Guarantee Fund ordered to issue compensation rulings after administrative silence, appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 iulie 2022 sub nr. x/2022 reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de către reclamanţi conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 95 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor de despăgubiri nr. 5755/05.11.2021 înregistrată la FGA la data de 23.11.2021 prin emiterea unei decizii.

A respins capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului FGA şi obligarea la plata de penalităţi.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 95 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bacău în raport de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 care reglementează competenta exclusivă a instanţei de la sediul FGA.

Astfel, "(5) în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010. republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

În noua reglementare, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 face trimitere la dispoziţiile C. proc. civ. care reglementează competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, respectiv, art. 94 şi urm. C. proc. civ.. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., "Curţile de apel judecă: în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale". Or, legea specială (Legea nr. 213/2015) prevede competenţa exclusivă a instanţelor de la sediul FGA.

Sentinţa civilă nr. 95/2022 din 14.10.2022 este dată cu greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 11 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma 24/2015, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, motive de nelegalitate care se circumscriu cazului de casare prevăzut de C. proc. civ. la art. 488 alin. (1) pct. 8 "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea Greşită a normelor de drept material."

Deşi se are în vedere dispoziţiile legii speciale din care rezultă complexitatea activităţii desfăşurată de FGA, instanţa de fond apreciază că FGA este ţinută să respecte termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Pe de alta parte, chiar si în ipoteza în care Fondul este ţinut de soluţionarea cererilor de plată într-un termen rezonabil, instanţa apreciază că termenul rezonabil este depăşit (8 luni de la formularea cererii de plată şi până la formularea cererii de chemare în judecată).

Menţionează că cererile de plată formulate de C. (cerere de plata nr. x, dosar de dauna x), A. (cerere de plata nr. x, dosar de dauna nr. y) B. (cerere de plata x, dosar de dauna w) sunt în evaluare, potrivit procedurii reglementată de Legea 213/2015 şi Norma ASF de aplicare.

Aşa cum s-a menţionat în apărări, până la data de 30.06.2022, pentru D. S.A. au fost primite la Fond peste 267.000 cereri de plată, în condiţiile în care se află în lucru în continuare dosare de daună preluate de la E. S.A., F. şi G., acestea fiind instrumentate şi soluţionate de către Fond în ordinea înregistrării şi completării dosarelor, Fondul efectuând toate activităţile şi respectând în totalitate procedura impusă de lege în vederea protejării dreptului garantat tuturor creditorilor de asigurare. Informaţii referitoare la situaţia cererilor de plată înregistrate la Fond pot fi obţinute accesând pagina de internet a Fondului.

Astfel, conform prevederilor art. 20 alin. (7) din Norma 24/2015, Fondul, pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată ale petenţilor şi a documentaţiei justificative aferente şi ulterior avizării dosarelor de daună de către direcţiile sale de specialitate, întocmeşte listele creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile urmează a se plăti din disponibilităţile sale. Listele creditorilor de asigurări sunt supuse aprobării comisiei speciale, plata indemnizaţiilor/despăgubirilor urmând a se face ulterior acestei aprobări.

Prin urmare, având în vedere specificul activităţii FGA, de schemă de garantare a asiguraţilor, precum şi volumul fluctuant al cererilor de plată ce pot fi înregistrate în segmente diferite de timp, în funcţie şi de portofoliul societăţilor de asigurare insolvente, legiuitorul nu a înţeles să prevadă un termen imperativ pentru soluţionarea cererii (efectuarea plăţii/emiterea deciziei).

Este şi motivul pentru care o serie de instanţe judecătoreşti au reţinut în hotărârile pronunţate că atunci când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, dar complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii publice urmează a se analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil.

Prin urmare, având în vedere că (i) Legea 213/2015, ca lege specială în materie, reglementează în mod expres procedura de urmat pentru creditorii de asigurări în vederea obţinerii despăgubirilor de la Fond, (ii) legea specială nu prevede un termen imperativ de soluţionare a cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări, (iii) intrarea în procedura de faliment a societăţii D. S.A. a determinat formularea unui număr foarte mare de cereri de plată, iar la momentul constatării insolventei faţă de această societate subscrisa mai aveam de soluţionat şi alte cereri de plată formulate în urma deschiderii procedurii falimentului faţă de F. S.A., E. S.A., H., G. S.A. şi având în vedere (iv) respectarea principiului nediscriminării şi al egalităţii de tratament în soluţionarea cererilor de plată, recurentul-pârât apreciază că acţiunea promovată de reclamanţi este inadmisibilă, neexistând un temei legal în baza căruia petitul promovat de aceştia trebuie soluţionat înaintea altor creditori de asigurare, dispoziţiile art. 906 C. proc. civ. nefiind aplicabile.

4. Apărările formulate în cauză.

În cauza de faţă nu s-au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererilor de plată şi stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului FGA.

Prima instanţă a admis cererea reclamanţilor, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubiri nr. x/05.11.2021 înregistrată la FGA la data de 23.11.2021 prin emiterea unei decizii şi a respins capetele de cerere referitoare la stabilirea unui termen de 10 zile pentru emiterea deciziei, aplicarea unei amenzi de 20% conducătorului FGA şi obligarea la plata de penalităţi.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin prima critică, recurentul-pârât susţine că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea competenţei teritoriale a Curţii de Apel Bacău în raport de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 care reglementează competenta exclusivă a instanţei de la sediul FGA.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, într-adevăr dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 menţionează că "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", însă, în cazul de faţă o astfel de decizie lipseşte atât timp cât recurentul-pârât nu a procedat la soluţionarea cererilor de plată şi nu a întocmit decizie de admitere/respingere a pretenţiilor cu care a fost sesizat.

În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că a fost învestită cu un act administrativ asimilat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu o contestaţie împotriva tăcerii instituţiei publice pârâte fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate în ce priveşte pretenţia reclamanţilor de a le fi soluţionată cererea de despăgubiri, impunându-se menţiunea că în speţă pârâtul nu a contestat această împrejurare, învederând în mod implicit prin întâmpinare că cererea depusă de reclamanţi este în curs de analiză şi soluţionare.

Totodată, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 menţionează că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte având în vedere că cererea dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, va respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bacău, ca nefondată.

Cu privire la critica recurentului-pârât conform căreia, hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 11 şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma nr. 24/2015 şi art. 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015:

"Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege."

Potrivit art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"(1) Pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată ale petenţilor, împreună cu documentele anexate, se întocmeşte lista creditorilor de asigurări ale căror creanţe certe, lichide şi exigibile urmează să fie plătite din disponibilităţile Fondului, precum şi lista cererilor de plată care urmează să fie respinse parţial sau total; listele se înaintează comisiei speciale, cu propunerea de aprobare sau respingere la plată a sumelor solicitate, iar după aprobarea acestor liste de către comisia specială se efectuează plăţile creanţelor de asigurări către creditorii de asigurări."

Aceste dispoziţii reglementează "procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului", din care rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, însă prima instanţă nu a dispus obligarea recurentului-pârât la plata creanţelor solicitate prin cererea de plată, ci obligarea la soluţionarea pe fond a acestei cereri, context în care criticile formulate sunt nefondate.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât conform căreia hotărârea ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Norma nr. 24/2015, conform cărora:

"(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului şi se depune la sediul acestuia, direct sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune şi la mandatarii desemnaţi de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări. În cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Declaraţia pe propria răspundere dată de petent în susţinerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilităţii de depunere a înscrisurilor justificative."

Or, în cazul de faţă hotărârea primei instanţe nu poate fi cenzurată din perspectiva dispoziţiilor legale sus-citate având în vedere că, aceste dispoziţii se referă la procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului, precum şi modalităţi de recuperare a sumelor plătite de la Fond, iar recurentul-pârât nu a fost obligat la plată.

Cu privire la fondul cererii deduse judecăţii, respectiv la obligarea recurentului-pârât de a proceda la soluţionarea cererii de despăgubiri nr. x/05.11.2021 şi înregistrată la FGA la data de 23.11.2021, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că termenul rezonabil de soluţionare a cererii a fost depăşit, având în vedere că de la data formulării cererii (23.11.2021) şi până la data sesizării instanţei de judecată (11.07.2022) au trecut aproximativ 8 luni, iar până la pronunţarea instanţei de recurs (20.09.2023) au trecut aproximativ 21 luni, context în care nu pot fi primite susţinerile sale conform cărora complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, analizarea cererii de plată.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 95 din 14 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.