Military material liability: Commander's fault limited to verification duties, not subordinate's erroneous salary certification

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3.01.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta UM 02576 Bucureşti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

(i) să se constate îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 43 din O.G. nr. 121/1998, şi să se admită cererea de chemare în judecată, ca urmare a epuizării căilor de atac prevăzute la nivelul Ministerului Apărării Naţionale;

(ii) anularea următoarelor acte cu titlu executoriu îndreptate împotriva reclamantului:

- Decizia de imputare nr. A.6698 din 23.11.2016 emisă de comandantul UM 02576 Bucureşti;

- Hotărârea nr. A.171 din 07.01.2017 de soluţionare a contestaţiei;

- Decizia administrativ-jurisdicţională a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din Ministerul Apărării Naţionale nr. 6/CJI 2292/2017 din 19.04.2017;

(iii) să se constate, în conformitate cu prevederile art. 40 din ordonanţă şi pct. 155 lit. a), c) şi d) din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.5/1999, că s-a făcut o greşită aplicare a legii, prin nerespectarea tuturor prevederilor legale, stabilindu-se în mod eronat vinovăţia reclamantului în calitatea avută la momentul producerii pagubei, de locţiitor al comandantului, care asigurând temporar comanda unităţii, a aprobat alocarea la drepturi a salariaţilor promovaţi şi să suspende executarea deciziei de imputare până la soluţionarea cauzei;

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare şi a sumei de 1035 RON, stabilită ca prejudiciu în decizia de imputare, în situaţia în care vor fi aplicate reţineri înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, într-un termen cât mai scurt, constatând că titlul executoriu atacat nu este temeinic şi nici legal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 5176 din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii UM 02576 Bucureşti - Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor;

(ii) a anulat în parte decizia administrativ-jurisdicţională nr. 6/CJI 2292/2017 din 19.04.2017, hotărârea nr. A-171/7.01.2017 şi decizia de imputare nr. x/23.11.2016, doar în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A.;

(iv) a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în numele şi pentru UM 02576 Bucureşti şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 şi art. 1 lit. a) din Ordinul MFP nr. 1792/2002.

Apreciază recurentul-pârât că intimatul-reclamant col. A. nu poate fi exonerat de răspunderea materială în calitate de persoană vinovată de producerea pagubei, întrucât, în calitate de comandant al unităţii şi ordonator de credite a aprobat proiectul O.Z.U. nr. 210 din 31.10.2013 şi a emis ulterior acest document prin care au fost stabilite eronat salariile de încadrare ale persoanelor promovate în treptele imediat superioare,

Referitor la susţinerea intimatului-reclamant privind operarea şi certificarea sumelor de către specialiştii unităţii, Comisia de cercetare administrativă a reţinut că şi aceştia din urmă sunt vinovaţi de producerea pagubei, fapt pentru care, de altfel, a şi fost stabilită răspunderea materială în sarcina lor, însă acest lucru nu poate exonera de răspundere comandantul unităţii şi ordonatorul de credite, care răspunde în temeiul prevederilor amintite mai sus.

O interpretare contrară ar conduce la situaţia în care comandantul unităţii/ordonatorul de credite nu ar răspunde niciodată, majoritatea documentelor care angajează cheltuieli fiind semnate de specialişti, astfel că prevederile legale care stabilesc responsabilitatea acestuia ar fi inaplicabile, respectiv ar rămâne fără efecte juridice, fapt ce ar contrazice una din regulile de interpretare logică reţinute în practică şi literatura de specialitate, potrivit căruia normele juridice trebuie interpretate în sensul aplicării acestora.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 771 din Legea nr. 80/2015 privind statutul cadrelor militare, "Pe timpul exercitării funcţiilor în care au fost ămputerniciţi, cadrele militare au obligaţiile şi drepturile corescpunzătoare funcţiilor respective".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţine că, în urma unei misiuni de audit desfăşurate la U.M. 02576 Bucureşti în luna iulie 2016, a fost întocmită Fişa de identificare şi analiză a problemei nr. 2, anexă la Raportul de audit nr. AS 230/2016, prin care s-a constatat acordarea eronată (în plus) în perioada noiembrie 2013 - iunie 2016 a salariului de bază pentru doi salariaţi civili, care au fost promovaţi în gradul imediat superior postului deţinut (referent de specialitate), în valoare estimată netă de 6.898 RON, recomandându-se dispunerea măsurilor ce se impun pentru recuperarea drepturilor acordate eronat, potrivit prevederilor O.G nr. 121/1998 .

Prin Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 6493 din 15.10.2016 s-a constatat că, în perioada septembrie - octombrie 2013 s-a derulat activitatea de promovare într-o treaptă imediat superioară a numiţilor B. şi C., personal civil contractual, care îndeplineau criteriile legale, potrivit prevederilor H.G. nr. 286/2011 şi a Normelor aprobate prin Ordinul M.58/2011. În urma acestei activităţi, prin Ordinul Zilnic pe Unitate nr. 210 din 31.10.2013, precum şi prin actele adiţionale la contractele de muncă, celor doi salariaţi civili li s-au stabilit eronat salarii de încadrare.

Având în vedere prevederile arţ. 2 şi art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, membrii comisiei de cercetare administrativă au propus stabilirea răspunderii materiale în sarcina persoanelor beneficiare ale sumelor necuvenite, pentru perioada iulie 2015- iunie 2016, precum şi în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei, pentru cota parte din aceasta produsă în perioada noiembrie 2013- iunie 2013, respectiv în sarcina persoanelor care au îndeplinit funcţii de răspundere în cadrul compartimentelor personal (lt. D. şi lt.col (r). E.), financiar - contabil (mr. F.), precum şi a celei care a îndeplinit atribuţiile comandantului unităţii la data producerii pagubei (col.r. A.).

Prin decizia de imputare nr. x din 23.11.2016 emisă de UM 02576 Bucureşti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, s-a stabilit valoarea pagubei în sumă de 6.898 RON, fiind astfel angajată răspunderea materială:

- în valoare de 1.390 RON în sarcina lui B.;

- în valoare de 1.366 RON în sarcina lui C.;

- în valoare de 1.036 RON în sarcina lui D., care a stabilit eronat salariul în calitatea sa de ofiţer 3/S1-Personal şi mobilizare;

- în valoare de 1.036 RON în sarcina lui E., care a verificat cu superficialitate, deşi avea ca atribuţie în fişa postului, modul de salarizare, în calitatea sa de şef S1 - Personal şi mobilizare;

- în valoare de 1.035 RON în sarcina lui F., care a vizat pentru controlul financiar preventiv proiectului ordinului de zi pe unitate, în calitate de contabil şef;

- în valoare de 1.035 RON în sarcina reclamantului A., care asigura la momentul producerii pagubei (alocării drepturilor băneşti), funcţia de comandant la UM şi care a aprobat alocarea drepturilor băneşti pentru cei doi salariaţi civili, valoarea pagubei reprezentând sumele nedatorate încasate de aceştia în perioada noiembrie 2013 - iunie 2015.

După parcurgerea căilor de atac prevăzute de art. 30 şi 31 O.G. nr. 121/1998, reclamantul A. s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu cererea de anulare a tuturor actelor administrative, hotărâri şi decizie de imputare, emise în legătură cu constatarea pagubei de 1.035 RON, produsă ca urmare a aprobării alocării drepturilor băneşti pentru doi salariaţi civili, în calitatea sa de comandant al UM 02576 Bucureşti la momentul producerii pagubei.

Problema de fapt dar şi de drept asupra căreia s-a pronunţat instanţa de fond, învestită cu soluţionarea cauzei, a vizat îndeplinirea condiţiilor cerute pentru angajarea răspunderii materiale a intimatului-reclamant, cu referire directă la caracterul faptei ilicite constând în încălcarea unor norme legale în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea serviciului militar,

În acord cu argumentele primei instanţe şi contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că soluţia atacată este legală, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Judecătorul fondului, analizând probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile art. 2 şi art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în baza cărora a fost sancţionat intimatul-reclamant, cu deplin temei a statuat în sensul că, fapta stabilită prin decizia de imputare, constând în aprobarea alocării drepturilor băneşti pentru doi salariaţi civili, ce reprezenta la momentul respectiv obligaţie de serviciu pentru reclamant, în calitatea sa de comandant al unităţii militare, nu are caracter ilicit, nefiind încălcată vreo prevedere legală prin îndeplinirea acestei obligaţii de serviciu.

Potrivit art. 10 alin. (3) şi (4) din O.G.119/1999, privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare: " (3) În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operaţiuni se prezintă însoţite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privinţa realităţii şi legalităţii prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care iniţiază operaţiunea respective. (4) Conducătorii compartimentelor de specialitate prevăzuţi la alin. (3) răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat. (…)"

Cu alte cuvinte, respectarea principiului autorizării bugetare a cheltuielii este garantată de acordul specialiştilor asupra corectitudinii calculelor.

Or, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, nu îi poate fi imputată intimatului-reclamant, în calitatea sa de comanadant al unităţii militare, neglijenţa personalului din subordine cu funcţii de răspundere în cadrul compartimentelor personal (lt. D. şi lt.col (r). E. şi financiar - contabil (mr. F.), care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, întocmind un proiect al ordinului de zi pe unitate, nelegal, pe care l-au înaintat spre aprobare intimatului-reclamant, în calitate de comandant, câtă vreme nu intra în atribuţiile de serviciu ale intimatului-reclamant, înscrise în fişa postului, să verifice calculele întocmite de personalul din subordine,

Comandantul unităţii a aprobat proiectul OZU de alocare la drepturi, urmărind ca acesta să îndeplinească condiţiile de formă şi de conţinut, să fie asumat şi avizat de specialiştii în domeniu şi a aprobat înscrierea acestuia în OZU nr. 210 din 31.10.2013, fapt ce nu îi poate atrage răspunderea materială, corectitudinea sumelor menţionate, fiind certificată de către specialişti.

Nu poate fi primită critica recurentului, în sensul că vinovăţia persoanelor care au întocmit ordinul de zi nu poate exonera de răspundere pe comandantul unităţii, ordonator de credite, care răspunde în temeiul prevederilor art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, ale art. 3, art. 4 alin. (2) şi (3), art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 şi art. 1 lit. a) din Ordinul MFP nr. 1792/2002, întrucât prevederile legale invocate, deşi reglementează obligaţii de serviciu ale ordonatorului de credite, care trebuie să realizeze o bună gestiune financiară, alocând fondurile cu respectarea unor principii printre care cel al legalităţii şi eficienţei în utilizarea acestor fonduri, nu sunt aplicabile cauzei de faţă, neavând legătură cu fapta concretă săvârşită de intimatul - reclamant, respectiv aprobarea unui proiect de ordin de zi prin care se calculaseră greşit două salarii.

Normele se referă la cu totul alte atribuţii de serviciu ale comandantului unităţii care are calitatea de ordonator de credite, acesta având atribuţii de stabilire a destinaţiei unor fonduri etc., în acest sens fiind enunţate principiile arătate, şi nu are atribuţii de stabilire şi calcul efectiv al salariilor salariaţilor civili din unitate.

De asemenea, este vădit eronată afirmaţia recurentului, în sensul că o interpretare contrară ar conduce la situaţia în care comandantul unităţii/ordonatorul de credite nu ar răspunde niciodată, deoarece deciziile de management, modalitatea în care se alocă fondurile şi alte atribuţii de acest tip, care presupun decizia ordonatorului de credite, chiar dacă este întemeiată pe referate ori propuneri ale personalului de specialitate, sunt acte care pot fi emise numai de acesta şi care presupun răspunderea sa în cazul în care sunt nelegale. Calculul salariului însă nu intră în mod clar în cadrul atribuţiilor sale, iar prin simpla aprobare a proiectului de ordin în cauza de faţă, intimatul-reclamant nu a săvârşit o faptă ilicită.

Or, în lipsa existenţei unei fapte ilicite, nu poate fi îndeplinită nici condiţia existenţei vinovăţiei şi, desigur, nici celelalte cerinţe ale răspunderii materiale nu pot fi reţinute, neexistând suport, nici în fapt dar nici legal, în acest sens.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru UM 02576 Bucureşti şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru UM 02576 Bucureşti şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, prin Direcţia Juridică împotriva sentinţei nr. 5176 din 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022.