Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3882/2023 AI generated

Challenge to education ministry order barred by strict 15-day appeal deadline and non-compliance with postal notification requirements

Case Number Decizia nr. 3882/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal as late-filed and admitted the ex officio exception of tardivity, thereby upholding the lower court's judgment that had previously dismissed the plaintiff's action. The dispute involved a trade union challenging the validity of specific provisions in a Minister of Education order concerning labor regulations, which the Court of Appeals rejected on the merits. The decisive legal basis for the Supreme Court's decision was the strict application of procedural time limits, specifically Article 20 of Law No. 554/2004 and Article 182 of the Civil Procedure Code, which established a 15-day absolute and peremptory period for filing an appeal after the formal notification of the judgment on April 11, 2022; since the plaintiff filed the appeal on June 17, 2022, failing to meet the deadline of April 27, 2022, and the associated request to restore the deadline for missed deadlines under Article 186 of the Civil Procedure Code was rejected for lack of justified reasons, the court applied the sanction of lapse of rights under Article 185(1) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 186 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Challenge to education ministry order barred by strict 15-day appeal deadline and non-compliance with postal notification requirements: Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Keywords

AI generated
compliance with deadline procedural time limits late filing notification of the decision Civil Procedure Code right to education

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
64 de la data de 6 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea a fost formulată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerere de recurs de către reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G.
art. 186 alin. (2) C. proc. civ
Odată cu cererea de recurs, partea reclamantă a formulat în temeiul art. 186 alin. (2) C. proc. civ., cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac faţă de împrejurarea că sentinţa civilă atacată nu a fost comunicată la sediul indicat al acesteia în cadrul cererii de chemare în judecată.
art. 493 C. proc. civ
art. 248 C. proc. civ
Astfel, înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi excepţia tardivităţii declarării recursului.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004:
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ
"1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
art. 182 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".
art. 182 alin. (2) din C. proc. civ
554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea în data de 18 ianuarie 2022, sub număr de dosar x/2022, reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G. şi H. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea parţială a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, respectiv anularea art. 1 alin. (2) din ordinul menţionat şi obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 respectiv modificarea alin. (3) al art. 1 în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 64 de la data de 6 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 64 de la data de 6 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea a fost formulată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerere de recurs de către reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G. şi H., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

Odată cu cererea de recurs, partea reclamantă a formulat în temeiul art. 186 alin. (2) C. proc. civ., cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac faţă de împrejurarea că sentinţa civilă atacată nu a fost comunicată la sediul indicat al acesteia în cadrul cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat cu copie a motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Educaţiei nu a formulat apărări în cauză prin intermediul unei întâmpinări pe care să o înainteze la dosarul cauzei.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

1. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, se impune a preciza că cererea de repunere a părţii recurente în termenul de formulare a căii de atac a fost respinsă de către instanţa de control judiciar cu motivarea expusă în cadrul părţii introductive a practicalei de la termenul de judecată din data de 23.06.2023.

În acest context, instanţa de control judiciar a invocat, din oficiu, excepţia de tardivitate a cererii de recurs, excepţie pe care o va analiza în cele ce urmează.

Astfel, înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi excepţia tardivităţii declarării recursului.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004:

"1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Examinând înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă atacată cu recurs în cadrul dosarului de faţă a fost comunicată la adresa indicată de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv Oraş SATU MARE, Judeţ SATU MARE, la data de 11.04.2022, prin depunere la căsuţa poştală, aşa cum reiese din dovada de comunicare ataşată la fila x a volumului II al dosarului de fond.

Totodată, instanţa de control judiciar aminteşte că revine în sarcina părţii căreia i se comunică un act de procedură la adresa indicată în documentele de la dosar obligaţia de accesare periodică a cutiei poştale, în caz contrar, o asemenea situaţie neputând fi apreciată, prin analogie, cu necomunicarea actului de procedură din partea instanţei de judecată, aşa cum tinde a acredita recurentul-reclamant în cadrul motivelor de recurs.

În cauză, cererea de recurs a fost depusă direct la instanţa de fond - Curtea de Apel Oradea la data de 17 iunie 2022, conform ştampilei aplicate de Compartimentul Registratură pe prima pagină a recursului, ataşată la dosarul instanţei de recurs, aşadar, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ. .

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinţei civile recurate şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi nici de la modalitatea în care acestea se calculează, respectiv faţă de comunicarea sentinţei civile la data de 11.04.2022, ultima zi de declarare a căii de atac era data de 27.04.2022. Prin urmare, depunerea cererii de recurs la data de 17 iunie 2022 este tardivă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că la dosar, deşi a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., partea nu a indicat motivele temeinic justificate care au determinat-o să declare cu întârziere calea de atac, astfel că această solicitare a fost respinsă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată din oficiu, şi va respinge recursul, ca tardiv declarat, aplicând astfel şi sancţiunea juridică a decăderii părţii din exercitarea dreptului de declarare a acestei căi de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii cererii de recurs, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare în numele membrilor de Sindicat A., B.,D., C., E., F., G., H. împotriva sentinţei nr. 64/CA/2022 din 6 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2023.