Unjustified refusal of administrative response vs. physical impossibility of restitution: Scope of administrative contentious action for constating refusal of request

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11.06.2019 sub nr. x/2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Banca Naţională a României a solicitat:

1) să se constate refuzul pârâtei de a soluţiona cererea NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisa prin BEJ B., prin care reclamantul a solicitat să i se restituie 31 de monede din aur din care 5 zecchino veneţieni cu titlul 999%, în greutate brută totală de 17,4700 grame, cu un conţinut de 17,4525 grame aur fin, 5 galbeni mari, Austro Ungaria cu titlul 985%, în greutate brută totală de 69,8180 grame, cu un conţinut de 68,8405 grame aur fin, 4 Icosari, Turcia, cu titlul 830%, în greutate brută totală de 6,2000 grame, cu un conţinut de 5,1460 grame aur fin, 17 Mahmudele cu titlul 800%, în greutate brută totală de 78,2000 grame, cu un conţinut de 62,5600 grame aur fin, confiscate abuziv în anul 1951 de autorităţile comuniste tatălui C., aflat la Penitenciarul Gherla şi predate B.R.P.R.în anul 1953;

2) obligarea pârâtei, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, să plătească daune materiale şi morale în valoare estimată la 220.000 RON ce urmează a fi stabilită prin expertiză, pentru prejudiciul cauzat timp de 3 luni, de întârzierea soluţionării cererii NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B.;

3) obligarea pârâtei să plătească daune cominatorii sau penalităţi de 100 RON/zi de la data rămânerii definitive a sentinţei, dacă întârzie să soluţioneze cererea NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B..

Totodată a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6370 din 04.10.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a - contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiile contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, dosarul fost înregistrat la data de 27.11.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr unic, respectiv sub nr. x/2019.

Hotărârea ce fac obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 05 februarie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile insuficientei timbrări, inadmisibilităţii acţiunii în constatare şi autorităţii de lucru judecat.

Deopotrivă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta BANCA NATIONALA A ROMANIEI, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 84 din 05 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A. şi, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi admiterea cererii prin care a solicitat:

1) să se constate refuzul pârâtei de a soluţiona cererea NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisa prin BEJ B., prin care reclamantul a solicitat să i se restituie 31 de monede din aur din care 5 zecchino veneţieni cu titlul 999%, în greutate brută totală de 17,4700 grame, cu un conţinut de 17,4525 grame aur fin, 5 galbeni mari, Austro Ungaria cu titlul 985%, în greutate brută totală de 69,8180 grame, cu un conţinut de 68,8405 grame aur fin, 4 Icosari, Turcia, cu titlul 830%, în greutate brută totală de 6,2000 grame, cu un conţinut de 5,1460 grame aur fin, 17 Mahmudele cu titlul 800%, în greutate brută totală de 78,2000 grame, cu un conţinut de 62,5600 grame aur fin, confiscate abuziv în anul 1951 de autorităţile comuniste tatălui C., aflat la Penitenciarul Gherla şi predate B.R.P.R.în anul 1953;

2)obligarea pârâtei, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, să plătească daune materiale şi morale în valoare estimată la 220.000 RON ce urmează a fi stabilită prin expertiză, pentru prejudiciul cauzat timp de 3 luni, de întârzierea soluţionării cererii NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B.;

3) obligarea pârâtei să plătească daune cominatorii sau penalităţi de 100 RON/zi de la data rămânerii definitive a sentinţei, dacă întârzie să soluţioneze cererea NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B..

Totodată a solicitat plata cheltuielilor de judecată, respectiv 350 RON taxă de timbru achitată la fond şi 175 RON, pe care o va achita la recurs.

În dezvoltarea criticilor sale recurentul susţine că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., respectiv art. 6&1 din Convenţie Europeana a Drepturilor Omului si art. 20 din Constituţia României, care prevede ca legislaţia naţională trebuie interpretată în concordanţă cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte, iar in situaţia existentei unor neconcordante, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului in care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat si in cauza S.C. Pilot Service C.Romaniei din iunie 2008 ca obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează fa dispozitiv, 'învederând ca art. 6 &. 1 din Convenţie nu face nici o distincţie intre hotărârile prin care se admite acţiunea si cele prin care se respinge acţiunea si ca indiferent de rezultat, hotărârea trebuie sa fie respectata si aplicata si a reamintit ca in cauza Zazanis si alţii c.Greciei a statuat ca obligaţia de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autorităţile nu pot 'împiedica si cu atât mai mult nu pot repune in discuţie fondul problemei soluţionate prin hotărârea judecătoreasca.

De asemenea, în cauza Amuraritei c.Romaniei din septembrie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reamintit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) trebuie interpretat prin prisma principiului preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat in preambulul' Convenţiei.

Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţei judecătoreşti sa nu mai poată fi contestata (Brumarescu. României &6).

Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie sa depună diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problema (a se vedea mutatis mutandis Gjonbocari si altli c.Albaniei & 66).

In cauza Amuraritei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca instanţele ar fi trebuit sa tina cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, cu privire la situaţia terenului din locul numit B.

Repunerea in discuţie a situaţiei soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi justificata prin prisma art. 6 &1 din Convenţie (a se vedea mutatis mutandis, RiabYkh c.Rusiei,&52).

Instanţele sesizate cu acţiunea in revendicare, ar fi trebuit sa tina cont de probele pe care părţile le-au administrat in procedurile anterioare de partaj, nulitate act, in care s-a soluţionat definitiv problema suprafeţei de teren si nu ar fi trebuit sa mai repună in discuţie constatările jurisdicţiilor anterioare.

În concluzie, Curtea, reţinând în esenţă că instanţele nu au respectat dreptul părţii la un proces echitabil a constatat încălcarea art. 6&1 din Convenţie în acea cauză.

În continuare, recurentul invocă Decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015 pronunţată în recurs de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi, având ca obiect constatare nulitate absolută clauză contractuală, prin care instanţa supremă a hotărât că între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi a juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune ecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. În speţă, înalta Curte a reţinut că, în mod corect, instanţa de apel a precizat că nu respinge acţiunea în baza autorităţii de lucru judecat, ci are obligaţia de a judeca în fond, însă soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă.

Totodată, invocă şi Decizia nr. 2357 din 5 iunie 2015 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ si Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, având ca obiect acţiune în anulare.

Recurentul solicită instanţei a avea în vedere dispoziţiile art. 52 din Constituţia României, care prevăd că persoana vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea într-un termen legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi recuperarea pagubei.

Susţine că aceleaşi dispoziţii sunt cuprinse şi în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată.

Prin Legea nr. 554/2004, s-a reglementat obiectul acţiunii judiciare în materia contenciosului administrativ fiscal. Astfel, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menţionată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei şi eventual, reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, poate formula acţiune la instanţa de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Cererea de despăgubire morală este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabileşte dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluţiona o cerere au caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.

În ceea ce priveşte susţinerile intimatei din întâmpinare, în sensul că monedele nu mai există fizic si de aceea nu pot fi restituite in naturacele 31 monede şi invocă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 8923/10.11.2005 pronunţata de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul x/2003, recurentul arată că, în realitate. 5 zecchino venetieni cu titlul 999%, în greutate bruta totala de 17,4700 grame, cu un conţinut de 17,4525 grame aur fin au fost confiscate abuziv si predate paratei, alături de alte 26 monede ce au fost topite ilegal (5 galbeni mari, Austro Ungaria cu titlul 985%, in greutate bruta totala de 69,8180 grame, cu un conţinut de 68,8405 grame aur fin, 4 Icosari, Turcia, cu titlul 830%, in greutate bruta totala de 6,2000 grame, cu un conţinut de 5,1460 grame aur fin, 17 mahmudele cu titlul 800%, în greutate bruta totala de 78,2000 grame, cu un conţinut de 62,5600 grame aur fin, nu şi cele 5 zecchino venetieni.

Susţine că a prezentat dovada abuzului paratei BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI prin Guvernator - respectiv sentinţa penală nr. 1250 din 10 iunie 1953 pronunţata de Tribunalul Popular al Raionului Gherla în dosarul nr. x/1953, care reţine în considerente ca 5 zecchino venetieni cu titlul 999%, in greutate bruta totala de 17,4700 grame, cu un conţinut de 17,4525 grame aur fin nu au fost topite, pr26 monede au fost topite ilegal in laboratorul Băncii de Stat (5 galbeni mari, Austro Ungaria cu titlul 985%; în greutate bruta totala de 69,8180 grame, cu un conţinut de 68,8405 grame aur fin, 4 Icosari, Turcia, cu titlul 830%, in greutate bruta totala de 6,2000 grame, cu un conţinut de 5,1460 grame aur fin, 17 Mahmudele cu titlul 800%, in greutate bruta totala de 78,2000 grame, cu un conţinut de 62,5600 grame aur fin), deşi erau exceptate de la cedare fostei BNR şi sentinţa civila nr. 8923/2005 pronunţată în dosarul nr. x/2003, prin care Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus obligarea BNR la plata sumei 6729,74 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând c/val. monedelor ridicate abuziv de la autorul C.. Pentru a da aceasta soluţie instanţa a reţinut în motivare:

"In cursul anului 1951, autorul reclamantului, numitul C. se afla In Penitenciarul Gherla în executarea unei pedepse privative de libertate Cu ocazia unei percheziţii corporale efectuate asupra acestuia, organelle DGP au descoperit în proteza de lemn a piciorului, un număr de 31 monede de aur pe care le-au ridicat in vederea confiscării. Autorul reclamantului a fost trimis in judecată şi condamnat prin sentinţa penală nr. 1250/10 iunie 1953 a Tribunalului Popular al Raionului Gherla, rămasa definitivă prin dec.pen. nr. 5165/6 sept. 1953 a Tribunalului Regional Cluj la o pedeapsa de 3 luni închisoare corecţională pentru săvârşirea infractiunilprev.de art. 14 alin. (1) si 2 din Legea nr. 284/1947, dispunandu-se totodată si confiscarea a 5 zechini venetieni si predarea către inculpate a sumei de 1266,16 RON, reprezentând c/valoarea celorlalte 26 monede, care s-a reţinut a nu fi interzise la deţinere ş care fuseseră topite in intervalul cuprins intre data ridicării lor si cea a pronunţării sentinţei de condamnare.

Mai retine instanţa ca cei 5 zecchino venetieni aveau un conţinut de 17,4525 grame aur fin, având la data efectuării expertizei o valoare de 762,67 RON, iar celelalte 26 de monede un conţinut de 136,5465 grame aur fin in valoare de 5.967,07 RON.

In raport cu situaţia de fapt reţinuta, instanţa constată că în drept lipsirea autorului reclamantului de posesia celor 31 de monede din aur de către autorităţile comuniste a fost abuzivă. Pe de altă parte, în privinţa celor 5 zecchino venetieni, actul normativ în temeiul căruia au fost confiscati-Legea nr. 284/1947-este calificat ca abuziv de dispoz.art. 26 alin. 1A2 lit. bdin O.U.G. nr. 190/2000 republicata, modificata si completata prin Legea nr. 591/2004. Pe de alta parte, în privinţa celorlalte 26 de monede, chiar prin sentinţa de condamnare s-a reţinut ca acestea nu erau interzise la deţinere nici chiar de acest act normativ. In aceste condiţii, ridicarea lor de la autorul reclamantului si apoi distrugerea lor prin topire in laboratoarele paratei se înscriu in sfera noţiunii de "preluare abuzivă", în sensul dispoz. O.U.G. nr. 190/2000, restituirea formala a echivalentului lor prin sentinţa menţionată nefiind de natura sa înlăture abuzul, mai ales ca in cauza nu s-a făcut dovada de către parata (reprezentanta statului in prezentul litigiu) ca dispoziţia de plata către reclamant a sumei de 1266,16 RON s-a realizat efectiv.

Susţine astfel recurentul că instanţele au recunoscut dreptul de proprietate asupra celor 31 monede de aur şi au considerat confiscarea lor ca fiind lipsită de orice temei legal. (Sentinţa civila nr. 8923/2005 pronunţata in dosar nr. x/2003 si sentinţa penala nr. 1250 din 10 iunie 1953 pronunţata de Tribunalul Popular al Raionului Gherla in dosar nr. x/1953, care reţine în considerente că 26 monede de aur au fost topite ilegal in laboratorul Băncii de Stat)

Faţă de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii sale de chemare în judecată, prin care solicită instanţei

1) să se constate refuzul pârâtei de a soluţiona cererea NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisa prin BEJ B., prin care reclamantul a solicitat să i se restituie 31 de monede din aur din care 5 zecchino veneţieni cu titlul 999%, în greutate brută totală de 17,4700 grame, cu un conţinut de 17,4525 grame aur fin, 5 galbeni mari, Austro Ungaria cu titlul 985%, în greutate brută totală de 69,8180 grame, cu un conţinut de 68,8405 grame aur fin, 4 Icosari, Turcia, cu titlul 830%, în greutate brută totală de 6,2000 grame, cu un conţinut de 5,1460 grame aur fin, 17 Mahmudele cu titlul 800%, în greutate brută totală de 78,2000 grame, cu un conţinut de 62,5600 grame aur fin, confiscate abuziv în anul 1951 de autorităţile comuniste tatălui C., aflat la Penitenciarul Gherla şi predate B.R.P.R.în anul 1953;

2)să oblige pârâta Banca Naţională a României prin Guvernator, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, să plătească daune materiale şi morale în valoare estimată la 220.000 RON ce urmează a fi stabilită prin expertiză, pentru prejudiciul cauzat timp de 3 luni, de întârzierea soluţionării cererii NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B.;

3) să oblige pârâta Banca Naţională a României prin Guvernator să plătească daune cominatorii sau penalităţi de 100 RON/zi de la data rămânerii definitive a sentinţei, dacă întârzie să soluţioneze cererea NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B..

Totodată a solicitat plata cheltuielilor de judecată, respectiv 350 RON taxă de timbru achitată la fond şi 175 RON, pe care o va achita la recurs.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Banca Naţională a Românieei, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a susţinut că reclamantul s-a rezumat la a invoca în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., fără însă a argumenta care ar fi aspectele de nelegalitate pe care ar trebui să le analizeze insanţa supremă, lipsind aşadar, dezvoltarea motivelor de recurs.

Arată că, în cuprinsul recursului reclamantul a expus dispoziţii normative ori constituţionale, precum şi pasaje din hotărâri pronunţate de instanţele naţionale ori hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a preciza în concret în ce ar consta conflictul dintre acestea şi sentinţa recurată.

În concluzie, intimata susţine că recurentul -reclamant nu a făcut dovada unui prejudiciu şi nici a nelegalităţii sentinţei recurate.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatei Banca Naţională a României i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul A. a nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Cu o zi înainte de termenul de judecată din data de 13.09.2023, respectiv la data de 12.09.2023, recurentul - reclamant a transmis pe e-mail la instanţă Concluzii Scrise, la care a ataşat Procura specială nr. 804/12.09.2022, copia sentinţei civile nr. 6110/2021 din 19.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi copia Deciziei 3003/19.11.2021, privind admiterea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul -Lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 16.12.2020 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după soluţionarea cu prioritate a excepţiei nulităţii recursului, în conformitate art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţie invocată oral în şedinţa publică de la acest termen de judecată de către reprezentantul intimatei - pârâte Banca Naţională a României, în sensul respingerii acesteia, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările din întâmpinare şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată oral de reprezentantul intimatei - pârâte Banca Naţională a României, în şedinţa publică de la acest termen de judecată, aminteşte Înalta Curte că a fost soluţionată înainte de a se deschide dezbaterile pe fondul recursului, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de instanţă la pronunţarea acestei soluţii regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea cererii de recurs, ca o primă observaţie, constată Înalta Curte că, în ceea ce priveşte motivele de recurs formulate, deşi, în preambulul recursului recurentul - reclamant a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor sale acesta nu a a expus însă argumente de nelegalitate referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a unor reguli de procedură, din cuprinsul recursului nefiind identificate norme de procedură pretins a fi încălcate de către judecătorul fondului.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", iar potrivit prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Or, lecturând cererea de recurs, Înalta Curte constată că prin criticile formulate de către recurent, acesta nu evocă niciuna dintre ipotezele reglementate de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., astfel că instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă, invocarea acestui motiv de nelegalitate fiind doar formală.

Aşadar, problema de drept dedusă judecăţii în această cale de atac este aceea a verificării legalităţii hotărârii ce face obiectul judecăţii din perspectiva corectei interpretări şi aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, motivele de recurs fiind încadrabile doar în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Analizând dacă acest motiv de casare este incident în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte contextul factual, prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantului A., întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, de a se constata refuzul pârâtei Banca Nţaională a României, prin Guvernator, de a soluţiona cererea de Notificare nr. x din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B., prin care a solicitat să i se restituie 31 de monede din aur din care 5 zecchino veneţieni cu titlul 999%, în greutate brută totală de 17,4700 grame, cu un conţinut de 17,4525 grame aur fin, 5 galbeni mari, Austro Ungaria cu titlul 985%, în greutate brută totală de 69,8180 grame, cu un conţinut de 68,8405 grame aur fin, 4 Icosari, Turcia, cu titlul 830%, în greutate brută totală de 6,2000 grame, cu un conţinut de 5,1460 grame aur fin, 17 Mahmudele cu titlul 800%, în greutate brută totală de 78,2000 grame, cu un conţinut de 62,5600 grame aur fin, confiscate abuziv în anul 1951 de autorităţile comuniste tatălui C., aflat la Penitenciarul Gherla şi predate B.R.P.R.în anul 1953;

Deopotrivă, recurentul - reclamant a solicitat, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei Banca Naţională a României prin Guvernator la plata daunelor materiale şi morale în valoare estimată la 220.000 RON ce urmează a fi stabilită prin expertiză, pentru prejudiciul cauzat timp de 3 luni, de întârzierea soluţionării cererii NOTIFICARE nr. 61 din 11.03.2019 transmise prin BEJ B., precum şi la plata de daune cominatorii sau penalităţi de 100 RON/zi de la data rămânerii definitive a sentinţei, dacă întârzie să soluţioneze cererea.

Astfel, faţă de temeiul de drept invocat de recurentul - reclamant prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.".

Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

De asemenea, potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004,

"1. Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă,

3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Deopotrivă, Înalta Curte reţine ca fiind relevante şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce prevăd că " 2. Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Aşadar, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate, nu doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral, ci şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, având în vedere că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea".

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că cererea recurentului - reclamant are caracterul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, în sensul dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, prima instanţă respectând întocmai dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., ce prevăd că " Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.."

Astfel, prin cererea de chemare în judecată recurentul - reclamant a invocat refuzul intimatei - pârâte Banca Naţională a României de a soluţiona cererea de Notificare nr. x din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B..

Or, faţă de conţinutul Adresei nr. x/28.03.2019 emisă de Banca Naţională a României şi ataşată la dosarul înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acesta este un act administrativ în reglementarea dată de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar faptul că reclamantul este nemulţumit de acest răspuns nu poate conduce la admiterea acţiunii sale, neputându-se considera că intimata - pârâtă a refuzat nejustificat să răspundă la Notificarea nr. x din 11.03.2019.

Cum, prin Notificarea nr. x din 11.03.2019 transmisă prin BEJ B., recurentul - reclamant a solicitat intimatei - pârâte cele 31 de monede de aur confirmate abuziv în anul 1951 de autorităţile comuniste tatălui recurentului, C., şi predate B.R.P.R în anul 1953, iar prin Adresa nr. x/28.03.2019 Banca Naţională a României a răspuns în mod detaliat, aducându-i la cunoştinţă recurentului - reclamant că restituirea în natură a monedelor este imposibilă din cauza faptului că acestea nu mai există fizic, aspect reţinut de altfel şi în cuprinsul sentinţei nr. 8923/10.11.2005 al Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, instanţa de fond, interpretând judicios dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a pronunţat o hotărâre legală, în limitele învestirii, criticile recurentului - reclamant neputând conduce la reformarea acesteia.

În condiţiile în care, în cauză este vorba de o acţiune în constatare în materia contenciosului administrativ, în cadrul căreia recurentul - reclamant a solicitat să se constate refuzul pârâtei de a-i soluţiona cererea de Notificare nr. x/11.03.2019, nefiind vorba, aşadar, de o acţiune în realizarea dreptului, respectiv plata contravalorii celor 31 de monede, Înalta Curte nu poate reţine susţinerile recurentului referitoare la sentinţa penală nr. 1250 din 10 iunie 1953 pronunţată de Tribunalul Popular al Raioului Gherla în dosarul nr. x/1953 şi sentinţa civilă nr. 8923/2005 pronunţată în dosarul nr. x/2003, acestea având legătură cu fondul dreptului, ce ar fi putut face obiectul unei acţiuni în realizare, de plată a contravalorii celor 31 de monede confiscate.

Cum excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată la fond de către pârâta Banca Naţională a României, a fost respinsă de prima instanţă, iar această soluţie este în favoarea recurentului - reclamant, invocarea de către acesta a dispoziţiilor Deciziei nr. 1777 din 25 iunie 2015 pronunţată într-o cauză având ca obiect constatare nulitate absolută clauză contractuală şi a Deciziei nr. 2357 din 05 iunie 2015, pronunţată într-o cauză având ca obiect acţiune în anulare, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat distincţia dintre autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, nu poate conduce la schimbarea pe fond a soluţiei dată acţiunii ce face obiectul prezentei cauze, având în vedere că aceasta vizează refuzul pârâtei Banca Naţională a României de a soluţiona cererea de Notificare nr. x/11.03.2019 şi obligarea acesteia la plata daunele materiale şi morale pentru prejudiciul cauzat de întârzierea soluţionării Notificării, nicidecum obligarea la contravaloarea celor 31 de monede.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, criticile recurentului sub acest aspect, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. neputând conduce la reformarea hotărârii atacate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate de recurentul - reclamant, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de recurentul - reclamant A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 5 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.