praguri şi criterii de evaluare a prejudiciului.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) şi a sumei de 209,04 RON (cu titlu de daune materiale).

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., a anulat în parte decizia nr. 7228/04.07.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a daunelor morale, a obligat pârâtul la emiterea unei decizii prin care să dispună acordarea către reclamant a despăgubirii de 70.000 RON cu titlu de daune morale şi a obligat pârâtul la plata despăgubirii de 70.000 RON (cu titlu de daune morale) către reclamant.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că prin intermediul acesteia se invocă incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ce priveşte criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., acestea vizează, în esenţă, depăşirea de către instanţa de judecată a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi adăugarea la lege, prin faptul că, prima instanţă a procedat la stabilirea despăgubirilor fără ca autoritatea administrativă să fi statuat în prealabil asupra sumei cuvenite.

Înalta Curte reţine însă, că depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activităţii executive sau legislative, însă pronunţarea instanţei în concordanţă cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ce consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, nu constituie o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.. În consecinţă, aceste critici vor fi analizate, în continuare, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că pentru emiterea deciziei nr. 7228/04.07.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a avut în vedere dispoziţiile art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011, în forma în vigoare la data producerii accidentului, conform cărora: "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

1. în caz de vătămare corporală:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

De asemenea, s-a reţinut că necesitatea existenţei unui certificat nedico-legal la dosarul de daune este prevăzută de procedura de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese a F.G.A., iar în lipsa acestui înscris nu este posibilă cuantificarea despăgubirilor cuvenite.

Însă, dispoziţiile sus-citate se pot corobora cu dispoziţiile art. 1387 C. civ., conform cărora în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1388 şi art. 1389 C. civ., după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă a celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.

În lipsa unor criterii şi limite legale, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Ţinând cont de aceste aspecte, preliminar, Înalta Curte reţine că, în lipsa altor criterii şi limite legale, pârâtul este îndreptăţit să apeleze la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), luând în calcul şi toate particularităţile speţei.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a suferit leziuni traumatice constând în: traumatism vertebral cervical şi toracal scor Frankel E.; traumatism facial; plăgi faciale suturate; contuzie oculară stg., conform biletului de ieşire din spital din data de 12. XI.2014, emis de Spitalul Judeţean Ploieşti, iar în cuprinsul sentinţei penale nr. 62 din data de 31.03.2021 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016 s-a reţinut că "partea civilă A. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat, pentru vindecare, 22-24 zile îngrijiri medicale".

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor fizice şi psihice încercate de persoana păgubită), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Însă, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Având în vedere faptul că intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale în calitate de pasager al autovehiculului x cu nr. x implicat în evenimetul rutier din data de 10.11.2014, dovedite cu biletul de ieşire din spital emis de Spitalul Judeţean Ploieşti, din care rezultă un număr de 14 zile de îngrijiri medicale, Înalta Curte reaminteşte că numărul de zile de îngrijiri medicale poate rezulta nu doar din cuprinsul unui certificat medico-legal, ci şi din alte acte medico-legale cum ar fi biletul de ieşire din spital.

În acest context, Înalta Curte reţine că, faţă de impactul accidentului rutier care s-a produs la data de 10.11.2014 asupra vieţii familiale a intimatului-reclamant, numărul redus al zilelor de îngrijiri medicale se vor acorda despăgubiri adecvate ce vin să compenseze prejudiciile morale suferite de acesta, prin reducerea cuantumului despăgubirilor de la 70.000 RON la 50.000 RON.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt întemeiate în raport de motivele invocate şi vor fi admise.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va reduce cuantumul despăgubirii reprezentând daune morale, acordate reclamantului A., de la 70.000 RON la 50.000 RON şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 200 din 12 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Reduce cuantumul despăgubirii reprezentând daune morale, acordate reclamantului A., de la 70.000 RON la 50.000 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.