Eligibility of co-owned apartment complex for EU business incubator funding: shared land and structural commonality defeat individual title exclusivity

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.04.2019, pe rolul Curţii de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional, Organismul Intermediar Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului verificării conformităţii administrative şi eligibilităţii din data de 12.09.2018 emisă de MDRAP -AM POR - ADR NV şi a scrisorii de răspuns la nr. 130979/7.11.2013 emise de MDRAP - AM POR, prin care a fost respinsa contestaţia depusă de reclamantă şi, în principal, obligarea pârâţilor la plata sumei de 4203,634,12 RON, reprezentând daune-interese pentru prejudiciul cauzat de actul administrativ nelegal, în subsidiar, obligarea pârâţilor la continuarea procesului de evaluare a proiectului "Crearea unui incubator de afaceri prin reabilitare clădire din Strada x" cod SMIS 124573, cu obligarea petentului MDRAP la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 92 din 31 martie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional, Organismul Intermediar Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată;

(ii) a obligat reclamanta la plata sumei de 1600 RON în beneficiul pârâtei Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului judiciar.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 92 din 31 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o ca nelegală prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta arată următoarele:

A. Sentinţa recurată contravine Deciziei nr. 2861/13.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a nesocotit indicaţiile instanţei de casare, sentinţa recurată fiind pronunţată cu încălcarea art. 501 C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din analiza coroborată a considerentelor instanţei de control judiciar, cuprinse în Decizia nr. 2861/13.05.2021 se desprind următoarele concluzii:

a) Proba cu expertiza este necesară pentru stabilirea configuraţiei de fapt a imobilului, în sensul de a se stabili dacă acesta este sau nu apt pentru a fi transformat în incubator de afaceri;

b) Concluziile probei cu expertiză nu pot fi ignorate de instanţa de rejudecare, prin simpla invocare a lipsei unor indicaţii ulterioare, fiind evident că proba se va administra pentru verificarea unor circumstanţe tehnice care, odată confirmate, nu mai pot fi ignorate de instanţa de trimitere;

c) Finanţarea se acordă pentru reabilitarea/reconversia unui imobil existent neutilizat şi dotarea acestuia cu active corporale şi necorporaie, în scopul creării unui incubator de afaceri.

Prin proba cu expertiză administrată în cauză, expertul numit de instanţa de judecată a concluzionat următoarele:

a) Imobilul corp IV (denumit apartament 11) nu are pereţi comuni cu alte corpuri de clădire;

b) Fundaţia nu este comună cu fundaţiile celorlalte corpuri de clădire situate la adresa din Cluj-Napoca, str. x;

c) Imobilul corp IV situat în str. x reprezintă un imobil distinct, apt pentru a fi transformat în incubator de afaceri.

Cu toate acestea şi ignorând dispoziţiile instanţei de casare, instanţa de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză şi a reluat raţionamentul primei instanţe din primul ciclu procesual, raţionament despre care instanţa de casare a reţinut că este nelegal pentru că nu are în vedere circumstanţele de fapt (pe care prima instanţă le-a ignorat în al doilea ciclu procesual) şi se bazează exclusiv pe extrasele de carte funciară.

Conformarea doar formală cu dispoziţiile instanţei de casare, fără a se da efecte juridice concrete indicaţiilor instanţei de control judiciar, reprezintă expresia încălcării art. 501 alin. (1) C. proc. civ., iar nerespectarea indicaţiilor date de instanţa de casare reprezintă motiv de nulitate a hotărârii judecătoreşti, cu consecinţa casării acesteia. Considerentele instanţei de fond în sensul că instanţa de casare nu a dat indicaţii precise ulterioare administrării probei cu expertiza tehnică nu se verifică raportat la considerentele şi raţionamentul instanţei de casare.

Înalta Curte a statuat în mod clar că verificările vor viza imobilul construcţie; de altfel, imobilul teren nu presupunea verificări suplimentare, nefiind contestat faptul că acesta se află în indiviziune. Din considerentele instanţei de casare rezultă dincolo de echivoc faptul că aprecierea condiţiilor de eligibilitate trebuie să se realizeze raportat la construcţie, reabilitarea acesteia acesta fiind scopul finanţării. De altfel, nici nu ar fi de conceput reabilitarea/reconversia unui teren, lucrările pentru care se acordă finanţarea vizând exclusiv construcţia.

B. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material - Motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

B.1. Sentinţa recurată contravine prevederilor art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care obligă autoritatea publică să îşi motiveze deciziile.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că cele două acte atacate sunt amplu şi clar motivate, fiind dincolo de echivoc motivul pentru care Proiectul a fost respins de la finanţare.

Atât în dreptul intern, cât şi în dreptul comunitar, s-a reţinut, cu valoare de principiu, existenţa unei obligaţii legale a autorităţilor publice de a-şi motiva şi fundamenta deciziile adoptate. Motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ (individual sau cu caracter normativ) şi constituie premisa esenţială pentru efectuarea ulterioară a controlului de legalitate a respectivului act administrativ.

Nemotivarea actului administrativ face ca soluţia dispusă să aibă caracter arbitrar, controlul de legalitate al actului fiind îngreunat, dacă nu chiar imposibil de realizat, instanţa neputând analiza motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului.

Pe cale de consecinţă, lipsa motivării afectează însăşi valabilitatea actului şi conduce la nulitatea acestuia.

Analiza Adresei de Comunicare relevă faptul că ADR NV nu a prezentat:

a) nicio motivare cu privire la argumentele care au condus la reinterpretarea noţiunii de "imobil" într-un sens nou, care nu se regăsea în documentele apelului;

b) nicio motivare coerentă de ce imobilul "trebuie tratat ca un întreg şi nu parţial în funcţie de dreptul de proprietate şi/sau necesitatea solicitantului" (sic!);

c) o motivare care să conducă Ia concluzia că reabilitarea propusă prin Proiect vizează doar o parte a unui imobil.

Instanţa de fond nu a analizat dacă actele administrative răspund cerinţelor de mai sus, limîtându-se la o apreciere generală în sensul că actele atacate ar fi motivate deoarece nu există prescripţii privind întinderea motivării şi că aceasta se va analiza de la caz la caz.

Având în vedere că măsura adoptată este de natură a produce efecte negative asupra patrimoniului A., s-ar fi impus ca prima instanţă să constate cu autoritatea emitentă a omis să prezinte motivele care au stat la baza acestei decizii, într-o argumentaţie coerentă şi clară, nu una limitată la indicarea unui text de lege.

Or, în condiţiile în care prin Adresa de Comunicare, recurentei i s-a negat posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile, obligaţia ADR NV de a-şi motiva decizia, atât în fapt, cât şi în drept, trebuie apreciată de prima instanţă în mod restrictiv, cu atât mai mult cu cât obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă este prevăzută chiar de Constituţia României, prin art. 31 alin. (2).

B.2. Sentinţa recurată contravine prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, raportat la instrucţiunea x/28.03.2018 şi la prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu capitolul 3.2. Eligibilitatea solicitantului, pct. 6 din Ghidul solicitantului.

Actele administrative atacate nu reflectă situaţia de fapt, fiind înfrântă prezumţia veridicităţii actului administrativ.

Atât prin Adresa de Comunicare, cât şi prin Scrisoarea de Respingere a Contestaţiei, respingerea cererii de finanţare a fost "argumentată" raportat la faptul că situaţia juridică a imobilului ar fi necorespunzătoare pentru a fi transformat în incubator de afaceri.

Instanţa de fond, cu nesocotirea raportului de expertiză şi contrar deciziei de casare, a achiesat la raţionamentul pârâtei, apreciind în mod nelegal că starea de coproprietate a terenului ar afecta buna desfăşurare a proiectului.

Instrucţiunea nr. 70/28.03.2018, prin punctul 13, prevede verificările ce cad în sarcina autorităţii finanţatoare în cadrul procesului de evaluare a eligibilităţii.

Or, urmare a verificărilor conformităţii administrative şi eligibilităţii (CAE), se putea constata cu uşurinţă că imobilul îndeplineşte condiţiile privind obţinerea finanţării în cadrul Proiectului, respectiv:

a) Imobilul este înregistrat în cartea funciară pe numele subscrisei;

b) Imobilul nu face obiectul unor litigii;

c) Imobilul este amplasat într-o zonă de dezvoltare eligibilă.

În al doilea rând, pârâta a invocat drept temei legal în susţinerile sale art. 1 din Legea nr. 7/1996, dar preluat parţial, după cum urmează:

"Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari'. Acesta interpretare este una limitativă, mai ales datorită omisiunii unei părţi a respectivului articol de lege, articolul în varianta completă fiind următorul:

"Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic".

La fel ca autoritatea emitentă, prima instanţă nu a dat efectul cuvenit acestei ultime teze a art. 1 din Legea nr. 7/1996.

Conform documentelor justificative solicitate şi prezentate la momentul depunerii cererii de finanţare, rezultă că imobilul în cauză este identificat sub un număr cadastral unic, fiind format dintr-un teren cu construcţie de pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Cluj-Napoca, astfel încât spaţiul destinat creării incubatorului de afaceri aparţine în întregime unui singur proprietar, situaţie ce reiese în mod clar din extrasul CF al Imobilului.

Susţine recurenta că a dovedit îndeplinirea acestei condiţii prin proba cu raportul de expertiză tehnică în construcţii.

În condiţiile în care situaţia de fapt este alta decât cea reţinută în actul administrativ, prezumţia de legalitate a acestuia este răsturnată, devenind vădit caracterul nelegal al acestui act.

Instanţa de fond a ignorat cerinţele esenţiale ale actului administrativ, pronunţând, prin urmare, o hotărâre nelegală.

În cauză, Imobilul întruneşte condiţiile de eligibilitate pentru a avea destinaţia de incubator de afaceri

Condiţiile care trebuie îndeplinite sunt cele din Ghidului Solicitantului - Condiţii specifice de accesare a Fondurilor, capitolul 3.2. Eligibilitatea solicitantului, pct. 6.

Pentru elementele de mai sus, nu vor conduce la respingerea cererii de finanţare din procesul de evaluare, selecţie şi contractare, acele limite ale dreptului de proprietate care nu sunt incompatibile cu realizarea activităţilor proiectului (spre ex. servituti legale, servitutea de trecere cu piciorul etc).

In ceea ce priveşte definiţia imobilului din Legea nr. 7/1996, art. 1 prevede:

"prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriaie, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral uniâ.

Aşadar, trimiterea făcută în Ghid cu privire la aplicabilitatea definiţiei oferite de Legea 7/1996 Imobilului, nu cuprinde nicio condiţie restrictivă cu privire la titularul dreptului de proprietate. De asemenea, este prevăzută în mod expres obligaţia autorităţii emitente de a verifica dacă anumite limitări sunt de natură a afecta destinaţia imobilului.

Instanţa de fond, interpretând greşit prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996, a reţinut în mod artificial o serie de limitări.

Argumentaţia instanţei de fond nu este doar incoerentă din punct de vedere juridic prin trimiterea făcută la definiţia imobilului în contextul în care se doreşte delimitarea între un "imobil care trebuie tratat ca întreg, respectiv parţial", ci încearcă să inventeze motive pentru care Imobilul nu ar putea fi utilizat ulterior ca incubator de afaceri, motive pe care nu Ie-a pus în discuţia părţilor şi în legătură cu care nu a administrat vreun probatoriu care să le confirme.

Cu privire la sintagma conform căreia imobilul va fi tratat ca un întreg, instanţa de fond nu a observat că aceasta nu se regăseşte în documentele programatice ale apelului de proiecte şi nu a fost cunoscută la data depunerii Proiectului. Mai mult, interpretarea acordată sintagmei "imobilul care trebuie tratat ca întreg, şi nu parţial" nu este aplicabilă în situaţia de faţă deoarece, în fapt, Imobilul este destinat în întregime implementării Proiectului având ca obiect crearea unui incubator de afaceri, acesta aparţinând în totalitate, raportat la corpul de clădire, unui unic proprietar, respectiv recurentei.

Conform extrasului CF anexat Proiectului, imobilul destinat creării incubatorului de afaceri este identificat prin numărul cadastral unic x, respectiv număr topografic Top:20/1/XI şi aparţine unui unic proprietar, respectiv A..

În fapt, astfel cum a reieşit din raportul de expertiză, acest Imobil destinat creării incubatorului de afaceri constă într-o clădire independentă, distinctă, cu patru pereţi exteriori proprii şi necomuni altor construcţii, unul dintre aceştia situaţi la frontul stradal.

Părţile indivize comune la care face referire intimată şi pe care instanţa de fond le-a validat cu încălcarea art. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv "fundaţiile, casele de scară, coridoare exterioare, wc-uf, accesul la pod, podul, faţadele", nu se află în prezent în coproprietatea recurentei, fără să existe vreo legătură între acestea şi imobilul destinat creării incubatorului de afaceri.

Recurenta redă cuprinsul art. 649 alin. (1) şi art. 648 C. civ. şi subliniază că există două trăsături esenţiale care definesc natura spaţiilor comune în coproprietate forţată (părţi indivize comune) şi anume: folosinţa lor în comun de către mai mulţi proprietari diferiţi şi accesorialitatea acestora raportat la mai multe bunuri principale existente într-o clădire.

Comparând situaţia Imobilului destinat creării incubatorului de afaceri cu trăsăturile care definesc coproprietatea forţată asupra anumitor spaţii "comune" se observă că nu există în concret asemenea spaţii care să poată fi considerate în realitate părţi indivize comune ale acestui Imobil. Imobilul pentru care s-a solicitat finanţarea în vederea transformării în incubator de afaceri are 4 pereţi exteriori, fundaţie unică, acoperişul propriu, singurele părţi comune fiind terenul din curtea interioară (specifică zonei Ardeal).

Aşadar, imobilul este apt pentru scopul finanţării - transformarea în incubator de afaceri - astfel cum a fost definit prin ghid:

"Incubatorul de afaceri este o structură de sprijin al afacerilor, organizată în infrastructura incubatorului de afaceri într-un spaţiu adecvat, în care sunt localizaţi rezidenţii incubatorului, gestionată de un administrator, care urmăreşte crearea unui mediu favorabil, sustenabil, pentru întreprinderile mici şi mijlocii nou- înfiinţate, stimulându-le potenţialul de dezvoltare şi de viabilitate, ajutându-le să se dezvolte în perioada de început prin asigurarea unor facilităţi comune şi a suportului managerial necesaf.

Capătul de cerere privind acordarea daunelor cauzate de actul administrativ nelegal este întemeiat.

În ipoteza în care instanţa va casa sentinţa recurată şi va dispune reţinerea cauzei spre rejudecare, recurenta solicită rejudecarea cauzei sub toate aspectele, inclusiv cu privire la cererea de acordare a daunelor materiale, ca urmare a atragerii răspunderii administrative a autorităţii emitente.

Recurenta argumentează caracterul fondat al acestei solicitări.

În materia Legii nr. 554/2004, caracterul ilicit al faptei pârâtei constă întotdeauna în constatarea caracterului nelegal al actului administrativ emis de către autoritatea publică, repararea pagubei în condiţiile contenciosului administrativ fiind posibilă doar ca urmare a anulării unui act administrativ.

Cu privire la existenţa prejudiciului acesta este produs direct prin fapta pârâtei care în mod nelegal a respins Proiectul de la finanţare. Alegaţiile pârâtei în sensul că existenţa prejudiciului nu este certă, dat fiind că ar putea surveni o serie de alte evenimente care să înlăture această certitudine, se impun următoarele clarificări.

Pe de o parte, conform art. 1359 C. civ.:

"Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat şi când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios şi, prin felul în care se manifestă, creează aparenţa unui drept subiectiv. Recurenta are, în mod evident, un interes, de vreme ce este reclamant în cadrul unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, afirmând un interes legitim vătămat de actul administrativ.

Conform art. 1381 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar conform art. 1385 C. civ., prejudiciul se repară integral. Prejudiciul recurentei constă în valoarea finanţării nerambursabile de care a fost privată ca urmare a actului nelegal emis de autoritatea pârâtă.

Legătura de cauzalitate între prejudiciul creat şi fapta pârâtei este implicită, întrucât, prin actele administrative emise pârâta a respins în mod nelegal Proiectul.

În drept, invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

II. Procedura derulată în recurs

Intimaţii-pârâţi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat, în cuprinsul întâmpinărilor reiterând argumentele reţinute de prima instanţă în sentinţa recurată.

La data de 07.03.2023, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a depus precizări, prin care a solicitat rectificarea citativului, în sensul citării sale în calitate de parte, arătând că în baza prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 3 din O.U.G. nr. 170/2022, s-a dispus reorganizarea Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin preluarea de la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a Direcţiei generale europene capacitate administrativă şi a Direcţiei generale programul operaţional regional, precum şi a activităţii, structurii şi personalului acestora, operând astfel o subrogare în drepturile şi obligaţiile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, inclusiv în litigiile aferente activităţii acestora.

Solicitarea se rectificare a citativului a fost admisă de Înalta Curte.

III. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Analizând legalitatea sentinţei recurate prin prisma actelor dosarului şi susţinerilor părţilor, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin recursul formulat, recurenta invocă cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică adusă de recurentă se referă la faptul că sentinţa recurată ar fi contrară Deciziei nr. 2861/13.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În opinia recurentei, instanţa de fond a nesocotit indicaţiile instanţei de casare, sentinţa recurată fiind pronunţată cu încălcarea articolului 501 C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la acestea, Înalta Curte constată că, prin Decizia de casare din primul ciclu procesual, s-a reţinut că în mod greşit judecătorul fondului a respins cererea recurentei de administrare a probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii, încălcând astfel normele de procedură ce reglementează desfăşurarea procesului, cât timp această probă era necesară în raport de circumstanţele cauzei.

S-a mai arătat că potrivit Ghidului specific, condiţia de eligibilitate priveşte reabilitarea/reconversia unui imobil existent neutilizat şi dotarea acestuia cu active corporale şi necorporale, în scopul creării unui incubator de afaceri, şi, cum părţile litigante au poziţii divergente în ceea ce priveşte aptitudinea imobilului de a respecta condiţia de eligibilitate anterior descrisă, era necesară opinia unui specialist asupra documentaţiei existente la dosar în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt cu privire la care instanţa urma a aplica normele de drept material.

În finalul Deciziei se precizează că Prin urmare, instanţa de trimitere urmează să procedeze la încuviinţarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii.

Aşadar, contrar alegaţiilor recurentei, ceea ce a constatat Înalta Curte prin Decizia de casare nr. 2861/13.05.2021 este faptul că prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al recurentei, dispunând trimiterea cauzei în rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză.

Prin aceeaşi Decizie, instanţa de recurs a precizat că opinia unui specialist este necesară în cauză în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt cu privire la care instanţa urma a aplica normele de drept material.

Or, în rejudecare, prima instanţă a încuviinţat şi administrat proba cu expertiză, conformându-se întocmai indicaţiilor cuprinse în Decizia nr. 2861/13.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se mai constată că nu pot fi primite susţinerile recurentei conform cărora instanţa de rejudecare nu putea înlătura concluziile raportului de expertiză, după cum, prin Decizia de casare nu s-a statuat, aşa cum susţine recurenta, că verificările vor viza imobilul construcţie, nu şi terenul.

Dimpotrivă, prin Decizia de casare s-a statuat doar asupra necesităţii administrării probei cu expertiză în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt, lăsându-se instanţei de rejudecare posibilitatea de a aplica normele de drept material situaţiei de fapt care va fi reţinută.

Aşa fiind, Înalta Curte conchide că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), instanţa de fond respectând indicaţiile instanţei de casare.

Privind criticile recurentei de la punctul B din recurs, acestea sunt subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte notează că motivul de recurs analizat intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material, fiind incident atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi reţinut ca fondat în cauză, sentinţa recurată reflectând corecta aplicare şi interpretare a normelor de drept material.

În acest sens, Înalta Curte observă că recurenta arată, sub un prim aspect, că sentinţa recurată contravine prevederilor art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care obligă autoritatea publică să îşi motiveze deciziile.

În acest sens, recurenta apreciază că instanţa de fond nu a analizat dacă actele administrative răspund cerinţelor de motivare, limîtându-se la o apreciere generală în sensul că actele atacate ar fi motivate deoarece nu există prescripţii privind întinderea motivării şi că aceasta se va analiza de la caz la caz.

Privind aceaste critici, Înalta Curte reţine că în cauza ACF Chemie Farma NV c. Comisiei, CJUE a stabilit, într-adevăr, că insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actului asa cum s-a

De asemenea, prin Hotărârea pronunţată în cauzele C-41/1969, C-509/1993 şi C-367/1995, se reliefează dublul rol al motivării actelor administrative: transparenta actului şi realizarea controlului judiciar al acestuia.

Aceste aspecte sunt evidenţiate şi în Decizia nr. 1580/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu toate acestea, în jurisprudenţa comunitară şi naţională s-a reţinut că amploarea şi detalierea motivării depind totuşi de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz.

Or, în cauză, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că actul administrativ atacat cuprinde motivele de fapt şi de drept, ce au format convingerea emitentului de a respinge cererea de finanţare,

Astfel, in considerentele actului se regăsesc criteriile din Ghidul specific, precum şi prevederile din Legea nr. 7/1996, care au fundamentat soluţia intimatului.

Tot astfel, sunt redate şi argumentele pentru care intimatul a concluzionat că locaţia propusă pentru implementarea proiectului nu respectă prevederile ghidului specific cu privire la reabilitare/reconversia unui imobil existent.

Aşa fiind, în mod corect a apreciat prima instanţă că actul administrativ atacat cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au fundamentat soluţia de respingere a cererii de finanţare.

Sub un al doilea aspect, recurenta arată că sentinţa recurată contravine prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, raportat la instrucţiunea x/28.03.2018 şi la prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu capitolul 3.2. Eligibilitatea solicitantului, pct. 6 din Ghidul solicitantului.

Arată recurenta că, atât prin Adresa de Comunicare, cât şi prin Scrisoarea de Respingere a Contestaţiei, respingerea cererii de finanţare a fost "argumentată" raportat la faptul că situaţia juridică a imobilului ar fi necorespunzătoare pentru a fi transformat în incubator de afaceri.

Recurenta contestă veridicitatea actelor administrative atacate şi menţionează faptul că ele consemnează o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii.

Înalta Curte reţine că, în concret, în acţiunea dedusă judecăţii, recurenta a invocat că prin extrasul de carte funciară anexat Proiectului, imobilul destinat creării incubatorului de afaceri este identificat printr-un număr cadastral unic x, respectiv număr topografic Top: 20/1/XI şi aparţine unui singur proprietar, mai precis societăţii A..

Recurenta a anexat planşe foto pentru a demonstra faptul că imobilul în discuţie constă într-o clădire distinctă, cu pereţi exteriori proprii, unul dintre aceştia fiind situat la frontul stradal, iar singurele părţi indivize fiind fundaţiile, casele de scară, toaleta, accesul la pod, podul şi faţadele celorlalte clădiri.

Înalta Curte reţine, cu privire la acestea, că din documentaţia aferentă proiectului, depusă chiar de către recurentă la dosarul de fond reiese, cu privire la situaţia juridică a imobilului, că acesta este compus din mai multe apartamente, inclusiv apartamentul 11, având părţi indivize comune cu alte apartamente.

Conform CF nr. x - C1-U9, imobilul reprezentat de ap. 11 are ca părţi indivize comune fundaţiile, casele de scară, coridoare exterioare, WC-ul, accesul la podul, faţadele şi racordurile la utilităţi, imobilul în cauză reprezentând un apartament compus din 2 birouri, 4 depozite cu suprafaţă de 615,55 mp, cu părţi indivize comune 17,84/100 parte.

Astfel, contrar criticilor recurentei, extrasele de carte funciară demonstrează starea de indiviziune a terenului, precum şi starea de coproprietate cu anumite părţi comune pentru clădire, sarcini pe teren, acestea reprezentând tocmai temeiurile respingerii cererii de finanţare în etapa de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii, în raport de prevederile Ghidului solicitantului, pag 23 - Condiţii generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014 - 2020, pct. 4.

Se mai observă că prima instanţă a dat eficienţă tezei ultime a art. 1 din Legea nr. 7/1996, potrivit căreia "Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic".

Totodată, din raportul de expertiza întocmit în rejudecarea cauzei rezultă aceeaşi situaţie, respective că: pe terenul cu suprafaţa de 1533 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, situat între b-dul x (la nr. 23-25) şi str. x (la nr. 18), există edificate 6 corpuri de clădire de sine stătătoare împărţite în 16 apartamente.

Terenul în suprafaţă de 1533 mp aferent celor 16 apartamente se află în indiviziune. Astfel, terenul identificat prin CF x, cad. x, (având funcţia de curte interioară) se află în indiviziune şi nu poate fi utilizat exclusiv de A. S.A. în vederea implementării proiectului şi apoi pe parcursul funcţionării incubatorului de afaceri, întrucât curtea în care se află clădirea supusă reabilitării este folosită de 8 persoane fizice şi juridice.

Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, raţionamentul logico - juridic construit de către recurenta reclamantă este fundamentat pe susţinerea potrivit căreia verificarea condiţiilor de eligibilitate trebuie limitată la spaţiul destinat creării incubatorului de afaceri, în speţă imobilul înscris în CF nr. x reprezentat de ap. 11, nu şi la terenul pe care este situat clădirea, respectiv suprafaţa de 1533 mp aferentă celor 16 apartamente, identificată prin CF x, cad. x.

Or, conform notei aflate la pag. 24 din Ghidul de finanţare, "imobilul este definit conform Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

Iar potrivit art. 1 din Legea nr. 7/1996, "(5) Prin imobil, in sensul prezentei legi, se intelege terenul, cu sau fără constructii, de pe teritoriul unei unitati administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic."

Recurenta afirmă în mod eronat că imobilul destinat creării incubatorului de afaceri este identificat printr-un număr cadastral unic, deoarece, potrivit extraselor de carte funciară aflate la dosarul cauzei, terenul în suprafaţa de 1533 mp, este identificat prin număr cadastral x, în timp ce apartamentul nr. x, compus din 2 birouri, 4 depozite cu suprafaţă de 615,55 mp este înscris în CF nr. x - C1-U9, dar nu are atribuit un număr cadastral distinct.

Cât despre criticile fundamentate pe dispoziţiile Instrucţiunii AMPOR nr. 70/2018, se observă că prin această Instrucţiune nu sunt înlăturate de la aplicare criteriile stabilite prin Ghidul Solicitantului - condiţii specifice de accesare a fondului, ci doar se aprobă detaliile privind verificarea conformităţii administrative şi eligibilităţii cererii de finanţare, aplicabile apelurilor de proiecte nr. POR/165/2 (2.1. B - Incubatoare de afaceri) şi POR/179/2 (2.1. B.lTl - Incubatoare de afaceri - ITI Delta Dunării).

În concluzie, lipsa unui drept de proprietate exclusiv asupra imobilului (teren si clădiri) atrage nelegalitatea acordării unei finanţări din fonduri europene.

Finanţarea reabilitării imobilului (inclusiv al spaţiilor comune) ar conduce atât la utilizarea finanţării în beneficiul recurentei, cât şi în beneficiul altor persoane fizice şi/sau persoane juridice(coproprietarii).

Înalta Curte mai constată că recurenta critică şi soluţia dată asupra capătului de cerere privind acordarea daunelor cauzate de actul administrativ nelegal, însă doar în subsidiar, în ipoteza în care se va casa sentinţa recurată şi se va dispune reţinerea cauzei spre rejudecare.

Întrucât Înalta Curte nu va pronunţa o astfel de soluţie, nu se impune analizarea şi a criticilor în discuţie.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de acestea, fiind neîntemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 92 din 31 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 13 septembrie 2023.