Administrative liability for delayed processing of payment request by statutory insurance guarantee fund under Law no. 554/2004

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin acţiunea înregistrată la data de 02.04.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată nr. x/29.01.2016 şi să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea, de îndată, a unei astfel de cereri, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea adiţională depusă în cauză, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor către reclamantă pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin respingerea cererii de plată, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile în materia asigurărilor, respectiv 0,1% pe zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, până la data plăţii efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1950 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile, dar şi cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A. S.A. ("A."), prin care, evocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea căii de atac promovate, urmare unei succinte prezentări a actelor dosarului şi a soluţiei date de Curtea de Apel Bucureşti, recurenta - reclamantă a învederat, în esenţă, că motivarea oferită de prima instanţă este străină de natura cauzei, întrucât instanţa de fond a considerat că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea prin care A. a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani pe care aceasta ar trebui să le achite reclamantei în considerarea falimentului societăţii de B. S.A.

Recurenta a învederat că, deşi în trecut, între A. şi F.G.A., au existat cauze care au avut un astfel de obiect, prezenta speţă nu este una dintre ele, pretenţiile din cauza pendinte fiind formulate în raport de fapta proprie a F.G.A., respectiv în baza atitudinii pe care acesta a avut-o în soluţionarea cererii de plată, şi nu în raport de suma pe care F.G.A. ar fi trebuit să o achite creditorului de asigurări pentru intrarea în faliment a societăţii de B. S.A.

Din această perspectivă, recurenta a arătat că F.G.A. a achitat A. suma pe care o datora după un termen de peste 6 ani de la data depunerii cererii de plată, A. fiind lipsită de folosinţa sumei pe care F.G.A. trebuia să o achite, urmare soluţionării cererii de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin apărările depuse în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, învederând, în esenţă, urmare unei succinte prezentări a aspectelor solicitate prin cererea de chemare în judecată şi a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei existenţei actului administrativ nelegal raportat la cererea de plată ce face obiectul prezentului dosar, atât timp cât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, a dispus analizarea pe fond a cererilor, iar nu plata sumelor solicitate de A..

Intimatul a subliniat că rolul său este de a acoperi creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii, plăţile făcute de Fond reprezentând obligaţii ale asigurătorului falimentar, plătite prin parcurgerea procedurilor administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015 (actualmente Norma 24/2019). A mai arătat intimatul că F.G.A. nu se substituie, nu succedă şi nu reprezintă asigurătorii în faliment, fiind o instituţie de drept public care are ca scop plata de despăgubiri/indemnizaţii în cazul falimentului asigurătorului, Legea nr. 213/2015 aplicându-se cu precădere. Or, prevederile unui astfel de act normativ, nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de plată, acestea urmând a fi soluţionate într-un termen rezonabil, astfel cum această sintagmă a fost dezvoltată de practica C.E.D.O.

În ceea ce priveşte condiţia prejudiciului cauzat, intimatul a argumentat, în esenţă, că aceasta nu poate fi analizată în raport cu soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, atât timp cât o atare instanţă a dispus obligarea F.G.A. la analiza pe fond a cererilor de plată, şi nicidecum la plată. În acest sens, intimatul a apreciat că reclamanta a solicitat despăgubiri derivate din faptul că nu i-a fost soluţionată pe fond cererea de despăgubire de către F.G.A., reclamantei nefiindu-i recunoscut un drept la obţinerea debitului principal (a despăgubirilor din raportul de asigurare) câtă vreme chestiunea era pendinte în faţa F.G.A. şi pasibilă de a fi supusă inclusiv unei noi contestaţii în instanţă, în cazul în care F.G.A. refuza, pe fond, acordarea despăgubirilor (debit principal). Prin urmare, nefiind stabilit un drept al reclamantei la un debit principal în raportul juridic de drept administrativ, reclamanta nu putea invoca, cu temei, existenţa unui prejudiciu reparabil cauzat de refuzul soluţionării cererii privind debitorul principal din moment ce încă nu se cunoştea dacă reclamanta avea sau nu un drept la debitul principal, prejudiciul pretins nefiind cert.

Raportat la culpa F.G.A., intimatul a arătat că, deşi s-a constatat nelegalitatea unei decizii emise de F.G.A. prin interpretarea unei norme legale într-un mod diferit de interpretarea ulterioară dată de Î.C.C.J. prin hotărârea pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 29/2020 nu există o culpă a pârâtului, câtă vreme interpretarea dată de F.G.A. cu privire la plafonul de garantare de 450.000 RON aplicabil per creditor de asigurare nu a fost o interpretare singulară, inclusiv alte instanţe de judecată interpretând normele legale în acest sens.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 iulie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că toate argumentele de ordin critic expuse de reclamantă în memoriul de recurs au privit, în realitate, motivarea dată de prima instanţă soluţiei ce vizează fondul cauzei, neexistând critici care să privească excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii (analizată de prima instanţă din perspectiva prescripţiei dreptului la acţiune). De asemenea, se constată că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A.") nu a formulat recurs. În raport de limitele învestirii în recurs, Înalta Curte reţine că nu a fost chemată să analizeze şi legalitatea soluţiei date de prima instanţă unor astfel de excepţii.

Cât priveşte fondul cauzei, din circumstanţele concrete ale acesteia, instanţa de control judiciar reţine că recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care, ulterior modificării acesteia, a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului F.G.A. la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată nr. x/29.01.2016, prin decizia nr. 14452/03.05.2018 emisă de pârât. Reclamanta a apreciat că un atare prejudiciu constă, în principal, în penalităţi în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului C.S.A. nr. 14/2011), calculate de la data la care, în opinia reclamantei, ar fi trebuit să fie soluţionată cererea de plată şi până la data plăţii efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Pe cale de consecinţă, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ, în condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu o acţiune în răspundere patrimonială de drept administrativ, în raport de emiterea, de către autoritatea pârâtă, a unui act administrativ.

Din analiza sentinţei pronunţate de prima instanţă rezultă că aceasta a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma prevederilor Legii nr. 213/2015, apreciind, în esenţă, că penalităţile, dobânzile şi cheltuielile de judecată nu ar reprezenta creanţe de asigurare şi că pârâtul F.G.A. protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, fără să poată fi obligat la plata actualizărilor creanţelor pe care asigurătorii Casco le-au recuperat de la asigurătorul R.C.A. înainte de insolvenţă sau penalităţile stabilite de instanţe împotriva asigurătorului R.C.A. şi nici la cheltuielile de judecată ale acestora, întrucât nu din culpa F.G.A. s-au realizat aceste cheltuieli ori întârzieri. În acest sens, instanţa de fond a reţinut că F.G.A. realizează plăţi în condiţiile strict reglementate de Legea nr. 213/2015, iar un astfel de act normativ nu conţine reglementări exprese în sensul că F.G.A., ca schemă de garantare, ar avea obligaţia de a plăti penalităţi, dobânzi şi cheltuieli de judecată aferente despăgubirilor.

O atare motivare a sentinţei primei instanţe este, însă, una străină de natura cauzei, câtă vreme, după cum s-a arătat în paragrafele anterioare, acţiunea dedusă judecăţii în cauza pendinte este întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, iar, prin aceasta, partea reclamantă a supus analizei instanţei de contencios administrativ fapta proprie a pârâtului F.G.A., în calitatea sa de autoritate emitentă a unui act administrativ, pe care reclamanta a apreciat-o ca fiind cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care a solicitat acordarea despăgubirilor aferente.

Pentru aceste considerente, în raport de limitele învestirii, întrucât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti asupra fondului cauzei cuprinde numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe, soluţie de natură a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

Justificarea soluţiei de casare în parte a hotărârii atacate rezidă în împrejurarea că demersul primei instanţe de a-şi întemeia întregul său raţionament ce a privit fondul cererii de chemare în judecată pe identificarea eronată a naturii cauzei a lăsat neanalizate aspectele concret evocate prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, astfel cum a fost aceasta modificată, fapt ce determină casarea în parte a sentinţei pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care urmează să o analizeze pe fond.

Întrucât, după cum s-a arătat şi în paragrafele anterioare, soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii nu a format obiectul niciunei critici din recurs, instanţa de control judiciar, în raport de limitele învestirii, va menţine o atare soluţie.

Faţă de considerentele expuse în paragrafele anterioare, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A, va casa în parte, sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţinând dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1950 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.