Extraordinary appeal dismissed as unfounded; judicial incompatibility ground outside statutory annulment limits.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Sentinţa primei instanţe.

Prin cererea înregistrată la data 21 decembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 225/15.10.2019, prin care s-a hotărât aprobarea Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2501/DIJ/1365/DIP/2018 privind "respectarea principiilor generale care guvernează activitatea autorităţii judecătoreşti, în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vizând magistraţi sau în legătură cu acestea" şi a Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 5488/IJ/2501/DIJ/1365/DIP/2018 privind "respectarea principiilor generale care guvernează activitatea autorităţii judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vizând magistraţi sau în legătură cu acestea", în partea care analizează legalitatea şi temeinicia efectuării actelor de urmărire penală de către Direcţia Naţională Anticorupţie în cauzele cu magistraţi (Capitolul III şi Capitolul V pct. V.1.2 din raport).

Prin sentinţa civilă nr. 570 din data de 9 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi a respins capetele de cerere privind anularea hotărârii plenului CSM nr. 225/15.10.2019 şi anularea Raportului Inspecţie Judiciară nr. 5488/IJ/2501/DIJ/1365/DIP/2018 ca fiind prescrise. De asemenea, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la capătul de cerere, precizat, referitor la anularea răspunsului pârâtului CSM la plângerea prealabilă, înregistrat sub nr. x/2020 din 06.01.2021 şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

2. Recursul formulat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care, invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluţionării fondului acesteia.

3. Decizia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 6144 din 7 decembrie 2021, Înalta Curte, a respins recursul declarat de reclamantul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 570 din data de 9 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 6144 din 7 decembrie 2021a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 6 şi 9 şi art. 13 C. proc. civ.

După ce sunt redate de către contestator dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., susţine că în alcătuirea completului care a judecat cauza a intrat un judecător incompatibil, care nu a formulat cerere de abţinere, judecător aflat în una din situaţiile expuse de art. 42 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la pct. 6, respectiv "dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainate de a fi desemnat să judece pricina".

Astfel, menţionează că unul din judecătorii completului de judecată ce a soluţionat dosarul nr. x/2018 constituit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost el însuşi citat ca martor în dosarul penal nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar în care a fost cercetat şi trimis în judecată fratele acestuia (rudă până la gradul al patrulea în sensul art. 42), dosar penal nr. x/2013 în care a semnat declaraţia de martor din data de 3 iulie 2014.

Susţine, totodată, că acest judecător a avut calitatea de persoană interesată în dosarul penal nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar penal în care a fost emisă Ordonanţa de clasare nr. 313/P/2014 din 9 octombrie 2018, din conţinutul căreia rezultă că şi împrejurarea că aceasta a fost interceptată de către organele de urmărire penală.

În atare situaţie, este evident faptul că acest judecător avea cunoştinţă de aceste împrejurări, şi ca atare aceasta se află într-o vădită situaţie de incompatibilitate în ceea ce priveşte soluţionarea unui dosar în care figurează ca parte contestatoarea Direcţia Naţională Anticorupţie şi ar fi trebuit să formuleze cerere de abţinere, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind invocate dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, arată contestatorul că dincolo de motivele de incompatibilitate vădită prevăzute în art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. coexistă acestora şi motivele de incompatibilitate reţinute în art. 42 alin. (1) pct. 9 (el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv), dat fiind soluţia de clasare pronunţată de DNA faţă de judecătorul care a intrat în alcătuirea completului de judecată la soluţionarea dosarului nr. x/2020 prin care acesteia i-a fost adusă la cunoştinţă inclusiv împrejurarea că a fost interceptată în dosarul penal nr. x/2013

Susţine şi faptul că premisele dispoziţiei legale anterior arătate sunt complinite şi prin aceea că există pe rolul instanţelor judecătoreşti dosarul cu nr. x/2020 dosar ce are ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

Afirmă contestatorul că principiul independenţei judecătorului creează premisele unui alt principiu - imparţialitatea judecătorului, iar între obligaţiile pe care aceste principiu le stabileşte în sarcina judecătorului se regăseşte şi aceea de evitare a conflictelor de interese.

Dat fiind ca imparţialitatea justiţiei reflectă imparţialitatea judecătorului atât cea interioară, cât şi cea percepută de un observator străin se poate afirma că în materia judiciară noţiunea de conflict de interese sunt incluse atât conflictele reale dintre interesul personal al judecătorului şi obligaţia de a judeca imparţial, cât şi împrejurările exterioare în care un observator rezonabil ar percepe sau ar putea să perceapă un astfel de conflict.

În concluzie, se susţine că sunt îndeplinite şi condiţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. respectiv în cauză există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar, pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare.

În susţinerea acestei excepţii arată că din interpretarea dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că incompatibilitatea unui judecător din completul de recurs nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare având în vedere faptul că incompatibilitatea nu este reglementată de normele de organizare judecătorească referitoare la compunerea şi alcătuirea instanţei ci de normele referitoare la participanţii la procesul civil, motiv pentru care nici nu poate fi invocată pe calea excepţiei, aşa cum prevede teza finală a textului de lege menţionat.

Singura cale procesuală prin care se poate invoca imcompatibilitatea unui judecător din completul de recurs este formularea unei cereri de recuzare în termenele şi condiţiile stipulate la art. 44-47 C. proc. civ. şi nicidecum prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare indiferent dacă completul competent să judece cererea de recuzare s-a pronunţat sau nu pe aceasta.

În atare situaţie, prezenta contestaţie în anulare prin care contestatorul invocă incompatibilitatea unui judecător din completul de recurs ce a pronunţat decizia civilă nr. 6144/07.12.2021 este inadmisibilă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată calea de atac formulată, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situaţii în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Analizând cererea contestatorului, Înalta Curte constată că acesta înţelege să invoce motivele de contestaţie în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv faptul că hotărîrea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Înalta Curte va respinge această excepţie ca neîntemeiată, reţinând că argumentele invocate în susţinerea ei ţin de fondul contestaţiei în anulare, motiv pentru care va analiza motivele invocate de către contestator pentru a stabili în ce măsură acestea pot conduce la retractarea hotărârii atacate. Apreciază că, în această cale de atac, constatarea existenţei sau inexistenţei unei erori materiale ţine de analiza în fond a contestaţiei în anulare şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestaţiei în anulare.

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

A doua ipoteză a acestui motiv de contestaţie în anulare vizează, în primul rând, încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanţei, produse în faţa instanţei de recurs, iar în al doilea rând, pentru ca acest motiv să fie invocat, este necesar ca în faţa instanţei de recurs excepţia referitoare la alcătuirea greşită a instanţei să fi fost invocată, iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra excepţiei respective.

Prin urmare, neinvocarea excepţiei sau respingerea ei de către instanţa de recurs reprezintă situaţii care conduc la depăşirea limitelor acestui motiv de contestaţie în anulare.

Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul invocă o pretinsă stare de incompatibilitate a unui judecător ce a făcut parte din completul de judecată ce a pronunţat decizia nr. 6144 din data de 7 decembrie 2021 în dosarul nr. x/2020 atacată cu prezenta cale de atac, în sensul că judecătorul respectiv se afla în situaţia reglementată de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., el însuşi fiind citat ca martor în dosarul penal nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar în care a fost cercetat şi trimis în judecată fratele acestuia (rudă până la gradul al patrulea în sensul art. 42).

Înalta Curte reţine că faţă de dispoziţiile art. 44 raportate la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., pretinsul motiv de incompatibilitate trebuia invocat până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de recurs, iar nu ulterior pronunţării deciziei atacate, cum este cazul în speţă.

Verificând înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că în faţa instanţei de recurs nu s-a invocat de către contestator excepţia referitoare la alcătuirea greşită a instanţei, condiţie sine qua non pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare.

Reţine Înalta Curte că la momentul soluţionării recursului, contestatorul avea cunoştinţă atât de compunerea completului de judecată cât şi de existenţa cauzelor penale menţionate prin contestaţia în anulare astfel încât avea posibilitatea de a invoca excepţia referitoare la nelegala alcătuire a instanţei de recurs.

Totodată, se reţine şi faptul că nu a fost invocată de către contestator nici starea de incompatibilitate a vreunuia dintre judecătorii investiţi cu soluţionarea dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu s-a formulat cerere de recuzare deşi contestatorul avea cunoştinţă de prevederile art. 44 C. proc. civ. care reglementează instituţia recuzării.

Prin urmare, aspectele invocate de contestator nu prefigurează în cauză incidenţa motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care această cale de atac urmează a fi respinsă, ca nefondată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 6144 din data de 7 decembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii.

Respinge contestaţia în anulare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 6144 din data de 7 decembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.