Competence for professional reputation defense claims at the Superior Council of Magistracy: application of legislative amendments in time and priority of jurisdictional dispositive rulings

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată la data de 4.07.2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat desfiinţarea Hotărârii nr. 569 din 10.04.2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru nesocotirea flagrantă a normelor juridice speciale de atribuire a competenţei administrative a hotărârii în privinţa cererii de apărare a reputaţiei profesionale, recunoscute prin dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 303/2004, pentru nesocotirea flagrantă a dreptului material la reputaţiei profesională recunoscut prin aceleaşi dispoziţii şi pentru acoperirarea cu rea credinţă a neregularităţilor grave ale raportului nr. x/2018 ale cărui concluzii au fost însuşite de autoritatea publică administrativă.

Împotriva contestaţiei promovate de reclamantuş A. a formulat întâmpinare pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul căreia a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Pe fondul cererii, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 1842 din 24.03.2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, invocată prin întâmpinare, reţinând incidenţa art. 9 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018 şi art. 30 alin. (1), (5) din Legea nr. 317/2004, introdus prin Legea nr. 234/2018 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că, reclamantul este judecător la Tribunalul Specializat Mureş, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Tg Mureş, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora operează o prorogare legală a competenţei teritoriale, atunci când un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, instanţa supremă a admis în baza art. 248 C. proc. civ. excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 01.07.2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr unic de dosar, respectiv sub nr. x/2019.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 165/2021 din 22 septembrie 2021 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 165/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţată de instanţa de fond, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi în urma rejudecării pe fond a litigiului, solicită desfiinţarea hotărârii nr. 569/10.04.2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca fiind dată de o autoritate administrativă vădit necompetentă şi trimiterea spre competentă desluşire a cererii iniţiale de apărare a reputaţiei profesionale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care, la data certă a înfăţişării acesteia - 12.10.2018, data poştei - era exclusiv competent.

În dezvoltarea criticilor sale recurentul susţine că, referindu-se exclusiv la considerentele Deciziei nr. 1842/24.03.2021 a Înaltei Curţi, instanţa de contencios administrativ de primă jurisdicţie a socotit că aspectele relevate prin contestaţia cu care a fost învestită prin efectul declinatoriu al acesteia ar fi fost deja desluşite de Înalta Curte, chiar prin hotărîrea declinatorie.

Consideră că aceste argumente ale instanţei de fond sunt străine de natura cauzei, pentru că Înalta Curte, pentru a tranşa aspectele de competenţă, a avut în vedere exclusiv emitentul şi actul administrativ contestat, respectiv, o hotărâre a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, însă nu a dat nicidecum desluşire fondului esenţialei critici aduse prin contestaţie ce ţine de aplicarea în timp a normelor juridice speciale atributive de competenţă.

Tocmai pentru a da desluşire acestor aspecte de aplicare a legii în timp reclamate, Înalta Curte a şi trimis contestaţia Curţii de Apel Alba Iulia, însă aceasta s-a eschivat de a le tranşa, însuşindu-şi argumentele Înaltei Curţi dedicate exclusiv verificării competenţei ei.

Practic, cele reclamate au rămas fără un răspuns adecvat, instanţa de fond nefăcînd nicio analiză privind aplicarea în timp a dispoziţiilor relevante, respectiv, cele ale art. 75 din Legea nr. 317/2000, astfel cum acestea erau în fiinţă la data de 12.10.2018.

Aşadar, consideră că hotărârea recurată nu satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ..(2010)-rep. din sintagma "motivele de fapt şi de drept..., cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

O astfel de neglijenţă face deplin pertinent motivul de recurs enunţat, pe tărîmul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..(2010)-rep., lipsa motivelor concrete - analiza aplicării în timp a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 317/2004, aşa cum acestea au fost modificate, ţinând seama de dispoziţiile art. 24-25 C. proc. civ. - pentru care a înlăturat esenţiala critică adusă prin contestaţie.

În lumina acestor argumente susţine că apare ca vădită şi sustenabilitatea criticii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza secundă din C. proc. civ..(2010)-rep., fiind uşor conturate sub sintagma "cînd (hotărîrea) cuprinde...numai motive străine de natura cauzei".

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul susţine că instanţa de fond de contencios administrativ a făcut o aplicare vădit eronată a normelor juridice atributive de competenţe administrativ jurisdicţionale relevante, ignorând normele privitoare la aplicarea lor în timp.

Critica esenţială adusă prin contestaţie este cea care reclamă că, în raport de data certă a cererii de apărare a reputaţiei profesionale, adică data de 12.10.2018, competenţa administrativ jurisdicţională exclusivă aparţinea Plenului CSM.

Numai prin Legea nr. 242/12.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 868/15.10.2018, dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 317/2004 au fost modificate în sensul atribuirii competenţei pe seama secţiei corespunzătoare a CSM, însă acestea au intrat ulterior în vigoare, mai precis la data de 18.10.2018, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000.

Dispoziţiile art. 24-25 C. proc. civ. 9201O)-rep. arată limpede că dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 317/2004 Legea nr. 242/2018, în forma lor modificată prin Legea nr. 242/2018, se aplică numai acelor cereri de apărare a reputaţiei profesionale înfăţişate temporal sub incidenţa acesteia din urmă, adică începând cu data de 18.10.2018, nicidecum cererii iniţiale de apărare a reputaţiei profesionale care poartă o dată certă anterioară, 12.10.2018.

Aşadar, în temeiul dispoziţiiilor art. 25 C. proc. civ..(2010)-rep., ţinînd seama de forma Legii nr. 317/2004 din 12.10.2018, competent sa examineze cererea de apărare a reputaţiei profesionale era Plenul CSM, nicidecum secţia de judecători a CSM care a examinat-o în concret.

Dacă ar fi ţinut seama de toate aceste reguli de aplicare a legii în timp, instanţa de fond ar fi trebuit sa primească contestaţia sa fără nicio rezervă şi să dispună în consecinţă, adică, nulitatea hotărârii date de o autoritate cu prerogative administrativ jurisdicţionale vădit necompetentă şi trimiterea cererii de apărare a reputaţiei profesionale celei competente, respectiv, Plenului CSM.

Or, nefacând-o, a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept, ceea ce ar determina primirea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..(2010)-rep.

În continuare, recurentul mai susţine că, abia prin Legea nr. 242/12.10.2018, intrată în fiinţă la data de 18.10.2018, adică ulterior cererii sale iniţiale de apărare a reputaţiei profesionale, ce poartă data certă de 12.10.2018, legiuitorul a dat în competenţa secţiei pentru judecători a CSM desluşirea unor cereri în această materie, pînă la data de 18.10.2018 fiind de competenţa exclusivă a Plenului CSM.

Ca un aspect marginal, chiar şi inspectorul care a întocmit raportul cu privire la aspectele reclamate prin cererea de apărare a reputaţiei profesionale, a solicitat înaintarea acestuia Plenului pe care îl socotea (încă) competent să dea desluşire cererii.

Admite faptul că, nu întâmplător a înfăţişat cererea de apărare a reputaţiei profesionale chiar la data când Legea nr. 242/2018 a fost adoptată de Parlament, adică 12.10.2018, tocmai pentru că, având cunoştinţă de influenţele oculte ale unor persoane în legătură cu aspectele afirmate prin cererea de apărare a reputaţiei profesionale, a anticipat simulacrul în cazul în care desluşirea ei ar fi fost dată de secţia de judecători, socotind că, poate, Plenul, cu a lui componenţă mai diversă, măcar o să purceadă la o examinare efectivă.

In ciuda destinatarului raportului alăturat cererii de apărare a reputaţiei profesionale - adică, Plenul CSM - administraţia de la acel moment a CSM aflată sub preşedenţia d-nei B. ce tocmai îşi începuse mandatul de un an, cu nesocotirea flagrantă a principiului consfinţit prin dispoziţiile art. 6 alin. (1)-(2) C. civ..(2009), în sens material, respectiv, ale art. 24-25 C. proc. civ..(2010)-rep., în sens formal/procesual, a cuprins examinarea cererii de apărare a reputaţiei profesionale pe ordinea de zi a secţiei de judecători.

În acest fel, hotărârea acestei secţii apare ca fiind dată, în raport de data respectivei cereri, de o autoritate administrativă vădit necompetentă, ceea ce ar atrage fără greş nulitatea ei absolută şi necondiţionată - art. 176 pct. 3 C. proc. civ..(2010)-rep.

Consideră că aceasta ar face imperios necesară, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) a doua teză a doua ipoteză C. proc. civ..(2010)-rep. ("pentru lipsa de competenţă, cînd cauza va fi trimisă...sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii."), odată cu primirea recursului şi casarea hotărârii instanţei de contencios administrativ de primă jurisdicţie, iar după desluşirea fondului contestaţiei, ca urmare a primirii criticii esenţiale, constatarea nulităţii hotărârii contestate dată de secţia de judecători a CSM şi trimiterea cererii sale iniţiale de apărare a reputaţiei profesionale Plenului CSM care la data de 12.10.2018 avea competenţa exclusivă administrativă de a o desluşi.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant A., intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor formulate de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul întâmpinării, recurentul - reclamant A. a depus Răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia a susţinut în esenţă că, prin interpretarea trunchiată a aplicării în timp a normelor atributive de competenţă a fost privat de examinarea cazului reclamat de către Plenul CSM precum şi de calea specială de atac ataşată - contestaţia la ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 13.05.2022 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 13.09.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentului-reclamant, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, în ceea ce priveşte motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine, ca o primă observaţie, că, deşi recurentul - reclamant a invocat în cadrul recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., acesta a prezentat distinct doar criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. fiind expuse împreună.

Examinând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat doar formal de către recurentul-reclamant.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", iar potrivit prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Înalta Curte analizând criticile formulate de recurent nu a identificat norme de procedură cu privire la care recurentul să invoce încălcarea acestora, dispoziţiile art. 24 şi 25 din C. proc. civ., ce se referă la aplicarea legii în timp, având legătură cu fondul litigiului, urmând să fie analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentului sub acest aspect vizând în esenţă necompetenţa secţiei pentru judecători din cadrul CSM de a-i soluţiona cererea de apărare a reputaţiei profesionale, raportat la data depunerii cererii de către recuret, respectiv 12.10.2018 şi aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 75 din Legea 317/2004, din perspectiva dispoziţiilor art. 24 şi 25 din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate de recurentul -reclamant se încadrează doar în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., hotărârea atacată nefiind analizată şi din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul - reclamant a invocat în esenţă nemotivarea hotărârii, susţinând că instanţa de fond nu a răspunsul tuturor criticilor sale şi nu a făcut nici o analiză privind aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 317/2004 prin raportare la art. 24 şi 25 din C. proc. civ.

A mai susţinut deopotrivă ca fiind incidentă teza a II-a din cuprinsul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce reglementează situaţia când " hotărârea cuprinde ...numai motive străine de natura cauzei".

În susţinerea acestei critici recurentul a considerat ca fiind străine de natura cauzei reţinerile instanţei de fond cu privire la dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal aspectului referitor la competenţa de soluţionare a cererii de apărare a reputaţiei profesionale, în sensul că aparţine secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi nu Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum susţine reclamantul.

Instanţa de control judiciar, contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, nu poate aprecia ca fiind străine de natura cauzei reţinerile instanţei de fond cu privire la aspectul dezlegat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal referitor la competenţa de soluţionare a cererii de apărare a reputaţiei profesionale, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., ce prevăd că " 2) Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

Cum prin hotărârea de declinare a competenţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a statuat inclusiv cu privire la aspectul referitor la competenţa de soluţionare a cererii de apărare a reputaţiei profesionale, în sensul că aceasta aparţine secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi nu Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect instanţa de fond, luând act de dezlegarea dată de instanţa supremă, a reţinut că primul motiv de anulare a Hotărârii nr. 569 din 10.04.2019, invocat de reclamant pe considerentul că cererea sa de apărare a reputaţiei profesionale trebuia soluţionată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi nu de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, este nefondat, neputând trece peste cele dezlegate definitiv de Înalta Curte prin hotărârea de declinare a competenţei.

Prin urmare, criticile recurentului, în sensul că hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Nici criticile ce vizează nemotivarea corespunzătoare a sentinţei de fond nu sunt fondate, judecătorul de primă jurisdicţie analizând cauza sub toate aspectele invocate, în fapt şi în drept, argumentând judicios şi legal soluţia adoptată.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Reţine instanţa de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile/criticile invocate de reclamant cu privire Hotărârea nr. 569/10.04.2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de casare cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic raţionamentul în baza căruia a reţinut legalitatea actului administrativ cu caracter individual ce a făcut obiectul judecăţii, neputându-se reţine astfel nemotivarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat criticile invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aceasta respectând cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Lecturându-se considerentele hotărârii, se constată cu uşurinţă că judecătorul de primă jurisdicţie a expus într-un mod clar şi convingător argumentele pentru care a înlăturat motivele de nelegalitate a hotărârii invocate de reclamant în cadrul contestaţiei.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, respectiv că instanţa nu şi-a însuşit criticile recurentului, dimpotrivă, le-a respins, expunând şi argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esenţiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a înlăturat criticile de nelegalitate expuse de recurentul - reclamant, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentul a reluat critica de nelegalitate ce a vizat necompetenţa secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii de a soluţiona cererea sa de apărare a reputaţiei profesionale, susţinând că, raportat la dispoziţiile art. 24 şi 25 din C. proc. civ. şi la data formulării cererii - 12.10.2018- competenţa administrativ jurisdicţională exclusivă aparţinea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii şi nu secţiei pentru Judecători.

Această critică nu poate fi avută în vedere de instanţa de control judiciar, ce constată netemeinicia susţinerilor recurentului raportat la dezlegarea definitivă dată inclusiv sub acest aspect de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 1842 din 24.03.2021, dezlegare corect reţinută de instanţa de fond.

Astfel, se constată că, prin Legea nr. 234/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 850 din 08 octombrie 2018, a fost modificat art. 30 din Legea nr. 317/2017 în sensul că " Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor. Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii."

Prin urmare, în condiţiile în care, înainte de înregistrarea cererii formulate de recurentul - reclamant la data de 12.10.2018, (cererea fiind înregistrată la data de 17.10.2018), respectiv la data de 08.10.2018, legea specială a Consiliului Superior al Magistraturii a fost modificată în sensul că Plenul nu mai avea atribuţia soluţionării cererilor judecătorilor de a le fi apărată reputaţia profesională, acesta fiind competent să analizeze doar " Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său", în mod corect cererea reclamantului privind apărarea reputaţiei profesionale a urmat noua procedură, potrivit modificărilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, fiind emisă o hotărâre de către secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi nu de către Plenul CSM.

Înalta Curte reţine că, în speţă, competenţa organului administrativ pentru soluţionarea cererii de apărare a reputaţiei profesionale se stabileşte în raport de momentul soluţionării cererii, iar nu raportat la data formulării acesteia, nefiind vorba de un organ cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale în ceea ce priveşte cererea de apărare a reputaţiei.

Prin urmare, critica recurentului referitoare la nelegalitatea actului atacat din perspectiva pretinsei necompetenţe a emitentului acestuia nu poate fi reţinută.

Sunt, de asemenea, neîntemeiate şi susţinerile recurentului - reclamant referitoare la nesocotirea prevederilor art. 24 şi art. 25 din C. proc. civ., ce reglementează legea aplicabilă proceselor noi şi proceselor în curs, judecata desfăşurată în faţa instanţei de fond realizându-se cu respectarea acestor dispoziţii.

Constatând, deopotrivă, că recurentul - reclamant nu a formulat critici şi cu privire la cele reţinute de instanţa de fond pe cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de parte, respectiv că hotărârea a cărei desfiinţare o solicită nu a ţinut seama de toate argumentele şi obiecţiunile sale, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea acestei căi de atac, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât niciunul dintre motivele de casare invocate de recurentul - reclamant nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentul - reclamant, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 165/2021 din 22 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.