Administrative liability for delayed insurance guarantee payment: mischaracterization of dispute as insurance claim debt rather than statutory damages

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin acţiunea înregistrată la data de 31.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată nr. x/28.01.2016 şi să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea, de îndată, a unei astfel de cereri, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea adiţională depusă în cauză, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor către reclamantă, pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin respingerea cererii de plată, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile în materia asigurărilor, respectiv 0,1% pe zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, până la data plăţii efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1949 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile, dar şi cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A. S.A. ("A."), prin care, evocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea căii de atac promovate, urmare unei succinte prezentări a actelor dosarului şi a soluţiei date de Curtea de Apel Bucureşti, recurenta - reclamantă a învederat, în esenţă, că motivarea oferită de prima instanţă este străină de natura cauzei, întrucât instanţa de fond a considerat că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea prin care A. a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani pe care aceasta ar trebui să le achite reclamantei în considerarea falimentului societăţii de B. S.A.

Recurenta a învederat că, deşi în trecut, între A. şi F.G.A., au existat cauze care au avut un astfel de obiect, prezenta speţă nu este una dintre ele, pretenţiile din cauza pendinte fiind formulate în raport de fapta proprie a F.G.A., respectiv în baza atitudinii pe care acesta a avut-o în soluţionarea cererii de plată, şi nu în raport de suma pe care F.G.A. ar fi trebuit să o achite creditorului de asigurări pentru intrarea în faliment a societăţii de B. S.A.

Din această perspectivă, recurenta a arătat că F.G.A. a achitat A. suma pe care o datora după un termen de peste 6 ani de la data depunerii cererii de plată, A. fiind lipsită de folosinţa sumei pe care F.G.A. trebuia să o achite, urmare soluţionării cererii de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, învederând, în esenţă, urmare unei succinte prezentări a aspectelor solicitate prin cererea de chemare în judecată şi a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004 termenul de prescripţie are durata de un an şi curge de la data la care recurenta-reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În opinia intimatului, pe de o parte, reclamanta a cunoscut producerea prejudiciului generat de nesoluţionarea în termenul legal a cererii de plată şi întinderea acestuia odată cu expirarea termenului de 30 de zile calculat de la data depunerii cererii de plată, iar pe de altă parte, începând cu data comunicării Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de respingere a cererii de plată (07.05.2018) şi producerea prejudiciului generat de respingerea cererii de plată şi întinderea acestuia, începând cu aceste două date fiind certe atât naşterea dreptului la despăgubiri, cât şi cuantumul lor (ce era fix şi determinat de norme administrative şi legale).

A mai arătat intimatul că, deşi prezenta acţiune a fost introdusă de A. cu mult înainte ca Î.C.C.J. să se pronunţe asupra cauzei ce forma obiectul dosarului x/2018, deci cu mult înainte ca F.G.A. să reanalizeze cerere de plată vizată de acţiunea pendinte şi să efectueze plata din data de 28.10.2021, A. a afirmat că nu a cunoscut întinderea prejudiciului până la data efectuării plăţii de către F.G.A., legându-se de faptul că aceste penalităţi sunt datorate zi cu zi şi că nu avea cum să aprecieze cuantumul lor înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de către Î.C.C.J. în antereferitul dosar sau până la plata efectivă a despăgubirii (28.10.2021).

Din această perspectivă, intimatul a învederat că după împlinirea termenului de prescripţie de 1 an nu se mai puteau calcula alte eventuale dobânzi/penalităţi, neputându-se reţine că reclamanta a cunoscut naşterea dreptului la despăgubiri doar la data de 13.10.2021, data soluţionării definitive a dosarului nr. x/2018, având în vedere că reclamanta a depus acţiunea, inclusiv cererea modificatoare, înainte de aceasta dată.

Totodată, intimatul a subliniat că achitarea sau nu a despăgubirii solicitate de A. nu prezintă nicio relevanţă în stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 iulie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei se reţine că recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care, ulterior modificării acesteia, a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A.") la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată nr. x/28.01.2016, prin decizia nr. 14452/03.05.2018 emisă de pârât. Reclamanta a apreciat că un atare prejudiciu constă, în principal, în penalităţi în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului C.S.A. nr. 14/2011) de la data la care, în opinia reclamantei, ar fi trebuit să fie soluţionată cererea de plată şi până la data plăţii efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Pe cale de consecinţă, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ, în condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu o acţiune în răspundere patrimonială de drept administrativ, în raport de emiterea, de către autoritatea pârâtă, a unui act administrativ.

Din analiza sentinţei pronunţate de prima instanţă rezultă că aceasta a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma prevederilor Legii nr. 213/2015, apreciind, în esenţă, că penalităţile, dobânzile şi cheltuielile de judecată nu ar reprezenta creanţe de asigurare şi că pârâtul F.G.A. protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, fără să poată fi obligat la plata actualizărilor creanţelor pe care asigurătorii Casco le-au recuperat de la asigurătorul R.C.A. înainte de insolvenţă sau penalităţile stabilite de instanţe împotriva asigurătorului R.C.A. şi nici la cheltuielile de judecată ale acestora, întrucât nu din culpa F.G.A. s-au realizat aceste cheltuieli ori întârzieri. În acest sens, instanţa de fond a reţinut că F.G.A. realizează plăţi în condiţiile strict reglementate de Legea nr. 213/2015, iar un astfel de act normativ nu conţine reglementări exprese în sensul că F.G.A., ca schemă de garantare, ar avea obligaţia de a plăti penalităţi, dobânzi şi cheltuieli de judecată aferente despăgubirilor.

O atare motivare a sentinţei primei instanţe este, însă, una străină de natura cauzei, câtă vreme, după cum s-a arătat în paragrafele anterioare, acţiunea dedusă judecăţii în cauza pendinte este întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, iar prin aceasta partea reclamantă a supus analizei instanţei de contencios administrativ fapta proprie a pârâtului F.G.A., în calitatea sa de autoritate emitentă a unui act administrativ, pe care reclamanta a apreciat-o ca fiind cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care a solicitat acordarea despăgubirilor aferente.

Apărările intimatului privind prescripţia dreptului la acţiune, în raport de împlinirea termenului de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi valorificate, câtă vreme soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii (analizată de prima instanţă din perspectiva prescripţiei dreptului la acţiune) nu a fost atacată cu recurs de intimat. De altfel, analizând cererea de recurs formulată de reclamantă, Înalta Curte observă că toate argumentele de ordin critic expuse în aceasta au vizat, în realitate, motivarea dată de prima instanţă soluţiei ce vizează fondul cauzei, neexistând critici care să privească excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii. Or, în raport de limitele învestirii în recurs, Înalta Curte reţine că nu a fost chemată să analizeze şi legalitatea soluţiei date de prima instanţă unor astfel de excepţii.

Pentru aceste considerente, în raport de limitele învestirii, întrucât hotărârea Curţii de Apel Bucureşti asupra fondului cauzei cuprinde numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe, soluţie de natură a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

Justificarea soluţiei de casare în parte a hotărârii atacate rezidă în împrejurarea că demersul primei instanţe de a-şi întemeia întregul său raţionament ce a privit fondul cererii de chemare în judecată pe identificarea eronată a naturii cauzei a lăsat neanalizate aspectele concret evocate prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, astfel cum a fost aceasta modificată, fapt ce determină casarea în parte a sentinţei pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care urmează să o analizeze pe fond.

Întrucât, după cum s-a arătat şi în paragrafele anterioare, soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii nu a format obiectul niciunei critici din recurs, instanţa de control judiciar, în raport de limitele învestirii, va menţine o atare soluţie.

Faţă de considerentele expuse în paragrafele anterioare, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A, va casa în parte, sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţinând dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1949 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.