Insurance claim appeal annulled for failure to specify misapplied legal provisions under Art. 488(1)(8)

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 04.06.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective, până la data de 06.02.2021 penalităţile fiind în cuantum de 12.505,67 RON.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare stabilite conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 279 din 18 februarie 2022, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii, excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate.

A admis excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018 şi a respins excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă.

A respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre judecare pe fond, şi, în urma rejudecării, instanţa de fond să admită acţiunea, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Deşi instanţa a constatat că Decizia nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată, în condiţiile pronunţării Deciziei ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 29/2020, caracterul nelegal al Deciziei nr. 16517 este evident.

Astfel, instanţa ar fi putut să reţină îndeplinită condiţia nelegalităţii refuzului de a da curs cererii de plată fie pe baza soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2019, respectiv anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, fie prin valorificarea efectelor Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020 împotriva Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar apreciază că recursul reclamantei A. S.A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a precizat că îşi întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv.

Textul de lege menţionat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a răspuns, punctual, argumentelor invocate prin acţiune, în raport cu actele depuse la dosar şi cu apărările pârâtului formulate prin întâmpinare.

Însă, după cum s-a expus la pct. I.2. al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a combătut şi nu şi-a circumstanţiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, fără a indica dispoziţiile de drept material încălcate de prima instanţă.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere/calificare a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competenţa de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, o astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.