Insurance Guarantee Fund liability limited to principal indemnity, excluding statutory late payment penalties in insurer insolvency

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 5567/21.04.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de acordare a despăgubirilor, în suma totală de 6.586,23 RON.

De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, calculate asupra sumei de 6.586,23 RON, de la data scadenţei obligaţiei de plată (18.08.2016) şi până la data achitării efective a debitului principal, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2529 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat în parte Decizia nr. 5567/21.04.2017 emisă de pârât, în sensul că admiterea cererii de despăgubire este pentru suma de 6192 RON, iar respingerea cererii vizează restul sumei solicitate.

Conform art. 451-453 C. proc. civ., a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2124,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorarii de expert/consilier expert, corespunzătoare admiterii în parte a acţiunii.

A luat act că reclamanta a arătat că va solicita onorariul de avocat pe cale separată."

Totodată, prin sentinţa civilă nr. 4354 din 26 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare a hotărârii formulată de petentul expert B., în cauza de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a respins cererea de majorare a onorariului de expert, ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4354 din 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs expertul B. şi a solicitat casarea sentinţei nr. 4354/26.10.2018 pe motiv de nulitate având în vedere lipsa de procedură cu citarea sa în calitate de expert desemnat în dosar.

Împotriva sentinţei civile nr. 2529 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) lit. 8 C. proc. civ., admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii în privinţa capătului de cerere referitor la penalităţi.

Arată reclamanta recurentă că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. . a din Legea nr. 213/2015, respectiv art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

Arată acesta că deşi instanţa de fond a înţeles să facă trimitere la dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014 în privinţa debitului principal şi, în mod corect, a preciat că în raport de aceste dispoziţii intimata este obligată să achite întreaga despăgubire, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere aceasta a reţinut greşit că sensul normei se restrânge doar la persoana asiguratului şi nu se aplică şi FGA.

Mai arată că Norma ASF trebuie corobarată cu dispoziţiile art. 1535 C. civ. şi cu Legea nr. 213/2015 care prevăde în mod expres că creanţele din asigurare cuprind şi dobânzile/penalităţile de întârziere datorate.

Concluzionând, apreciază că FGA este ţinut ca şi asigurătorul de răspundere civilă aflat în faliment să îldespăgubească integral pe păgubit.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Recursul declarat de expertul B.

Examinând excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu în şedinţa publică din data de 21 iunie 2022, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul expertului B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2017, iar prin rezoluţia din data de 6 octombrie 2020 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 RON, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a norme/or de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citaţia emisă în data de 06.10.2020 s-a dispus citarea acesteia cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.

Recurentul B. a formulat, la data de 14 octombrie 2020, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar aceasta a fost respinsă ca tardivă prin încheierea de şedinţă din data de 2 decembrie 2020, în dosarul asociat nr. x/2017, comunicată recurentul în data de 18 decembrie 2020 potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar reexaminare.

În acest context, obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru subzistă în continuare, iar Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi a fost legal citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar recurs, acesta nu a respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Recursul declarat de reclamanta A. SRL

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 5567/21.04.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de acordare a despăgubirilor, în suma totală de 6.586,23 RON.

Prima instanţă a admis în parte cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă, că penalităţile de întârziere nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, ci reprezintă obligaţii civile rezultând din comportamentul ilicit al asiguratorului C. S.A., pentru recuperarea acestora reclamantul are la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

Înalta Curte analizând recursul prin prisma limitelor stabilite, respectiv doar în privinţa capătului de cerere referitor la penalităţi, îl va respinge ca nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a invocat interpretarea greşită a normelor de drept material referitoare la penalităţile de întârziere.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere, datorate de asigurătorul C. S.A. pentru neplata la timp a despăgubirilor, precum şi cheltuielile de judecată stabilite în litigiul dintre asigurător şi reclamantă, nu se înscriu în categoria creanţelor de asigurări şi nu reprezintă o obligaţie legală de plată în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd că, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în categoria de creanţe de asigurări se includ "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv:

"(3) Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. (...)"

Potrivit art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data încheierii contractului de asigurare între persoana vinovată de producerea accidentului şi asigurător):

"Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.", iar potrivit art. 38:

"Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător."

Totodată, prevederile art. 2214 C. civ. stabilesc că:

"În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite", iar potrivit art. 2217 din acelaşi cod:

"Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată."

Din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015, rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale penalităţilor de întârziere care ar putea fi puse în sarcina asiguratorului falit, determinate de neexecutarea obligaţiilor contractuale la termenul scadent, conform art. 37-38 din Norma ASF nr. 23/2014. Prevederile C. civ., anterior citate, confirmă că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

Legea specială nu a prevăzut o garanţie legală şi în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, iar reclamanta nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia drepturile şi obligaţiile asigurătorului din contractul de asigurare. Fondul reprezintă un mecanism de garantare a despăgubirilor datorate de asigurătorul falit, fără ca în sumele garantate să se înscrie şi penalităţile de întârziere, dobânzile legale şi alte creanţe care se datorează exclusiv culpei asigurătorului pentru neplata/plata cu întârziere a despăgubirii (precum cheltuielile de judecată generate de litigiul pornit ca urmare a neplăţii la timp a despăgubirii) şi a căror recuperare este posibilă conform regulilor procedurii insolvenţei.

În concluzie, penalităţile datorate de asigurător pentru plata cu întârziere a despăgubirii nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul FGA nu are obligaţia de a le plăti din disponibilităţile sale. Instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de B. împotriva sentinţei civile nr. 4354 din 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de B. împotriva sentinţei civile nr. 4354 din 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2529 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.