Timeliness of license renewal application: calculation of 90-day deadline and extension for non-working days under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2020, la data de 06.04.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE - DIRECŢIA DE ORDINE PUBLICĂ a contestat Dispoziţia IGPR - DOP nr. x/21.02.2020, Adresa IGPR -DOP nr. x/S3/21.02.2020, Răspunsul nr. x/27.03.2020 la plângerea prealabila şi a solicitat:

- Suspendarea Dispoziţiei IGPR -DOP nr. x/21.02.2020, Adresei IGPR -DOP nr. x/S3/21.02.2020, Răspunsului nr. x/27.03.2020 pana la soluţionarea definitiva a cauzei - conform pct. III din prezenta cerere,

- anularea în totalitate a Dispoziţiei IGPR -DOP nr. x/21.02.2020, Adresei IGPR-DOP nr. x/21.02.2020, Răspunsului nr. x/27.03.2020 şi obligarea paratei la reînnoirea licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005 pe o perioada de 3 ani conform cererii noastre de prelungire.

Prin încheierea din data de 22.04.2020 instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a actelor administrative formulată de reclamantă.

Hotărârea ce fac obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa civilă nr. 164 din 01 iulie 2020 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE - DIRECŢIA DE ORDINE PUBLICĂ, şi, în consecinţă:

A anulat deciziile de respingere a cererii reclamantei emise de pârât sub nr. x/21.02.2020, nr. y/21.02.2020 şi sub nr. x/27.03.2020 şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de prelungire a licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005, respectiv să verifice îndeplinirea condiţiilor legale impuse de Legea nr. 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012 în acest scop.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2894 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu partea din acţiune admisă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 164 din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE şi, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea criticilor sale recurentul susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit art. 181 din C. proc. civ. atunci când a efectuat calculul termenului minim de 90 de zile înaintea căruia trebuia depusă documentaţia completă pentru solicitarea reînnoirii licenţei.

Curtea de Apel Timişoara a constatat în mod corect că termenele stabilite de Legea nr. 333/2012 H.G. nr. 301/2012 se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 C. proc. civ. pe zile libere, acesta fiind dreptul comun în materia calculului termenelor. Astfel, unde legea nu prevede o altă modalitate de calcul termenelor prevăzute în cuprinsul ei, intervine dreptul comun.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat corect că nu intră în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte, constatările instanţei fiind în concordanţă cu art. 181 alin. (1) pct. 2.

Totuşi, raţionamentul instanţei de fond a devenit viciat atunci când a stabilit modalitatea de calcul a termenului minim de 90 zile, efectuând o interpretare eronată a tipului de termen incident în cauză, aplicând, prin urmare, în mod greşit art. 181 din C. proc. civ.

Astfel, solicită a se observa că termenul de 90 zile prevăzut de H.G. nr. 301/2012 este un termen de regresiune şi se calculează în sensul invers al curgerii timpului. Un astfel de termen se calculează, într-adevăr, în sistemul zilelor libere, însă în sensul curgerii inverse a timpului, zi după zi.

Exempli gratia, invocă art. 159 din C. proc. civ. ce stabileşte că "citaţia şi celelalte acte de procedură, sub acţiunea nulităţii, vor fi înmânate părţii cu cei puţin 5 zile înaintea termenului de judecata1" şi susţine că, în acest caz, dacă termenul de judecată este stabilit pentru data de 25.08.2020, citaţia trebuie comunicată părţii cel mai târziu la data de 19.08.2020.

Aşa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei, licenţa de funcţionare a reclamantei nr. x a fost eliberată la data de 07.03.2005, cu valabilitate până la data de 06.03.2020. Având în vedere că ziua de la care începea să curgă termenul era 06.03.2020, zi care nu intră în calcul, iar ziua la care se împlinea termenul era 07.12.2019, zi nelucrătoare, societatea avea obligaţia de a depune cererea de reînnoire însoţită de documentaţia completă la I.P.J. Timiş, cel mai târziu la data de 06.12.2019.

Prin urmare, solicită să se constate că societatea nu a respectat condiţia imperativă privind depunerea documentaţiei necesare reînnoirii licenţei de funcţionare cu cel puţin 90 de zile anterior expirării licenţei, iar instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit art. 181 din C. proc. civ., reţinând în mod greşit că termenul de depunere a cererii de reînnoire a licenţei şi documentaţiei a fost respectat şi că pârâtul trebuia să soluţioneze cererea reclamantei şi să analizeze documentele depuse de către aceasta cât timp acestea au fost depuse în termen.

Or, documentele nu au fost depuse în termen, adică cel târziu la data de 06.12.2020, ci la data de 09.12.2020, nefiind respectate prevederile Legii nr. 333/2003 şi ale H.G. nr. 301/2012.

Invocând Decizia ÎCCJ nr. 2125/16.04.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015, recurentul solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului formulat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE a formulat întâmpinare intimata A. S.R.L., în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recursul este nul deoarece motivele invocate de recurent nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acest motiv fiind invocat doar în mod formal.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, termenul de depunere a documentaţiei fiind respectat, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatei A. S.R.L. i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE a nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 16.12.2020 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după soluţionarea cu prioritate a excepţiei nulităţii recursului, în conformitate art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările din întâmpinare şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - reclamantă în cadrul întâmpinării, aminteşte Înalta Curte că a fost soluţionată în şedinţa publică de la termenul de faţă, înainte de a se deschide dezbaterile pe fondul recursului, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de instanţă la pronunţarea acestei soluţii regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, în ceea ce priveşte contextul factual, se reţine că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantei A. S.R.L. de anulare în totalitate a Dispoziţiei IGPR -DOP nr. x/21.02.2020, Adresei IGPR-DOP nr. x/21.02.2020, Răspunsului nr. x/27.03.2020 şi obligarea paratei la reînnoirea licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005 pe o perioada de 3 ani conform cererii de prelungire.

În fapt, reclamanta este titulara Licenţei de funcţionare nr. x din 07.03.2005 emisă pentru a desfăşura activităţi în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei şi valabilă până la data de 06.03.2020.

La data de 09.12.2019 reclamanta a înregistrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş (I.P.J. Timiş) o cerere de reînnoire a licenţei de funcţionare împreună cu documentaţia aferentă.

Documentaţia a fost înaintată de către I.P.J. Timiş, împreună cu Raportul nr. x/27.01.2020 prin care s-a propus neacordarea reînnoirii Licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005, Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În urma analizei documentaţiei depuse de către reclamantă şi a raportului I.P.J. Timiş, Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a constatat că cererea de solicitare a reînnoirii licenţei nr. x din 03.12.2019 a fost înregistrată în evidenţele I.P.J. Timiş cu nr. x/09.12.2019, cu 89 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenţei de funcţionare. În consecinţă, în baza Referatului nr. 418.588/S3/AT din 21.02.2020 prin care a fost propusă "neacordarea licenţei de funcţionare nr. x din 07.03.2005", la data de 21.02.2020, a fost emisă de către pârâtă Dispoziţia nr. 418589/04.01.2017, prin care s-a dispus neacordarea reînnoirii Licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005 deţinută de reclamantă deoarece s-a apreciat că s-au încălcat prevederile art. 87 alin. (1), coroborat cu art. 88 alin. (1) lit. f) din Anexa la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Soluţionând cererea de anulare a actelor administrative contestate, formulată de reclamanta A. S.R.L., Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis-o în parte, în sensul că a anulat deciziile de respingere a cererii reclamantei emise de pârât sub nr. x/21.02.2020, nr. y/21.02.2020 şi sub nr. x/27.03.2020 şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de prelungire a licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005, respectiv să verifice îndeplinirea condiţiilor legale impuse de Legea nr. 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012 în acest scop.

Recurentul - pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE - DIRECŢIA DE ORDINE PUBLICĂ, prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăţi, a criticat sentinţa prin care s-a soluţionat fondul litigiului, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentul a susţinut în esenţă greşita interpretare a dispoziţiilor art. 181 din C. proc. civ.

Aceste critici nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.." când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte", iar potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.." Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Astfel, raportat la aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care ultima zi de valabilitate a licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005 acordată reclamantei era data de 06.03.2020, raportat la dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. aceasta nu intră în calculul termenului, astfel că prima zi de expirare a termenului de valabilitate a licenţei a fost data de 07.03.2020. Or, faţă de această dată, 07.03.2020, prin calcularea pe zile libere a termenului minim de 90 de zile în care reclamanta trebuia să depună cererea cu documentaţia aferentă, rezultă că ultima zi de depunere în termen a acesteia a fost data de 08.12.2019. Cum însă ziua de 08.12.2019 este o zi nelucrătoare (duminică), în mod corect, judecătorul de primă jurisdicţie, aplicând şi interpretând judicios dispoziţiile art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., a reţinut că cererea de reînnoire a licenţei de funcţionare împreună cu documentaţia aferentă putea fi depusă cel târziu până în data de 09.12.2019, aceasta fiind prima zi lucrătoare, respectiv luni, iar acest termen a fost respectat de către intimata - reclamantă, cererea de reînnoire a licenţei împreună cu documentaţia aferentă fiind depuse chiar în data de 09.12.2019.

Eronat susţine recurentul - pârât că cererea de reînnoire a licenţei însoţită de documentaţia completă trebuia depusă cel mai târziu la data de 06.12.2019, în condiţiile în care, raportat la data de 07.03.2020, ce reprezintă prima zi de expirare a termenului de valabilitate a licenţei, prin calcularea pe zile libere a termenului minim de 90 de zile în care reclamanta trebuia să depună cererea cu documentaţia aferentă, rezultă că ultima zi de depunere în termen a acesteia era data de 08.12.2019, într-o zi de duminică.

Cum dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ. prevăd fără echivoc faptul că " termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare", iar prima zi lucrătoare după data de 08.12.2019 a fost luni, 09.12.2019, în mod corect a reţinut prima instanţă că termenul de depunere a cererii de reînnoire a licenţei şi documentaţiei aferente a fost respectat de către intimata - reclamantă, motiv pentru care se impune anularea deciziilor de respingere a cererii şi obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a cererii de prelungire a licenţei de funcţionare nr. x/07.03.2005, respectiv la analizarea condiţiilor prevăzute în acest sens de Legea nr. 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 181 alineast 1 pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului sub acest aspect, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând conduce la reformarea hotărârii atacate.

Deopotrivă, având în vedere cererea intimatei-reclamante din această etapă procesuală, de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac, în cuantum de 5.790,18 RON, constând în onorariul pentru serviciile de asistenţă juridică acordată în recurs, astfel cum rezultă din Factura Fiscală nr. x din 06.11.2020 şi Extrasul de cont, ataşate la dosarul de recurs, raportat la soluţia ce se preconizează a fi pronunţată asupra recursului declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a obliga recurentul - pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca "parte care pierde procesul", la plata în favoarea intimatei -reclamante A. S.R.L., a sumei de 5.790,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, acesta fiind proporţional cu munca efectiv prestată în prezenta cauză, muncă ce presupune întreaga activitate depusă, atât în sala de judecată, cât şi demersurile întreprinse pentru pregătirea apărării.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul - pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

Totodată, va obliga recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata în favoarea intimatei -reclamante A. S.R.L., a sumei de 5.790,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei civile nr. 164 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române la plata în favoarea intimatei -reclamante A. S.R.L., a sumei de 5.790,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.