Constitutional exception admissibility and current interest for pension adjustments invalidated by subsequent legislative repeal

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 7 februarie 2022 sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să plătească fiecărui reclamant despăgubiri morale de 15.000 RON pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea art. III, pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanţii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. În drept, au invocat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa nr. 104/2022 din 18.04.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanţii A. şi B. şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE.

Deopotrivă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI şi intervenientul accesoriu MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE având ca obiect pretentii.

Recursurile exercitate în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de recurs reclamanţii A. şi B., criticând atât soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată la momentul judecării pe fond a pricinii, cât şi soluţia de respingere a acţiunii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În cadrul recursului ce vizează soluţia cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, referitor la sesizarea Curţii Constituţionale şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză

În dezvoltarea motivelor de recurs, cei doi recurenţi au susţinut în esenţă că instanţa de fond le-a încălcat dreptul la un proces echitabil, interpretând în mod greşit normele de drept material.

Susţin că instanţa ar fi trebuit să analizeze dacă sunt întrunite condiţiile legale de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu a făcut-o, deşi erau îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 714 din 09.11.2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 338 din 18 aprilie 2018, decizie ce este obligatorie pentru instanţă, aceasta statuând următoarele: "Curtea mai statuează că instanţa de judecată în faţa căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce ţin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care ţin de resortul instanţei de contencios constituţional, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a excepţiei ar putea privi exclusiv condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte,- care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cit privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992"

Mai susţin recurenţii că art. III, pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 nu a mai fost supus controlului de constituţionalitate, iar soluţionarea cauzei depinde de o eventuală decizie ce se va da de către Curtea Constituţională cu privire la excepţia invocată.

Prin urmare, instanţa de fond era limitată la analizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din art. 29 din Legea nr. 47/992, motiv pentru care apreciază că recursul este fondat, solictând admiterea acestuia.

În cadrul cererii de recurs ce vizează soluţia cu privire la fondul acţiunii, cei doi recurenţi au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării fondului, să se admită acţiunea, astfel cum a fost formulată.

Invocând tot motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut recurenţii că instanţa a reţinut greşit că nu au un interes actual, acest interes fiind însă probat de însăşi situaţia legislativă precară ce reglementează pensiile în sistemul public de pensii din România. La momentul acesta este o degringoladă în legislaţia privind pensiile publice. Astfel, pe site-ul oficial al intervenientului accesoriu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale la secţiunea aferentă aplicării legislaţiei în domeniul pensiilor, apare că legea în vigoare pentru plata pensiilor este Legea nr. 263/2010. Acelaşi lucru apare şi pe site-ul oficial al Casei Naţionale de Pensii Publice.

Analizând legislaţia în domeniul pensiilor publice, analiză susţinută de Repertoriul legislativ al Camerei Deputaţilor, susţin recurenţii că Legea nr. 263/2010 a fost abrogată la 01.09.2021. De asemenea, Legea nr. 127/2019 a abrogat Legea nr. 263/2010 la 01.09.2021, astfel cum au menţionat şi anterior şi, din cauza numeroaselor ordonanţe de urgenţă aprobate de pârât, Legea nr. 127/2019 va intra în vigoare de abia la 01.09.2023 (această modificare s-a introdus după aplicarea O.U.G. nr. 8/2021). Prin urmare, lăsând la o parte faptul că pe site-urile oficiale ale Guvernului apare ca fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, ceea ce este aberant, constată că la acest moment există vid legislativ în domeniul pensiilor publice, ceea ce contravine Constituţiei. În ceea ce priveşte problema dacă la momentul introducerii acţiunii O.U.G. nr. 8/2021 era în vigoare, recurenţii consideră că această ordonanţă era în vigoare şi producea efecte prin însăşi faptul că a modificat valoarea punctului de pensie care trebuia aplicată de la data de 01.09.2021, dată la care Legea nr. 263/2010 s-a abrogat.

Susţin recurenţii că motivarea instanţei, în sensul că articolul la care au făcut referire că este neconstituţional nu ar fi produs efecte juridice, este greşită, deoarece instanţa trebuia să analizeze obiectul acţiunii, respectiv petitul cererii, momentul introducerii acţiunii şi care era legislaţia în vigoare la acel moment, întrucât, în domeniul pensiilor publice, trebuie să existe o reglementare dată de o lege în vigoare şi nu de o ordonanţă de urgenţa în vigoare. Aşa cum au mai arătat, susţin în continuare recurenţii că, cel puţin analizând Repertoriul legislativ al Camerei Deputaţilor, între 01.09.2021 şi 01.09.2023 nu ar exista nicio lege pentru reglementarea pensiilor, pentru că nu se poate spune că Legea nr. 263/2010 este în vigoare.

În final recurenţii redau ceea ce Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 874/2010, respectiv: "Dreptul la pensie este un drept fundamental, preconstituit şi câştigat, neputând fi diminuat, nici măcar temporar şi nici afectat de proasta gestionare a bugetului de către stat."

Apărările intimatului

Împotriva celor două recursuri promovate de reclamanţi, a formulat întâmpinări intimatul - intervenient Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, acesta solicitând respingerea recursurilor şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinări

Deşi cele două întâmpinări au fost comunicate recurenţilor în termenul legal, aceştia nu au combătut apărările intimatului Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., ţinând cont de celeritatea impusă de legiuitor pentru soluţionarea unei astfel de cauze prin dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cadrul Rezoluţiei Preşedintelui Completului din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului, la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea recurenţilor - reclamanţi de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise şi reţine dosarul spre soluţionare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor din întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Analizând mai întâi criticile ce vizează soluţia dată de instanţă excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurenţii - reclamanţi, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, reţinând că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În cadrul examenului pe care-l face instanţa analizează doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru declanşarea contenciosului constituţional, ceea ce înseamnă că şi dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acesteia, fără a se analiza susţinerile ce vizează fondul excepţiei de neconstituţionalitate.

Însă, verificând admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- activitatea legii, în sensul că excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,

- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că, pentru a fi admisibilă excepţia de neconstituţionalizate, este necesar ca toate condiţiile să fie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiţii are drept consecinţă respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.

Având în vedere aceste considerente teoretice, instanţa de control judiciar, trecând la analizarea criticilor formulate de recurenţii - reclamanţi, constată că aceştia au invocat incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, interpretarea greşită de către instanţa de judecată a condiţiilor legale privind sesizarea Curţii Constituţionale, aceasta fiind limitată doar la analizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte nu poate reţine însă aceste critici, având în vedere că, pe de o parte, judecătorul fondului, în mod corect s-a limitat doar la analizarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a face o analiză proprie a conformităţii textelor criticate cu cele constituţionale, iar, pe de altă parte, aceasta a făcut o corectă interpretare şi aplicare a acestor norme de drept material.

Astfel, judicios a reţinut instanţa că nu este îndeplinită condiţia legăturii textului de lege apreciat ca neconstituţional, cu soluţionarea cauzei, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

În cauză, recurenţii-reclamanţi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III, pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, raportat la art. 53 alin. (1) şi art. 115 alin. (6) din Constituţia României, aceştia susţinând în esenţă că exerciţiul dreptului la pensie poate fi restrâns doar prin lege, iar O.U.G. nr. 8/2021 nu este lege. Articolul III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 încalcă dreptul la pensie nu în sens generic, ci în sens valoric, astfel că o lege nu poate fi modificată decât numai prin altă lege, iar valoarea punctului de pensie nu se poate modifica prin ordonanţă, ci numai prin lege; încalcându-se deopotrivă şi principiul simetriei în drept, potrivit căruia legea pensiilor putea fi modificată tot printr-o lege, iar nu printr-o ordonanţă, care are forţă juridică inferioară legii.

Raportat la circumstanţele şi obiectul cauzei deduse judecăţii, constată Înalta Curte că, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, reţinând că dispoziţiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021criticate de reclamanţi, pentru neconstituţionalitate, care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie 2022, nu au produs efecte, intervenind înainte de această dată modificarea, adusă prin pct. 2 din O.U.G. nr. 125/2021, la art. 82 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019, care urmează a intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023, potrivit art. 86 alin. (2) lit. b)1 din lege, introdus la pct. 4 din ordonanţă.

Astfel, s-a reţinut că, în condiţiile în care dispoziţiile criticate nu au produs efecte, reclamanţii nu justifică necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, întrucât posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestora,

În acest context, instanţa a apreciat că nu se poate susţine în mod pertinent existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza dedusă judecăţii, în sensul reglementat de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

Înalta Curte îşi însuşeşte soluţia şi considerentele instanţei învestite cu analizarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că, din interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.

"Legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

Reţine astfel Înalta Curte că legătura la care face trimitere textul de lege nu presupune doar simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Analizând dacă această legătură " cu soluţionarea cauzei" este îndeplinită, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care dispoziţiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, apreciate de recurenţi ca neconstitiţionale, nu au produs efecte, intervenind modificarea acestora înainte de data la care ar fi trebuit să se aplice, respectiv de la data de 01 ianuarie 2022, modificare adusă prin pct. 2 din O.U.G. nr. 125/2021, în mod corect a reţinut prima instanţă că această condiţie privind legătura dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza dedusă judecăţii nu este îndeplinită, o eventuală declarare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 neavând nici o influenţă asupra modului de soluţionare a acţiunii de faţă.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Aşadar, reţinerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalite invocată de recurenţii - reclamanţi, pentru neîndeplinirea condiţiei privind legătura cu soluţionarea cauzei, s-a făcut cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, criticile recurenţilor cu privire la soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Nefondate sunt şi criticile ce vizează soluţia dată de instanţă pe fondul acţiunii, Înalta Curte constatând că respingerea acţiunii reclamanţilor pe considerentul că aceştia nu prezintă un interes actual în promovarea cererii de obligare a Guvernului României la plata de despăguburi morale pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, este legală, fiind pronunţată cu interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul procesului.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel care învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Interesul, ca folos practic imediat pe care partea trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului.

Prin urmare, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Sub aspectul interesului, relevante sunt şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că:

"1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, ori, într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

a) Persoana vătămată - orice persoană titulară a unui drept, ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a a unei cereri..."

În cauză, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au solicitat obligarea Guvernului României la plata sumei de 15.000 RON, pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri morale, pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal - bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, susţinând că, prin adoptarea de către pârât a dispoziţiilor menţionate, cu depăşirea competenţelor de delegare, le-a fost afectat dreptul la pensie ca drept fundamental, nu în sens generic, ci în sens valoric, întrucât nu a fost respectată valoarea punctului de pensie prevăzută iniţial pentru data de 1 septembrie 2021 de art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019.

Potrivit art. 9 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă."

Din interpretarea textului reiese că, prin acţiunea introdusă, titularul dreptului pretins sau a interesului legitim trebuie să facă dovada că a avut loc o vătămare prin încălcare a dreptului sau interesului său, prin punerea în aplicare a unei ordonanţe sau dispoziţii dintr-o ordonanţă.

Astfel cum judicios a reţinut şi instanţa de fond, prin O.U.G. nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 18 februarie 2021, la art. III din ordonanţă, s-au adus modificări şi completări la Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările ulterioare, după cum urmează:

"1. La articolul 86 alin. (2), lit. c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"c) începând cu anul 2022 valoarea prevăzută la lit. b) se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."

2. La articolul 86, alin. (3)-(8) se abrogă.

3. La articolul 182 alin. (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 182 - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2023, cu excepţia:".

4. La articolul 182 alin. (1), după lit. b) se introduce o literă nouă, lit. b)1), cu următorul cuprins:

"b1) art. 86 alin. (2) lit. c) care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022;".

Ulterior, prin O.U.G. nr. 125/2021, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, publicată în: Monitorul Oficial nr. 1.189 din 15 decembrie 2021, s-a prevăzut:

"Art. I - Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 86 alin. (2), după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. b)1), cu următorul cuprins:

"b1) la data de 1 ianuarie 2022 - 1.586 RON;".

2. La articolul 86 alin. (2), lit. c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"c) începând cu anul 2023, valoarea prevăzută la lit. b)1) se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."

3. La articolul 182 alin. (1), lit. b)1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"b1) art. 86 alin. (2) lit. c), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023;".

4. La articolul 182 alin. (1), după lit. b)1) se introduce o nouă literă, lit. b)2), cu următorul cuprins:

"b2) art. 86 alin. (2) lit. b)1), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022;".

Aşadar, dispoziţiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, ce ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie 2022 şi, în raport de care reclamanţii au solicitat despăgubiri morale în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu au produs efecte deoarece, înainte de această dată, a intervenit modificarea adusă prin pct. 2 din O.U.G. nr. 125/2021, la art. 82 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019, care urmează a intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023, potrivit art. 86 alin. (2) lit. b)1 din lege, introdus la pct. 4 din ordonanţă.

Or, în condiţiile în care modificarea art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 adusă prin dispoziţiile art. III pct. 1 din O.U.G. nr. 8/2021, criticate de recurenţii - reclamanţi, s-a realizat prin O.U.G. nr. 125/2021, înainte ca aceste dispoziţii să fie puse în aplicare, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că intervenţia legiuitorului delegat nu a afectat drepturi câştigate ale reclamanţilor, întrucât cuantumul pensiei astfel majorat nu era în plată la data modificării Legii nr. 127/2017 prin ordonanţa de urgenţă.

Prin urmare, nu poate reţine că recurenţii -reclamanţi au suferit vreo vătămare a unui drept sau interes legitim prin aplicarea dispoziţiilor cuprinse în O.U.G. nr. 8/2021, de natură să justifice un interes actual în promovarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de faţă, motiv pentru care soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii formulate de recurenţii - reclamanţi, este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus judecăţii.

Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de reformare din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., astfel cum a fost invocat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În considerarea celor expuse, reţinând legalitatea hotărârii atacate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a respinge recursurile formulate de reclamanţii A. şi B., ca nefondate, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate pe calea prezentului demers judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 104/2022 din 18 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.