Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3726/2023 AI generated

High Court Declines Jurisdiction Over Prosecutor's Suspension Challenge, Remands to Administrative Court

Case Number Decizia nr. 3726/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction over the applicant's challenge against Decision No. 180/08.03.2023 of the Superior Council of Magistracy (CSM), prosecutors' section, which suspended him from the office of prosecutor, referring the case to the Bucharest Court of Appeal — Administrative and Fiscal Litigation Section. The applicant challenged the suspension ordered under Article 62(1)(e) of Law No. 303/2004 as a consequence of a disciplinary sanction of exclusion from magistracy, and also sought suspension of execution of that decision. The High Court held that, although the suspension followed a disciplinary proceeding, the challenged decision was an administrative measure adopted by the CSM as a public authority, not an administrative-jurisdictional one, and thus fell outside the High Court's jurisdiction under Article 134(3) of the Constitution and Article 51(2) of Law No. 317/2004; under Article 9 of Law No. 304/2004 and Article 10(3) of Law No. 554/2004, jurisdiction lay with the administrative litigation section of the court of appeal at the applicant's domicile, i.e., the Bucharest Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 131 alin. (1) din C. proc. civ, art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, art. 284 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 51 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, art. 9 din Legea nr. 304/2004; High Court Declines Jurisdiction Over Prosecutor's Suspension Challenge, Remands to Administrative Court: 180/08.03.2023 of the Superior Council of Magistracy (CSM), prosecutors' section, which suspended him from the office of prosecutor, referring the case to the Bucharest Court of Appeal — Administrative and Fiscal Litigation Section. The applicant challenged the suspension ordered under Article 62(1)(e) of Law No. 303/2004 as a consequence of a disciplinary sanction of exclusion from magistracy, and also sought suspension of execution of that decision. The High Court held that, although the suspension followed a disciplinary proceeding, the challenged decision was an administrative measure adopted by the CSM as a public authority, not an administrative-jurisdictional one, and thus fell outside the High Court's jurisdiction under Article 134(3) of the Constitution and Article 51(2) of Law No. 317/2004; under Article 9 of Law No. 304/2004 and Article 10(3) of Law No. 554/2004, jurisdiction lay with the administrative litigation section of the court of appeal at the applicant's domicile, i.e., the Bucharest Court of Appeal.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction disciplinary authority administrative sanction challenge of administrative decisions procedural orders prosecutorial jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
art. 131 alin. (1) din C. proc. civ
Examinând, cu prioritate, în condiţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată următoarele:
art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004
180/08.03.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori intimatul a dispus măsura administrativă a suspendării din magistratură, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.
art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004
1P/08.03.2023 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM, a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în excluderea din magistratură.
art. 284 alin. (2) din Legea nr. 303/2022
Totodată, dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 dispun că "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare sau de ocupare a posturilor (…) şi nici altor proceduri în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare".
art. 51 alin. (2) din Legea nr. 317/2004
(3) din Constituţie şi art. 51 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.
art. 9 din Legea nr. 304/2004
Establishes the material competence of the courts of appeal for challenges against CSM decisions, leading to the declination.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Determines territorial competence based on the claimant's domicile, resulting in referral to the Bucharest Court of Appeal.
Art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ
Procedural basis for declining jurisdiction due to lack of material competence.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Procedural basis for declining jurisdiction due to lack of material competence.

Art. 9 din Legea nr. 304/2004

Establishes the material competence of the courts of appeal for challenges against CSM decisions, leading to the declination.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Determines territorial competence based on the claimant's domicile, resulting in referral to the Bucharest Court of Appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 iulie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 martie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia începând cu data de 09.03.2023, solicitând şi suspendarea executării acestei hotărâri, până la soluţionarea prezentei contestaţii.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cauzei de faţă, precum şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Examinând, cu prioritate, în condiţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a contestat Hotărârea nr. 180/08.03.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de procuror în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în perioada cuprinsă între data pronunţării secţiei corespunzătoare de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) şi data eliberării din funcţie.

Din cuprinsul hotărârii contestate rezultă că măsura suspendării din funcţie a contestatorului a fost dispusă ca urmare a aplicării, prin Hotărârea nr. 1P/08.03.2023 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM, a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în excluderea din magistratură.

Pentru a proceda la soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, Înalta Curte constată, cu titlu prealabil, că în cauză este aplicabilă Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin raportare la faptul că atât acţiunea disciplinară exercitată de către Inspecţia Judiciară, cât şi hotărârea secţiei pentru procurori din cadrul CSM prin care s-a dispus excluderea din magistratură a contestatorului au fost întemeiate pe dispoziţiile acestei legi. Prin urmare, nu prezintă relevanţă împrejurarea că măsura suspendării din funcţie a contestatorului a avut loc după data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, întrucât această măsură are un caracter accesoriu, fiind o consecinţă directă a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură.

Totodată, dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 dispun că "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare sau de ocupare a posturilor (…) şi nici altor proceduri în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte procedura de suspendare a contestatorului din funcţia de procuror sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 303/2004, sub imperiul cărora a debutat şi s-a desfăşurat cercetarea disciplinară ce a condus la aplicarea sancţiunii excluderii din magistratură şi, pe cale de consecinţă, a suspendării din funcţie a contestatorului. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile vechilor legi ale justiţiei - Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 317/2004 guvernează şi competenţa materială a instanţei învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii CSM de suspendare din funcţie.

Odată stabilită legea ce guvernează litigiul, Înalta Curte reţine că este necesar a se face distincţia dintre atribuţiile administrative ce revin CSM, în calitate de autoritate publică şi atribuţiile administrativ-jurisdicţionale ale acestui Consiliu, în îndeplinirea rolului de instanţă extrajudiciară în materie disciplinară, doar aceste din urmă hotărâri putând fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (la Completul de 5 judecători), potrivit art. 134 alin. (3) din Constituţie şi art. 51 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

În speţă, secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a emis Hotărârea nr. 1P/08.03.2023, prin care a dispus sancţiunea excluderii din magistratură a contestatorului, iar prin Hotărârea nr. 180/08.03.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori intimatul a dispus măsura administrativă a suspendării din magistratură, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Aşadar, deşi este o consecinţă a procedurii disciplinare, hotărârea contestată în cauză nu a fost pronunţată în materie disciplinară, ci a fost adoptată în exercitarea atribuţiilor CSM de autoritate publică.

Prin raportare la obiectul cauzei, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, determinate conform dreptului comun, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva Hotărârilor secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.

Acest text de lege se coroborează cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul, persoană fizică sau juridică de drept privat, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

În consecinţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, iar din punct de vedere teritorial, competenţa este atribuită Curţii de Apel Bucureşti, în raport de domiciliul contestatorului, situat în comuna Brăneşti, judeţul Ilfov.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., raportat la art. 9 din Legea nr. 304/2004 şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiiile de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iulie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.