Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3632/2022 AI generated

Government Reorganisation Appeal Held Inadmissible for Untimely Administrative Complaint; Disputed Act Deemed Individual

Case Number Decizia nr. 3632/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that the action was inadmissible; the lower court's dismissal therefore remains in force. The claimant had challenged Government Decision No. 43/2020 reorganizing the Ministry of Environment, Waters and Forests, seeking annulment of the annex disestablishing the General Directorate of Forests and restoration of his position as its director general. The decisive legal basis was that the challenged government decision constitutes an individual administrative act, not a normative one, because it addresses a determinate group of public servants and does not produce erga omnes effects; consequently, under Article 7(1) of Law No. 554/2004, the claimant was required to file a prior administrative complaint within 30 days of publication in the Official Gazette (January 28, 2020), but filed it only on June 12, 2020, making the action inadmissible; the court also rejected the exception of nullity of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 29 alin. (9) din Legea nr. 24/2000, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Government Reorganisation Appeal Held Inadmissible for Untimely Administrative Complaint; Disputed Act Deemed Individual: The claimant had challenged Government Decision No. 43/2020 reorganizing the Ministry of Environment, Waters and Forests, seeking annulment of the annex disestablishing the General Directorate of Forests and restoration of his position as its director general. The decisive legal basis was that the challenged government decision constitutes an individual administrative act, not a normative one, because it addresses a determinate group of public servants and does not produce erga omnes effects; consequently, under Article 7(1) of Law No. 554/2004, the claimant was required to file a prior administrative complaint within 30 days of publication in the Official Gazette (January 28, 2020), but filed it only on June 12, 2020, making the action inadmissible; the court also rejected the exception of nullity of the appeal.

Keywords

AI generated
action for annulment statutory deadline action for failure to act e-government public officials withdrawal of administrative act

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 29 alin. (9) din Legea nr. 24/2000
43/2020 ar fi un act normativ cu carater individual, acesta având caracter normativ fiind adoptat conform exigenţelor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 24/2000 lit.
art. 7 din Legea nr. 554/2004
Mai arată recurentul că s-a conformat normelor procedurale în sensul că a formulat plângere prealabilă potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Primul motiv de recurs formulat de reclamant împotriva soluţiei instanţei de fond vizează faptul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, caz de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
875 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin.
art. 496 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de declarat de reclamantul A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 21.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat:

- obligarea pârâtului să răspundă plângerii prealabile formulate, înregistrată sub nr. x/12.06.2020,

- anularea parţială a H.G. nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor si Pădurilor, respectiv a Anexei 1 din hotărâre în sensul refacerii organigramei MMAP şi menţinerii în structura acesteia a Direcţiei Generale Păduri cu atribuţii de reglementare, implementare şi control al regimului silvic şi cinegetic, structura existentă în cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv MAP care a fost omisă a fi preluată în urma procesului de reorganizare instituţională;

- urmare a anularii parţiale a H.G. nr. 43/2020 să se dispună păstrarea structurii Direcţiei Generale Păduri cu statele de funcţii avute la preluarea acesteia;

- având în vedere condiţiile de nelegalitate prin care s-a desfiinţat Direcţia Generală Păduri, ce a determinat inclusiv schimbarea reclamantului din funcţia de director general al acestei direcţii, a solicitat revenirea la situaţia anterioara, cu păstrarea funcţiei de către reclamant, drept câştigat încă din 2015, întrucât înlăturarea din funcţie s-a efectuat prin omisiunea consemnării in Organigrama MMAP a direcţiei ce era condusa de reclamant.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 875 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din L nr. 554/2004 şi a respins acţiunea ca inadmisibilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că H.G. nr. 43/2020 ar fi un act normativ cu carater individual, acesta având caracter normativ fiind adoptat conform exigenţelor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 24/2000 lit. b).

Totodată, arată că modalitatea de adoptare a actului normativ reprezentat de H.G. nr. 43/2020 reconfirmă natura actului ca fiind act normativ dacă se au în vedere dispoziţiile H.G. nr. 561/10.05.2009.

Mai arată recurentul că s-a conformat normelor procedurale în sensul că a formulat plângere prealabilă potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei nr. 875 din 3 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare constatând că motivele de recurs se încadrează în cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs formulat de reclamant împotriva soluţiei instanţei de fond vizează faptul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, caz de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată conţine analiza dispoziţiilor legale aplicabile, a actului administrativ contestat, iar judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat că raportat la solicitarea reclamantului nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile impuse de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurent, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Aşadar, judecătorul fondului a prezentat în amănunt, de o manieră concretă, raţionamentul logico-juridic care, prin raportare la situaţia de fapt şi de drept constatată, a determinat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Aşadar, în deplin acord cu argumentele instanţei de fond care au fundamentat soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 pentru nerespectarea termenului legal stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea contecios administrativ nr. 554/2004 şi respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, Înalta Curte arată că un act administrativ poate fi caracterizat ca individual sau normativ în raport de conţinutul acestuia şi efectele produse în ordinea juridică.

Pe de o parte, actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formează reguli de drept generale şi impersonale, se stabilesc situaţii juridice cu acelaşi caracter, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept.

Pe de altă parte, actul administrativ normativ, din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile, pentru că edictează reguli, norme, dispoziţii generale şi obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte.

Actul administrativ individual este un act administrativ concret, care priveşte un subiect de drept.

În speţă, Hotărârea de Guvern nr. 43 din 16 ianuarie 2020 publicată in M.OF. nr. 55 din 28 ianuarie 2020, este un act administrativ individual, deoarece se referă la structura şi competenţele Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, iar în Anexa 1 a fost stabilită organigrama ministerului şi prin el nu se instituie norme juridice care să reglementate situaţii juridice cu caracter de generalitate, impersonale.

Din cele arătate anterior, rezultă că Hotărârea de Guvern nr. 43 din 16 ianuarie 2020 nu poate reprezenta un act cu caracter normativ, întrucât acesta nu prevede reglementări de principiu şi nu are o aplicabilitate generală, nu se adresează şi nu produce efecte erga omnes, ci se adresează unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv funcţionarilor publici şi salariaţilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cuprinşi în organigrama prevăzută în Anexa 1 la hotărâre, precum şi din cadrul unităţilor care funcţionează în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului, prevazute în Anexa 2 la hotărâre.

Actul sus menţionat se încadrează, deci, în categoria actelor administrative individuale, astfel cum bine a reţinut şi judecătorul fondului.

În mod corect prima instanţa a reţinut că hotărârea a cărei anulare se solicită este un act administrativ care produce efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii Direcţiei Generale Păduri, respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul său fiind acela de a organiza în temeiul Hotărârea de Guvern nr. 43 din 16 ianuarie 2020 noua structură a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.".

Având în vedere că H.G. nr. 43/2020 este un act administrativ cu caracter individual, reclamantul avea obligaţia de a se adresa emitentului Guvernul României cu plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Or, hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28.01.2020 iar reclamantul a formulat plângerea prealabilă prin care a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 43/2020 la data de 12.06.2020, astfel cum rezultă din viza de înregistrare de la dosar fond. La această plângere prealabilă, pârâtul Guvernul a răspuns prin adresa nr. x/31.07.2020 în sensul că este neîntemeiată .

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, cerinţa formulării oricând a plângerii prealabile fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinului invocat în speţă.

Nu se aplică în speţă nici termenul de 6 luni din teza a II-a a alineatului antemenţionat în condiţiile în care H.G. nr. 43/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, neputând fi invocată necunoaşterea legii şi nefiind invocate nici existenţa unor motive temeinice.

Este astfel neîntemeiată critica recurentului-reclamant privitoare la faptul că "Modalitatea de adoptare a actului normativ reprezentat de H.G. nr. 43/2020 reconfirmă natura actului ca fiind normativ dacă avem în vedere că potrivit H.G. nr. 561/2009 pentru apobarea Regulamentului privind supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, art. 2 alin. (1) "Actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă în conformitate cu prevederile Constituţiei României, cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative precum şi cu principiile ordinii de drept.".

Deopotrivă, aspectul că H.G. nr. 43/2020 a fost semnată,,... de primul ministru şi de toţi miniştri care potrivit competenţelor şi atribuţiilor conferite de lege, aveau activităţi care se interferau cu reglementările stabilite prin hotărâre...", nu prezintă relevanţă în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 875 din 3 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul reclamant A..

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 875 din 3 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.