Appeals rejected; appointment order for valuation specialist upheld as DNA refusal unjustified

Şedinţa publică din data de 4 iulie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 13.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Procuror Şef-DNA, prin hotărârea ce se va pronunţa, ca obiect obligaţia de a face, să se dispună:

1. Anularea actului emis de Direcţia Naţională Anticorupţie cu nr. 827/C/2017 în data de 26 mai 2017,

2. Să se constate că ANEVAR, în calitate de autoritate competentă care organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de evaluator autorizat în România conform O.G. nr. 24/2011 şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare propriu nu are în atribuţii emiterea avizului necesar în accepţiunea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind DNA

3. Să se constate că ANEVAR are în atribuţii, cu privire la această speţă, doar transmiterea unor informaţii profesionale cu privire la membrii săi, şi că aceste informaţii profesionale au fost furnizate DNA prin adresa nr. x/13.04.2017 astfel cum reiese chiar din răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 827/C/563/VI-1/din data de 28.04.2017;

4. Să se constate faptul că reclamanta figurează în evidenţa Ministerului Justiţiei - Serviciul Profesii Juridice Conexe - Biroul central pentru expertize tehnice judiciare în calitate de expert tehnic judiciar ACTIV în specializarea "Evaluarea proprietăţii imobiliare" conform adresei nr. x/15.05.2017 a Ministerului Justiţiei, calitate pe care a dobândit-o în anul 2007 în urma promovării unui examen organizat de Ministerul Justiţiei şi în baza căreia a fost numită de DNA să întocmească expertize judiciare atât în faza de cercetare penală cât şi ca expert consilier în unele dosare aflate pe rolul instanţelor.

5. Să se constate faptul că în speţă, reclamantei nu i se pot aplica prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 anume nu poate fi obţinut avizul ministerelor de resort pentru angajarea în funcţia publică pentru care a concurat şi a fost declarată ADMIS, întrucât nu este funcţionar public, astfel cum reiese din răspunsul Ministerului Justiţiei nr. 2/39741/15.05.2017 ataşat prezentei, anume: ...Precizăm că între Ministerul Justiţiei şi experţii judiciari nu există raporturi contractuale, aceştia desfăşurându-şi activitatea independent. În conformitate cu prevederile legale, experţii tehnici judiciari s-au constituit în asociaţia CORPUL EXPERŢILOR B., care la data 10.05.2017 a emis adresa nr x în care se precizează faptul că îndeplinesc toate condiţiile si obligaţiile statutare pentru desfăşurarea activităţii de expert tehnic şi a recomandat pozitiv continuarea activităţii conform domeniului de pregătire în cadrul unei instituţii publice.

6. În consecinţă, să fie obligaţi pârâţii sa emită ordinul de numire în funcţia de specialist de înaltă calificare în specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare cu punerea în aplicare a acestui ordin începând cu data 27.03.2017, dată la care au fost făcute publice pe site-ul instituţiei a rezultatelor finale la concursul susţinut si promovat.

II. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 228 din 13 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie şi Procuror Şef-Direcţia Naţională Anticorupţie.

A obligat pârâţii să emită ordinul de numire a reclamantei în funcţia de specialist în specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare.

A respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

III. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Recurenta reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Apreciază sentinţa pronunţată ca fiind netemeinica sub următoarele aspecte:

Cu privire la incidenta art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. respectiv:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", apreciază ca in speţă sentinţa civila recurată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, exista o contrarietate intre respingerea capătului de cerere referitor la anularea actului administrativ cu nr. 827/C.2017 emis la data de 26.05.2017 prin care se comunica reclamantei faptul ca a fost respinsa plângerea prealabila cu privire la refuzul D.N.A. de a o numi pe subscrisa in funcţia publica de specialist in cadrul D.N.A. si admiterea capătului principal de acţiune, respectiv obligarea paratei de a emite ordinul de numire a reclamantei in funcţia de specialist in specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare.

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ reglementează faptul ca "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie sa solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte a acestuia", ceea ce subscrisa a si făcut, in termen, adresând D.N.A. o plângere prealabila, urmarea căreia D.N.A. a comunicat prin răspunsul nr. x/2017 emis la data de 26.05.2017 faptul ca a fost respins demersul administrativ obligatoriu parcurs de subscrisa (in lipsa plângerii prealabile, acţiunea ar fi devenit inadmisibila conform art. 193 C. proc. civ.).

Ulterior, in baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabila [...]" - reclamanta s-a adresat in termen instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea Răspunsului nr. x/2017 emis la data de 26.05.2017 si, ca o consecinţa a anularii răspunsului la plângerea prealabila, obligarea D.N.A. de a emite ordinul de numire in funcţia de specialist in specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare.

Or, instanţa de judecata A RESPINS ca neîntemeiat capătul de cerere vizând anularea actului administrativ cu nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.2017, iar consecinţa respingerii contestaţiei formulata de reclamanta împotriva răspunsului la plângerea prealabila nu putea fi decât respingerea pentru aceleaşi motive (de netemeinicie) a capătului de cerere prin care subscrisa solicita angajarea în funcţia de specialist al D.N.A., astfel ca admiterea doar in parte a acţiunii reclamantei se apreciază a fi o contradicţie in aplicarea normelor de contencios administrativ. Astfel, in lipsa parcurgerii etapei imperative a plângerii prealabile, o acţiune in contencios administrativ ar fi respinsa ca inadmisibila, indiferent de temeinicia motivelor invocate.

Ca atare, apreciez ca in speţă sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul ca sentinţa civilă nr. 228/2020 cuprinde motive contradictorii, sens in care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii judecătoreşti si, in rejudecare, ADMITEREA în întregime a acţiunii formulate de reclamanta A..

Referitor la incidenta art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., respectiv când "hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" apreciază ca, în motivarea hotărârii judecătoreşti recurate, instanţă de judecata a reţinut ca parata a interpretat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind DNA in sensul solicitării către A.N.E.V.A.R. a avizului de numire în funcţie a reclamantei, considerent pentru care a decis ca pârâta sa emită ordinul de numire a reclamantei ca specialist de înaltă calificare a D.N.A.

Astfel, instanţă de fond nu a respectat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 596/2019 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicata de C. în dosarul x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ si fiscal şi s-a constatat ca dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. sunt constituţionale in raport de criticile formulate.

În conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituţia României: (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publica in Monitorul Oficial al României. De la data publicării deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor" .

Cu toate ca forul constituţional a apreciat ca fiind constituţionale dispoziţiile respective, instanţă de fond a opinat ca D.N.A. nu a interpretat corect prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 solicitând A.N.E.V.A.R. un aviz consultativ şi a decis în sensul admiterii in parte a acţiunii formulate de reclamanta, respingând astfel capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat sa se constate ca A.N.E.V.A.R. nu are în atribuţii emiterea avizului necesar in accepţiunea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, ci doar transmiterea de informaţii profesionale legate de membrii săi, ceea ce A.N.E.V.A.R. a si făcut, prin adresa x/13.04.2017.

În domeniul evaluării proprietăţii imobiliare, pentru care a aplicat si a concurat reclamanta, nu exista un minister corespondent, singura entitate care coordonează experţii în domeniul evaluarii proprietăţilor imobiliare este A.N.E.V.A.R. - Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din Romania.

Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 596/2019, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicata de C. în dosarul x/2016 al curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ si fiscal si s-a constatat ca dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. sunt constituţionale in raport de criticile formulate, conţine punctul de vedere al Guvernului, ca legiuitor emitent al O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., anume:

"Desigur, in cazul in care nu exista un minister cu competente legale in domeniul de activitate in care specialistul poseda calificări, numirea acestuia se face fara a se mai solicita avizul consultativ anterior menţionat".

Astfel, în circumstanţa in care A.N.E.V.A.R. nu este inclus între autorităţile la care face referire instanţă constituţională si de asemenea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., atunci, in conformitate cu punctul de vedere al Guvernului sus menţionat, numirea specialistului se face fara a se mai solicita avizul consultativ menţionat.

Prin art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 24/2011 privind unele masuri in domeniul evaluării bunurilor, "se înfiinţează Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din Romania, denumita in continuare Asociaţia, persoana juridica autonoma, potrivit legii, care funcţionează ca organizaţie profesionala de utilitate publica fara scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizaţi, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă". În acest sens, înfiinţarea şi funcţionarea A.N.E.V.A.R., organizaţie profesionala de utilitate publica fără scop patrimonial este stabilita printr-un act normativ, respectiv ordonanţă a guvernului.

În consecinţă, în circumstanţa in care A.N.E.V.A.R. este inclus intre autorităţile la care face referire instanţa constituţională si de asemenea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, şi având în vedere faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)-h) din O.G. nr. 24/2011, A.N.E.V.A.R. nu are prevăzute intre atribuţii specifice exprese eliberarea vreunui aviz consultativ, aşa cum retine instanţa de fond, insa este abilitat sa exprime o opinie asupra expertului evaluator, să facă o caracterizare a acestuia din punct de vedere a datelor pe care le gestionează cu privire la experţi, opinie/caracterizare care poate echivala unui aviz consultativ, şi având în vedere ca A.N.E.V.A.R. a transmis, la solicitarea D.N.A., informaţii profesionale care au fost furnizate D.N.A. prin adresa nr. x/13.04.2017 (existenta in dosarul cauzei) astfel cum reiese chiar din răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 827/C/563/VI-1/din data de 28.04.2017,

În aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 declarate constituţionale de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 596/2019, condiţie indispensabila si expresa prevăzută de legea speciala de funcţionare a D.N.A., rezultă ca adresa nr. x/13.04.2017 emisă de A.N.E.V.A.R., în limitele atribuţiilor acesteia, la solicitarea D.N.A. echivalează cu un aviz consultativ.

Fata de toate aceste aspecte, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinţei civile recurate cu consecinţă rejudecării cauzei şi ADMITEREA acţiunii reclamantei in contradictoriu cu Direcţia Naţională Anticorupţie.

Recurentul pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivare a arătat că sentinţa pronunţată ca este netemeinică sub mai multe aspecte.

Cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., respectiv "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", apreciază că în speţă sentinţa civilă recurată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, există o unei contrarietate flagrantă între respingerea capătului de cerere referitor la anularea actului administrativ cu nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.21017 prin care i se comunica faptul că a fost respinsă plângerea prealabilă cu privire la refuzul recurentei de a o numi pe reclamantă în funcţia publică de specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticoropţie şi admiterea capătului principal de acţiune, respectiv obligarea pârâtei de a emite ordinul de numire a reclamantei în funcţia de specialist în specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare.

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează faptul că "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", ceea ce reclamanta a şi făcut, în termen, adresând D.N.A. o plângere prealabilă, urmare căreia D.N.A. a comunicat prin răspunsul nr. x/2017 emis la data de 26.05.21017 faptul că a fost respins demersul administrativ obligatoriu parcurs de reclamantă (ştiut fiind că, în lipsa plângerii prealabile, acţiunea ar fi devenit inadmisibilă, în conformitate cu art. 193 C. proc. civ.).

Ulterior, în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale" - reclamanta s-a adresat în termen instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea răspunsului nr. x/2017 emis la data de 26.05.21017 şi, ca o consecinţă a anulării răspunsului la plângerea prealabilă, obligarea D.N.A. de a emite un ordin de angajare a acesteia.

Or, instanţa de judecată A RESPINS ca neîntemeiat capătul de cerere vizând anularea actului administrativ cu nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.21017, iar CONSECINŢA respingerii contestaţiei reclamantei formulate împotriva răspunsului la plângerea prealabilă nu putea fi decât unul singur, respectiv respingerea pentru aceleaşi motive (de netemeinicie) şi a capătului de cerere prin care reclamanta solicita angajarea ei în funcţia de specialist al D.N.A.

Cu toate acestea, respingând contestaţia împotriva răspunsului la plângerea prealabilă, instanţa a admis în parte acţiunea, respectiv a obligat D.N.A. de a emite un ordin de încadrare a reclamantei, ceea ce apreciază a fi o contradicţie flagrantă în aplicarea normelor de contencios administrativ. Aceasta mai cu seamă pentru că, în lipsa parcurgerii etapei imperative a plângerii prealabile, o acţiune în contencios administrativ ar fi respinsă ca inadmisibilă, indiferent de temeinicia motivelor invocate.

Ca atare, apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că sentinţa civilă nr. 228/2020 cuprinde motive vădit contradictorii, sens în care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii judecătoreşti şi, în rejudecare, respingerea în întregime a acţiunii formulate de reclamanta A..

Referitor la incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", apreciem următoarele:

In motivarea hotărârii judecătoreşti recurate, instanţa de judecată a reţinut că subscrisa ar fi interpretat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., în sensul solicitării către A.N.E.V.A.R. a avizului de numire în funcţie a reclamantei, considerent pentru care a decis ca pârâta să emită un ordin de încadrare a reclamantei ca specialist de înaltă calificare la D.N.A.

Or, consideră că raţionamentele expuse de instanţa de fond au cel puţin două neajunsuri, după cum urmează:

Instanţa de fond nu a respectat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 596/2019 prin care s-a respins ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de C. în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituţia României" (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-un alt dosar, respectiv nr. x/2016 - cu obiect similar - aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de fond a decis prin încheierea din 2.04.2018 suspendarea cererii de chemare în judecată formulată de A. până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură procedurală la care subscrisa D.N.A. nu s-a opus, întrucât, după cum a apreciat şi instanţa de fond - dezlegarea cauzei a depins de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, respectiv de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.

Prezenta cauză a fost repusă pe rol urmare a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 596/2019 prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.

Inclusiv dosarul nr. x/2016 privindu-1 pe C. a fost repus pe rol, Curtea de Apel Bucureşti pronunţând prin sentinţa civilă nr. 263/24 iulie 2020 (necomunicată încă), prin care a respins ca neîntemeiată cererea acestuia de numire ca specialist de înaltă calificare în cadrul D.N.A., cauza civilă fiind perfect similară prezentei acţiuni.

Cu toate că forul constituţional a apreciat ca fiind constituţionale dispoziţiile respective, de care depinde inclusiv soluţionarea prezentei cauze, instanţa a opinat că D.N.A. nu a interpretat corect prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 solicitând A.N.E.V.A.R. un aviz consultativ şi a decis în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamantă.

În sprijinul acestei hotărâri, instanţa de fond a ales să citeze chiar Decizia CCR nr. 596/2019, paragraful 17, în care se reţine: "Dispoziţiile de lege criticate nu ar fi putut să prevadă, concret, pentru fiecare domeniu în parte, ministerul al cărui aviz se solicită pentru numirea specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, legiuitorul recurgând la formula cu caracter general "minister de resort".'"

Sublininiază că D.N.A. a cerut avizul A.N.E.V.A.R. chiar în largul context al acestei realităţi reafirmate de Curtea Constituţională, cum că legiuitorul foloseşte sintagma "minister de resort" într-un sens extrem de extins, întrucât fiecare domeniu în care profesează diverşi specialişti de înaltă calificare din cadrul D.N.A. beneficiază de specificităţi proprii, care nu corespund, în toate cazurile, unui minister anume.

Astfel, prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor "se înfiinţează Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, denumită în continuare Asociaţia, persoană juridică autonomă, potrivit legii, care funcţionează ca organizaţie profesională de utilitate publică fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizaţi, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă.".

În acest sens, atât înfiinţarea, cât si funcţionarea A.N.E.V.A.R.-ului, organizaţie profesională de utilitate publică fără scop patrimonial, este stabilită printr-un act normativ, respectiv ordonanţă a guvernului.

Ca atare, faptul că în art. 5 alin. (1) lit. a)-h) din O.G. nr. 24/2011 ANEVAR nu are prevăzute între atribuţii specifice exprese eliberarea vreunui aviz consultativ - aşa cum a retine instanţa de fond -, nu are relevantă în contextul în care avizul consultativ are oglindire în lege în art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, act normativ cu putere juridică superioară, de natură să completeze prevederile O.G. nr. 24/2011.

Mai mult, apreciază că ANEVAR ar fi putut emite aviz consultativ, fiind singura "autoritate competentă care organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de evaluator autorizat în România. Asociaţia reprezintă interesele profesiei de evaluator autorizat la nivel naţional şi internaţional." - art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011.

Aşadar, pentru emiterea avizului consultativ de care face vorbire art. 11 alin. (1) din O. U. G. nr. 43/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie nu s-ar fi putut adresa niciunei alte autorităţi/instituţii publice/minister/care să acopere *formula cu caracter general "minister de resort", la care face referire Decizia Curţii Constituţionale nr. 596/2019.

Categoric că, în aceste circumstanţe, ANEVARUL-ul este inclus între autorităţile la care face referire instanţa constituţională si, neîndoielnic, art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002.

Că este aşa, rezultă şi din împrejurarea că instanţa de fond a specificat -nefondat - că DNA s-a adresat greşit ANEVAR, însă nu a indicat ca răspuns la susţinerile D.N.A. din întâmpinare nici o altă instituţie care ar putea acorda acest aviz consultativ, fără de care este imposibilă (şi nelegală) numirea unui specialist de înaltă calificare în cadrul subscrisei.

Mai mult, consideră că din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) şi f) din O.G. nr. 24/2011, ANEVAR-ul este abilitat să exprime o opinie asupra expertului evaluator, să facă o caracterizare a acestuia din punct de vedere al datelor pe care le gestionează cu privire la experţi, opinie/caracterizare care să echivaleze unui aviz consultativ.

Astfel, art. 5 alin. (1) lit. d) şi f) din O.G. nr. 24/2011 prevăd că ANEVAR-ul are, între altele, şi următoarele atribuţii: "d) monitorizează aplicarea în desfăşurarea activităţii de evaluare a evaluatorilor autorizaţi a standardelor de evaluare adoptate de aceasta; (...) f) monitorizează respectarea regulilor şi principiilor deontologice care guvernează activitatea evaluatorilor autorizaţi;"

Or, în speţă, ANEVAR a refuzat emiterea oricărui act care să exprime o realitate a datelor deţinute prin prisma atribuţiilor sale (dacă expertul a respectat standarde de evaluare, dacă au existat plângeri cu privire la activitatea profesională a sa, dacă a respectat regulile şi principiile deontologice ale profesiei), act care să constituie un aviz în sensul cerut de art. 11.

În lipsa oricărui act, singura consecinţă juridică nu putea fi decât constatarea neîndeplinirii unei condiţii prevăzute expres de lege şi imposibilitatea numirii reclamantei în funcţia de specialist de înaltă calificare.

În aceste sens, în absenţa parcurgerii ambelor etape prevăzute de lege, nu s-a putut proceda la numirea reclamantei în funcţia publică de specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, condiţia respectivă fiind prevăzută într-un act normativ, neputându-se imputa pârâtei că nu a făcut altceva decât să respecte legea.

Specialiştii DNA devin funcţionari publici, asimilaţi categoriilor prevăzute în Legea nr. 188/1999, în speţă consilieri superiori, după numirea acestora prin Ordin al Procurorului şef DNA ca specialişti cu înaltă calificare în domeniile prevăzute de art. 11 alin. (1).

Ordinul de numire este emis pentru candidatul care a fost declarat admis la concursul de recrutare organizat şi numai după obţinerea avizului ministerului de resort, ca o condiţie indispensabilă si expresă prevăzută de legea specială de funcţionare a DNA.

A subliniat că, şi în circumstanţa în care se s-ar fi solicitat un transfer al unei persoane care are deja calitatea de funcţionar public în funcţia de specialist de înaltă calificare în cadrul D.N.A., este obligatoriu, înainte de numirea ca specialist, avizul ministerului de resort.

Totodată, lipsa acestui aviz ar putea conduce la invocarea în faţa instanţei penale, de către persoanele inculpate, a nelegalităţii actelor de procedură penală întocmite de specialistul respectiv, în acest caz a constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Consideră că, şi în cazul în care ar aprecia ca fiind corecte aspectele precizate de instanţa de fond ce ţin de inexistenţa vreunei atribuţii a ANEVAR în emiterea unui aviz consultativ cerut de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este una temeinică, întrucât situaţia juridică rămâne aceeaşi: în lipsa oricărui aviz, reclamanta nu poate fi numită în funcţia de specialist de înaltă calificare la D.N.A.

Subliniază că această condiţie este necesar a fi îndeplinită întrucât -indiferent de abilităţile sale profesionale, ulterioara sa activitatea poate fi pusă sub semnul întrebării în faţa instanţei penale, contestându-se constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de aceasta, ca specialist, în dosare penale, la solicitarea procurorilor de caz.

Faţă de toate aceste aspecte, se solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinţei civile recurate cu consecinţa rejudecării cauzei şi respingerii acţiunii reclamantei în contradictoriu cu Direcţia Naţională Anticorupţie ca fiind neîntemeiată.

IV. Apărările formulate de intimat/ă

Recurenta- reclamantă a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând respingerea recursului.

V. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cele doua recursuri promovate în cauză conţin critici cvasi identice faţă de sentinţa recurată, astfel că acestora li se va răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., s-a susţinut de către ambii recurenţi faptul că există contrarietate între respingerea capătului de cerere referitor la anularea actului administrative nr. 827/C/2017 emis la data de 26.05.2017, prin care se comunica recurentei-reclamante faptul că a fost respinsă plângerea prealabilă cu privire la refuzul DNA de a o numi pe aceasta în funcţia publică de specialist în cadrul DNA şi admiterea capătului principal de acţiune, respectiv obligarea recurentului-pârât de a emite ordin de numire pentru aceeaşi recurenta-reclamantă în funcţia de specialist în evaluarea proprietăţii imobiliare.

Reţine Înalta Curte că recurenta -reclamantă a solicitat prin prezentul demers judiciar:

1. Anularea actului emis de Direcţia Naţională Anticorupţie cu nr. 827/C/2017 în data de 26 mai 2017;

2. Să se constate că ANEVAR, în calitate de autoritate competentă care organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de evaluator autorizat în România conform O.G. nr. 24/2011 şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare propriu nu are în atribuţii emiterea avizului necesar în accepţiunea art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind DNA

3. Să se constate că ANEVAR are în atribuţii, cu privire la această speţă, doar transmiterea unor informaţii profesionale cu privire la membrii săi, şi că aceste informaţii profesionale au fost furnizate DNA prin adresa x/13.04.2017 astfel cum reiese chiar din răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 827/C/563/VI-1/din data de 28.04.2017;

4. Să se constate faptul că reclamanta figurează în evidenţa Ministerului Justiţiei - Serviciul Profesii Juridice Conexe - Biroul central pentru expertize tehnice judiciare în calitate de expert tehnic judiciar ACTIV în specializarea "Evaluarea proprietăţii imobiliare" conform adresei nr. x/15.05.2017 a Ministerului Justiţiei, calitate pe care a dobândit-o în anul 2007 în urma promovării unui examen organizat de Ministerul Justiţiei şi în baza căreia a fost numită de DNA să întocmească expertize judiciare atât în faza de cercetare penală cât şi ca expert consilier în unele dosare aflate pe rolul instanţelor.

5. Să se constate faptul că în speţă, reclamantei nu i se pot aplica prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 anume nu poate fi obţinut avizul ministerelor de resort pentru angajarea în funcţia publică pentru care a concurat şi a fost declarată ADMIS, întrucât nu este funcţionar public, astfel cum reiese din răspunsul Ministerului Justiţiei nr. 2/39741/15.05.2017 ataşat prezentei, anume: ...Precizăm că între Ministerul Justiţiei şi experţii judiciari nu există raporturi contractuale, aceştia desfăşurându-şi activitatea independent. În conformitate cu prevederile legale, experţii tehnici judiciari s-au constituit în asociaţia CORPUL EXPERŢILOR B., care la data 10.05.2017 a emis adresa nr x în care se precizează faptul că îndeplinesc toate condiţiile si obligaţiile statutare pentru desfăşurarea activităţii de expert tehnic şi a recomandat pozitiv continuarea activităţii conform domeniului de pregătire în cadrul unei instituţii publice.

6. În consecinţă, să fie obligaţi pârâţii sa emită ordinul de numire în funcţia de specialist de înaltă calificare în specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare cu punerea în aplicare a acestui ordin începând cu data 27.03.2017, dată la care au fost făcute publice pe site-ul instituţiei a rezultatelor finale la concursul susţinut si promovat.

Potrivit art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere... "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".

Ambele recurente au invocate acest articol din perspectiva motivelor contradictorii cuprinse în hotărârea primei instanţe.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate ambele recursuri bazate pe acest motiv.

Astfel, deşi curtea de apel a admis în parte numai acţiunea, respectiv a obligat pârâţii să emită ordinul de numire a reclamantei în funcţia de specialist în specializarea evaluarea proprietăţii imobiliare, nu înseamnă că hotărârea este contradictorie, ci, admisă în parte.

Instanţa de fond a explicat în cuprinsul considerentelor faptul că actul pe care reclamanta a solicitat a fi anulat nu este un act administrativ, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod corect a respins capătul de cerere privind anularea acestuia.

În continuare însă, aceeaşi instanţă de fond a calificat acţiunea având ca obiect obligarea emiterii ordinului de numire formulate ca fiind refuz nejustificat, astfel că în această situaţie, potrivit art. 7 nu este necesară plângerea prealabilă, refuzul nejustificat fiind un act administrative asimilat.

Din această cauză, primul capăt de cerere a fost respins, actul nr. nefiind act administrativ şi, în consecinţă, neputând face obiectul unei acţiuni în contencios administrative, însă capătul de cerere având ca obiect refuzul nejustificat de a emite ordinul de numire, act administrative asimilat, a fost admis.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material, invocat, de asemenea, de ambele recurente, nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte recursul promovat de recurentul-pârât, a susţinut că prima instanţă a nesocotit decizia Curţii Constituţionale nr. 569/2019 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a nesocotit decizia Curţii Constituţionale şi nici nu a interpretat-o în mod greşit.

Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, este necesar un aviz din partea ministerului de resort, respective celui care are competenţe legale în domeniul în care respectivul specialist are calificări ce urmează a fi utilizate de DNA pentru clarificarea unor aspecte tehnice de urmărire penală.

Prima instanţă a arătat însă că, în cazul de faţă, autoritatea căreia i s-a solicitat acest aviz nu era cea care deţine competenţele necesare pentru a-l emite.

Nu există, aşadar, nicio încălcare a deciziei Curţii Constituţionale în raţionamentul instanţei de fond.

Cea de-a doua critică, în sensul că reclamanta nu deţine un aviz şi astfel nu poate fi numită specialist, de asemenea, nu poate fi primită, legea neinstituind în sarcina reclamantei obligaţia de a produce acest aviz.

Neîntemeiat este şi recursul recurentei-reclamante întemeiat pe dispoziţiile art. 488, alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., în sensul că ANEVAR a transmis, la solicitarea DNA, informaţii profesionale prin adresa nr. x/13.04.2017 care echivalează cu un aviz consultative şi astfel trebuia să fie admisă acţiunea.

Aşa cum rezultă din paragrafele anterioare, ANEVAR nu este autoritatea competentă să emită acest aviz, în cazul reclamantei, astfel că informaţiile transmise nu pot echivala cu un aviz.

În concluzie, constatând că instanţa de fond a dat o interpretare legală şi temeinică normelor materiale aplicabile în speţă şi a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunţarea sentinţei atacate, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (8) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 228 din 13 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iulie 2022.