Suspension of tax verification: misapplication of inspection suspension rules (Art. 127 vs. Art. 141–142 Law 207/2015) and refusal justified by legal representation

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea declinată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia prin sentinţa nr. 189/CAF/2020 a Tribunalului Alba, reclamanta A., în contradictoriu cu parata Agenţia Naţională De Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Control Venituri Persoane Fizice, Direcţia Persoane Fizice Risc Fiscal, Serviciul Verificări Fiscale Braşov, a solicitat instanţei ca prin hotărâre ce va pronunţa să dispună: anularea actului administrativ nr. x/10.12.2019 emis de către parata si obligarea acesteia la emiterea unui alt act administrativ prin care sa se dispună suspendarea inspecţiei fiscale.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 120/2020 din 7 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "A admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agentia Natională de Administrare Fiscală şi cu pârâtul Serviciul Verificări Fiscale Brasov.

A anulat răspunsul nr. x/10.12.2019, emis de pârâta Agenţia Natională de Administrare Fiscală.

A respins ca rămas fără obiect petitul privind obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ prin care sa se dispună suspendarea inspecţiei fiscale.

A luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 120/2020 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotararii şi rejudecand cauza, în principal, admiterea exceptia inadmisibilitatii cererii şi respingerea acţiunea ca atare, iar în subsidiar respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea cererii de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că prin întâmpinarea formulată la fond a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea cererii ca inadmisibilă motivat de faptul că reclamanta nu este subiectul unei proceduri de inspecţie fiscală, ci de verificare fiscală, prevazută la Capitolul IV din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare - Verificarea situaţiei fiscale personale de către organul fiscal central, aspect în raport de care dispoziţia legală indicată în cererea de suspendare, respectiv art. 127 lit. j) din Codul de procedură fiscală, nu este aplicabilă.

Aşadar, adresa de răspuns x/10.12.2019 nu are caracterul unui act administrativ susceptibil de a fi atacat în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ însă motivele formulate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii vizau faptul că procedura suspendării verificării fiscale este specifică verificarilor în curs, ceea ce nu era cazul în speţă, arată recurenta. I

În speta, reclamanta avea posibilitatea legală de a solicita amânarea datei de începere a verificării, pentru motive justificate, în conformitate cu art. 141 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015, aspect în legătura cu care a fost informată prin Avizul de verificare nr. x/162/30.10.2019.

Conform Avizului de verificare nr. x/162/30.10.2019, data stabilită pentru începerea verificării situaţiei fiscale personale a fost 09.12.2019.

Prin cererea nr. x/02.12.2019, reclamanta a solicitat "suspendarea inspecţiei fiscale în baza art. 127 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) Codul de procedură fiscală,"

Prin adresa de raspuns nr. x/10.12.2019 organul de verificare a informat reclamanta că, în speţă, nu este îndeplinită conditia prevazuta de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea 207/2015 din Codul de procedură fiscală referitoare la suspendarea verificării fiscale.

Având în vedere cele mai sus mentionate recurenta apreciază că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronuntat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii în raport de motivele invocate.

In conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Normele de drept material greşit aplicate în cauza sunt dispozitiile art. 141 alin. (1) lit. d) şi art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015, susţine recurenta.

În completarea celor anterior învederate arată recurenta că cererea reclamantei este inadmisibilă în raport de data formularii cererii de suspendare, data la care procedura de verificare nu era începută şi că reclamanta avea posibilitatea legală de a solicita amânarea datei de începere a verificării, pentru motive justificate, în conformitate cu art. 141 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015, astfel cum organul de verificare i-a comunicat acesteia prin Avizul de verificare nr. x/162/30.10.2019.

În ceea ce priveşte informarea reclamantei cu privire la posibilitatea desemnării unui reprezentant în relatia cu organul de verificare fiscală, care să furnizeze informaţiile solicitate, având în vedere ca cererea de suspendare a fost formulată prin avocat B., instanţa de fond a apreciat în mod greşit ca acesta constituie refuzul nejustificat al organului de verificare fiscală.

Faptul ca organul de verificare a informat reclamanta cu privire la dispozitiile art. 138 alin. (14), asupra posibilităţii desemnării unui reprezentant în relatia cu organul de verificare fiscală, care să furnizeze informaţiile solicitate, nu echivalează cu motivarea refuzului de soluţionare favorabilă a cererii de suspendare formulată de reclamantă, cum în mod eronat susţine instanţa de fond.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimata reclamantă apreciind că, în mod formal, criticile recurentei se circumscriu cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile sale nu se circumscriu decât cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurenta-pârâtă nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Reţine Înalta Curte că reclamanta a primit din partea pârâtei avizul de verificare fiscală nr. 162 aferent dosarului cu nr. x/30.10.2019, privind verificarea situaţiei fiscale a reclamantei cu privire la impozitul pe venit.

Drept urmare, a formulat cererea cu nr. x/02.12.2019, prin care a solicitat suspendarea inspecţiei fiscale in baza art. 127 alin. (1) lit. j) si alin. (3) Cor procedură fiscală, menţionând că o are în îngrijire pe minora C., nefiind în măsură să se deplaseze de la Alba Iulia la Braşov în repetate rânduri, din motive obiective şi umane lesne de înţeles.

Conform adresei pârâtei cu nr. x/10.12.2019, a cărei anulare se solicită, cererea reclamantei de suspendare a inspecţiei fiscale a fost respinsă, pârâta apreciind că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală, respectiv pentru motivul că reclamanta este reprezentată de doamna avocat B. care îi acordă asistenţă juridică şi o reprezintă în cadrul acţiunii de control despre care a fost înştiinţată prin avizul iniţial.

Primul set de critici formulat prin cererea de recurs vizând soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii solicitării de anulare a adresei de răspuns nr. x/10.12.2019, în condiţiile legale şi procedurale permise de Codul de procedură fiscal, sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că acestă adresă de răspuns nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 207/2015 sau un act administrativ propriu-zis în sensul Legii nr. 554/2004, ci reprezintă refuzul explicit al pârâtei, exprimat prin adresa contestată, de a soluţiona favorabil cererea reclamantei de suspendare a inspecţiei fiscale.

În ipoteza exprimării unui refuz de soluţionare şi pentru înlăturarea unei eventuale vătămări cauzate, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, remediul procesual recunoscut părţii este cel prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv o cerere în anularea acestui refuz înaintată direct instanţei de contencios administrativ.

Totdată, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin 1 lit. i) din legea nr. 554/2004, reprezintă refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Or, este clar că urmare a formulării cererii de suspendare a inspecţiei fiscale, organul fiscal a comunicat reclamantei un refuz de soluţionare a acestei cereri întemeiat pe un singur argument, refuz care constituie obiectul acţiunii promovate de reclamantă în prezentul dosar.

În ceea ce privesc crticile vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 141 alin. (1) lit. d) şi art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte le apreciază a fi întemeiate.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 141 - Avizul de verificare

(1) Avizul de verificare prevăzut la art. 138 alin. (5) cuprinde:

a) temeiul juridic al verificării;

b) data de începere a verificării;

c) perioada ce urmează a fi supusă verificării;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării. Amânarea se poate solicita o singură dată, pentru motive justificate;

e) solicitarea de informaţii şi înscrisuri pentru verificare, cu menţiunea că înscrisurile într-o limbă străină trebuie însoţite de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei, potrivit art. 8;

f) solicitarea de depunere a declaraţiei de patrimoniu şi de venituri.

(2) Cererea de amânare prevăzută la alin. (1) lit. d) se soluţionează în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia. În situaţia în care organul fiscal central a aprobat amânarea datei de începere a verificării fiscale, comunică persoanei fizice data la care a fost reprogramată acţiunea de verificare fiscală.

(3) Prin avizul de verificare, persoana fizică este înştiinţată că are dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.

Art. 142 - Suspendarea verificării dispune în sensul că:

(1) Verificarea situaţiei fiscale personale poate fi suspendată când este îndeplinită una dintre

următoarele condiţii şi numai dacă neîndeplinirea acesteia împiedică finalizarea verificării:

a) pentru efectuarea unei expertize potrivit prezentului cod;

b) pentru efectuarea de cercetări în vederea identificării unor persoane sau în vederea stabilirii realităţii unor tranzacţii;

c) la solicitarea scrisă a persoanei fizice ca urmare a apariţiei unei situaţii obiective, confirmată de organul fiscal central desemnat pentru efectuarea verificării, care conduce la imposibilitatea continuării verificării. Pe parcursul unei verificări, persoana fizică poate solicita suspendarea acesteia doar o singură dată;

d) pentru solicitarea unor informaţii suplimentare de la terţe persoane sau de la autorităţile fiscale similare din alte state;

e) la propunerea structurii care coordonează activitatea de verificare fiscală a persoanelor fizice, pentru valorificarea unor informaţii rezultate din alte verificări, primite de la alte autorităţi sau instituţii publice ori de la terţi.

(2) Data de la care se suspendă acţiunea de verificare este comunicată persoanei fizice prin decizie de suspendare.

(3) După încetarea condiţiilor care au generat suspendarea, verificarea situaţiei fiscale personale este reluată, data acesteia fiind comunicată în scris persoanei fizice.

Potrivit normelor legale anterior citate, reclamanta avea posibilitatea legala de a solicita amânarea datei de începere a verificării, pentru motive justificate, în conformitate cu art. 141 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015, astfel cum organul de verificare i-a comunicat acesteia prin Avizul de verificare nr. x/162/30.10.2019.

În sensul celor anterior învederate, potrivit cererii aflată la dosar fond, reclamanta a solicitat în baza art. 127 lit. j) Codul de procedură fiscală suspendarea inspecţiei fiscale.

Art. 127 alin. (1) lit. j) Codul de procedură fiscală prevede următoarele:,,(1) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale în oricare din următoarele situaţii şi numai dacă apariţia acestei situaţii împiedică finalizarea inspecţiei fiscale: j) în alte cazuri temeinic justificate", nu este aplicabil în speţă.

Aşadar, reclamanta nu este subiectul unei proceduri de inspecţie fiscală, ci de verificare fiscală, prevazută la Capitolul IV din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare - Verificarea situaţiei fiscale personale de către organul fiscal central, aspect în raport de care dispoziţia legală indicată în cererea de suspendare, respectiv art. 127 lit. j) din Codul de procedură fiscală, nu este aplicabilă.

De asemenea, procedura suspendării este specifică procedurilor de verificare fiscală în curs de efectuare, or, în speţă, data stabilită pentru începerea verificării situaţiei personale a reclamantei este ulterioară datei formulării cererii de suspendare.

Prin Avizul de verificare nr. 162 emis sub nr. x/10.12.2019 organul de inspecţie fiscală a înştiinţat reclamanta cu privire la posibilitatea amânării datei de începere a verificării, pentru motive justificate, în conformitate cu art. 141 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015.

În ceea ce priveşte informarea reclamantei cu privire la posibilitatea desemnarii unui reprezentant în relaţia cu organul de verificare fiscală, care să furnizeze informaţiile solicitate, având în vedere că cererea de suspendare a fost formulată prin avocat B., instanţa de fond a apreciat în mod greşit ca acesta constituie refuzul nejustificat al organului de verificare fiscală.

Faptul că organul de verificare a informat reclamanta cu privire la dispozitiile art. 138 alin. (14), asupra posibilităţii desemnării unui reprezentant în relaţia cu organul de verificare fiscală, care să furnizeze informaţiile solicitate, nu echivalează cu motivarea refuzului de soluţionare favorabilă a cererii de suspendare formulată de reclamantă, cum în mod eronat susţine instanţa de fond.

Pe de altă parte, pentru prezentarea de documente reprezentând mijloace de probă, legislaţia fiscală nu prevede obligativitatea prezentării persoanei fizice verificate.

Contribuabilul verificat poate pune la dispoziţie documente reprezentând mijloace de probă solicitate de echipa de verificare a situaţiei fiscale personale prin mijloace electronice, prin reprezentant/împuternicit, asigurând autenticitatea originii, integrităţii conţinutului în sensul dat de dispoziţiile art. 58, art. 64 şi 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare:

- art. 58 alin. (1) "Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale.";

- art. 64 alin. (1) "În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri şi (7) În cazul în care legea prevede depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor documente, acestea trebuie certificate de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.";

- art. 79 alin. (1) "Contribuabilul/Plătitorul poate transmite organului fiscal competent cereri, înscrisuri sau orice alte documente şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă".

Conform împuternicirii avocaţiale seria x nr. x/02.12.2019, avocat B. este împuternicita să execite următoarele activităţi: "asistenţă juridică şi reprezentare control ANAF-DGCVPF-Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal-Serviciul verificări fiscale Braşov, în legătură cu Aviz de verificare nr. 162 şi să asiste/să reprezinte clientul în faţa ANAF-DGCVPF - Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal - Serviciul verificări fiscale Braşov", dosar fond.

Or, în conformitate cu dispoziţiile statutului profesiei de avocat, reprezentanta reclamantei are dreptul de a asista, de a reprezenta ori de a exercita orice alte activităţi specifice profesiei care se nasc din contractul de asistenţă juridică.

În conformitate cu dispoziţiile statutului profesiei de avocat, asigurarea asistenţei juridice presupune furnizarea tuturor informaţiilor date de client necesare asupra problemei în legătură cu care este solicitat să acorde asistenţă şi/sau reprezentare juridică.

De asemenea, organul de verificare fiscală a informat reclamanta, prin avocat B., cu privire la dispozitiile art. 142 alin. (1) lit. c), din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la condiţiile în care se poate dispune suspendarea verificării situaţiei fiscale personale.

Dispozitiile art. 10 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, prevăd obligaţia contribuabilului/plătitorului de a coopera cu organul fiscal, în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea prevederilor în materie penală şi procesual penală.

De asemenea, contribuabilul/plătitorul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor ce îi stau la dispoziţie.

Potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, contribuabilul/plătitorul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.

De asemenea, potrivit prevederilor Ordinului Preşedintelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora:

- art. 15 - verificarea situaţiei fiscale personale se efectuează cu colaborarea persoanei fizice verificate;

- art. 17 - avizul de verificare se comunică persoanei fizice în conformitate cu dispoziţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală.

- art. 22 alin. (2) - Selectarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor se face în funcţie de cerinţele specifice ale acestora, de situaţia fiscală a persoanei fizice verificate şi de natura informaţiilor ori a documentelor disponibile.

Rezulta că, posibilitatea desemnării unui reprezentant în relaţia cu organul de verificare fiscală, care să furnizeze informaţiile solicitate, nu echivalează cu lipsa unei colaborări directe între persoana fizică verificată şi organul de verificare fiscală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza va respinge cererea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 120/2020 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge cererea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.