Direct judicial review of audit decision versus mandatory challenge of internal complaint resolution; precedence of administrative litigation law over internal audit regulations

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2020 sub nr. x/2020 reclamanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, suspendarea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII.

La data de 14.01.2021 reclamanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ a Ministerului Afacerilor Interne, a formulat, în temeiul art. 204 C. civ., cerere de modificare a acţiunii prin care a modificat petitul cererii principale, solicitând: suspendarea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII; anularea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII, temeiul legal pentru cererea de suspendare fiind art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar temeiul legal pentru capătul de cerere privind anularea actelor administrative fiind de art. 8 şi următoarele din aceeaşi lege.

Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în temeiul art. 205 din C. proc. civ. a formulat întâmpinare la cererea completatoare prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curţii de Conturi şi a Raportul de control nr. x/25.09.2020; excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a măsurilor dispuse prin decizie, urmare a promovării cu tardivitate a acţiunii care are ca obiect anularea Deciziei şi a Raportului de control; excepţia inadmisibilităţii acţiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curţii de Conturi şi a Raportul de control nr. x/25.09.2020.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 389 din 16 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii, respingându-se cererea, astfel cum a fost modificată de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 389 din 16 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susţine că instanţa de fond a apreciat în mod eronat faptul că în situaţia de faţă sunt aplicabile doar prevederile pct. 227 din Anexa Hotărârii nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, excluzând din raţionamentul motivării prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel cum a fost solicitat prin cererea modificatoare a cererii de suspendare.

Mai mult, susţine că Decizia Curţii de Conturi nr. XII/5/22.10.2020 reprezintă actul administrativ prin care au fost dispuse măsuri administrative împotriva Casei de Pensii Sectoriale a MAI şi nu încheierea nr. 39/08.12.2020 a Comisiei de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, document prin care a fost respinsă contestaţia formulată.

În situaţia în care doar încheierea comisiei de soluţionare a contestaţiilor ar putea face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, aşa cum a motivat instanţa de fond, rezultatul ar fi acela al considerării acesteia ca fiind act administrativ care în esenţă ar înlocui forţa juridică dată de legiuitor Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Curtea de Conturi.

Invocând dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi pct. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 155/2014, recurenta arată că, în calitate de autoritatea publică, a dovedit că se află în situaţia de a fi vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ emis de Curtea de Conturi a României şi că Decizia nr. XII/5/20.10.2020 reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Regulamentul neînlăturând posibilitatea formulării cererii de anulare şi/sau suspendare a deciziei.

Astfel, solicită instanţei de control judiciar să constate că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, în sensul că Decizia nr. XII/5/2020 reprezintă actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, care dă naştere şi modifică raporturi juridice şi actul administrativ din toată procedura desfăşurată la nivelul Curţii de Conturi este Decizia nr. XII/5/20.10.2020 emisă de Departamentul XII iar încheierea nr. 39/08.12.2020 emisă de Comisia de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr. 554/2004, ci reprezintă un răspuns la o procedură administrativă obligatorie.

Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că, prin cererea completatoare reclamanta a solicitat anularea deciziei şi a raportului de control, în condiţiile în care legea organică, respectiv pct. 227 din RODAS, prevede că doar împotriva Încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi reclamanta poate să formuleze acţiune în contencios administrativ.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea i-a fost comunicată recurentei în termenul legal, aceasta nu a combătut apărările intimatei în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) incidente şi în calea de atac a recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 12 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de concluziile reprezentanţilor celor două părţi, pe fondul recursului ce face obiectul judecăţii, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările din întâmpinare, dar şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta - reclamantă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este fondat, urmând a fi admis, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, reaminteşte Înalta Curte că hotărârea atacată va fi analizată doar sub aspectul soluţiei ce a fost dată acţiunii în anularea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, în condiţiile în care, în cadrul recursului nu au fost identificate şi critici care să vizeze soluţia ce a fost dată cu privire la cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, statuările instanţei de fond pe acest aspect căpătând autoritate de lucru judecat.

Prin cererea introductivă, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a investit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu o acţiune având ca obiect suspendarea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII.

La data de 14.01.2021 reclamanta CASA DE PENSII SECTORIALĂ a Ministerului Afacerilor Interne, a formulat, în temeiul art. 204 C. civ., Cerere de modificare a acţiunii prin care a modificat petitul cererii principale, solicitând atât suspendarea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII, cât şi anularea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII, temeiul legal pentru cererea de suspendare fiind art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar temeiul legal pentru capătul de cerere privind anularea actelor administrative fiind art. 8 şi următoarele din aceeaşi lege.

Pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în temeiul art. 205 din C. proc. civ. a formulat întâmpinare la Cererea completatoare prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curţii de Conturi şi a Raportul de control nr. x/25.09.2020; excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a măsurilor dispuse prin decizie, urmare a promovării cu tardivitate a acţiunii care are ca obiect anularea Deciziei şi a Raportului de control; excepţia inadmisibilităţii acţiunii având ca obiect anularea măsurii dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Departamentul XII din cadrul Curţii de Conturi şi a Raportul de control nr. x/25.09.2020.

Instanţa de fond, interpretând şi aplicând prevederile pct. 64,74,204 şi 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014, a reţinut că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar încheierea pronunţată de comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, acţiunea neputând fi îndreptată în mod exclusiv împotriva deciziei emise de departamentul Curţii de Conturi în urma controlului efectuat, controlul judecătoresc neputând fi realizat direct asupra acestei decizii, ci doar cu ocazia analizării şi soluţionării cererilor formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, motiv pentru care a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, respingând în integralitate cererea, astfel cum a fost formulată şi modificată de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca inadmisibilă.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această soluţie, apreciind că, raportat la obiectul dedus judecăţii şi la temeiurile de drept invocate de recurenta- reclamantă în cadrul cererii iniţiale şi ulterior, în cadrul cererii modificatoare, judecătorul de primă jurisdicţie a pronunţat o hotărâre nelegală, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când "Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, iar acţiunea în anularea Deciziei nr. XII/5/22.10.2020 şi a Raportului de control nr. x din 25.09.2020 emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul XII, este admisibilă, raportat la următoarele considerente:

Potrivit Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-afost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege defineşte termenii astfel:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administraţi v-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice;

Art. 7 din acelaşi act normativ prevede că:

"1. Înainte de a se adresa instanţei de contencios adminstrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".

2. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar parzea nu a optat pentru aceasta".

Art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi priiv refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Pornind de la definiţia actului administrativ, este unanim recunoscut faptul că deciziile emise de Curtea de Conturi sunt acte administrative veritabile, care dau naştere în sarcina autorităţii auditate obligaţiei de stabilire a întinderii prejudiciului şi de luare a măsurilor necesare pentru recuperarea acestuia.

Aşadar, actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act juridic supus executării şi care poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ, este Decizia nr. XII/5/22.10.2020 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul XII, încheierea nr. 39/08.12.2020 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi nefiind act administrativ în sensul dispoziţiilor anterior menţionate, deoarece ea nu produce efecte juridice proprii. ci reprezintă doar un răspuns la o procedură administrativă obligatorie. Dacă reclamanta ar ataca numai această încheiere şi ea ar fi anulată, nu ar obţine nimic, obligaţiile stabilite în sarcina sa continuând să subziste în temeiul deciziei neatacate. Prin urmare, reclamanta nu a avea un interes real în a ataca încheierea de soluţionare a contestaţiei, neexistând nici o justificare legală pentru care acţiunea împotriva deciziei vătămătoare să fie condiţionată de atacarea încheierii de soluţionare a contestaţiei.

Legea contenciosului administrativ este o lege organică, menţionată ca atare în Constituţia României, la art. 73 alin. (3) lit. k) .

RODAS - Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specificice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014, act administrativ, emis de Curtea de Conturi a României, are forţa juridică net inferioară legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 - Ierarhia actelor normative-din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publica competentă să le adopte.

(2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi.

(3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele si potrivit normelor care le ordonă."

Cum dreptul comun în materie de contencios administrativ îl constituie Legea nr. 554/2004, care este o lege organică, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Constituţia României, iar potrivit dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă "derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cei al reglementării de bază.", ar fi contrară acestor dispoziţiile legale teoria conform căreia prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi s-a stabilit o procedură specială de contencios administrativ, derogatorie de la dreptul comun, în cadrul căreia neexercitarea căii de atac împotriva răspunsului la plângerea prealabilă "decade" persoana interesată din dreptul de a ataca direct la instanţa de contencios actul administrativ vătămător, respectiv decizia emisă de Curtea de Conturi, întrucât Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014 nu intră în categoria legilor organice.

Faptul că, prin pct. 227 din Regulament s-a stabilit că "Împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la punctul 213, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condiţiile legii contenciosului administrativ" nu constituie un argument juridic temeinic pentru a trage concluzia că " obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar încheierea pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi", cum eronat a apreciat judecătorul de primă jurisdicţie, deoarece, pe de o parte, prin anularea încheierii, obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei continuă să subziste în temeiul deciziei neatacate, iar, pe de altă parte, "încheierea" de soluţionare a contestaţiei reprezintă, din punctul de vedere al legii contenciosului administrativ, răspunsul autorităţii publice la plângerea prealabilă formulată de persoana interesată împotriva unui act administrativ apreciat ca nelegal sau vătămător, iar decizia emisă de Camera de Conturi este ea însăşi un act administrativ supus cenzurii contenciosului administrativ.

Deşi, prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014, prin care s-a aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi (deci, nu printr-o hotărâre de guvern,) s-a stabilit o procedură de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de structurile Curţii de Conturi, singura interpretare care se poate da textelor care reglementează această procedură este că acestea instituie o procedură internă, prin care se stabileşte modalitatea în care personalul Curţii de Conturi rezolvă plângerile prealabile formulate împotriva actelor administrative emise de această autoritate publică, neputându-se aprecia că aceste texte sunt de natură să creeze obligaţii şi în exteriorul structurii autorităţii în discuţie.

Astfel, se constată că, prin instituirea obligativităţii atacării încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiei, Hotărârea Curţii de Conturi nr. 155/2014, care este un act administrativ, pretinde să deroge de la prevederile unei legi organice. Or, chiar dacă este vorba despre un act administrativ în vigoare, nu se poate reţine că el poate institui o procedură specială de contencios administrativ, fiind evident că nu aceasta a fost intenţia legiuitorului atunci când a abilitat plenul Curţii de Conturi să aprobe regulamentul de organizare şi funcţionare a acestei autorităţi, cât timp nu există niciun motiv pentru care într-un asemenea regulament să se găsească prevederi referitoare la contestarea în instanţă a actelor administrative emise de Curtea de Conturi.

Analizând prevederile legale aplicabile în cauză, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că acesta garantează dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin emiterea unui act administrativ de a ataca acest act, iar art. 7 din aceeaşi lege impune, drept condiţie prealabilă sesizării instanţei, efectuarea procedurii prealabile. Or, textele din Hotărârea Curţii de Conturi nr. 155/2014 nu trebuie interpretate neapărat ca derogând de la regulile generale în materie de contencios administrativ, stabilite de Legea nr. 554/2004, ci trebuie considerat că ele nu fac altceva decât să reglementeze în detaliu modalitatea în care autoritatea trebuie să soluţioneze procedura prealabilă care, în materia deciziilor emise de structurile Curţii de Conturi, îmbracă forma specială a contestaţiei. Or, odată ce aceasta a fost soluţionată printr-o încheiere a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, persoana vătămată are deschisă calea acţiunii împotriva actului administrativ vătămător, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că aceasta poate ataca în mod direct decizia structurii Curţii de Conturi, fără a fi ţinută, în mod necesar, să atace şi încheierea de soluţionare a contestaţiilor.

Cu alte cuvinte, din analiza prevederilor pct. 227 din Hotărârea Curţii de Conturi nr. 155/2014 reiese doar că ele oferă particularului posibilitatea de a ataca în contencios administrativ încheierile de soluţionare a contestaţiilor, însă nu reiese că el nu ar putea alege să nu atace şi aceste încheieri, ci doar deciziile structurilor Curţii de Conturi. Că este aşa rezultă cu claritate din faptul că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite particularului să atace în contencios administrativ orice act administrativ vătămător, fără a fi nevoit să atace şi soluţia dată procedurii prealabile, iar dispoziţiile procedurale cuprinse în Hotărârea Curţii de Conturi nr. 155/2014 nu îi interzic să atace doar decizia structurii Curţii de Conturi şi, prin urmare, sub acest aspect, nu derogă de la regulile generale în materie.

Aşadar, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, prin modul de interpretare a dispoziţiilor art. 227 din Anexa Hotărârii nr. 155/2014, a realizat o adăugare la lege, întrucât, nu există nici o normă legală care să condiţioneze exercitarea acţiunii în contencios administrativ împotriva deciziei Curţii de Conturi, de exercitarea acţiunii în contencios împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Conturi în soluţionarea contestaţiei. Singura condiţie pe care Hotărârea nr. 155/2014 o impune în mod expres este aceea a parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, respectiv exercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva Deciziei emise de Departamentul XII al Curţii de Conturi, condiţie îndeplinită de recurentă.

Prin urmare, interpretarea dată de judecătorul fondului dispoziţiilor art. 227 din Anexa Hotărârii nr. 155/2014 şi susţinerea acesteia, în sensul că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate reprezenta doar încheierea pronunţată de comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi, acţiunea neputând fi îndreptată în mod exclusiv împotriva deciziei emise de departamentul Curţii de Conturi, sunt eronate, conducând şi la o îngrădire a accesului recurentei - reclamante la un proces echitabil.

Ca atare, contrar celor statuate de judecătorul fondului, cererea de anulare a Deciziei nr. XII/5/22.10.20 şi a Raportului de control nr. x din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României - Departamentul XII este admisibilă, în condiţiile în care recurenta - reclamantă a formulat contestaţie împotriva deciziei ce face obiectul prezentei judecăţi, soluţionată prin încheierea nr. 39 din 08.12.2020.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă şi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiat, prima instanţă pronunţând o hotărâre nelegală, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea cererii, astfel cum a fost formulată şi modificată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Astfel, interpretând eronat prevederile de la punctele 64,74, 204 şi 227 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014 şi eludând dispoziţiie Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce constituie cadrul normativ aplicabil litigiului dedus prezentei judecăţi, instanţa de primă jurisdicţie a pronunţat o hotărâre nelegală, ce se impune a fi casată parţial şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea acţiunii în anulare, astfel cum a fost formulată prin Cererea Modificatoare.

Aşadar, pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, va casa în parte sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea acţiunii în anulare, menţinând în rest sentinţa recurată cu privire la soluţia dată cererii de suspendare, aceasta nefiind criticată prin recursul ce face obiectul judecăţii.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va soluţiona cauza valorificând toate susţinerile şi apărările părţilor.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, va admite formulat de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, va casa în parte sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea acţiunii în anulare, care va soluţiona litigiul ţinând cont de considerentele prezentei decizii, menţinând în rest sentinţa recurată cu privire la soluţia dată cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 389 din 16 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea acţiunii în anulare.

Menţine în rest sentinţa recurată cu privire la soluţia dată cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.