Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality regarding lack of passive procedural standing in statutory compensation claim

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.10.2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA, solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Prin întâmpinarea depusă la data de 12.03.2021, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a invocat, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale, indicând Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă competentă material şi teritorial în soluţionarea prezentei cauze, prin raportare la art. 10 din Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 42/2004 şi H.G. nr. 1415/2009. A mai invocat pârâta excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA.

Prin sentinţa civilă nr. 3320/18.05.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unei competenţe de către o autoritate publică centrală, respectiv ANSVSA.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 16.07.2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 189/F-CONT din 20 octombrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. S.R.L. - pentru CSVA Mihăeşti, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 189/F-CONT din 20 octombrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a arătat că o prima critică priveşte faptul ca obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamantei, prin care a solicitat obligarea ANSVSA si DSVSA la achitarea sumei de 70.000 RON conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, suma ce urmează sa fie actualizata cu rata inflaţiei si calcuata pentru fiecare perioada in parte, astfel încât s-a considerat în prezenta unui refuz al ANSVSA de a soluţiona favorabil cererea pentru perioada anterioara O.U.G. nr. 117/2020 si obligarea la asigurarea resurselor bugetare, si nu acţiune în pretenţii. Aşadar, fundamentul juridic al acţiunii este reprezentat de dispozitiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea 236/2019.

A arătat că tinde in realitate la a solicita obligarea autorităţii la alocarea fondurilor necesare efectuării de către DSVSA a plaţii sumelor prevăzute de art. IV din Legea 236/2019, asa cum a reţinut in mod corect ICCJ în decizia nr. 4443/05.10.2021, în dosarul nr. x/2021.

Prin urmare, în opinia sa, sentinţa a fost data cu încalcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material.

Instanţa de fond, analizând cererea de chemare in judecata, a înlaturat apărările sale apreciind, prin raportare la dispoziţiile legale, ca reclamanta nu a făcut dovada existentei unui refuz nejustificat al paratelor.

Prima instanţă a interpretat si aplicat greşit dispoziţiile art. IV din Legea 236/2019, din ale cărui articole coroborate nu reiese ca acordarea sumei de 10.000 RON/luna, pentru beneficiarii contractelor de concesiune/subsecvente/acorduri cadru/acte adiţionale ar fi condiţionate de elaborarea normelor metodologice ale legii.

De asemenea, în opinia sa, trebuie avut in vedere caracterul juridic al normelor metodologice prin care se detaliază modul in care o lege trebuie aplicata.

În fapt astfel de norme reprezintă acte administrative care au rolul de a clarifica si detalia dispoziţiile actelor normative pentru care au fost emise. Acestea apar ca nişte norme interpretative care sunt supuse exigentelor art. 9 alin. (2) C. civ., prin urmare nu pot produce efecte decât pentru viitor. Faptul că normele metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit în textul legii, dar si faptul ca elaborarea acestora nu apare ca o condiţie a acordării drepturilor stipulate in art. IV din Legea 236/2019, duc la concluzia ca de la data intrării in vigoare a legii si pana la abrogarea acestui articol prin O.U.G. nr. 117/2020, sunt justificate pretenţiile tuturor beneficiarilor contractelor de concesionare/subsecvente/acorduri/acte adiţionale cu privire la plata sumelor stipulate prin art. IV al legii.

ANSVSA nu era ţinuta de elaborarea Normelor Metodologice. Având în vedere natura juridică, de drept administrativ, a raporturilor juridice create între recurentă si ANSVSA - autoritatea publica, faptul că prezentul litigiu rezulta din neexecutarea unui act administrativ, iar pretenţiile formulate decurg din această neexecutare, a apreciat că aceasta cauza aparţine competentei de soluţionare a instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În aceste situaţii, competenţa materială se determină potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin aplicarea criteriului rangului, în sistemul administraţiei publice, a autorităţii emitente a actului administrativ tipic sau asimilat.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a interpretat si aplicat greşit si dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 si a respins cererea de chemare in judecata in judecata si, pe cale de consecinţă, nu a obligat paratele la achitarea sumei de 70.000 RON, pe motivul ca legiuitorul nu a dorit sa scutească cabinetele veterinare, care au încheiat contracte conform art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, privind organizarea activităţii sanitar-veterinare si pentru siguranţa alimentelor, de prezentarea unor astfel de documente justificative, intrucat serviciile ce fac obiectul Legii 236/2019 si care trebuie sa fie remunerate cu suma de 10.000 RON/luna înainte de apariţia acesteia le efectua gratuit, cu alte cuvinte, pentru aceste servicii nu a prestat vreodată activitatile intermediare specifice cu documente justificative, deoarece nu erau remunerate, fiind plătite doar serviciile de baza prestate de cabinete/societăţi, conform contract, in baza O.G. nr. 42/2004.

Şi în această situaţie critica de nelegalitate vizează aplicarea eronata a dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004, fapt care a condus la interpretarea si aplicarea acestui text de lege total greşit, care de altfel a fost coroborat greşit si cu art. 6 din Anexa 2, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020.

În speţă, modificarea adusa la art. 6 din anexa 2 prin O.U.G. nr. 117/2020, nu îsi găseşte aplicabilitatea, întrucât nu retroactivează, in ceea ce priveşte art. 15 din O.G. nr. 42/2004 acesta nu vizează serviciile noi intermediare pentru care solicită suma de bani ce face obiectul acţiunii, iar Legea nr. 236/2019 nu impune astfel de obligaţii.

În fine, pentru a nu mai fi nicio discuţie cu privire la modul in care a desfăşurat pretinsele activităţi, pentru care solicita suma de 70.000 RON, recurenta a arătat că înţelege să ataşeze prezentului recurs factura, înscrisul doveditor al serviciilor efectuate de cabinet/societate in toate cele 7 luni. Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, dreptul recurentei nu este virtual (cat timp a desfăşurat aceste activităţi în favoarea statului), fiind evident ca răspunderea contractuala a paratelor poate fi angajata, intrucat ANSVSA-ului i se poate imputa o lipsa de diligenta in ceea ce priveşte o reglementare speciala de acordare a sumei lunare de 10.000 RON. Este de neacceptat ca medicul veterinar care a prestat efectiv serviciile statului sa suporte asemenea pierderi de care se fac vinovate paratele.

În concluzie, pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului si, în rejudecare, admiterea acţiunii asa cum a fost formulata si precizată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că reclamanta nu a făcut nicio dovadă a existentei unui raport juridic obligational în care ANSVSA să fie subiect pasiv în cadru acestui raport, astfel că aceasta nu poate avea calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, sentinţa recurată este legală, în mod corect judecătorul fondului constatând lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.

5. Procedura de soluţionare a cererii de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 27 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din 27.04.2023 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1)1 C. proc. civ., în raport de dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

La data de 06.06.2023 recurenta-reclamantă a depus cerere de repunere pe rol a cauzei în raport de soluţionarea dosarului nr. x/2023 prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, fixându-se termen la data de 14 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

În temeiul art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinare şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care se indică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu evidenţiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în articolul antereferit.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. Or, nu a fost indicată niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentă prin memoriul de recurs, în esenţă, se referă la solicitarea sa de obligare a ANSVSA si DSVSA la achitarea sumei de 70.000 RON conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, suma ce urmează sa fie actualizata cu rata inflaţiei si calculata pentru fiecare perioada in parte, considerând ca se află in prezenta unui refuz al ANSVSA de a soluţiona favorabil cererea pentru perioada anterioara O.U.G. nr. 117/2020 si obligarea la asigurarea resurselor bugetare. A susţinut că fundamentul juridic al acţiunii este reprezentat de dispozitiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea 236/2019, aspecte pe care le-a prezentat în aceeaşi formă şi în faţa instanţei de fond, şi care nu se referă la nelegalitatea sentinţei atacate, prin care s-a constatat lipsa de calitate procesuală pasivă a ANSVSA.

Instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care constatat că pârâta ANSVSA nu are calitate procesuală pasivă în cauză, respectiv că "în speţă, pentru stabilirea instituţiei căreia îi revine competenţa de soluţionare a cererii reclamantului, relevante sunt dispoziţiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă, potrivit cărora:

"(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative.

Aşadar, verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA. Faptul că A.N.S.V.S.A. este ordonator principal de credite nu poate avea drept consecinţă participarea acesteia, în calitate de parte, în prezentul dosar."

Aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând motivul pentru care apreciază că pârâta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, formulând critici pe fondul problemei litigioase.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României şi va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 189/F-CONT din 20 octombrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.