Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3689/2023 AI generated

Challenge to judicial inspection dismissal of prosecutorial review; annulment of appeal due to appellant's death and lack of procedural capacity

Case Number Decizia nr. 3689/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as null and void, thereby upholding the Court of Appeal’s prior decision to dismiss the initial action against the Judicial Inspection, after determining the appellant lacked procedural capacity to maintain the appeal. The dispute involved a prisoner’s challenge to the Judicial Inspection’s resolution rejecting his complaint regarding the dismissal of an internal inspection report concerning prosecutors. The decisive legal basis was the absolute and peremptory exception of lack of procedural capacity for use, grounded in Articles 34 and 35 of the Civil Code and Articles 32 and 40 of the Code of Civil Procedure, which establish that legal capacity ceases upon death; consequently, the Court ruled that the appeal filed by the decedent (who died during proceedings) was invalid and had no legal effect.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 34 din C. civ, art. 40 C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Challenge to judicial inspection dismissal of prosecutorial review; annulment of appeal due to appellant's death and lack of procedural capacity: The dispute involved a prisoner’s challenge to the Judicial Inspection’s resolution rejecting his complaint regarding the dismissal of an internal inspection report concerning prosecutors. The decisive legal basis was the absolute and peremptory exception of lack of procedural capacity for use, grounded in Articles 34 and 35 of the Civil Code and Articles 32 and 40 of the Code of Civil Procedure, which establish that legal capacity ceases upon death; consequently, the Court ruled that the appeal filed by the decedent (who died during proceedings) was invalid and had no legal effect.

Keywords

AI generated
judicial review procedural capacity grounds for cassation action for annulment legal capacity ground for review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 40 C. proc. civ.

Ground for annulling the appeal as null and void because it was filed by a person lacking procedural capacity for use due to death.

art. 402 C. proc. civ.

Procedural rule governing the method of serving the final solution to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat anularea rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare din data de 03.12.2020 emise în lucrarea nr. C20-1564, prin care a fost respinsă plângerea sa formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2800/A emise la data de 14.09.2020, a Direcţiei de inspecţie pentru procurori.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1627 din 09 noiembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului-reclamant, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acesteia, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 34 din C. civ., capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile, iar conform art. 35 din acelaşi act normativ, capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură. Aceste dispoziţii sunt aplicabile pe tot parcursul judecăţii, atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac, de la momentul formulării, până la cel al soluţionării cererii/căii de atac.

Este de menţionat că excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond absolută şi peremptorie, vizează exerciţiul dreptului la acţiune şi poate fi invocată de către orice parte, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluţionării pricinii.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanţei de recurs, respectiv adresa nr. x/5.05.2023 emisă de Directorul Penitenciarului Ploieşti, reclamantul A. a decedat la data de 1.05.2023, conform certificatului de deces nr. x/1.05.2023.

Prin urmare, la data judecării recursului, recurentul-reclamant nu mai deţine capacitate procesuală de folosinţă, lipsindu-i aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, inclusiv dreptul de a susţine în calea de atac cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei.

În raport de dispoziţiile art. 40 C. proc. civ., care sancţionează cu nulitatea actul făcut de o persoană fără capacitate procesuală, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului-reclamant şi va anula recursul declarat de reclamantul A. (decedat pe parcursul soluţionării procesului) ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului-reclamant.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. (decedat pe parcursul soluţionării procesului) împotriva sentinţei civile nr. 1627 din 09 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.