Administrative fine action assigned to plaintiff's seat court; jurisdictional conflict resolved for Brașov Tribunal.

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub număr de dosar x/2021 reclamantul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEŢEAN BRAŞOV, în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. anularea procesului-verbal de contravenţie nr. x/19.03.2021 încheiat de IPJ Braşov-Biroul rutier, prin care a fost sancţionat contravenţional pârâtul.

În motivarea cererii sale, invocând dispoziţiile art. 108 din C. proc. civ. în susţinerea competenţei teritoriale a Tribunalului Braşov de a soluţiona cauza, reclamantularată că se află în imposibilitate de a identifica domiciliul real al pârâtului, contravenientul fiind cetăţean străin, aspect care duce la imposibilitatea punerii în executare a procesului-verbal de contravenţie.

La termenul de judecată din data de 18.01.2023, curatorul pârâtului a invocat necompetenţa instanţei în soluţionarea cauzei, raportat la dispoziţiile art. 1o alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1070 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., apreciind că Tribunalul Bucureşti este competent să judece litigiul, având în vedere că domiciliul pârâtului nu este cunoscut.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 81/CA pronunţată la data de 01.02.2023 în dosar nr. x/2021 Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de curatorul pârâtului A. şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BRAŞOV, în contradictoriu cu pârâtul A., citat prin publicitate, reprezentat de av.curator B., cu sediul în jud. Braşov, în favoarea TRIBUNALULUI BUCUREŞTI.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că, potrivit disp.art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, iar aceste dispoziţii reglementează o competenţă teritorială exclusivă, de la care părţile nu pot deroga, instanţa competentă teritorial în materia contenciosului administrativ fiind instanţa de la domiciliul pârâtului, atunci când calitatea de reclamant aparţine unei autorităţi publice, instituţii publice sau asimilată acestora. Totodată, a reţinut că, potrivit disp. 1072 din C. proc. civ., instanţa română este competentă să soluţioneze cauza, iar pârâtul este cetăţean străin, cu domiciliul în străinătate, disp.legale stabilind competenţa după materie în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, respectiv în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Reţinând că este vorba de competenţa teritorială exclusivă, în baza art. 132 alin. (1), (3) noul C. proc. civ., Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 02.03.2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr.

Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 2098/2023 pronunţată la data de la 19.04.2023 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că dispoziţiile art. 1072 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât sunt situate în Cartea a VII-a a C. proc. civ., ce reglementează, potrivit art. 1065 din acelaşi Cod, competenţa internaţională a instanţelor române în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel, iar dispoziţiile Cărţii a VII-a din C. proc. civ. se aplică exclusiv în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, ceea ce nu este cazul procesului de faţă, care este un proces de drept public, respectiv de drept contencios administrativ.

S-a reţinut că, pentru situaţiile în care nu pot fi aplicate prevederile din art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, trebuie să se recurgă la dispoziţiile din C. proc. civ. ce reglementează competenţa teritorială, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, demers permis de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a arătat că, pentru ipoteza în care domiciliul pârâtului persoană fizică nu este cunoscut (cum este cazul de faţă, adresa de domiciliu menţionată în actul administrativ contestat nefiind una valabilă), sunt aplicabile dispoziţiile art. 108 din C. proc. civ. şi, cum pârâtul nu are domiciliul cunoscut, reclamantul a sesizat o instanţă competentă, respectiv Tribunalul Braşov, de la sediul reclamantului, instituţie publică.

S-a mai reţinut deopotrivă de către Tribunalul Bucureşti că, şi, dacă s-ar aprecia că sunt incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., raportat la speţa de faţă, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1) al acestuia articol şi nu cele ale alin. (2), menţionându-se că dispoziţiile alin. (2) se aplică doar în situaţia în care nu se poate stabili instanţa competentă potrivit prevederilor de la alin. (1), ceea ce nu este cazul, deoarece alin. (1) face trimitere atât la dispoziţiile privind competenţa din C. proc. civ. cât şi la cele din legea specială, norma legală folosind conjuncţie "şi", nu conjuncţia "sau". Or, cum dispoziţiile Legii nr. 554/2004 se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., în situaţia în care competenţa instanţei de contencios administrativ nu se poate determina în raport de domiciliul pârâtului (acesta nefiind pe teritoriul României), atunci devin incidente regulile generale de competentă prevăzute de C. proc. civ.

Totodată, Tribunalul Bucureşti s-a considerat nelegal învestit şi raportat la momentul invocării excepţiei necompetenţei teritoriale în faţa Tribunalului Braşov, respectiv la cel de-al doilea termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, contrar dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi celor statuate de ÎCCJ în Decizia nr. 31/2019 pronunţată într-un recurs în interesul legii, reţinând că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a plângerii formulate de petentul C., în contradictoriu cu intimatul IGPR-BIROUL POLIŢIE AUTOSTRADA A3, în favoarea Tribunalului Braşov.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate, de obiectul litigiului şi de normele legale incidente cauzei, Înalta Curte stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

În speţă, conflictul priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei şi s-a ivit în soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 08.12.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, în contradictoriu cu pârâtul A., cetăţean străin, identificat cu paşaportul x nr. x eliberat la data de 08.06.2020, cu domiciliul în Turcia, oraşul Edirne, a solicitat instanţei anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x încheiat la data de 19l93.2021 de către IPJ Braşov - Biroul Rutier.

În motivarea cererii sale, invocând, în susţinerea competenţei teritoriale a Tribunalului Braşov de a soluţiona cauza, dispoziţiile art. 108 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că se află în imposibilitate de a identifica domiciliul real al pârâtului, contravenientul fiind cetăţean străin, aspect care duce la imposibilitatea punerii în executare a procesului-verbal de contravenţie.

Conform art. 131 C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. ", iar potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.."Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Din coroborarea textelor citate, Înalta Curtea constată că Tribunalul Braşov, învestit de reclamant, în temeiul art. 108 din C. proc. civ., raportat art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, era ţinut a proceda din oficiu la verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, aşa cum şi părţile puteau invoca necompetena materială şi teritorială de ordine publică, doar la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

În acest sens, Înalta Curte, în regulator de competenţă are în vedere motivele expuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 31/2019, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit cărora:

"64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

66. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

73. Concluzionând, se constată că necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de părţi ori de judecător doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

74. Dacă prima instanţă invocă excepţia necompetenţei materiale procesuale după momentul prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, motivând că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material.

75. În ipoteza în care lipseşte această încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa, al cărei caracter este obligatoriu, conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă constituie o consolidare a competenţei în favoarea instanţei sesizate, fapt ce nu poate fi ulterior ignorat."

Chiar dacă în cadrul acestei decizii RIL este vorba despre necompetenţa materială, aceste raţiuni se aplică în mod corespunzător şi necompetenţei teritoriale de ordine publică, art. 130 alin. (2) şi 131 alin. (1) C. proc. civ. menţionând-o în egală măsură.

Verificând dacă necompetenţa teritorială a fost invocată " la primul termen de judecată" la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii în faţa primei instanţe, respectiv în faţa Tribunalului Braşov, constată Înalta Curte, în regulator de competenţă că, raportat la faptul că domiciliul pârâtului nu este cunoscut, instanţa încuviinţând citarea prin publicitate conform art. 167 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "primul termen de judecată", în sensul reglementat de dispoziţiile anterior menţionate, a fost termenul din 14 septembrie 2022, când procedura a fost legal îndeplinită cu ambele părţi din proces, cu reclamantul conform art. 229 C. proc. civ., prin doamna consilier D., ce s-a prezentat la termenul din 04.05.2022 şi astfel se consideră că " ea cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare", şi cu pârâtul cetăţean străin A., prin doamna curator B., prezentă în şedinţa publică de la respectivul termen, pârâtul fiind deopotrivă citat şi prin afişare la sediul instanţei, pe portal.

Aşadar, la termenul din 14 septembrie 2022 instanţa era obligată să-şi verifice competenţa, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., acesta fiind deopotrivă şi momentul la care părţile puteau invoca necompetenţa materială sau teritorială, invocarea excepţiei de necompetenţă ulterior acestui moment nemaifiind posibilă, având loc o consolidare a competenţei procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Ori, verificând încheierea de şedinţă de la acest termen de judecată, se constată că instanţa nu şi-a îndeplinit obligaţia de a verifica şi a stabili dacă este competentă general, material şi teritorial să judece principa, astfel cum impun dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi, de asemenea, niciuna dintre părţi nu a invocat necompetenţate materială sau teritorială a Tribunalului Braşov de a soluţiona litigiul, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Abia la cel de-al 5-lea termen de judecată şi după ce instanţa constată că " nu sunt chestiuni prealabile şi acordă cuvântul în probaţiune", curatorul pârâtului invocă necompetenţa teritorială a Tribunalului Braşov, apreciind că Tribunalul Bucureşti este competent în soluţionarea cauzei potrivit art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1070 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., solicitând declinarea competenţei în favoarea acestuia, însă, momentul în care a fost invocată necompetenţa se află în afara cadrului legal antemenţionat, motiv pentru care competenţa teritorială a rămas câştigată în favoarea primei instanţe sesizate, respectiv Tribunalului Braşov.

Eronat s-a reţinut de către Tribunalul Braşov că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citare şi au putut pune concluzii a fost termenul din 18.01.2023, în condiţiile în care curatorul pârâtului s-a prezentat încă din data de 14 septembrie 2022, având posibilitatea de a lua la cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului şi de a formula apărări, aspectul privind cuantumul onorariului neîmpiedicând instanţa să-şi verifice competenţa, astfel cum impun dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. şi nici părţile de a invoca excepţia necompetenţei, raportat la momentul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 18.01.2023, Tribunalul Braşov nu şi-a îndeplinit obligaţia de a verifica din oficiu dacă este competent general, material şi teritorial să judece pricina, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., reţinerea necompetenţei teritoriale de către acesta fiind consecinţa invocării de către curatorul pârâtului, după depăşirea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Or, invocarea necompetenţei ulterior acestui moment, nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenţei procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut Tribunalul Bucureşti că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., declinând competenţa în favoarea primei instanţe învestite.

Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că necompetenţa teritorială a fost invocată în termenul legal reglementat de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., tot Tribunalului Braşov îi revine competenţa teritorială de soluţionare a litigiului, raportat la dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., ce reglementează exact " cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut", coroborat cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că " "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile […] C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Având în vedere că pârâtul nu are domiciliul cunoscut (adresa de domiciliu menţionată în actul administrativ contestat nefiind una valabilă), sunt aplicabile dispoziţiile art. 108 din C. proc. civ. care prevăd că "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz."

Astfel cum în mod corect şi Tribunalul Bucureşti a reţinut, dispoziţiile art. 1072 din C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, întrucât sunt situate în Cartea a VII-a a C. proc. civ., ce reglementează, potrivit art. 1065 din acelaşi Cod, competenţa internaţională a instanţelor române în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Aşadar, dispoziţiile Cărţii a VII-a din C. proc. civ. se aplică exclusiv în procesele de drept privat cu elemente de extraneitate, ceea ce nu este cazul procesului de faţă, care este un proces de drept public, respectiv de drept contencios administrativ.

Deopotrivă, faţă de dispoziţiile art. 1066 din C. proc. civ., ce reglementează "competenţa întemeiată pe domiciliul sau sediul pârâtului", Înalta Curte constată, de asemenea, că dispoziţiile Cărţii a VII-a, din care face parte şi articolul 1072, în raport de care Tribunalul Braşov şi-a declinat competenţa, nu sunt incidente în cauză, acestea impunând condiţia ca pârâtul să aibă "domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pe teritoriul României la data introducerii cererii".

Ori, motivul pentru care reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată, solicitând anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei emis pe numele pârâtului a fost tocmai faptul că IPJ Braşov se află în imposibilitate de a afla domiciliul real al contravenientului cetăţean străin, căruia i-au fost consemnate în procesul-verbal datele de identificare din paşaport, unde acesta figura cu domiciliul în Turcia, oraşul Edirne, aceste date fiind insuficiente pentru a se începe executarea silită împotriva acestuia.

Constatând, aşadar, că prevederile art. 10 alin. (3) teza II din Legea nr. 554/2004 nu pot fi aplicate, pe considerentul că domiciliul pârâtului persoană fizică nu este cunoscut, trebuie să se recurgă la dispoziţiile din C. proc. civ., ce reglementează competenţa teritorială, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, demers permis de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speţa de faţă fiind incidente dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., ce reglementează exact cazul pârâtului cu domiciliul necunoscut.

Astfel, reţinând că domiciliul pârâtului din prezenta cauză este necunoscut, iar acesta nu are nici reşedinţă cunoscută, în condiţiile în care reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov îşi are sediul în Municipiul Braşov, judeţ Braşov, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza în fond este Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 108 din C. proc. civ., raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. art. 108 din C. proc. civ., raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004, dar şi art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., va stabili competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov în contradictoriu cu intimatul A. în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov în contradictoriu cu intimatul A. în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.