Competent court for challenging supervisory authority's refusal to act: personal data law vs. administrative contentious law

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023 din camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea primei instanţe

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 05.05.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, obligarea pârâtei la exercitarea atribuţiilor legale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005 faţă de radiodifuzorul S.C. B. S.A. pentru emisiunea difuzată pe postul de televiziune B. în ziua de 20.05.2019 şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale pentru discriminarea la care a fost supusă reclamanta prin inacţiunea autorităţii pârâte.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 5 octombrie 2022, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Curtea a constatat, în raport cu demersul reclamantei, că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 102/2005, republicată, chiar dacă nu se indică de către reclamantă un act anume emis de autoritatea pârâtă în sensul prevederilor art. 23 din legea menţionată.

Deşi reclamanta pretinde obligarea pârâtei la exercitarea atribuţiilor legale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, iar prevederile art. 23 din lege vizează ipoteza unui act emis de autoritate pârâtă, raţiuni de simetrie juridică precum şi caracterul unitar al procedurii de soluţionare a cererilor care intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 102/2005 impun soluţia aplicării art. 23 alin. (2) şi în ipoteza de faţă, în care partea apreciază ca fiind incident un refuz de soluţionare a cererii adresate autorităţii, reţinându-se în acest sens şi dezlegarea dată, într-o situaţie similară, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.12.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 509 din 19 mai 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul, reţinând dispoziţiile art. 1, art. 8 art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că art. 23 din Legea nr. 105/2005 nu are aplicabilitate în cauză, deoarece vizează situaţia contestării unor acte administrative emise de instituţia pârâtă, iar reclamanta nu contestă niciun fel de astfel de act, iar dispoziţiile respective sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse prin asimilare şi altor situaţii ce nu sunt expres prevăzute în text.

A constatat instanţa că reclamanta nu a înţeles să modifice obiectul acţiunii, în sensul de a contesta vreunul dintre răspunsurile primite din partea instituţie pârâte la plângerile sale, neputându-se recalifica obiectul cauzei. În plus, solicitarea reclamantei a fost soluţionată de pârâtă prin emiterea unui act înregistrat sub nr. x/02.07.2019, nefiind vorba despre un refuz de emitere, ci chiar despre un act identificabil, pe care reclamanta a ales să nu îl conteste.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Problema de drept care a generat conflictul de competenţă şi asupra căreia instanţele aflate în conflict au exprimat opinii contrare, priveşte actul normativ care determină competenţa materială de soluţionare a cauzei, respectiv Legea nr. 105/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat refuzul pârâtei de a-şi exercita atribuţiile legale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, faţă de radiodifuzorul S.C. B. S.A. pentru emisiunea difuzată pe postul de televiziune B. în ziua de 20.05.2019 şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale pentru discriminarea la care a fost supusă reclamanta prin inacţiunea autorităţii pârâte.

Constată Înalta Curte a fi relevante următoarele dispoziţii legale, respectiv art. 20 alin. (1) şi art. 21 din Secţiunea a 2-a Activitatea de soluţionare a plângerilor din Legea 102/2005, potrivit cărora:

"Art. 20 - (1) Orice persoană vizată care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare are dreptul de a depune plângere la Autoritatea naţională de supraveghere, în special în cazul în care reşedinţa sa obişnuită, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României. Plângerea poate fi depusă inclusiv prin mijloacele electronice de comunicare."

"Art. 21. - (1) Procedura de soluţionare a plângerilor se reglementează prin decizie a preşedintelui Autorităţii naţionale de supraveghere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Autoritatea naţională de supraveghere informează persoana vizată cu privire la admisibilitatea plângerii, în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare. În cazul în care se constată că informaţiile din plângere sau documentele transmise sunt incomplete sau insuficiente, Autoritatea naţională de supraveghere solicită persoanei vizate să completeze plângerea pentru a putea fi considerată admisibilă în vederea efectuării unei investigaţii. Un nou termen de cel mult 45 de zile curge de la data completării plângerii.

(3) Autoritatea naţională de supraveghere informează persoana vizată în legătură cu evoluţia sau cu rezultatul investigaţiei întreprinse în termen de 3 luni de la data la care s-a comunicat acesteia că plângerea este admisibilă potrivit alin. (2). Informarea va cuprinde şi calea de atac împotriva Autorităţii naţionale de supraveghere.

(4) Dacă este necesară efectuarea unei investigaţii mai amănunţite sau coordonarea cu alte autorităţi de supraveghere în conformitate cu art. 57 alin. (1) lit. f) din Regulamentul general privind protecţia datelor, Autoritatea naţională de supraveghere informează persoana vizată în legătură cu evoluţia investigaţiei, din 3 în 3 luni, până la finalizarea acesteia. Rezultatul investigaţiei se aduce la cunoştinţă persoanei vizate în termen de cel mult 45 de zile de la finalizarea acesteia.

(5) În cadrul procedurii de soluţionare a plângerilor, investigaţiile se efectuează în conformitate cu dispoziţiile art. 14-19.

(6) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (2) - (4), persoana vizată se poate adresa secţiei de contencios administrativ a tribunalului competent, după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Recursul se judecă de curtea de apel competentă. În toate cazurile, instanţele competente sunt cele din România."

De asemenea, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, a cărui nerespectare este invocată de reclamantă,

"Art. 15 - (1) Sancţiunile contravenţionale principale pe care le aplică Autoritatea naţională de supraveghere, potrivit art. 58 alin. (2) lit. b) şi i) din Regulamentul general privind protecţia datelor, sunt avertismentul şi amenda. Aplicarea amenzii se face în condiţiile art. 83 din Regulamentul general privind protecţia datelor."

Ataşat acţiunii, reclamanta a depus petiţiile înregistrate la autoritatea pârâtă, plângerea prealabilă, completarea plângerii prealabile şi răspunsurile primite din partea pârâtei.

În răspunsul emis de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la petiţiile reclamantei înregistrate sub nr. x şi nr. y din 22.05.2019, se precizează, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 102/2005, că "autoritatea nu poate da curs solicitării dvs.", indicându-se inclusiv calea de atac prevăzută de articolul 21 din lege.

De asemenea, şi în răspunsul emis de autoritatea pârâtă la plângerea prealabilă a reclamantei astfel cum a fost completată, Adresa înregistrată la ANSPDCP sub nr. x/01.11.2021, reclamanta a fost informată cu privire la rezultatul investigaţiei efectuate şi la măsurile dispuse (contactarea departamentului digital responsabil cu publicarea, ştergerea materialelor on-line în vederea ştergerii imediate atât a emisiunii, cât şi a articolelor existente pe site-ul a1.ro, observator.ro, dailymotion, verificarea în spaţiul on-line dacă există şi alte articole în legătură cu acest subiect, trimiterea notificărilor de ştergere către operatorii site-urilor care mai deţineau articole privind acest subiect), indicându-se şi calea de atac prevăzută la art. 21 din Legea nr. 102/2005.

Astfel, în raport cu petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantă, reţinându-se actele depuse în dovedirea acţiunii (cererile adresate pârâtei, plângerea prealabilă, răspunsurile primite) şi în raport cu finalitatea urmărită prin cerere, Înalta Curte constată că obiectul demersului reclamantei se înscrise în dispoziţiile Legii nr. 102/2005, reclamanta fiind nemulţumită de răspunsurile primite/actele efectuate de autoritatea pârâtă urmare a plângerilor sale, în sensul că aceasta, în mod abuziv, nu şi-ar fi exercitat/nu ar fi îndeplinit atribuţiile legale şi nu ar aplicat sancţiunile prevăzute de art. 15 din lege.

Art. 22-Rolul judecătorului în aflarea adevărului din C. proc. civ. consacră rolul activ al judecătorului, în virtutea căruia instanţa, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept, are îndatorirea de a cere părţilor explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Deci, în exercitarea rolului activ, judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, calificare care se face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

Sub acest aspect, nu se poate reţine că prima instanţă învestită ar fi trecut peste voinţa părţii şi că nu ar fi pus în discuţie aspectul calificării corecte a acţiunii, din practicaua sentinţei nr. 1606 din 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti reieşind că această obligaţie a fost respectată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reţine că, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, actele administrative emise de Autoritatea naţională de supraveghere în exercitarea atribuţiilor legale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot fi contestate la secţia de contencios administrativ a tribunalului.

Întrucât acţiunea vizând presupusul refuz al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal de a emite un act sau de a dispune o măsură conform atribuţiilor sale legale este o acţiune într-o materie specifică (a măsurilor legale ce se pot lua în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi al liberei circulaţii a acestor date), competenţa în contestarea acestui refuz aparţine, conform principiului simetriei actelor juridice şi din raţiuni de identitate (mutatis mutandis), aceleiaşi instanţe care are competenţa de a cenzura legalitatea actului emis de această autoritate.

Prin urmare, de vreme ce secţia de contencios administrativ a tribunalului este competentă a soluţiona contestaţiile vizând actele administrative emise de autoritatea pârâtă în exercitarea atribuţiilor legale, aceeaşi instanţă este competentă a soluţiona şi refuzul de emitere a acestor acte.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze prezenta cauză în primă instanţă se determină potrivit Legii nr. 102/2005, competenţa urmând a fi stabilită în favoarea tribunalului.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.