Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3646/2022 AI generated

Judicial review of military medical fitness: classification of congenital renal malformation under statutory medical standards and competence of non-specialist expert committees

Case Number Decizia nr. 3646/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision that rejected the claimant’s challenge to a medical fitness decision, thereby resulting in the claimant’s disqualification from military education. The dispute concerned a medical decision by the Central Committee of Medical and Military Expertise, which declared the claimant unfit for military training due to a congenital kidney malformation ("horseshoe kidney"), overturning a prior local committee decision that had deemed him fit. The Court ruled that the appeal lacked merit because the lower court correctly applied the relevant Medical Standard, which categorically classifies renal malformations as grounds for unfitness regardless of functional impairment, and determined that the composition of the expert committee was legally compliant as it relied on specialist diagnostics rather than performing independent medical examinations. The decisive legal basis included Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure regarding the review of material law application, Article 20(1) of Law No. 554/2004 on administrative litigation, and the specific provisions of the Medical Standard and the Regulation on Medical and Military Expertise Committees, which mandated strict adherence to the standardized criteria for military personnel health.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 346/2006, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Judicial review of military medical fitness: classification of congenital renal malformation under statutory medical standards and competence of non-specialist expert committees: Împotriva sentinţei nr. 110/2020 din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casare sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Keywords

AI generated
medical unfitness medical examination military personnel judicial review statutory grounds ground for review

Cited Legislation

AI generated
art. 248 C. proc. civ
1 coroborat cu art. 248 C. proc. civ., asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina, invocată de pârât, a admis şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, potrivit următoarelor considerente:
art. 3 din Legea nr. 346/2006
Aşadar, acţiunea promovată de reclamant priveşte un act administrativ emis de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 346/2006.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
În temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina invocată de pârât, sens în care a admis cererea şi în raport de dispoziţiile art.
art. 132 alin. (3) C. proc. civ
554/2004, instanţa a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina invocată de pârât, sens în care a admis cererea şi în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
110/2020 din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs presupune examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin sentinţa nr. 508 din data de 04 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Slatina s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina invocată de pârâta şi s-a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din Cadrul Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Slatina, deliberând exclusiv, în raport cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 1 coroborat cu art. 248 C. proc. civ., asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina, invocată de pârât, a admis şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, potrivit următoarelor considerente:

Instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., a formulat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naţionale - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară, contestaţie împotriva deciziei medicale nr. A5760/35/09.07.2019, solicitând anularea deciziei contestate şi menţinerea ca temeinică şi legală a Deciziei nr. 2748/9 din data de 24.05.2019.

Prin Decizia medicală nr. A5780/35 din 09.07.2019 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară, reclamantul A., a fost declarat inapt pentru a urma instituţiile militare de învăţământ, decizia medicală putând fi atacată la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 zile de la comunicare.

În consecinţă, judecătoria a constat că obiectul principal al acţiunii, îl constituie: anularea Deciziei medicale nr. A5760/35/09.07.2019.

Aşadar, acţiunea promovată de reclamant priveşte un act administrativ emis de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 346/2006. În temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina invocată de pârât, sens în care a admis cererea şi în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La Curtea de Apel Craiova, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 110/2020 din 9 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală De Expertiză Medico-Militară Din Cadrul Direcţiei Medicale A Ministerului Apărării Naţionale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 110/2020 din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casare sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a interpretat greşit "actul dedus judecăţii", respectiv la momentul admiterii recurentul apreciază era apt din punct de vedere medical.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 octombrie 2020, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale pentru Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale pentru Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară apreciind că, în mod formal, criticile se circumscriu formal cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului-pârât vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs presupune examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor legale incidente, astfel încât nu se impune reformarea acesteia nici din această perspectivă.

Din analiza considerentelor hotărârii atacate, rezultă în mod clar care au fost considerentele primei instanţe, sub aspectul raportului juridic desfăşurat între părţile litigante, respectiv care au fost considerentele pentru care a fost respinsă ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A. având ca obiect anulare act administrativ.

Astfel, decizia medicală nr. A 5780/35 din 09.07.2019 a fost emisă de Comisia centrală de expertiză medico-militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiţiei şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M.66/98/3005/8966/2016.

În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulament, Comisia analizează şi avizează deciziile medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară.

Or, în aplicarea acestor prevederi, Comisia a constatat că decizia medicală nr. A 2748/9 din 24.05.2019, emisă de Comisia de expertiză medico-militară a Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru augustin" Sibiu, cuprinde o încadrare necorespunzătoare a reclamantului în prevederile Baremului medical privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pe perioada şcolarizării elevilor şi studenţilor în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, pentru ocuparea funcţiilor de soldat/gradat profesionist, precum şi pentru candidaţii care urmează a fi chemaţi/rechemaţi/încadraţi în rândul cadrelor militare în activitate/poliţiştilor în serviciu/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiţiei şi al directorului Serviciului Român de Informaţii, al directorului Serviciului de Informaţii Externe, al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al directorului Serviciului de Protecţie şi Pază nr. M.55/107/2587/C/10357/210/496/831/2014, raportat la diagnosticul stabilit.

Aşadar, pentru diagnosticul "Rinichi în potcoavă", care reprezintă o malformaţie renală constând într-o anomalie de formă a rinichilor, conform paragrafului 215 categoria I din Baremul medical, încadrarea este "Inapt" şi nu "Apt".

De asemenea, în conţinutul art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulament se prevede că, în cazul neavizării deciziilor medicale emise de comisiile de expertiză medico-militară, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile Baremului medical, Comisia convoacă şi/sau expertizează prin internare sau pe baza documentelor medicale pacientul, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile Baremului medical şi emite o nouă decizie medicală.

Diagnosticul "Rinichi în potcoavă (fără tulburări funcţionale)" - pe care reclamantul nu l-a contestat - a fost stabilit în urma internării în Clinica Urologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", astfel cum rezultă din Biletul de ieşire din spital depus la dosar.

Pe baza acestui diagnostic stabilit de medicul specialist din cadrul Clinicii de urologie şi confirmat de medicul şef de secţie, Comisia nu a făcut altceva decât să verifice încadrarea în prevederile Baremului medical. Conform paragrafului 215 categoria I din baremul menţionat, încadrarea pentru malformaţiile renale, indiferent dacă acestea sunt sau nu însoţite de tulburări funcţionale, este "Inapt" pentru a urma cursurile unei instituţii de învăţământ militar.

În ceea ce priveşte criticile recurentului - reclamant referitoare la componenţa Comisiei, se au în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Regulament potrivitt cărora se precizează specialitatea medicală doar pentru preşedintele Comisiei, şi anume că acesta trebuie să fie medic specialist sau primar în specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă, în timp ce pentru ceilalţi membri medici nu se precizează specialitatea, ci doar că aceştia trebuie să fie medici specialişti/medici primari. Având în vedere faptul că din compunerea comisiei fac parte doar 3 sau 4 medici specialişti/medici primari de specialitate, este practic imposibil de a asigura reprezentarea în comisie a fiecărei specialităţi medicale.

Apreciază Înalta Curte faptul că, din punct de vedere al componenţei Comisiei, nu este relevantă prezenţa vreunui medic specialist sau primar în specialitatea urologie sau nefrologie, motivat de argumentul că, în activitatea de expertizare, Comisia nu stabileşte diagnostice ci, în baza diagnosticului stabilit de medicul specialist, verifică încadrarea în prevederile Baremului medical.

Acest aspect a fost reţinut şi de instanţa de fond care, în analiza argumentelor reclamantului, a constatat că "Apărarea (…) referitoare la faptul că medicii din echipa de expertiză aveau cu totul alte specialităţi, nefiind urologi, prin urmare necompetenţi să constate diagnosticul său, nu poate fi reţinută, de vreme ce aceştia au făcut doar o încadrare în Baremul medical (…), în baza actelor medicale emise de specialişti în urologie (…)."

Mai reţine, în mod judicios, instanţa de fond în motivarea hotărârii pronunţate următoarele: "(…) Baremul medical nr. M55 din 2014 în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale din 30.04.2014, fiind publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 19 septembrie 2014, dată la care a intrat în vigoare. Având în vedere că reclamantul, la data promovării cererii de chemare în judecată - 12.08.2019, este student în anul II care se încheie la 27.09.2019, (…), Curtea reţine că Ordinul în discuţie era în vigoare la momentul admiterii reclamantului în unitatea de învăţământ superior cu profil militar. Potrivit Baremului medical nr. M55 (…), paragraful 215 categoria I, (…) candidaţii pentru unităţile de învăţământ MApN, MAI, MJ, ANP, precum şi elevii şi studenţii pe perioada şcolarizării (…) şi pe perioada instruirii sunt consideraţi inapţi, dacă au o malformaţie renală sau ale căilor urinare-anomalii de număr, de mărime, de sediu, de structură de formă, de rotaţie, ale vaselor renale - cu/fără tulburări funcţionale." (pag. 2 a sentinţei recurate, paragrafele 9 şi 10).

În continuarea raţionamentului juridic, împărtăşit de instanţa de control judiciar, instanţa fondului a mai constatat: "În raport de acest act normativ, reclamantul, căruia i s-a stabilit de către medicii de specialitate diagnosticul clinic şi funcţional de "rinichi în formă de potcoavă, fără tulburări funcţionale", era inapt să candideze la unitatea de învăţământ la care are calitatea de student, respectiv Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu, ordinul fiind în vigoare la momentul la care acesta a dobândit această calitate. Chiar în ipoteza în care s-ar admite că reclamantul nu cunoştea diagnosticul la data înmatriculării la unitatea de învăţământ, inaptitudinea sa de a urma cursurile facultăţii se întinde şi pe perioada şcolarizării şi chiar ulterior, la angajare (…)." .

Jurisprudenţa invocată nu poate conduce către o altă soluţie, întrucât potrivit sistemului de drept românesc, hotărârile judecătoreşti nu sunt izvor de drept şi pe de altă parte, sentinţa nr. 79 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2018 vizează alte situaţii, astfel încât nu poate constitui un reper în analiza criticilor invocate de către reclamant.

Totodată, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul-pârât reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va menţine sentinţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul reclamant A..

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 110/2020 din 9 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.