Revision rejected as unfounded; tax assessment upheld in social contributions and payroll income tax dispute.

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15 martie 2018, sub număr unic de dosar x/2018, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, a solicitat anularea Deciziei nr. 79/16.02.2018 privind soluţionarea contestaţiei, anularea Deciziei de impunere nr. x/02.08.2017, emisă în baza Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/01.08.2017 şi anexele aferente întocmite de către organele de control pe perioada inspecţiei fiscale.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 126 din 04 iunie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive;

- a respins excepţia inadmisibilităţii;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor şi AJFP Timiş (continuatoarea în drepturi şi obligaţii a fostei Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Timişoara);

- a anulat în parte Decizia nr. 79/16.02.2018, emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Decizia de impunere nr. x/02.08.2017, emisă de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Timişoara (actuala AJFP Timiş), pentru suma de 17.424.992 RON, reprezentând contribuţii obligatorii şi impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor;

- a respins în rest acţiunea;

- a obligat pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 25.470 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 126 din 04 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei pe fond cu consecinţa admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 3872 de la data de 23.06.2022 a admis recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 126 din 04 iunie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A casat, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată, menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

A respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

2. Calea de atac extraordinară formulată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, reclamanta S.C. A. S.R.L., la data de 28.09.2022, solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a deciziei revizuite în sensul respingerii cererilor de recurs ale pârâtelor şi menţinerea sentinţei civile de la fondul cauzei.

Motivul de revizuire invocat a fost cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.., în esenţă, revizuenta arătând că înţelege să critice decizia din recurs, întrucât, în opinia sa, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu au fost solicitate de recurentele - pârâte, fiind incidentă, astfel, teza a I-a a motivului de revizuire prevăzut de pct. 1 al art. 509 C. proc. civ.

Astfel, a arătat revizuenta că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu au fost contestate de către recurentele - pârâte, depăşind astfel limitele învestirii.

În acelaşi sens, a invocat revizuenta principiul disponibilităţii specific procesului civil şi autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti, în cazul în care părţile nu contestă aspectele reţinute de către instanţă, acestea dobândesc caracter definitiv şi nu mai pot fi ulterior repuse în discuţie.

A precizat că, în cazul în care părţile nu contestă în cadrul căilor de atac formulate anumite chestiuni puse în discuţia părţilor, reţinute şi tranşate în cadrul considerentelor hotărârii de la fondul cauzei, acestea dobândesc caracter de autoritate de lucru judecat, instanţa superioară fiind ţinută să respecte limitele cu care a fost investită în cadrul căii de atac declarate.

În speţa de faţă, recurentele -pârâte nu au adus niciun argument şi nu au atacat sentinţa pronunţată de către instanţa de fond cu privire la puterea de lucru judecat a celor statuate prin sentinţa nr. 339/2016 emisă de către Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/2016, context în care analiza efectuată de către instanţa de recurs a depăşit limitele investirii.

A mai precizat aceeaşi revizuentă că obiectul dosarului menţionat mai sus a vizat anularea deciziei de impunere emisă de către organele fiscale pentru acelaşi tip de obligaţii fiscale, pentru perioada anterioară datei de 01.07.2015, fiind reluate în cadrul revizuirii o serie de susţineri subsumate situaţiei de fapt expuse şi la fondul pricinii.

Esenţial, în opinia revizuentei, este faptul că prima instanţă a reţinut puterea de lucru judecat a celor stabilite prin hotărârile pronunţate în cadrul Dosarului nr. x/2016, considerente care nu au fost recurate de către organele fiscale prin recursurile declarate, dobândind astfel autoritate de lucru judecat.

A mai precizat că instanţa de control judiciar nu era investită să analizeze aspectele relative la aplicabilitatea prevederilor art. 2 din Legea nr. 209/2015, procedând diferit a depăşit limitele investirii, motiv pentru care părţile pot formula revizuire în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, instanţa de recurs a dat mai mult decât s-a cerut în sensul că a analizat puterea de lucru judecat reţinută de către instanţa de fond, cu toate că nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Validarea raţionamentului instanţei de recurs ar însemna că în cadrul controlului efectuat în calea de atac a recursului analiza sentinţei pronunţate de către instanţele inferioare s-ar putea realiza inclusiv cu privire la aspecte care nu au fost criticate. Or, este evident că un astfel de raţionament este nelegal şi contravine în mod expres art. 430 din C. proc. civ.

În cazul de faţă, instanţa de recurs a încălcat principiul disponibilităţii specific procesului civil, consacrat prin prevederile art. 9 alin. (2) coroborate cu prevederile art. 20 şi ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., sancţiunea actului emis în acest caz fiind nulitatea.

A invocat în susţinerea cererii de revizuire practică judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 221 din data de 15 februarie 2017 pronunţată de secţia a II-a civilă cu referire la principiul disponibilităţii.

În concluzie, a solicitat admiterea revizuirii formulate împotriva deciziei civile nr. 3782/23.06.2022, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi pe cale de consecinţă, a solicitat schimbarea soluţiei, iar în rejudecare, a solicitat respingerea recursurilor.

3. Apărarea formulată în cauză

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Timiş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, cu motivarea că revizuenta prin cererea sa a interpretat extensiv noţiunea prevăzută de textul de lege de la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "a dat mai mult decât s-a cerut".

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind neîntemeiată deoarece este o cale de atac care poate fi exercitată în cazurile şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

4. Procedura de soluţionare a revizuirii

În cauză s-a derulat procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva normelor legale incidente şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatlor, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, pentru a fi incident acest motiv de revizuire în varianta plus petita, este necesar ca pronunţarea instanţei să vizeze un "lucru care nu s-a cerut" noţiune care trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, la cererile accesorii sau subsidiare, iar nu la diferitele argumente care susţin sau combat aceste cereri sau soluţii de admitere doar în parte a unei căi de atac.

Examinând cererea de revizuire în speţă, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ... Astfel, instanţa de fond şi de recurs s-au pronunţat asupra cererilor deduse judecaţii, în limitele învestirii, ţinând seama de obiectul acţiunii şi de motivele de casare invocate de recurentele - pârâte.

Cele trei ipoteze prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecaţii şi ceea ce instanţa a hotărât.

Nemulţumirea revizuentei este exprimată faţă de considerentele hotărârii atacate, în sensul că au fost analizate argumentele neinvocate de către recurente şi că nu a fost respectată autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430 C. proc. civ.

Criticile revizuentei nu pot face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.., care are în vedere pronunţarea ultra, extra sau minus petita în raport de pretenţiile deduse judecaţii (care alcătuiesc fondul cauzei), şi nu în raport de motivele, argumentele invocate în cadrul acţiunii sau ale căii de atac.

Prin urmare, nu este aplicabil acest text atunci când se invocă analizarea argumentelor neinvocate sau interpretarea eronată ori ignorarea probelor administrate, în viziunea revizuentei, sau analizarea altor argumente decât cele invocate de către părţi.

Se constată că instanţa de recurs a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Înalta Curte reţine că instanţa nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de recurente în susţinerea recursului lor şi nici tuturor apărărilor intimatei, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut.

Or, considerentele hotărârii susţin argumentele pentru care instanţa a concluzionat că recursul se impune a fi admis.

Mai mult, se constată că, prin criticile formulate, revizuenta tinde să obţină o reanalizare a situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză care să conducă la o rejudecată a fondului acţiunii în anularea deciziei de impunere emise de organele fiscale, or, o asemenea conduită nu este îngăduită de calea de atac extraordinară a revizuirii.

Sub acest aspect, se cuvine a fi reiterat faptul că revizuirea pentru plus petita nu conferă instanţei de revizuire competenţa de a examina considerentele hotărârilor pronunţate în unul şi acelaşi litigiu, în stadii procesuale diferite cum este, în speţă, sentinţa civilă de la fond şi hotărârea pronunţată în recurs.

În realitate, prin criticile formulate, revizuenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, sub aspectul constatării caracterului întemeiat al cererii de chemare în judecată prin care s-au criticat actele administrative fiscale emise de pârâte.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa de recurs pronunţându-se în limitele învestirii sale, şi asupra a ceea ce i s-a supus spre analiză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L.- în insolvenţă - prin administrator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 3782 din 23 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2023.