Limits of judicial inspection in disciplinary review: substantive legal interpretation and evidentiary assessment of judicial rulings reserved for ordinary appeals

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 27.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. C19-3716/08.11.2019 emisa de Inspectorul Sef al CSM - Inspectia Judiciara-Directia de inspecţie pentru judecători in dosarul nr. x si comunicata acesteia in data de 14.11.2019, prin care s-a dispus respingerea plângerii sale si menţinerea soluţiei de clasare a sesizării formulate împotriva judecatorului - sindic B., titular al completului C20, din cadrul secţiei a VII-a Civile a Tribunalului Bucureşti, pentru activitatea si conduita necorespunzatoare, prin care a solicitat sa se constate netemeinicia si nelegalitatca rezoluţiei, raportat la abaterile disciplinare ale dnei Judecător, manifestate prin incalcarea obligaţiilor profesionale ce-i revin si savarsirea abaterilor disciplinare, şi în consecinţă, sa se dispună desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-sef si a rezoluţiei de clasare si trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (4) lit. b).

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 341 din 2 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Recurenta reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici în susţinerea motivelor de casare invocate:

Doamna judecător B. se face vinovată de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă raportat la dispoziţiile art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. (1) si 2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, după cum urmează:

- a nesocotit intenţionat, în mod deosebit de grav, neindoielnic şi nescuzabil normele de drept material aplicabile în cadrul dosarului nr. x/2015;

- a încălcat cu ştiinţă normele de drept material acceptând şi (cel mai probabil) urmârind vătămarea creditorilor şi debitoarei C. S.R.L., în cadrul dosarului nr. x/2015;

- a încălcat cu ştiinţă normele de drept material acceptând şi (cel mai probabil) urmărind vătămarea creditorilor şi debitoarei C. S.R.L. şi a nesocotit intentionat, în mod deosebit de grav, neîndoielnicşsi nescuzabil normele de drept material aplicabile şn cadrul dosarului nr. x/2019

Arată recurenta că prin rezolutia emisă, aspectele sesizate nu au fost analizate în totalitate. Astfel, se reţine prin solutie faptul că "hotărârile judecătoreşti pot fi atacate pentru motive de temeinicie şi legalitate numai la instanţele superioare (…) inspecţia judiciară nefiind organ de control judiciar, nefiind competentă să analizeze soluţiile dispuse în dosarele aflate pe rolul instanţei"- această menţiune este incorectă raportat la solicitarea recurentei, întrucat s-a solicitat analizarea abaterii disciplinare reprezentate de aplicarea eronată şi cu gravă neglijenţă a normelor de drept material, nicidecum analizarea solutiei.

Totodata, se reţine prin aceeaşi solutie superficială şi succintă că "întârzierea redactării cu 9 zile a soluţiei pronuntate nu încalcă dreptul petentei", însă legea special prevede termene mai scurte pentru redactarea hotărârilor şi, mai mult decât atât, acesta nu era unicul motiv ce determina neglijenţa gravă cu care dna judecător inţelege să-şi exercite profesia.

Prin sentinta civila recurată, Curtea de Apel Bucuresti, menţinte ca temeinică şi legală soluţia Inspecţiei Judiciare, motivând succint că orice altă analiză suplimentară ar conduce la "afectarea imparţialităţii judecătorului".

Or, arată recurenta că nu a solicitat analiza raţionamentului logico-juridic care a stat la baza pronunţării unei anume soluţii de către judecător, ci, din contră, a solicitat a se constata că judecătorul învestit a dat dovadă de o superficială analiză şi o lacunară cunoaştere a textelor de lege aplicabile. Aceasta motivaţie se fundamentează pe aspectele iniţial sesizate, respectiv pe soluţiile contradictorii pe care acelaşi complet de judecată le-a pronunţat în cazuri identice şi în cadrul aceluiaşi dosar privind aceeaşi debitoare.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 99, judecătorul are în sarcină, deci are obligaţia, de a cunoaşte normele legale pe care ar trebui să le aplice, aspect care în cauză nu se regăseşte în niciuna dintre soluţiile contradictorii şi aleatorii pronunţate de judecătorul B..

Inspectia Judiciara poate şi trebuie să analizeze comportamentul şi atitudinea judecătorului în raport de aspectele semnalate, fără a se considera ca prezenta acţiune disciplinară ar reprezenta o eventuală cale de atac împotriva soluţiilor acestuia.

4. Apărările intimatului

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu a formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Elemente de fapt şi de drept relevante

Prin plângerea înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare la data de 16 iulie 2019 reclamanta A., a solicitat cercetarea disciplinară şi exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorului B. pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004.

Prin Rezoluţia nr. 2703 A/12.08.2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. x a dispus clasarea sesizării formulate de petiţionară, întrucât a constatat că aspectele criticate în cadrul memoriului nu conturează indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistratului reclamat.

Împotriva acesteia, reclamanta a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluţia Inspectorului Şef din 08.11.2019 în lucrarea nr. C19-3716.

Conform dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1)Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2)Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din legea nr. 303/2004 că acestea:

"nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

De asemenea, relevante sunt şi considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 şi referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurenta - reclamantă nu vizează reaua - credinţă sau grava-neglijenţă a magistraţilor, care sub aspectul laturii subiective, se realizează printr-o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii. Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi, elemente care însă nu au fost probate în cauză.

Referitor la faptele imputate judecătorilor, examinate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă, Înalta Curte observă, pe de o parte, că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o neîndeplinire a obligaţiilor conferite de lege, iar instanţa de fond a identificat corect atât limitele verificărilor pe care le putea realiza într-o cauză precum cea pendinte, precum şi corecta interpretare a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Ceea ce a criticat reclamanta-recurentă este maniera în care intimata Inspecţia Judiciară a analizat modul în care faptele invocate pot reprezenta sau nu indicii privind încălcarea prevederilor art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, însă aspectele invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare sunt, de fapt, critici cu privire la modalitatea de soluţionare a dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2019 de către Tribunalul Bucureşti.

Ori, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, interpretarea normelor de drept, administrarea probatoriului în cauză, opinia pe care acesta şi-o formează şi argumentarea soluţiei adoptate nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

Dincolo de obiectul concret al sesizării (care este întotdeauna ca finalitate, o abatere disciplinară dintre cele reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004), modalitatea în care este argumentată existenţa acestei abateri de către reclamantă a fost tocmai prin invocarea unor texte de lege ce ar fi fost greşit aplicate de către judecător (art. 62 din Legea nr. 85/2014 referitoare la pretins greşita respingere a obiecţiunilor formulate la raportul de evaluare; art. 57 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2014 referitoare la pretins greşita admitere a excepţiei de inadmisibilitate a cererii de înlocuire a administratorului judiciar, art. 48 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 relative la pretins greşita soluţie de anulare a hotărârii adunărilor creditorilor).

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că intimata Inspecţia Judiciară poate doar să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea care a produs nemultumirea titularului sesizării.

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru toate aceste motive, constatând că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 341 din 2 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.