Tax advisor's expert appraisals not "function" in another sector; incompatibility report annulled on appeal

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 solicitând, în raport de motivele de fapt şi de drept învederate, a probatoriului administrat în cauză, admiterea contestaţiei, anularea Raportului de evaluare din data de 19.10.2021, înregistrat sub nr. x/19.10.2021, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 80 din data de 05.04.2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/19.10.2021.

Faţă de soluţia adoptată, a respins cererea reclamatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile de la fond a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, anularea raportului de evaluare nr. x/19.10.2021 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II -a C. proc. civ., susţine că judecătorul fondului a prezentat o motivare contradictorie în paragrafele expuse în mod succesiv în argumentaţia dată soluţiei emise la fondul cauzei.

Apreciază că, prin modalitatea în care a fost redactată, hotărârea atacată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul consideră că în mod greşit judecătorul fondului a aplicat normele de drept material incidente în cauză.

Subsumat acestui motiv de casare a dezvoltat o serie de critici care vizează nemotivarea raportului de evaluare emis de autoritate, din motivarea efectuata de către emitent neputându-se deduce care este raţiunea emiterii actului.

În continuare a susţinut recurentul că prima instanţă a reţinut greţit faptul că în cauză era îndeplinită situaţia premisă de la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 fără a oferi în acest sens o motivare concreta si efectiva a legăturii directe pretins existente intre atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fisei postului şi atribuţiile exercitate in calitate de expert tehnic judiciar, prin executarea unui număr de 67 expertize judiciare.

Nefiind demonstrată legătura directă sau indirectă în sensul cerut de lege, rezultă că, din perspectiva condiţiilor de forma ale actului administrativ, raportul de evaluare întocmit de pârâtă este nelegal şi nu a fost motivat suficient pentru a asigura pobilitatea efectuării controlului de legalitate privind chestiunile de fond ce interesează in cauza pendinte.

De intimata -pârâtă au fost nesocotite si prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 care prevăd principiile după care se desfăşoară activitatea de evaluare, respectiv legalitatea, confidenţialitatea, imparţialitatea, independenţa operaţională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum şi prezumţia dobândirii licite a averii.

Concluzia instanţei de fond, in sensul ca clementele enumerate de către intimata - pârâtă, în motivarea actului sunt suficiente, este greşita, având in vedere ca nu se identifica tocmai condiţia impusa prin norma legala pentru existenţa faptei ilicite - legătura directa sau indirecta intre funcţiile deţinute de recurent.

A mai arătat recurentul că raportul de evaluare este nelegal deoarece nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 13 si 20 din Legea nr. 176/2010, sens în care din cuprinsul Raportului de evaluare, cat si din verificarea documentaţiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ a rezultat, ca anterior informării reclamantului (in sensul impus de art. 20 din Lege), inspectorul de integritate a colectat informaţii care erau nepublice.

Din interpretarea acestor texte de lege reiese că obligaţia informării intervine doar daca sunt identificate elemente privind existenta unei incompatibilităţi, iar informarea trebuie sa cuprindă tocmai elementele relevante in acest sens.

A solicitat instanţei să observe faptul că procedura de informare prevăzuta de art. 20 din Legea nr. 176/2010 nu a fost îndeplinită prin adresa nr. x/04.01.2016, ci prin adresele adresele nr. x/09.06.2017, nr. x si nr. x.

Totodată, a susţinut că inspectorul de integritate a încălcat normele imperative prevăzute de lege care impun ca, anterior informării persoanei, evaluarea să se efectueze în temeiul datelor publice obţinute în legătura cu respectiva persoană.

Este cert ca primul moment in care reclamantul a fost informat in sensul art. 20 din Legea nr. 176/2010, coincide cu data de 09.06.2017, informarea fiind efectuata prin adresa nr. x/2017, aspect acceptat pana la un punct de instanţa fondului.

Pana la acest moment, respectiv până la data de 09.06.2017, inspectorul de integritate trebuia sa desfăşoare proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, incalcarea acestei conduite conducând la nulitatea absoluta a actelor sale, inclusiv a raportului de evaluare.

O altă critică din recurs are în vedere excepţia prescripţiei răspunderii administrative invocată în temeiul art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2016, pentru încălcarea prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru intervalul 21.04.2003-01.01.2011, chestiune de natura a atrage nelegalitatea raportului de evaluare, excepţia fiind soluţionata in mod greşit de prima instanţă.

Prin rezolvarea data de instanţa de fond chestiunii privind prescripţia răspunderii administrative, au fost greşit interpretate si aplicate normele de drept material invocate, fiind incident motivul de recurs prevazutde art. 488 alin. (1)pct. 8 C. proc. civ.

A invocat şi practică judiciară a Înaltei Curţi în cauze similare.

În drept, s-a prevalat de Legea nr. 554/2004; C. civ., Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 176/2010.

4. Apărările formulate de intimată

4.1 Intimata pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare susţinând că recursul reclamantului este nefondat pentru următoarele considerente.

A susţinut că raportul de evaluare este întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale de la art. 21 din Legea nr. 176/2010, fiind motivat, recurentul înţelegând raţiunea pentru care a fost emis actul administrativ atacat.

Existenţa stării de incompatibilitate a recurentului a fost constatată ca urmare a analizei fişei de post a acestuia corespunzătoare funcţiei publice deţinute şi a atribuţiilor exercitate de acesta în calitate de expert judiciar.

Intimata - pârâtă a precizat că nu este fondată critica recurentului privind încălcarea disp. art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 deoarece acesta a fost invitat să prezinte un punct de vedere în faza administrativă, anterior emiterii raportului de evaluare.

Se impune criticii relative la încălcarea art. 13 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010 din perspectiva nemotivării actului administrativ precum şi a existenţei unor contradicţii între considerentele expuse de prima instanţă în cadrul argumentaţiei soluţiei atacate cu recurs.

Totodată, intimata a arătat că în cauză se confirmă ipoteza legală de la art. art. 96 alin. (1) teza a II -a din Legea nr. 161/2003, cu precizarea că legiuitorul nu distinge în ceea ce priveşte existenţa incompatibilităţii dacă legătura între funcţiile deţinute este directă sau indirectă, rezutatul fiind acelaşi al nerespectării normei legale.

În acelaşi timp, intimata a solicitat respingerea criticii prin care s-a invocat prescripţia răspunderii administrative a recurentului - reclamant.

În drept, a invocat C. proc. civ., Legea nr. 176/2010 şi respectiv Legea nr. 161/2003

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în cadrul întâmpinării de la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei extinctive invocată de recurentul-reclamant A. prin cererea de recurs instanţa de recurs reţine că această excepţie este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În primul rând, referitor la norma juridică invocată de recurentul-reclamant, se observă că aceasta reglementează prescripţia extinctivă a răspunderii civile, administrative sau disciplinare, pentru faptele care determină existenţa stării de incompatibilitate, ceea ce excede prezentului cadru procesual circumscris art. 22 din Legea 176/2010 respectiv contestaţie împotriva raportului de evaluare a incompatibilităţii, iar nu un litigiu privind răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară a recurentului-reclamant, care nu poate fi decât eventual subsecvent soluţionării prezentei cauze, în concordanţă cu dispoziţiile art. 25 din Legea 176/2010.

În mod corect, prima instanţă a reţinut că se face distincţie între termenul instituit de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 şi termenul de prescripţie al răspunderii civile şi administrative, reglementat, în funcţie de momentul legii aplicabile la momentul săvârşirii faptei, fie de către Decretul nr. 167/1958, de Noul C. civ., ori de către art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 coroborat cu disp. art. 2.517 C. civ.

Recurentul - reclamant reiterează critica privind prescripţia răspunderii administrative în recurs continuând să facă confuzie între cele două tipuri de termene, suprapunând cele două reglementări distincte, invocând prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune în baza disp. art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 şi, în acelaşi timp, menţionând şi disp. prevăzute de art. 11 din Legea nr. 176/2010.

Astfel, în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

În mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă, soluţie care este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, că termenul de prescripţie al răspunderii administrative în speţa de faţă nu a început să curgă şi nu avea cum să se împlinească la momentul întocmirii Raportului de evaluare de către pârâtă câtă vreme reclamantul a deţinut cele două funcţii în mod continuu pe toată perioada suspusă evaluării(2003 - 2020), fără întreruperi, astfel că starea de incompatibilitate a existat pe toată această perioadă.

Pentru aceste considerente, se impune a fi respinsă excepţia prescripţiei răspunderii administrative.

În continuare, procedând la analiza motivului de casare invocat de recurentul- reclamant de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte îl reţine ca nefiind fondat.

Acest motiv de casare nu este incident în cauză, deoarece din cuprinsul reglementării motivului invocat rezultă că, în concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului.

Ipotezele în care se poate reţine o nemotivare a hotărârii judecătoreşti în sensul motivului de casare analizat sunt, potrivit dispoziţiei legale ce îl reglementează, existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi al justificării în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluţiei din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. De asemenea, jurisprudenţa a mai stabilit că motivarea sumară şi confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Niciuna din aceste ipoteze nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, fapt ce rezultă din considerentele sentinţei recurate prin care judecătorul fondului a analizat cererile şi susţinerile părţilor, neputându-se reţine existenţa unei contradicţii între considerentele expuse şi soluţia pronunţată şi nici existenţa unei contradicţii esenţiale între considerente, care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia a fost pronunţată sentinţa recurată.

Ca urmare, instanţa de recurs va reţine că sentinţa supusă controlului judiciar în cauza dedusă judecăţii răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. cuprinzând în considerentele sale, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătoreşti, ce poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulţumită de raţionamentul logico-juridic expus de instanţă în considerentele hotărârii pronunţate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susţinerea pretenţiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reţinute ca întemeiate.

Analizând speţa dedusă judecăţii prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material se reţin următoarele:

a) Relativ la motivul prin care se invocă de către recurentul-reclamant nelegalitatea raportului de evaluare ca urmare a încălcării de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010 se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 13 alin. (2) Legea 176/2010: "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

Privitor la interpretarea şi aplicarea acestei dispoziţii legale în speţa dedusă judecăţii Înalta Curte va reţine că prevederile art. 13 din Legea nr. 176/2010 se referă la evaluarea averii iar nu în mod direct la evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, activitatea de evaluare a acestora din urmă fiind cuprinsă în Secţiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, începând cu art. 20.

În procedura de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, art. 20 alin. (1) prevede că: "Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere."

Ca urmare, în materia evaluării conflictelor de interese şi incompatibilităţilor legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, o atare activitate implicând atât evaluarea declaraţiilor persoanei evaluate cât şi obţinerea altor date şi informaţii.

În consecinţă, deşi art. 20 alin. (5) din Legea 176/2010 face trimitere la dispoziţiile art. 13 şi 15 din acelaşi act normativ, din Secţiunea a 2-a, dedicată evaluării averilor, trimiterea realizată a precizat că aplicarea acelor norme se face,.în mod corespunzător", ţinându-se cont de normele cu caracter special din Secţiunea a 3-a, care cuprinde procedura evaluării conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Aşadar, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 20 şi, respectiv. 13 si 15 din Legea 176/2010, trebuie realizată ţinându-se cont de caracterul special al normelor din art. 20. Astfel, rezultă că în activitatea de evaluare a incompatibilităţilor obţinerea altor date şi informaţii decât cele cuprinse în declaraţiile persoanei evaluate poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, în condiţiile în care din art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 rezultă în mod clar că solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară doar "în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii", dacă se identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi.

Pe de altă parte se reţine că prin art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010, după ce în primul aliniat al acestui articol se precizează care sunt procedurile ce pot fi derulate în cadrul activităţii de evaluare a averii, anterior şi ulterior informării şi invitării persoanei evaluate pentru prezentarea unui punct de vedere, legiuitorul a stabilit sancţiunea nulităţii actelor de evaluare doar în măsura în care inspectorul a valorificat date sau informaţii care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14.

Or, art. 14 din Legea 176/2010 prevede că inspectorul de integritate informează despre aceasta persoană în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18. Prin urmare, şi în cazul evaluării averii, activitatea de evaluare se poate desfăşura legal anterior informării persoanei evaluate, obligaţia de informare şi solicitare a unui punct de vedere survenind doar la momentul la care se ivesc indiciile unor diferenţe semnificative, care ar putea conduce la elaborarea unui raport de evaluare, fiind nule doar acele acte întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după ivirea unor astfel de indicii, fără solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate.

În speţă, inspectorul de integritate, urmare a declanşării procedurii de evaluare cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor pe perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, în cadrul lucrării înregistrate cu nr. x/04.01.2016, a trimis către reclamant informarea cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, informare ce a fost înregistrată sub nr. x/04.01.2016, trimisă la adresa de domiciliu a acestuia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, primită de acesta la data de 08.01.2016.

Cum procedura evaluării s-a declanşat în data de 04.01.2016, inspectorul de integritate a solicitat informaţii referitoare la recurent de la instituţiile şi autorităţile publice, persoane juridice de drept public sau privat numai după informarea trimisă recurentului sub nr. x/04.01.2016, prin care i s-a adus la cunoştinţă că s-a declanşat procedura de evaluare.

După informarea recurentului, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date, documente şi informaţii de la instituţii şi autorităţi publice, care sunt necesare desfăşurării activităţii de evaluare.

Astfel, sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010 în ceea ce priveşte informarea recurentului despre declanşarea activităţii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, în perioada exercitării funcţiei publice.

De asemenea, inspectorul de integritate a respectat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, solicitând recurentului un punct de vedere la momentul la care, din datele şi informaţiile obţinute, a constatat ca există indicii cu privire la o situaţie de incompatibilitate în privinţa sa.

Pe de altă parte datele sau documentele solicitate autorităţilor/instituţiilor în care persoana evaluată îşi desfăşoară funcţia/funcţiile publice, în virtutea cărora este atrasă evaluarea, reprezintă date cu caracter public, care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (5) cu referire la art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010.

b) Este însă fondat motivul prin care recurentul reclamant invocă greşita interpretare şi aplicare în speţa dedusă judecăţii a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) şi ale art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Potrivit acestor dispoziţii legale:

"Art. 94 alin. (1) Legea nr. 161/2003 prevede "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea pentru care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică".

"Art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 prevede "Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului."

Relevant în ceea ce priveşte incompatibilitatea reţinută în sarcina recurentului - reclamant este faptul că aceasta, consilier în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale - Serviciul de Control Persoane Fizice, în perioada deţinerii şi exercitării acestei funcţii publice, a efectuat un număr de 67 de expertize judiciare, în calitate de expert tehnic merceolog, activităţi remunerate în cadrul dosarelor aflate pe rolul instanţei de judecată.

Raportat la această stare de fapt, instanţa de recurs, contrar celor avute în vedere de instanţa de fond, reţine că în speţă nu subzistă incompatibilitatea reglementată de art. 96 alin. (1) din Legea 161/2003.

Astfel, se are în vedere că incompatibilitatea analizată prohibeşte deţinerea simultană de către funcţionarul public şi a altei funcţii în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, sau, în a doua ipoteză, desfăşurarea de către funcţionarul public şi a altei activităţi în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice.

Or, potrivit O.G. nr. 2/2000, privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, art. 1 alin. (2): "Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile prezentei ordonanţe şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare."

Potrivit art. 4 din acelaşi act normativ:

"(1) În scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al controlului activităţii de expertiză tehnică judiciară, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare.

(2) În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile."

De asemenea art. 5 din O.G. nr. 2/2000 precizează că: "Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici, individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice."

Ca urmare, activitatea de expertiză tehnică judiciară se exercită de către experţi individual sau în cadrul unor societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice, iar nu în cadrul Biroului central pentru expertize tehnice judiciare sau a birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, care au doar rolul de a coordona şi îndruma, din punct de vedere administrativ şi metodologic această activitate, exercitată însă în formele reglementate de art. 5 din O.G. nr. 2/2000.

Din acest punct de vedere nu se poate susţine legal, în sensul incompatibilităţii prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003 că expertul judiciar exercită o funcţie în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile în raza de competenţă a căruia îşi desfăşoară activitatea ca expert tehnic individual.

Pe de altă parte nu se poate reţine nici că activitatea de expertiză desfăşurată individual, cum este situaţia în speţa dedusă judecăţii ar reprezenta o activitate desfăşurată "în cadrul" biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deoarece activitatea de expertiză, aşa cum s-a arătat anterior, se desfăşoară ca mod de organizare, fie individual, fie în cadrul unor societăţi comerciale cu acest obiect de activitate, aceste moduri de desfăşurare a activităţii fiind doar coordonate şi îndrumate din punct de vedere administrativ şi metodologic de către biroul locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile pe raza cărui expertul.

Astfel, apare ca evident în situaţia unui expert judiciar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei societăţi comerciale că acesta nu desfăşoară activitatea de expertiză în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile ci în cadrul societăţii comerciale cu acest obiect de activitate. Ca urmare se impune a fi reţinut că şi în situaţia în care expertul judiciar îşi desfăşoară activitatea în mod individual, ca persoană fizică autorizată sau în altă formă de organizare individuală a activităţii prevăzută de lege, această activitate nu este desfăşurată în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile în accepţiunea art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003.

În continuare, analizând incompatibilitatea reţinută în dreptul recurentului - reclamant în temeiul art. 96 alin. (1) teza a II -a din Legea nr. 161/2003, rezultă că potrivit normei legale funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, dar această activitate este condiţionată de faptul că nu trebuie să fie o legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului.

În atare condiţii, starea de incompatibilitate în speţă nu se presupune, legătura directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului trebuie probată de către pârâta ANI, argumentându-se ce atribuţie anume s-a încălcat de către funcţionarul public.

Prin Raportul de evaluare nr. x/19.10.2021 s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate prevăzută de art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003, respectiv exercitarea atribuţiilor de funcţionar public-consilier în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Serviciul de control persoane fizice şi expert tehnic judiciar, ambele funcţii presupunând realizarea unor activităţi similare care se află în legătură indirectă, respectiv provin din prestarea de către recurent a aceleiaşi activităţi profesionale de tehnician merceolog.

Înalta Curte va reţine că motivarea unei decizii administrative trebuie să conţină elementele de fapt care să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate şi mai ales să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei.

CJUE prin jurisprudenţa sa constantă a reţinut că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile si libertăţile trebuie motivată, mai ales din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii si temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării limitelor dintre puterea discreţionara si arbitrariu. A accepta teza potrivit căreia autoritatea publica emitentă a actului nu trebuie să-si motiveze decizia echivalează cu golirea de conţinut a esenţei democraţiei, a statului de drept bazat pe principiul legalităţii. Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.

În cauză, susţinerile recurentului că se impunea detalierea motivelor, respectiv să se prezinte indiciile clare din care rezultă legătura directă sau indirectă între atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului şi cele de expert tehnic judiciar sunt întemeiate, avându-se in vedere că argumentele reţinute de către pârâta ANI privind exercitarea aceloraşi competenţe profesionale nu sunt suficiente în opinia instanţei de control judiciar pentru a proba condiţiile prevăzute în art. 96 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 161/2003.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va admite acţiunea introductivă, anulându-se Raportul de evaluare nr. x/19.10.2021 privindu-l pe reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 80/2022 din 05 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ si fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată.

Anulează Raportul de evaluare nr. x/19.10.2021 emis de pârâta Agenţia Naţionala de Integritate .

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2023.