Appeal on time-barred hospital challenge to ministry control report admitted, lower judgment annulled and remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare, declinată de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea şi suspendarea Raportului de control nr. x/31.08.2020 privind verificarea efectuată la nivelul Spitalului de urgenţă Dr. Constantin Opriş din Baia Mare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 621 de la data de 30 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia tardivităţii şi a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca tardivă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 621 de la data de 30 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, cu casarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt şi a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, că hotărârea atacată cuprinde considerente netemeinice şi nelegale.

Astfel, maniera de analizare a excepţiei de tardivitate expusă de prima instanţă de judecată este greşită şi a condus la pronunţarea unei sentinţe civile nelegale care nu este susţinută de probele existente la dosarul cauzei.

În acest sens s-a reţinut că, în dosarul Curţii de Apel Cluj, nu se află plicul/dovada expedierii coletului firmei de curierat pentru verificarea numărului de AWB, iar înscrisurile depuse ataşat răspunsului la întâmpinare nu au fost apreciate ca fiind suficient de concludente pentru a fi înlăturat orice dubiul referitor la data la care cererea de chemare a fost expediată către Curtea de Apel Cluj, fiind astfel necesară depunerea unor probe suplimentare sau lămuriri noi, sens în care s-ar fi impus repunerea cauzei pe rol, în temeiul dispoziţiilor art. 400 C. proc. civ. pentru a pune în discuţia contradictorie a părţilor aceste aspecte care nu au fost dezbătute o dată cu susţinerea apărărilor asupra acestei excepţii la termenul de judecată din 16.03.2022, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante să combată ori să probeze aceste reţineri eronate.

Instanţa de fond nu a aplicat corect şi legal principiile procesului civil, în special cele evocate la art. 14 şi art. 22 din C. proc. civ.

Astfel, din economia dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. rezultă cu titlu imperativ că judecătorul are atributul de a soluţiona litigiu conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, având totodată îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, după ce, în prealabil a supus dezbaterii contradictorii, motivele de fapt şi de drept, precum şi explicaţiile şi mijloacele de probă.

Cu toate că, din perspectiva recurentei-reclamante la dosarul cauzei a existat dovada expedierii la data de 07.05.2021 a acţiunii în contencios administrativ către Curtea de Apel Cluj, respectiv AWB-ul expediţiei (aspect necontestat în mod expres de către intimata-pârâtă), judecătorul fondului, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, nu a solicitat lămuriri suplimentare, în măsura în care a apreciat că nu ar fi suficient de lămuritoare explicaţiile date în acest sens de recurenta-reclamantă, respectiv o solicitare de a se lămuri legătura dintre dovada de trimitere aflată la dosar - AWB şi documentele care au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Cluj în cadrul dosarului nr. x/2021, cu titlu de acţiune în contencios administrativ ce viza Raportul de Control nr. x/31.08.2020.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

In practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Dispoziţia legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi pentru a da instanţelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar. Mai mult decât atât, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Astfel, nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

Art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, fără a sse pretinde, în acelaşi timp, să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument, fiind obligatoriu ca analiza din considerente să ducă în mod logic la soluţia adoptată.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile uneia sau alteia dintre părţile litigante, impunând astfel respectarea unei clarităţi în exprimare.

Din lecturarea hotărârii atacate nu rezultă în concret care este motivul pentru care judecătorul fondului a înlăturat efectul înscrisului constând în AWB nr. x.05.2021 ce face dovada expedierii acţiunii în contencios administrativ către Curtea de Apel Cluj în interiorul termenului deferit de lege, respectiv 6 luni de la data recepţionăm răspunsului la plângerea prealabilă.

Mai mult decât atât, este de totală rea-credinţă afirmaţia judecătorului fondului în sensul că, întrucât societatea de avocatură are sediul în raza Curţii de Apel Cluj, unde are foarte probabil majoritatea proceselor, să mai fi existat şi alte trimiteri în aceeaşi zi, motiv pentru care nu se poate garanta că trimiterea conform AWB-ului nr. x/07.05.2021 a fost chiar acţiunea în contencios administrativ, iar conţinutul nedeclarat nu garantează că a fost atacat respectivul act, adică chiar Raportul de Control nr. x/31.08.2020.

Procedând de această manieră judecătorul fondului a dat curs, fără temei, unei suspiciuni nereale în sensul că reprezentantul recurentei-reclamante a încercat să inducă în eroare instanţa prin prezentarea unor înscrisuri - AWB-ul de trimitere - care nu ar reflecta realitatea, aceasta fiind, în opinia magistratului, o probă "produsă" pro causa şi fără a face dovada deplină a datei expediţiei.

In realitate, expedierile societăţii de avocatură, în marea lor majoritate se efectuează prin intermediul trimiterilor poştale, prin serviciile furnizate de Poşta Română.

In cazul de faţă, s-a procedat de această manieră, respectiv expediere prin societatea de curierat, tocmai pentru a conferi trimiterii o mai mare siguranţă, avându-se în vedere, pe de o parte, importanţa acţiunii şi implicaţiile pe care aceasta le are, iar pe de altă parte, pentru că era vorba despre un colet care cuprindea un număr foarte mare de documente, având o greutate de 11 kg, fiind trimis într-o cutie de mari dimensiuni, dorinţa fiind de a ajunge în siguranţă la destinaţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 199 C. proc. civ., în ceea ce priveşte modalitatea de înregistrare a cererii de chemare în judecată, printre variantele enumerate se regăseşte şi posibilitatea că acţiunea introductivă să fie expediată instanţei de judecată prin curier, însă, nu este prevăzută în mod expres, obligativitatea ca această trimitere, fie că este expediată prin poştă, fie că este expediată prin curier, să fie trimisă prin scrisoare cu conţinut declarat.

Aşa cum se poate observa din lecturarea dispoziţiilor art. 199 alin. (2) C. proc. civ. obligativitatea păstrării, dovezilor privind modul în care cererea de-chemare în judecată a fost transmisă către instanţă aparţine instanţei care primeşte acţiunea introductivă de instanţă, având obligaţia de a le preda preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta şi totodată de a le păstra la dosarul cauzei.

Astfel, este evident în aceste condiţii că, în măsura în care judecătorul fondului nu a regăsit la dosarul cauzei aceste dovezi de transmitere a cererii de chemare în judecată avea posibilitatea fie să întrebe, partea cu privire la acest aspect, fie să dispună verificările necesare în acest sens pentru lămurirea situaţiei.

Recurenta-reclamantă nu poate fi sancţionată pentru o eventuală lipsă de diligentă în ceea ce priveşte nerespectarea de către instanţă, ca destinatar al trimiterii, a obligaţiei de păstrare a dovezii de trimitere a cererii de chemare în judecată, atâta timp cât recurenta-reclamantă a probat cu înscrisuri dovada de trimitere a cererii de chemare în judecată în interiorul termenului de 6 luni, respectiv cu 2 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă pentru nemotivare, iar în subsidiar, în cazul în care se va trece peste excepţia de nulitate a recursului, să fie respinsă calea de atac, ca nefiind fondată.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii de recurs a reclamantului, Înalta Curte constată că, deşi este invocat acest motiv de recurs, el nu este însoţit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menţionat s-ar încadra critica de nelegalitate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte menţiuni prevăzute cu caracter imperativ, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătoreşti, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerinţa imperativă a dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurentul-reclamant.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerinţa legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale şi indicarea pretinselor greşeli de judecată săvârşite de instanţă, cerinţă nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susţinerilor acestuia doar o aparenţă de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs.

Prin urmare, sancţiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) şi c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurent, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aminteşte Înalta Curte că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată de prima instanţă cu nesocotirea dispoziţiilor legale de la art. 425 C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând considerentele sentinţei recurate, constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică, în mod convingător, soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că se impune respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, argumentele dezvoltate de prima instanţă în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate conduc la soluţia care este cuprinsă în dispozitivul aceleiaşi hotărâri motiv pentru care aceasta poate face obiect al controlului judiciar efectuat de instanţa superioară în cadrul prezentei căi de atac.

Pe cale de consecinţă de impune respingerea criticilor formulate re recurentul-reclamant din perspectiva nemotivării sentinţei civile atacate sau a faptului că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea sunt apreciate ca fiind întemeiate şi urmează a fi admise cu argumentaţia ce va fi expusă în paragrafele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

In speţă, din examinarea sentinţei atacate, rezultă că analiza cererii de chemare în judecată efectuată de instanţa fondului, din perspectiva excepţiei de tardivitate, este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept procedural prevăzute la art. 199 alin. (2) din C. proc. civ. prin raportare la art. 22 din acelaşi cod.

In ciuda celor susţinute de către intimatul - pârât prin întâmpinare, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 199 alin. (2) din C. proc. civ., in cazul încălcării normei privind obligativitatea păstrării la dosarul cauzei a dovezilor de transmitere a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 22 din acelaşi cod, se impunea ca judecătorul fondului să solicite informaţii suplimentare de la firma de curierat care asigurase transportul documentelor din care să reiasă data la care a fost transmisă acţiunea de reclamantă.

Pe cale de consecinţă, se impunea ca judecătorul fondului să efectueze, în vederea aflării adevărului, demersuri pentru a se înainta instanţei învestite cu soluţionarea cauzei înscrisuri relevante din care să reiasă cu certitudine data la care cererea de chemare în judecată a fost iniţial transmisă Curţii de Apel Cluj.

Mai mult, în condiţiile în care la instanţa care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei nu se mai regăseau dovezile de trimitere a cererii de chemare în judecată, nu putea fi sancţionată recurenta - reclamantă pentru o eventuală lipsă de diligentă în ceea ce priveşte nerespectarea de către instanţă, ca destinatar al trimiterii, a obligaţiei de păstrare a dovezilor de comunicare a acţiunii, atât timp cât recurenta-reclamantă a probat cu înscrisuri faptul că a transmis cererea de chemare în judecată în interiorul termenului de 6 luni, respectiv cu 2 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege.

Alături de recurentul - reclamant din prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că, în mod cu totul nejustificat, judecătorul fondului a sancţionat netrimiterea cererii de chemare în judecată printr-o expediere cu conţinut declarat, în condiţiile în care dispoziţiile legale nu impun o astfel de obligativitate în sarcina celui care sesizează instanţa de judecată.

Totodată, Înalta Curte reţine că prima instanţă a trecut în mod superficial cu vederea peste conţinutul AWB nr. x.05.2021 ce face dovada expedierii acţiunii în contencios administrativ către Curtea de Apel Cluj în interiorul termenului deferit de lege, respectiv 6 luni de la data recepţionăm răspunsului la plângerea prealabilă.

În considerarea tuturor celor anterior expuse, instanţa de control judiciar constată că, din analizarea ansamblului probator existent la dosarul cauzei se relevă elemente factuale care conduc în mod direct la concluzia că prima instanţă, la pronunţarea soluţiei, a încălcat normele de procedură care atrag sancţiunea nulităţii hotărârii de fond.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, apreciind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de recurs împotriva sentinţei civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul - reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Constată nul motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8. declarat de recurentul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de recurentul - reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 621 din 30 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2023.