Incompatibility of local councilor with commercial contracts with own municipality: strict liability under Law 161/2003 Art. 90 irrespective of written form or personal signature.

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare de judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.03.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, anularea Raportului de evaluare nr. x/27.02.2020, precum şi constatarea inexistenţei stării de incompatibilitate invocate de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea ce face obiectul recursului

Prin sentinţa nr. 46/2020 din 22 iulie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Raportului de evaluare nr. x/27.02.2020.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 46/2020 din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A. şi, încadrând în drept recursul său în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a solicitat casarea hotărârii şi, în urma rejudecării, să se admită cererea sa de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material şi astfel a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Însă, mai întâi recurentul invocă, în conformitate cu art. 2517 noul C. civ. raportat la Decizia CCR nr. 682/2018, excepţia prescripţiei răspunderii administrative pentru incompatibilităţi sau conflicte de interese, în ceea ce priveşte faptele constatate în perioada 31.08.2016 - 27.02.2017.

Susţine că invocarea acestei excepţii în recurs este admisibilă, întrucât este o excepţie de ordine publică, ce vizează încălcarea unor norme cu caracter imperativ, iar în Decizia CCR se menţionează, că această prescripţie se calculează până la data emiterii raportului de evaluare, sens în care nu este necesară o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.

În consecinţă, solicită admiterea excepţiei invocate şi să se constate că facturile emise în perioada 31.08.2016 - 27.02.2017 nu pot constitui fapte incompatibile în sensul art. 90 din Legea nr. 161/2003.

In ceea ce priveşte tranzacţiile comerciale, recurentul consideră că nu se poate invoca în speţă normele legale care reglementează forma simplificată a comenzii urmate de executare.

Este adevărat că regula în materie de obligaţii este reprezentată de consensualism, contractul fiind valabil încheiat câta vreme părţile au ajuns la un acord cu privire la elementele esenţiale ale convenţiei, iar părţile sunt libere să contracteze sau să nu contracteze, să-şi aleagă cocontractantul şi să determine conţinutul clauzelor contractuale aşa încât, odată ce şi-au exprimat voinţa şi contractul este valabil încheiat, obligaţiile contractuale trebuie executate de părţi în condiţiile pe care le-au stabilit, întrucât contractul li se impune cu aceeaşi forţă obligatorie ca şi legea, însă elementul cheie în speţa pendinte reprezintă persoana/persoanele care au încheiat aceste convenţii.

Susţine recurentul că, şa cum rezultă din înscrisurile anexate Raportului, nici o factură nu a fost emisă ori semnată de parte sau de reprezentanţii legali ai societăţilor B., C. ori D.. Cei care au fost implicaţi în mod direct în aceste relaţii contractuale simplificate nu cunoşteau şi nu aveau de unde să cunoască interdicţiile stabilite în Legea nr. 161/2003.

Aceste prestări de servicii (cazare şi masă) au fost comandate de angajaţii primăriei şi confirmate de angajaţii societăţiilor comerciale. Aceste persoane au acţionat în limitele ordinii publice şi a bunei credinţe, fără să aibă cunoştinţă de faptul că reprezentantul legal al societăţii contractante este în incompatibilitate.

Consideră că, în limitele trasate de ordinea publică şi bunele moravuri, libertatea contractuală trebuie privită în corelaţie cu un alt principiul care guvernează raporturile juridice civile în general şi raporturile contractuale în special, şi anume principiul bunei-credinţe.

Aşadar, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţiile prin organele sale de administrare, adică prin administratori. Actele juridice făcute de administratori, în limitele puterilor ce le-au fost încredinţate, sunt actele persoanei juridice însăşi. Textul art. 218 noul C. civ. se referă exclusiv la organele de administrare ale persoanei juridice, nu şi la "organele de conducere şi administrare" şi nici la "organele persoanei juridice", în general. Numai actele organelor de administrare a persoanei juridice sunt considerate actele persoanei juridice însăşi, întrucât numai aceste organe de administrare reprezintă voinţa persoanei juridice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat apărări întimata - pârâtă Agenţia Naţională de Administare Fiscală în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 şi art. 494 C. proc. civ., aceasta solicitând respingerea recursului, ca fiind nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei civile recurate.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 16.12.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luat act de concluziile formulate de reprezentanţii celor două părţi pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare asupra recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de probele administrate, de normele legale incidente şi de apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei răspunderii administrative pentru incompatibilităţi sau conflicte de interese, în ceea ce priveşte faptele constatate în perioada 31.08.2016 - 27.02.2017, aminteşte Înalta Curte că a fost soluţionată în şedinţa publică de la termenul de faţă, înainte de a se deschide dezbaterile pe fondul recursului, în sensul respingerii acesteia, pe considerentul că, nefiind un motiv de ordine publică, invocarea acestei excepţii pentru prima oară în această etapă procesuală, apare ca un motiv nou în recurs, prin urmare, inadmisibil.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.", dar şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului cu respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de C. proc. civ.. Atât timp cât reclamantul nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu o pretenţie distinctă de verificat în cadrul acţiunii judiciare referitoare la excepţia prescripţiei, această nouă critică de nelegalitate a raportului de evaluare nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Tot cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul - reclamant şi-a întemeiat în drept recursul doar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia " 6. Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", acesta a fost invocat formal, criticile exprimate neputând fi circumscrise acestui motiv de casare ce vizează fie nemotivarea hotărârii, fie existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei, recurentul nedezvoltând critici care să poată fi circumscrise acestui motiv de recurs.

Întrucât niciuna dintre ipotezele acestei norme nu se identifică în cauză, iar criticile formulate pot fi încadrate doar în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modul greşit de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, analiza instanţei se va limita la acest motiv de casare.

În ceea ce priveşte fondul recursului, Înalta Curte constată că,în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că recurentul s-a limitat a susţine că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material şi astfel a pronunţat o hotărâre neîntemeiată, fără a indica însă normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond, respectiv nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei atacate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x/27.02.2020, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut starea de incompatibilitate a reclamantului A., motivat de faptul că în perioada exercitării mandatului 2016-2020 de consilier local al Consiliului Local al Municipiului Târgu Secuiesc, D. S.R.L., C. S.R.L. şi " B." S.R.L., la care recurentul - reclamant, soţia şi copiii săi deţin calităţi/funcţii, au încheiat un număr de 31 de contracte comerciale de prestări servicii (achiziţii directe - emitere facturi în valoare totală de 170.617,63 RON) cu Primăria Municipiului Târgu Secuiesc, caz de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Prin sentinţa recurată instanţa de fond a respins acţiunea formulată de recurentul-reclamant A., cu consecinţa menţinerii, ca temeinic şi legal, a Raportului de evaluare nr. x/27.02.2020 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Înalta Curte are în vedere faptul că raportul de evaluare atacat a fost întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate ca urmare a încălcării de către recurent a dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital ai unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local."

Înalta Curte constată că textele citate consacră în termeni imperativi, de strictă aplicare şi interpretare, o stare de incompatibilitate a consilierului local, care există în orice situaţie în care societatea la care acesta este acţionar sau administrator furnizează bunuri sau prestează servicii către autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean.

Dispoziţiile legale nu condiţionează subzistenţa stării de incompatibilitate de obţinerea unor foloase materiale de către consilier şi nici de semnarea contractului în persoană, relevantă fiind împrejurarea că dubla calitate de consilier local şi cea de asociat/administrator al unei societăţi cu capital privat este de natură să denatureze exprimarea liberă a voinţei părţilor contractante la momentul perfectării contractului.

Aplicabilitatea dispoziţiilor legale susmenţionate este indiscutabilă, în condiţiile în care recurentul deţine calitatea de consilier local, iar categoria consilierilor locali este expres vizată de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, fără nici o excepţie.

Regimul juridic privind incompatibilităţile este expres prevăzut de legislaţia română, prin interzicerea deţinerii simultane a două calităţi expres prevăzute de lege, iar aplicarea acestuia oricărei persoane reprezintă în fapt aplicarea şi respectarea legii.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, reclamantul a fost validat în funcţia de consilier în Consiliul Local al mun. Tg. Secuiesc prin HCL nr. 55/21.06.2012 (fl. 142-143 vol. I).

Din adresa de furnizare informaţii extinse nr. 690/16.01.2017 emisă de ORC rezultă că persoana juridică S.C. D. S.R.L. a fost înregistrată la data de 19.04.2011,având ca asociat unic şi administrator pe numita E. (soţia reclamantului).

Din aceeaşi sursă rezultă că persoana juridică S.C. C. S.R.L. a fost înregistrată la data de 08.03.2011,având ca asociaţi persoane fizice pe F. (fiu), G.(fiică) şi A., recurentul - reclamant din prezenta cauză, acesta având deopotrivă şi calitatea de administrator.

De asemenea, S.C. B. S.R.L. are ca asociat şi administrator pe A. (fl. 60-63).

În perioada 31.08.2016-22.11.2018, D. S.R.L. a emis către Primăria mun. Tg. Secuiesc 14 facturi de prestări servicii (fl. 24-64 volIV).

În perioada 11.10.2016-19.03.2019, C. S.R.L. a emis către Primăria mun. Tg. Secuiesc 15 facturi de prestări servicii (fl. 235 vol. III-fl. 22 vol. IV).

În perioada 08-20.03.2019, B. S.R.L. a emis către Primăria mun. Tg. Secuiesc 2 facturi de prestări servicii (fl. 66-70 vol. IV).

Prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 prevăd o situaţie specială de incompatibilitate prin faptul că interzice simpla deţinere a celor două funcţii, necondiţionată de semnarea personală a respectivelor contracte comerciale.

Acest regim special este cu atât mai evident cu cât legiuitorul a prevăzut în art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 o sancţiune specială, în sensul că încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

Înalta Curte reţine că din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că legiuitorul a instituit pentru consilierii locali interdicţia de a încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, fără a distinge după cum contractul s-a încheiat sau nu în formă scrisă şi nici în funcţie de valoarea sau importanţa unor astfel de contracte.

În fapt, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de recurs, recurentul-reclamant încearcă să-şi justifice starea de incompatibilitate în care s-a aflat, invocând faptul că persoanele care au semnat în numele societăţilor la care recurentul - reclamant deţine personal calitatea de asociat, respectiv şi administrator, singur sau împreună cu copiii săi, sau la care soţia sa este asociat unic şi administrator, persoanele implicate direct în relaţiile contractuale simplificate nu au cunoscut interdicţiile stabilite de Legea nr. 161/2003.

Aceste susţineri nu pot înlătura însă starea de incompatibilitate, întrucât legiuitorul nu a condiţionat în niciun fel existenţa stării de incompatibilitate prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, iar faptul că persoana verificată nu a semnat personal respectivele contracte sau că reprezentanţii respectivelor societăţi nu au cunoscut prevederile legii anterior menţionate, sau că nici recurentul nu a avut cunoştinţă de încheierea contractelor dintre societăţile comerciale S.C. D. S.R.L. (unde soţia recurentului - E. - este asociat unic şi administrativ), S.C. C. S.R.L. (unde recurentul - reclamant este administrator şi asociat împreună cu copiii săi F. - fiu şi G., fiică), respectiv S.C. B. S.R.L. (unde recurentul - reclamant este asociat şi administrativ) şi Primăria Târgu Secuiesc, nu este de natură să excludă starea de incompatibilitate.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar constată că nu are nici o relevanţă faptul că reclamantul a semnat personal sau nu respectivele contracte, în condiţiile în care legiuitorul sancţionează încheierea contractelor între entităţile unde acesta sau soţia sau rudele de gradul I deţin anumite funcţii, şi instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local.

Nici faptul că nu s-a încheiat un contract în formă scrisă între părţi, emiţându-se doar o factură fiscală, nu poate fi reţinut ca argument pentru înlăturarea stării de incompatibilitate.

Întocmirea unui înscris care să ateste acordul de voinţă al părţilor are relevanţă numai sub aspect probator pentru dovedirea conţinutului clauzelor contractuale agreate de părţi însă nu reprezintă o condiţie de care depinde însăşi existenţa contractului. Emiterea unei facturi fiscale şi acceptarea acesteia la plată de către debitor/beneficiar implică existenţa unui acord de voinţă al părţilor, adică exact ceea ce presupune încheierea unui contract între părţi, chiar dacă nu s-a materializat în formă scrisă.

Astfel, în condiţiile în care facturile emise de D. S.R.L., C. S.R.L. şi " B. " S.R.L. au fost acceptate la plată, nu există nici un dubiu privind existenţa unui contract comercial consensual.

Aşadar, faptul că nu există un contract în formă scrisă încheiat între părţi, raporturile juridice derulându-se în formă simplificată a comenzii urmate de executare, emiţându-se doar facturi fiscale pe baza unei comenzi efectuate în prealabil de către Primăria Târgu Secuiesc, nu înlătură starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul - reclamant, deoarece, potrivit dispoziţiilor C. civ. şi Codul fiscal, factura este documentul care face dovada încheierii între părţi a unui contract în formă nescrisă, raportul comercial dintre acestea luând naştere în forma simplificată a comenzii urmată de executare.

În acest sens, se reţine că raportul juridic s-a născut la momentul la care comanda efectuată de Primăria Târgu Secuiesc, ce are natura juridică a unei oferte, a fost acceptată de către societăţile anterior menţionate, acesta fiind momentul în care prin întâlnirea celor două acorduri de voinţă s-a născut un contract între părţi, legea neprevăzând pentru acest tip de contracte forma scrisă ca şi condiţie de validitate.

Constatarea existenţei situaţiei de incompatibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 90 alin. (1} şi (2) din Legea nr. 161/2003 nu este condiţionată de o asemenea împrejurare, scopul legiuitorului şi al reglementărilor conţinute de Legea nr. 161/2003 fiind acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o demnitate/funcţie publică să adopte o conduită preventivă, iar, prin prisma calităţii de asociat şi a funcţiei de administrator deţinute de reclamant, soţia şi copiii săi în cadrul societăţilor, recurentul a avut posibilitatea de a cunoaşte entităţile care au efectuat achiziţii directe de la aceste societăţi, astfel încât să respecte regimul incompatibilităţilor la care este supus, în calitate de consilier local.

Simpla încheiere, de către o societate comercială la care un consilier local, soţia şi copiii săi deţin funcţii şi calităţi, a unor contracte comerciale (indiferent de forma scrisă sau nescrisă) cu autoritatea administraţiei publice locale din care face parte este necesară şi suficientă pentru a putea constata situaţia de incompatibilitate, ipoteza normei legale instituite prin art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, fiind întrunită.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că Raportul de evaluare nr. x/27.02.2020, emis de Agenţia Naţională de Integritate, este legal, hotărârea primei instanţe fiind dată cu interpretarea corectă a legii.

În concluzie, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 46/2020 din 22 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.