Disciplinary procedure for non-payment of mediator professional fees: invalidity of statutory provisions omitting mandatory hearing and defense rights under Law 192/2006

Şedinţa publică din data de 13 iulie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2021 în data de 07.12.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, anularea hotărârii nr. 163/20.11.2020, a deciziei nr. 1005/08.12.2020 şi a hotărârii nr. 21/29.01.2021 emise de pârât, obligarea acestuia la repararea pagubei şi daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 42/CA/2022 din 7 martie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului în ceea ce priveşte cererea de anulare a dispoziţiilor din Hotărârea nr. 163/20.11.2020 şi din Hotărârea nr. 21/29.01.2021 care nu se referă la situaţia juridică proprie a reclamantului, invocată de pârât;

- a respins ca lipsite de interes petitele privind anularea dispoziţiilor din Hotărârea nr. 163/20.11.2020 şi din Hotărârea nr. 21/29.01.2021 care nu se referă la situaţia juridică proprie a reclamantului;

- a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) şi a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată în termen de două săptămâni de la înştiinţarea neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator;

- a constatat nelegalitatea prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) şi a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată în termen de două săptămâni de la înştiinţarea neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator;

- a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (16) şi (19) sintagma "se va aplica sancţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) lit. n), respectiv suspendarea pentru un termen de 6 luni şi încetarea calităţii de mediator după 6 luni de la suspendare dacă obligaţia nu este îndeplinită" din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere;

- a anulat punctul 846 din tabelul anexat Hotărârii nr. 163/20.11.2020 emisă de pârât şi punctul 820 din anexa la Hotărârea nr. 21/29.01.2021 emisă de pârât;

- a anulat Decizia nr. 1005/08.12.2020 emisă de pârât;

- a respins ca nefondate restul pretenţiilor;

- a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 42/CA/2022 din 7 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul de Mediere a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

A arătat că prin sentinţa recurată, instanţa de fond a calificat ca fiind contrară prevederilor legale procedura prin care Consiliul de Mediere se autosesizează în legătură cu nerespectarea, de către mediatorii autorizaţi, a obligaţiei profesionale instituită prin dispoziţiile art. 29 alin. (23) din Statutul profesiei de mediator.

Cu privire la acest aspect, recurentul-pârât a considerat că se ridică întrebarea referitoare la cine altcineva, în afară de Consiliul de Mediere - autoritatea care percepe taxa profesională şi implicit gestionează şi cunoaşte realitatea bugetară a instituţiei, ar trebui să (se) sesizeze în legătură cu neplata la termen a taxelor?

Cu privire la motivele de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) şi a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată în termen de două săptămâni de la înştiinţarea neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 29 alin. (23)" - cuprinsă în alin. (19) reţinute de către instanţa de fond, şi care, în esenţă, se referă la faptul că procedura specială de cercetare a abaterii disciplinare privind neplata taxelor profesionale înlătură posibilitatea persoanei cercetate de a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului, se înlătură procedura invitării la audieri şi audierea persoanei cercetate, precum şi posibilitatea ca mediatorul cercetat să-şi formuleze apărarea, recurentul-pârât a apreciat că se ridică următoarele întrebări legitime:

a) Ce anume ar trebui să cerceteze, în dosar, mediatorul autorizat care nu şi-a îndeplinit obligaţia profesională de plată a taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă se percepe, când motivul cercetării îl constituie tocmai lipsa acestuia de diligentă în vederea îndeplinirii respectivei obligaţii şi, în condiţiile în care, o atare procedură disciplinară are ca temei tehnic o simplă constatare de natură financiar-contabilă cu privire la neefectuarea unei plăţi condiţionată de un termen?

b) Ce anume ar trebui să declare, într-o ipotetică procedură de audiere ţinând de o atare cercetare disciplinară, mediatorul autorizat care nu şi-a îndeplinit obligaţia profesională de plată a taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă se percepe?

c) Care ar fi apărarea unui mediator autorizat împotriva căruia se exercită procedura disciplinară avându-se în vedere faptul că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia profesională de plată a taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă se percepe?

În opinia recurentului-pârât, aceste întrebări demonstrează lipsa de oportunitate a procedurilor a căror omisiune a fost criticată de către instanţa de fond, şi care nu şi-ar găsi, chiar şi la nivel ipotetic, utilitatea practică, avându-se în vedere obiectivitatea pe care o implică sancţionarea mediatorilor autorizaţi pentru motivul neachitării taxei profesionale în termenul stipulat de lege.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că prin prevederea cuprinsă în art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 se instituie dreptul Consiliului de Mediere de a reglementa o procedură specială, în sensul sancţionării abaterii disciplinare prevăzută de lit. f) din art. 38, în chiar conţinutul Statutului profesiei de mediator.

Referitor la considerentele instanţei de fond cu privire la faptul că prevederea cuprinsă la art. 38 lit. j) din Legea nr. 192/2006 ar permite ca prin Statut să fie stabilită doar sancţiunea aplicată în caz de neplată a taxei profesionale, nu şi procedura de urmat, recurentul-pârât a considerat că se ridică alte două întrebări, respectiv:

a) Care ar trebui să fie logistica gestionării câtorva mii de subiecţi supuşi procedurii cercetării disciplinare (cum a fost cazul procedurii disciplinare finalizată prin emiterea actelor administrative atacate de către reclamantul B. în prezenta cauză), în termenii procedurali a căror omisiune a fost criticată de către instanţa de fond?

b) S-ar fi putut, realmente, respecta termenul de 60 de zile în care o comisie formată din 3 membri (conform prevederilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 192/2006) ar fi putut audia şi lectura apărările unui număr de 3337 de mediatori?

Recurentul-pârât a mai arătat că dispoziţiile cuprinse în art. 40 din Legea nr. 192/2006 vizează desfăşurarea procedurii cercetării disciplinare a mediatorilor în cazul în care Consiliul de Mediere ar fi sesizat cu privire la săvârşirea de către mediatori a unor abateri ce ţin de legalitatea desfăşurării actului de mediere, precum şi de săvârşirea unor fapte care aduc atingere probităţii profesionale a mediatorilor, acest argument fiind susţinut de însăşi alin. (1) din cuprinsul art. 40 din Legea nr. 192/2006, care prevede că:

"Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere, în scris şi sub semnătură, în legătură cu săvârşirea unei abateri dintre cele prevăzute la art. 38".

Aşadar, recurentul-pârât a susţinut că în considerarea interpretării logice a textului de lege citat anterior, prin raportarea acestuia la dispoziţia art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006, apare ca fiind de neînţeles cum "orice persoană interesată" ar putea sesiza Consiliul de Mediere cu privire la neexecutarea de către un mediator autorizat a obligaţiei de plată a taxei anuale până la data de 31 decembrie a anului pentru care aceasta se datorează, în condiţiile în care depozitarul plăţilor efectuate de către mediatori şi unicul cunoscător al realităţii bugetare a Consiliului de Mediere este tocmai Consiliul de Mediere. Totodată, cine altcineva în afară de Consiliul de Mediere ar putea justifica un interes legitim pentru tragerea la răspundere a unui mediator care nu şi-a respectat obligaţia profesională a plăţii taxei anuale, taxă ce s-ar constitui ca venit la bugetul anual al Consiliului de Mediere?

Pe lângă aceste raţionamente, casarea sentinţei atacate se impune şi în considerarea argumentului care se fundamentează pe principiul juridic specialia generalibus derogant, şi care se referă la constatarea faptului că prima instanţă a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor statutare menţionate ignorând faptul că aceste dispoziţii se constituie într-o procedură specială, derogatorie de la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 40 din Lege. Totodată, respectiva procedură specială a fost edictată pentru a-şi găsi aplicabilitatea în cazul unei situaţii specifice, anume situaţia sancţionării mediatorilor autorizaţi ca urmare a constatării săvârşirii de către aceştia a abaterii disciplinare a neplăţii taxei profesionale până la data de 31 decembrie a anului pentru care respectiva taxă este datorată, respectivele prevederi completând dispoziţiile cuprinse în Statutul profesiei de mediator (Hot. 39/2015) ca urmare a intervenirii modificărilor operate în cuprinsul Legii nr. 192/2006, prin dispoziţiile Legii nr. 154/2019, modificări care vizau, printre altele şi instituirea abaterii disciplinare ca urmare a neplăţii taxei profesionale.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a prezentat motivul aplicării sancţiunii disciplinare reţinut prin decizia contestată în cauză arătând, în esenţă, că intimatul-reclamant se află în eroare atunci când susţine că a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile. În acest sens, a arătat că mediatorul A. a fost sancţionat la mai bine de un an de la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 şi la aproape un an de la momentul până la care taxa aferentă anului 2019 ar fi trebuit achitată (31 decembrie 2019 - moment, de asemenea, ulterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 154/2019 care modifica şi completa Legea nr. 192/2006, în sensul instituirii şi sancţionării abaterii disciplinare a faptei de neplată a taxelor profesionale). A mai arătat, în esenţă, că până la data de 08.12.2020, intimatul-reclamant înregistra un debit în cuantum total de 1800 ron, aferent perioadei 2015-2019 şi că plata unei fracţiuni din suma totală datorată, ar fi presupus stingerea obligaţiilor fiscale în ordinea vechimii acestora, conform dispoziţiilor art. 165 Codul de procedură fiscală. Aşadar, chiar şi în ciuda achitării unei părţi din suma totală datorată, mediatorul A. ar fi rămas cu anul 2019 neachitat, fiind în continuare pasibil de sancţionare disciplinară. Acesta este şi argumentul justificativ pentru care Comisia de disciplină, constituită prin Hotărârea nr. 139/16.10.2020, a luat în discuţie situaţia mediatorilor care la data de 20.11.2020 figurau cu debit neachitat aferent perioadei anterioare anului 2019 (inclusiv anul 2019) în evidenţele contabile ale Consiliului de Mediere.

Recurentul-pârât a mai precizat faptul că obligaţia de plată a taxei anuale profesionale nu este condiţionată de existenţa unei facturi în acest sens, această obligaţie fiind prezumată fi cunoscută de către mediatori ca efect al însăşi obligaţiei de cunoaştere a legii (în special a normelor care reglementează profesia liberală la care aceştia au aderat), cât şi din cuprinsul obligaţiei asumate prin însăşi Actul de înfiinţare a Biroului de Mediator.

Totodată, a arătat că mediatorii care au făcut obiectul procedurii de sancţionare disciplinară, printre care se numără şi intimatul-reclamant din prezenta cauză, au fost notificaţi în repetate rânduri, prin newsletter şi prin postare pe site-ul Consiliului de Mediere, în cursul perioadei 10.11.2019 - 20.11.2020, cu privire la necesitatea achitării debitelor la zi faţă de Consiliul de Mediere, fiindu-le, totodată, pusă în vedere posibilitatea de a-şi achita restanţele chiar şi în mod eşalonat, prin intermediul unei cereri speciale în acest sens.

În continuare, după prezentarea modului în care Consiliul de Mediere a demarat procedura de cercetare disciplinară a mediatorilor care figurau cu sold restant în evidenţele contabile, recurentul-pârtât a arătat că intimatul-reclamant confundă procedura cercetării disciplinare stipulată în cuprinsul art. 40 din Legea 192/2006 cu procedura stipulată în cuprinsul articolului 38 lit. f) din aceiaşi lege care se aplică prin coroborare cu dispoziţiile art. 32 alin (15)-(19) din Statutul profesiei de mediator, abaterii disciplinare apărute ca urmare a neachitării taxelor profesionale până la finele anului pentru care se datorează respectiva taxă. Conform dispoziţiilor art. 29 (23) din Statutul Profesiei de Mediator, mediatorul are, printre alte obligaţii, şi cea a achitării taxei anuale profesionale până la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care respectiva taxă se datorează. Cu privire la această din urmă obligaţie, însăşi Legea nr. 192/2006 în cuprinsul art. 38 lit. f) instituie o abatere profesională aparte (distinctă de cea care îşi găseşte aplicabilitatea în cazurile abaterilor de la etica şi deontologia profesională), şi anume abaterea disciplinară fundamentată pe neplata taxelor profesionale, abatere ce se sancţionează conform statutului profesional. Această din urmă procedură a fost urmată în vederea sancţionării intimatului-reclamant din această cauză.

Cu privire la alegaţiile intimatului-reclamant referitoare la o pretinsă lipsă de legalitate a regimului juridic al taxei anuale profesionale şi, prin urmare, o pretinsă lipsă a dreptului Consiliului de Mediere în a pretinde mediatorilor autorizaţi respectarea obligaţiei profesionale anuale a plăţii taxei profesionale, recurentul-pârât a considerat că acestea sunt derizorii faţă de reglementarea normativă cuprinsă în art. 21 din Legea nr. 192/2006. În continuare a făcut referire la practica judiciară pe care a apreciat-o relevantă cu privire la acest aspect, respectiv sentinţa civilă nr. 1096/2018 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2017, sentinţa civilă nr. 478/2018 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2017.

În ceea ce priveşte înscrisul emis de Consiliul de Mediere şi comunicat intimatului-reclamant sub numărul de ieşire 855/12.07.2021, recurentul-pârât a arătat că acesta nu reprezintă un act de procedură raportat la dosarul de cercetare disciplinară prin care intimatul a fost sancţionat pentru neplata taxei anuale profesionale restante, ci se referă la convocarea intimatului în vederea audierii acestuia într-un alt dosar de cercetare disciplinară, comisia de disciplină fiind întemeiată, de această dată, pe dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 192/2006, constituită în vederea cercetării unor presupuse fapte ce s-ar constitui în abateri de la etica profesională, şi care ar fi fost comise de către intimat într-o procedură de mediere derulată în perioada în care acesta era suspendat disciplinar pentru neplata taxei profesionale.

Recurentul-pârât a solicitat instanţei şi respingerea capetele de cerere prin care s-au solicitat de către intimatul-reclamant plata cheltuielilor de judecată şi de daune financiare şi morale pentru pretinse prejudicii aduse de către Consiliul de Mediere acestuia, estimate de către acesta la suma de 10.000 euro. În acest sens, a precizat că nu Consiliul de Mediere i-a produs intimatului vreo pagubă materială sau morală, ci însăşi faptele acestuia (constând în exercitarea fără drept a profesiei ca urmare a intervenirii sancţiunii disciplinare a suspendării din dreptul de exercitare a acesteia, ce trebuia să o prevadă şi despre a cărei iminenţă şi aplicare a fost notificat de către Consiliul de Mediere prin e-mail/site CdM, poştă) care tind, la ora actuală, să aducă o pagubă imaginii nobilei profesii de mediator, dacă se va demonstra faptul că intimatul a comis o infracţiune prin exercitarea profesiei în perioada suspendării disciplinare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din 22 iunie 2023 a fost respinsă excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" coroborate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, care prevăd:

"când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" şi alin. (2) al aceluiaşi articol, "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."

Aşadar, în raport cu data comunicării sentinţei atacate, respectiv 11 martie 2022, recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege, fiind depus, prin poştă, la data de 28.03.2022, respectiv în prima zi lucrătoare care a urmat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a supus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea Hotărârilor nr. 163/20.11.2020 şi nr. 21/29.01.2021 emise de pârâtul Consiliul de Mediere, precum şi a Deciziei nr. 1005/08.12.2020 emise de Preşedintele Consiliului de Mediere, solicitând anularea acestora.

Prima instanţă a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 32 alin. (15), (17), (18) şi a sintagmei "în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată în termen de două săptămâni de la înştiinţarea neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator. Totodată, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a anulat pct. 846 din tabelul anexat Hotărârii nr. 163/20.11.2020 emisă de pârât şi punctul 820 din anexa la Hotărârea nr. 21/29.01.2021 emisă de pârât (care se referă la situaţia juridică proprie a reclamantului); a anulat Decizia nr. 1005/08.12.2020 emisă de pârât; a respins ca nefondate restul pretenţiilor.

Preliminar, Înalta Curte constată că deşi recurentul-pârât nu a indicat în mod expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, astfel că sentinţa atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv de casare nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este una corectă.

Aspectul esenţial dedus judecăţii primei instanţe vizează procedura cercetării disciplinare prealabile reglementată de prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 196/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, asupra cărora părţile au opinii contrare, în sensul stabilirii dacă parcurgerea acesteia era sau nu obligatorie la adoptarea actelor administrative atacate.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 1005/08.12.2020 emisă de Preşedintele Consiliul de Mediere, s-a dispus aplicarea mediatorului autorizat A. a sancţiunii disciplinare a suspendării din exercitarea profesiei de mediator pentru o perioada de 6 luni, începând cu data de 08.01.2021.

Decizia nr. 1005/08.12.2020 a fost emisă având în vedere propunerea Comisiei de disciplină constituită prin Hotărârea nr. 139/16.10.2020, de sancţionare a mediatorilor care la data de 20.11.2020 figurau cu debit neachitat aferent perioadei anterioare anului 2019 (inclusiv anul 2019) în evidenţele contabile ale Consiliului de mediere, precum şi Hotărârea nr. 163/20.11.2020 emisă de Consiliul de mediere, cu privire la aplicarea sancţiunii suspendări pentru neplata taxelor profesionale aferente perioadei anterioare anului 2019 inclusiv anul 2019, către bugetul Consiliului de mediere.

Totodată, Hotărârea nr. 163/20.11.2020 emisă de Consiliul de Mediere, a avut în vedere (astfel cum este menţionat în partea introductivă a sa) dispoziţiile art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi prevederile art. 29 alin. (23) din Statutul profesiei de mediator.

Conform art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator:

"neplata taxelor profesionale constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform statutului profesional".

Totodată, art. 40 alin. (2) din acelaşi act normativ statuează că:

"Cercetarea abaterii se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării sesizării, de către o comisie de disciplină alcătuită dintr-un membru al Consiliului de mediere şi 2 reprezentanţi ai mediatorilor, desemnaţi prin tragere la sorţi din Tabloul mediatorilor. Membrii comisiei de disciplină sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului de mediere. Invitarea celui în cauză în vederea audierii este obligatorie. Mediatorul cercetat este îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului şi să îşi formuleze apărarea. În caz de neprezentare, se va încheia un proces-verbal semnat de membrii comisiei, din care să reiasă faptul că mediatorul a fost invitat şi nu s-a prezentat la termenul stabilit. ".

Pe de altă parte, prin Hotărârea nr. 156/2019 pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului de mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator s-a completat art. 32 cu alin. (15) - (19), dispunându-se la alin. (18) şi 19 următoarele: (18) "Comisia de disciplină constituită transmite fiecărui mediator înştiinţare că motivul înfiinţării acesteia este neplata taxei, menţionând ca în termen de două săptămâni să îşi clarifice situaţia cu privire la plata acesteia." (19) În cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată în termen de două săptămâni de la înştiinţarea neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 29 alin. (23), se va aplica sancţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) lit. n), respectiv suspendarea pentru un termen de 6 luni şi încetarea calităţii de mediator după 6 luni de la suspendare dacă obligaţia nu este îndeplinită."

Având în vedere dispoziţiile legale anterior redate, Înalta Curte constată că prevederea cuprinsă la art. 38 lit. f) din Legea nr. 192/2006 permite stabilirea, prin statutul profesional, a sancţiunii aplicate în cazul nerespectării obligaţiei de plată a taxelor profesionale, însă nu permite stabilirea procedurii cercetării disciplinare prealabile aplicării sancţiunii, aceasta din urmă fiind reglementată prin norme imperative de la care nu se poate deroga prin acte administrative.

În cauză, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, s-au înlăturat garanţiile pentru exercitarea dreptului la apărare prevăzute de lege (art. 40 din Legea nr. 192/2006), respectiv invitarea obligatorie a persoanei cercetate în vederea audierii, posibilitatea studierii dosarului şi posibilitatea de a-şi formula apărarea, fiind înlocuite cu transmiterea unei înştiinţări cu privire la motivul înfiinţării Comisiei de disciplină şi cu posibilitatea ca în termen de două săptămâni de la primirea acesteia, persoana cercetată să îşi clarifice situaţia (art. 32 alin. (18) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015).

Însă, aşa cum reiese din actele dosarului, prin notificarea intimatului-reclamant cu privire la necesitatea achitării debitelor restante faţă de Consiliul de Mediere, acesta nu a fost încunoştiinţat despre procedura disciplinară pornită împotriva sa, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, ceea ce afectează legalitatea actelor administrative atacate.

Totodată, nu pot fi primite argumentele recurentului-pârât care consideră a fi lipsită de oportunitate procedura cercetării disciplinare prealabile pe motiv că nu şi-ar găsi utilitate practică ori că nu s-ar putea gestiona (în termen de 60 de zile, de către o comisie formată doar din trei membri) un număr de 3337 de mediatori supuşi procedurii disciplinare.

Câtă vreme neplata taxelor profesionale reprezintă o abatere disciplinară, intimatul-reclamant trebuia să beneficieze de protecţia anumitor drepturi fundamentale (prezumţia de nevinovăţie, garantarea dreptului la apărare, contradictorialitatea), neputând fi justificată înlăturarea acestora din motive ce ţin de modul în care recurentul-pârât a înţeles să gestioneze un număr mare de mediatori supuşi procedurii disciplinare.

A mai susţinut recurentul-pârât că dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 192/2006 vizează desfăşurarea procedurii cercetării disciplinare a mediatorilor în cazul în care Consiliul de Mediere ar fi sesizat cu privire la săvârşirea de către mediatori a unor abateri ce ţin de legalitatea desfăşurării actului de mediere, precum şi de săvârşirea unor fapte care aduc atingere probităţii profesionale a mediatorilor şi nu cu privire la neexecutarea de către un mediator autorizat a obligaţiei de plată a taxelor profesionale.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 196/2006 prevăd că:

"(1) Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere, în scris şi sub semnătură, în legătură cu săvârşirea unei abateri dintre cele prevăzute la art. 38.", iar la art. 38 lit. f) din acelaşi act normativ este prevăzută expres drept abatere disciplinară şi neplata taxelor profesionale.

Din interpretarea textelor legale, instanţa de control judiciar constată că desfăşurarea procedurii disciplinare a mediatorilor nu este reglementată doar pentru abaterile disciplinare ce ţin de legalitatea desfăşurării actului de mediere sau de săvârşirea unor fapte care aduc atingere probităţii profesionale a mediatorilor, cum în mod eronat susţine recurentul-pârât, deoarece Legea nr. 196/2006 nu distinge în funcţie de abaterea săvârşită.

Prin urmare, în condiţiile în care prin art. 32 alin. (15), (17), (18) şi (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere privind aprobarea statutului de mediator s-a reglementat o procedură distinctă pentru o anumită abatere disciplinară (neplata taxelor profesioanle), deşi legea nu distinge în funcţie de abaterea săvârşită, în mod just a constatat prima instanţă că prevederile art. 32 alin. (15), (17), (18) şi şintagma "în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată în termen de două săptămâni de la înştiinţarea neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 29 alin. (23)" din alin. (19) din Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 39/2015 privind aprobarea Statutului profesiei de mediator sunt nelegale.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este la adăpost de criticile recurentului-pârât, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul de Mediere împotriva sentinţei nr. 42/CA/2022 din 7 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iulie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.