Joint and several fiscal liability decision void for lacking specific claim amount in enforcement title

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale şi Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara, solicitând instanţei:

1. Anularea Deciziei de angajare a răspunderii sale solidare emisă şi înregistrată la MFP-ANAF-Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcţia Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara sub nr. x/24.08.2020 în dosarul de executare nr. 974/2014 (anexa 1);

2. Anularea Deciziei nr. x/20.11.2020 emisă de MFP-ANAF-Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale, privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. x/24.08.2020 de angajare a răspunderii sale solidare.

3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 157 de la data de 29 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei interesului procesual al reclamantei, invocată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

A fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale, fiind dispusă anularea Deciziei de angajare a răspunderii sale solidare nr. x/24.08.2020, emisă Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

Totodată, s-a dispus şi anularea Deciziei nr. x/20.11.2020, emisă Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. x/24.08.2020 de angajare a răspunderii sale solidare.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 157 de la data de 29 martie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termenul legal, au declarat recurs principal recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi recurs incident recurenta-reclamantă A..

1.3.1. Recursul recurentei -pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara

Prin cererea de recurs întemeiată pe disp art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac declarate în cauză, casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., cu menţinerea ca temeinice si legale a actelor fiscale atacate, reprezentate de a Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/24.08.2020 şi Decizia nr. x/20.11.2020, emise de A.N.A.F. -Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale.

În esenţă, în motivare, a arătat recurenta - pârâtă că modalitatea de comunicare a sentinţei civile atacate este nelegală faţă de transmiterea conţinutului hotărârii de la fond pe adresa de e-mail a părţii procesuale pârâte.

În continuare, a criticat soluţia primei instanţe care a reţinut că actul administrativ fiscal nu conţine obiectul, respectiv, cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, câtă vreme din cuprinsul actului administrativ fiscal rezulta, fără putinţă de tăgadă, că suma pentru care a fost emisă decizia de atragere a răspunderii solidare este în cuantum de 4.664.133,44 RON, sumă rămasă de executat din totalul sumei cuprinsă în dispozitivul sentinţei penale nr. 37/31.01.2014, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 228/A/19.06.2015.

Organul fiscal a urmărit realizarea creanţei stabilite prin sentinţa penală nr. 37/31.01.2014, acesta neputând stabili în sarcina reclamantei o altă sumă decât cea cuprinsă în titlul executoriu pe care încearcă să îl pună în executare, având în vedere faptul că debitorul bugetar a înstrăinat către reclamanta mai multe terenuri pe care le deţinea în proprietate.

Astfel raportat la prevederile art. 46 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 26 alin. (4) lit. c) din acelaşi act normativ, în forma în vigoare la momentul emiterii actului supus cenzurii instanţei de judecată, cuantumul şi natura sumelor datorate, respectiv, obiectul actului administrativ fiscal este reprezentat de suma de 4.664.133,44 RON cuprinsă în titlul executoriu, respectiv sentinţa penală nr. 37/31.01.2014, cât a mai rămas de executat după întocmirea procesului-verbal de insolvabilitate pe numele debitorului bugetar B..

Prin Decizia nr. x/24.08.2020 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a terţului A., în vederea realizării, în tot, a creanţelor bugetare în sumă de 4.664.133,44 RON datorate de către debitorul principal B..

Raportat la această stare de fapt, soluţia de anulare a deciziei de atragere a răspunderii solidare, motivat de faptul că aceasta este nulă datorită lipsei obiectului actului fiscal este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor legale cuprinse în art. 24, 46 şi 49 din codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ.

Prin decizia nr. x/20.11.2020, organul fiscal a admis în parte contestaţia prealabilă a reclamantei în sensul că a diminuat valoarea prejudiciului stabilit prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/24.08.2020 de la suma de 4.664.133,44 RON la suma de 76.309 euro la care se adaugă contravaloarea bunurilor imobile dobândite prin donaţie de la debitorul B., ce se va stabili urmare evaluării acestor bunuri.

A mai precizat faptul că nu se putea cuantifica prejudiciul anterior amintit şi nici nu era necesar atâta vreme cât reclamanta răspunde în solidar cu fratele său doar până la limita sumei de 4.664.133,44 RON, (5.151.201 RON-diminuaţi prin stingere) stabilită printr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătoreasca definitivă.

În opinia recurentei - pârâte prejudiciul, văzut ca element al răspunderii solidare, este reprezentat de valoarea bunurilor prin care debitorul şi-a micşorat patrimoniul cauzându-şi astfel insolvabilitatea, bunuri ce au fost dobândite de terţul dobânditor cu rea-credinţă, adică cunoscând că prin acceptarea donaţiei debitorul scoate aceste bunuri de la urmărirea creditorilor săi. Acest prejudiciu nu este unul determinat, ci determinabil, atât timp cât valoarea nu poate fi determinată decât la momentul valorificării bunurilor, singura cunoscută fiind limita superioară a acestuia reprezentată de valoarea creanţei debitorului principal.

Organul de executare silită nu poate cere evaluarea decât cu privire la bunurile asupra cărora se întinde executarea silită, ori în speţă bunurile ce au făcut obiectul donaţiei se află în proprietatea unui terţ, executarea silită împotriva acestuia putând fi dispusă doar în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare.

Totodată, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că prin nedeterminarea sumei pentru care răspunde reclamanta, executarea silită s-ar extinde asupra tuturor bunurilor din patrimoniul acesteia, din moment ce s-a stabilit in mod clar că prejudiciul este reprezentat doar de valoarea bunurilor obţinute prin donaţie de la fratele său.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea cererii de recurs.

1.3.2. Recursul incident al recurentei - reclamante A.

Declaraţia de recurs a recurentei - reclamante este întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi vizează considerentele sentinţei civile atacate în prezenta cauză, respectiv ultimele paragrafe ale paginii 20, paragrafele de la pagina 21 - 22, primele 7 paragrafe de la pagina 23, paragrafele de la pagina 30 şi primele trei paragrafe al paginii 31 din hotărâre.

A susţinut că recursul promovat de către organul fiscal este nemotivat, impunându-se a fi anulat, în baza art. 489 C. proc. civ., recurenta, prin formularea generală a unor critici, nu a indicat în mod precis care ar fi motivele de nelegalitate pentru care a solicitat casarea sentinţei atacate, lăsând impresia că a formulat un apel, iar nu un recurs. Simpla invocare a art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu răspunde acestei exigenţe, atât timp cât nu sunt precizate expres dispoziţiile legale de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de instanţa fondului.

Recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea comunicării sentinţei atacate, ignorând să indice vătămarea care i s-a produs, atât timp cât a reuşit să redacteze o motivare a recursului şi atât timp cât nu a solicitat o repunere în termenul de formulare a unor motive suplimentare. Dincolo de faptul ca recurenta reclamă încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează modalitatea de comunicare a sentinţei, respectiv pe adresa de email a părţii, pe care ea însăşi a indicat-o, a ignorat dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ.,Actul de procedură este lovit de nulitate daca prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia".

Prin calea de atac formulată recurenta încearcă să inducă ideea că în procedura prealabilă actul administrativ fiscal nu ar fi fost modificat în sensul neindicării precise a sumei pentru care i s-a atras răspunderea solidară.

Considerentele primei instanţe reprezentate de: ultimele două paragrafe de la pagina 20 a sentinţei atacate, de paragrafele de la pagina 21 a sentinţei atacate, de paragrafele de Ia pagina 22 a sentinţei atacate şi de primele şapte paragrafe de la pagina 23 a sentinţei atacate sunt greşite, raportat la normele de drept material referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, inclusiv în materie penală, conform jurisprudenţei CEDO, impunându-se înlăturarea lor, atât timp cât exced argumentelor pe care îşi fundamentează soluţia de anulare a actului administrativ fiscal si a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative prealabile.

Toate considerentele instanţei de fond mai puţin primul paragraf de la pagina 30 a sentinţei atacate şi de primele trei paragrafe de la pagina 31 a sentinţei atacate, pe lângă faptul că sunt greşite, pentru că nu corespund adevărului, se impun a fi înlăturate ca fiind de natură să aducă un prejudiciu reclamantei A., raportat la încălcarea regulilor de procedură referitoare la necesitatea respectării contradictorialităţii si a obligaţiei instanţei de a-si întemeia hotărârea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, având vocaţia de a se bucura de autoritate de lucru judecat, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., dar şi pentru că exced argumentelor pe care îşi fundamentează soluţia anulare a actului administrativ fiscal şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative prealabile.

În speţa de faţă, a susţinut că toate considerentele expuse în motivare din decizia Curşii Constituţionale care a stabilit în jurisprudenţa sa că reaua-credinţă nu se prezumă, ci trebuie dovedită prin informaţiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii şi că considerentele reţinute în legătură cu prevederi din materia dreptului procesual penal îşi găsesc aplicarea şi în materia procedurii fiscale, exced cadrului procesual de faţă.

A mai precizat că prezintă incidenţă în cauză art. 6 par. 1 din CEDO procedura de atragere a răspunderii solidare în dreptul fiscal este similară celei din dreptul penal.

Totodată, a mai invocat recurenta - reclamantă încălcarea principiului contradictorialităţii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului incident faţă de temeiurile de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. invocate în cuprinsul căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Odată cu cererea de recurs incident recurenta - reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul organului fiscal prin care a solicitat respingerea cererii de recurs a acestei părţi procesuale, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a soluţiei primei instanţe.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi recursul incident declarat de recurenta - reclamantă A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, analizând critica privind nemotivarea cererii de recurs formulată de către recurenta - reclamantă în cadrul întâmpinării de la dosar a reţinut că recurenta - pârâtă în cadrul căii de atac a dezvoltat motive care pot fi subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8, sens în care a şi respins excepţia de nulitate a recursului principal cu motivarea expusă în încheierea de amânare a pronunţării de la data de 23.06.2023 ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă.

Reluând aspectele relevante în cauză, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. x/24.08.2020, emisă în dosarul de executare nr. 974/2014, s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei A. pentru creanţa bugetară datorată de către debitorul principal B. în sumă de 4.664.133,44 RON.

Această decizie a fost modificată prin Decizia nr. x/20.11.2020 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite - Cazuri Speciale, prin care a fost admisă în parte contestaţia reclamantei împotriva Deciziei nr. x/24.08.2020 şi s-a stabilit că "valoarea totală a prejudiciului pentru care va răspunde contestatoarea este format din 76.309 euro, reprezentând contravaloarea sultei, la care se va adăuga contravaloarea bunurilor imobile dobândite prin donaţie de la debitorul B. ce se va stabili urmare evaluării acestor bunuri".

Înalta Curte reţine că reclamanta A. este sora domnului B., ambii fiind, anterior soluţionării dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Arad, proprietarii imobilului situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad, în cote egale, respectiv 1/2 părţi din imobil aparţinând reclamantei, iar cea de-a doua cotă de 1/2 aparţinând fratelui său, B. .

Fratele reclamantei, domnul B., a fost cercetat în Dosarul nr. x/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, fiind dispuse mai multe măsuri asigurătorii în ceea ce-l priveşte pe acesta.

Prin sentinţa penală nr. 37/PI/31.01.2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2011, s-a dispus, în temeiul art. 353 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 163 C. proc. pen., menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 08.03.2011 şi 21.04.2011, până la concurenţa sumelor asupra cărora s-a dispus confiscarea, conform acestei hotărâri, precum şi pentru plata prejudiciului cauzat părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Totodată, prin aceeaşi Sentinţă penală nr. 37/PI/31.01.2014, Curtea de Apel Timişoara a obligat inculpatul la plata unor sume de bani către Statul Român, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Sentinţa penală nr. 37/PI/31.01.2014 a Curţii de Apel Timişoara a rămas definitivă prin decizia penală nr. 228/2015/19.06.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014 (extras din dispozitiv la dosar iniţial nr. x/2021 Curtea de Apel Timişoara), menţinând hotărârea primei instanţe sub aspectul măsurilor asigurătorii luate împotriva inculpaţilor, implicit a pârâtului B..

În temeiul acestor hotărâri, organul fiscal de executare silită cazuri speciale Timişoara a dispus executarea silită a debitorului principal B. pentru obligaţiile bugetare în cuantum de 5.151.201 RON, iar urmare aplicării tuturor măsurilor de executare silită, debitorul principal a fost declarat insolvabil prin Procesul Verbal nr. x/20.12.2019 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, pentru obligaţii restante în cuantum de 4.499.391 RON debit şi 170.072 RON accesorii .

Recurentei - reclamante A., în calitate de terţ poprit, i-a fost comunicată adresa de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, fiind demarată de către organul de executare silită procedura de angajare a răspunderii solidare, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală.

În cadrul dosarului de executare silită a fost analizată situaţia patrimonială a recurentei - reclamante, organul de executare silită constatând faptul că aceasta a dobândit în anul 2015, cu titlu de donaţie de la debitorul B. (fratele acesteia), bunuri imobile ce fac obiectul contractelor de donaţie nr. x/21.09.2015 şi nr. y/24.09.2015 autentificate de BNP C..

În acest context, recurenta - reclamantă a fost obligată la plata sumei de 76309euro, reprezentând contravaloarea sultei, la care se va adăuga contravaloarea bunurilor dobândite prin donaţie de la debitorul B., ca urmare a extinderii procedurii de executare silită şi cu privire la fapta prevăzută de art. 25 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

În cadrul contestaţiei formulate de către recurenta-reclamantă în faţa organelor fiscale a fost admisă în parte cererea acesteia tocmai cu motivarea că persoana responsabilă nu poate răspunde decât în limita prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, în speţă nefiind stabilită valoarea bunurilor dobândite prin donaţie. Ca atare, valoarea totală a prejudiciului stabilit în sarcina persoanei responsabile A. va fi formată din suma de 76309euro, pentru fapta prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, la care se adăuga valoarea bunurilor imobile dobândite prin donaţie de la debitorul B. ce se va stabili ca urmare a unei evaluări, pentru fapta prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

În cadrul demersului în faţa instanţei de judecată, a fost admisă cererea de chemare în judecată a recurentei - reclamante A., fiind anulată decizia de atragere a răspunderii solidare a acesteia precum şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative fiscale cu motivarea că în dreptul reclamantei nu a putut fi demonstrată reaua - credinţă din care să rezulte că a avut reprezentarea că, în mod deliberat, a diminuat patrimoniul debitorului B. şi respectiv cu motivarea că actul fiscal contestat nu cuprinde a doua componentă a obligaţiei stabilite în sarcina reclamantei, constând în contravaloarea bunurilor imobile dobândite de reclamantă prin donaţie de la debitor.

Nemulţumită de soluţia primei instanţe, recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a formulat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerere de recurs.

În ceea ce priveşte cererea de recurs a recurentei - pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în care se invocă încălcarea normelor de drept material, Înalta Curte aminteşte că prin acest motiv de casare sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii.

O primă critică a recurentei - pârâte vizează încălcarea normei legale ce reglementează modalitatea de comunicare a sentinţei civile de la fondul cauzei.

Înalta Curte apreciază că o asemenea alegaţie este lipsită de fundament cu motivarea că, deşi nelegalităţile procedurale săvârşite la ultimul termen de judecată la care parte nu a fost prezentă, deşi era legal citată, sau ulterior acestui moment pot fi invocate în calea de atac a recursului, partea care invocă aceste nelegalităţi trebuie să demonstreze totuşi vătămarea care i s-a produs.

În speţa de faţă, critica relativă la încălcarea normelor privind comunicarea hotărârii a fost formulată de către recurenta - pârâtă căreia sentinţa de la fond i s-a transmis prin e-mail dar şi prin poştă, cu confirmare de primire, potrivit dovezii ataşate la dosarului de fond. Prin urmare, deşi acestei părţi procesuale i s-a transmis sentinţa recurată prin e-mail, faţă de împrejurarea că hotărârea i-a fost comunicată şi prin poştă, cu confirmare de primire, rezultă că nu poate face dovada vătămării care i s-ar fi produs, sens în care se impune respingerea acestui motiv de recurs.

Cu privire la criticile din recurs care vizează faptul că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că actul administrativ fiscal nu conţine obiectul, respectiv, cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, Înalta Curte reţine că şi această alegaţie este nefondată.

Înalta Curte apreciază că prezintă relevanţă în cauză următoarele dispoziţii legale:

Art. 663 C. proc. civ. care conţin reglementarea generală în materia executării silite cu privire la creanţa urmărită silit, astfel:

(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.

(2) Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

(3) Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui.

(4) Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Art. 26 alin. (4) Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) "(4) Decizia prevăzută la alin. (1) [respectiv decizia de atragere a răspunderii solidare] cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi următoarele:

a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;

b) datele de identificare a debitorului principal;

c) cuantumul şi natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;

e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept şi în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

Art. 46 alin. (2) Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), "(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;

j) menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.

Prin urmare, analizând conţinutul actului administrativ atacat, soluţia asupra contestaţiei administrative precum şi motivarea curţii de apel cu privire la fondul cauzei, prin raportare la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte reţine că soluţia de anulare a actului administrativ fiscal atacat pe motiv că acesta nu cuprinde a doua componentă a obligaţiei stabilite în sarcina recurentei - reclamante, constând în contravaloarea bunurilor imobile dobândite de reclamantă-terţ poprit prin donaţie de la debitor, este legală.

În consecinţă, din perspectiva susţinerilor recurentei - pârâte potrivit cărora actul administrativ fiscal ar cuprinde, cel puţin elementele care permit stabilirea obiectului titlului executoriu, Înalta Curte constată că sintagma de "contravaloarea imobilelor primite de A. prin donaţie de la debitor" nu se circumscrie noţiunii înscrise de norma de drept de la art. 663 alin. (3) C. proc. civ. care definesc caracterul exigibil al unei creanţe, pentru ca aceasta să poată fi pusă în executare silită, nici măcar prin prisma tezei a II-a care menţionează că titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui.

În acelaşi timp, în mod corect apreciat prima instanţă că, din perspectiva dispoziţiilor legale de la la art. 26 alin. (4) lit. c) şi art. 46 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală actul emis de către recurenta - pârâtă nu cuprinde un element esenţial cum ar fi obiectul acestuia, care a fost indicat doar în mod generic, iar decizia de atragere a răspunderii solidare nu conţine o precizare clară a cuantumului şi a naturii sumelor datorate de terţul poprit A..

Faptul că în mod generic se face trimitere în cuprinsul actului administrativ fiscal la cele două imobile care au fost primite de recurenta - reclamantă prin donaţie de la fratele său, nu înseamnă că organul fiscal a bifat exigenta legală impusă de norma de procedură privind executarea silită şi a oferit "elementele care permit stabilirea" obiectului titlului executoriu.

Totodată, Înalta Curte va înlătura critica organului fiscal potrivit căreia prejudiciul este cel este reprezentat de valoarea bunurilor prin care debitorul şi-a micşorat patrimoniul cauzându-şi astfel insolvabilitatea deoarece, în speţa de faţă, prejudiciul este prezentat de suma de bani înscrisă în hotărârea penală, diminuată ca urmare a întocmirii procesului-verbal de constatare a insolvabilităţii debitorului B. pentru suma de 4.664.133,44 RON, iar nu de valoarea bunurilor cu care acesta şi-a micşorat patrimoniul.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că este nulă decizia de soluţionare a contestaţiei dar şi decizia de atragere a răspunderii solidare, aşa cum a fost modificată, ca urmare a admiterii contestaţiei fiscale, care nu cuprinde obligaţia stabilită în sarcina reclamantei din perspectiva indicării în mod generic a contravalorii imobilelor primite prin donaţie de la debitor, fără ca organul fiscal să procedeze la o evaluare a acestora.

Mai mult decât atât, pretinsul caracter determinabil al obiectului titlului executoriu nu se relevă în cauză câtă vreme organul fiscal nu a precizat nici data în funcţie de care se face evaluarea imobilelor primite de recurenta - reclamantă, respectiv data donaţiei, data emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei sau data executării silite.

În raport de toate aceste considerente, apreciind că sentinţa civilă de la fondul cauzei conţine o argumentaţie solidă şi a fost emisă cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de recurs principal formulată de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, nefiind identificate motive care să conducă la reformarea acesteia în cadrul prezentului demers procesual.

În acelaşi timp, procedând la analiza cererii de recurs incident formulată în cauză de recurenta - reclamantă A., care, în definitiv, este de acord cu soluţia primei instanţe cu singura solicitare de înlăturare a unor considerente reţinute în motivarea de la fondul cauzei, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.

Astfel, considerentele sentinţei civile atacate în prezenta cauză, respectiv ultimele paragrafe ale paginii 20, paragrafele de la pagina 21 - 22, primele 7 paragrafe de la pagina 23, paragrafele de la pagina 30 şi primele trei paragrafe al paginii 31 din hotărâre nu încalcă nici normele de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii şi nici normele de drept material incidente în cauză.

În realitate, recurenta - reclamantă pe calea recursului incident exprimă o nemulţumire faţă de raţionamentul expus de prima instanţă în fundamentarea soluţiei emise la fondul cauzei, însă aceste critici nu se pot subsuma motivelor de casare invocate ca şi temei de drept al căii de atac incidentale, nefiind identificată încălcarea normelor de procedură şi a celor drept material care să conducă la reformarea sentinţei civile atacate din perspectiva dorită de partea procesuală.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia recurentei - reclamante i se aplică în cauză sancţiune penală de natură a atrage incidenţa art. 6 par. 1 din CEDO, Înalta Curte va reţine că reclamanta, în condiţiile în care actul de atragere a răspundere solidară ar fi fost menţinut de prima instanţa, ar fi răspuns în cadrul laturii civile ce rezultă din dosarul penal, reclamanta, sub nicio formă, nu a primit ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu - hotărârea penală, o sancţiune în materie penală. Cu toate acestea, dimpotrivă, actul administrativ fiscal a fost desfiinţat în cadrul judecăţii de primă instanţă sens în care rămâne ca lipsită de fundament critica părţii.

Susţinerile părţii recurente - reclamante relative la reaua-credinţă vor fi, cu aceeaşi ocazie, înlăturate cu motivarea că Decizia nr. 439/2016 a Curţii Constituţionale invocată de prima instanţă în motivare are în vedere interpretarea noţiunii de rea -credinţă aşa cum a fost aceasta efectuată de instanţa de control constituţional prin crearea unei analogii dintre materia penală şi cea fiscală, expunând în esenţă concluzia că reaua-credinţă nu se prezumă ci trebuie dovedită.

Astfel, se relevă cu claritate faptul că recurenta - reclamantă efectuează o confuzie, prima instanţă nu a reţinut în niciun moment că partea ar fi fost de rea-credinţă, tocmai prin considerentele criticate de aceasta pe calea recursului incident, arătând că organului fiscal îi revenea atributul a demonstra faptul că partea ar fi avut reprezentarea, în mod deliberat, că diminuează patrimoniul debitorului B., conducând la insolvabilitatea lui.

Totodată, criticile privind încălcarea principiului contradictorialităţii nu se confirmă, A. a fost invitată, atât în cadrul etapei soluţionării contestaţiei administrative, să-şi expună punctul de vedere iar, ulterior, a fost citată în faţa instanţei, cu copie a apărărilor şi a înscrisurilor depuse de partea procesuală adversă, întreg procesul fiind expresia respectării principiilor specifice procedurii civile şi fiscale.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de recurs incident în raport de faptul că motivele invocate de parte nu sunt de natură a conduce la înlăturarea argumentaţiei expuse de prima instanţă care este rezultatul identificării corecte a situaţiei de fapt, a analizării înscrisurilor existente la dosar, în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală si recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală si recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 157 din 29 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2023.