Delay-of-proceedings complaint rejected as no unreasonable tardiness shown; petition denied.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the complaint concerning the delay of proceedings filed by the petitioner regarding case no. x/2022 of the Bucharest Court of Appeal, finding no unreasonable delay that would constitute procedural tardiness; the decision is final and without appeal. The petitioner had requested the preparation, adjudication, ruling, drafting, and communication of the decision in her appeal, registered on 21 April 2023, with a first hearing set for 24 May 2024. The Court held, under Articles 522–526 of the Civil Procedure Code, that the complaint requires demonstrating unjustified passivity by the court, assessed against objective criteria such as caseload, the nature of the dispute, and statistical data, and that the delay was not unreasonable given the case lacks urgent character and the timing does not sacrifice the quality of justice; therefore, the complaint was rejected.
Legislator headnote
AI generatedart. 522 C. proc. civ, art. 524 alin. (5) C. proc. civ; Delay-of-proceedings complaint rejected as no unreasonable tardiness shown; petition denied: x/2022 of the Bucharest Court of Appeal, finding no unreasonable delay that would constitute procedural tardiness; the decision is final and without appeal. The petitioner had requested the preparation, adjudication, ruling, drafting, and communication of the decision in her appeal, registered on 21 April 2023, with a first hearing set for 24 May 2024. The Court held, under Articles 522–526 of the Civil Procedure Code, that the complaint requires demonstrating unjustified passivity by the court, assessed against objective criteria such as caseload, the nature of the dispute, and statistical data, and that the delay was not unreasonable given the case lacks urgent character and the timing does not sacrifice the quality of justice; therefore, the complaint was rejected.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the contestation regarding the delay of the proceedings.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023
Asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată de petenta A., înregistrată la data de 27 iunie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect contestaţia privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, s-a solicitat "pregătirea judecării recursului, judecarea acestuia, pronunţarea unei soluţii, motivarea şi comunicarea deciziei", faţă de împrejurarea că recursul a fost înregistrat în dosarul antemenţionat la data de 21.04.2023.
Examinând contestaţia prin prisma actelor şi lucrările dosarului, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Titlul IV din C. proc. civ. (art. 522-526), sub denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", reglementează un mijloc procesual pus la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.
Înalta Curte reţine că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.
Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului optim şi previzibil" în soluţionarea cauzelor trebuie luate în considerare elementele obiective, care ţin de volumul de activitate al instanţei, de natura litigiului, de obiectul dosarului. De asemenea, prioritate au anumite cauze care au caracter urgent potrivit legii şi regulamentului instanţelor judecătoreşti, petentul nefiind parte într-o astfel de cauză.
Pe de altă parte, "termenului optim şi previzibil" evocă celeritatea procedurii, dar nu o celeritate cu orice preţ, ci una "rezonabilă", adică una care să nu sacrifice, în ultimă instanţă, calitatea actului de justiţie.
Totodată, contestaţia privind tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care se constată că soluţionarea cauzei a fost a amânată nejustificat şi se pot dispune măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.
În prezenta cauză se solicită "pregătirea judecării recursului, judecarea acestuia, pronunţarea unei soluţii, motivarea şi comunicarea deciziei" în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Din verificarea înscrisurilor şi a actelor de procedură aflate la dosar se constată că dosarul la care face referire contestatoarea a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2023, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 24.05.2024, la dosar fiind înregistrate cererea de recurs şi întâmpinarea.
Pe de altă parte, trebuie precizat că prin recurgerea la această procedură judiciară necontencioasă, părţile litigante nu trebuie să se îndepărteze de la scopul pe care legiuitorul l-a avut în vedere atunci când a reglementat instituţia juridică a contestaţiei la tergiversare, în sensul că nu orice întârziere în efectuarea unui act procedural echivalează cu tergiversarea procesului, în a doua situaţie trebuind dovedită reala nerezonabilitate a întârzierii.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că în raport de datele concrete ale dosarului nu se poate reţine existenţa unei tergiversări prin încălcarea termenului optim şi previzibil în modalitatea în care a fost instrumentat dosarul în procedura prealabilă şi ulterior acesteia.
În acest context, în mod evident, nu se poate susţine "pasivitatea instanţei de judecată" care, astfel cum s-a stabilit şi în doctrină caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatoarea A. cu privire la dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.