Standing of former state enterprise to obtain land ownership certificate as declaratory act under reorganization law

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Sector 4 Bucureşti prin primar şi Consiliul Local a Sectorului 4 în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în temeiul dispoziţiilor art. 68 din C. proc. civ. având în vedere că poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantele, înţelege să cheme în judecată Municipiul Bucureşti prin primar general, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 8 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

- anularea în parte a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 11.12.1996, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la solicitarea S.C. Berceni S.A., pentru suprafaţa de 79,27 mp, identificată la poziţia 19 din Anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 11.12.1996 - Recapitulaţia Suprafeţelor,

- suspendarea, în parte, a efectelor certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 11.12.1996, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la solicitarea S.C. Berceni S.A., pentru suprafaţa de 79,27 mp, identificata la poziţia 19 din Anexă la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 11.12.1996 - Recapitulaţia Suprafeţelor

- obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, pentru care îşi rezervă dreptul să le solicite pe cale separată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 509/2020 din data de 26 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant ca neîntemeiată;

- a respins excepţia lipsei capacităţii procesuală de folosinţă a reclamanţilor Unitatea Administrativ Teritorială sectorul 4 al municipiului Bucureşti şi Consiliul local al sectorului 4 al municipiului Bucureşti;

- a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii ca neîntemeiată;

- a respins excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată;

- a respins cererea de suspendare a actului administrativ ca neîntemeiată;

- a respins acţiunea ca neîntemeiată;

- a admis cererea formulată de pârâtul A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamanţii la plata către pârâtul A. S.A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 8.000 RON onorariu avocat.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii Consiliul Local al Sectorului 4 şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti au formulat recurs principal, iar pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A. S.A. au formulat recurs incident.

3.1. Prin recursul principal formulat de reclamanţii Consiliul Local al Sectorului 4 şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei.

În drept, recurenţii-reclamanţi au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanţii au invocat, în esenţă, următoarele critici:

- sentinţa atacată a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea;

- instanţa de fond nu a analizat cu atenţie probatoriul administrat în cauză;

- sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei;

- sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din H.G. nr. 391/1995;

- sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991;

- societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990, prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, inclusiv S.C. B. S.A., aveau doar vocaţia de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care aceste unităţi le aveau în folosinţă, numai după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991;

- instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cererea de rol în condiţiile în care înscrisurile depuse în dosarul nr. x/2019 fac dovada faptului că S.C. B. S.A. nu a transmis niciodată dreptul de folosinţă asupra terenului în litigiu către pârâta A. S.A şi, prin urmare, doar S.C. B. S.A. putea obţine certificatul de proprietate asupra terenului pe care era edificată construcţia transmisa către S.C. Berceni S.A.

3.2. Prin recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea excepţiei tardivităţii cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu şi respingerea acestui capăt de cerere ca tardiv formulat.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, pârâtul a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respingând fără temei excepţia tardivităţii cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat, excepţie invocată prin întâmpinare;

- instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că, în considerarea efectelor erga omnes ale înscrierilor în cartea funciară, data efectuării acestei înscrieri este data la care reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ individual a cărui anulare se solicită.

3.3. Prin recursul incident formulat de pârâta A. S.A. s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată în raport de excepţiile procesuale invocate, cu obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentei cauze.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, pârâta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond a aplicat greşit normele de procedură vizând capacitatea procesuală de folosinţă a reclamantelor, atrăgându-se astfel nulitatea sentinţei pronunţate la cererea unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă;

- instanţa de fond a identificat şi aplicat greşit normele de drept privitoare la termenul în care poate fi contestat actul administrativ, iar actele de procedură îndeplinite ulterior împlinirii termenului de decădere sunt lovite de nulitate absolută în baza dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

- instanţa de fond a aplicat greşit normele de procedură privitoare la interesul procesual al reclamantelor de a acţiona în justiţie, împrejurare care atrage nulitatea sentinţei pronunţate.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamanţi ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, având în vedere că instanţa de fond nu avea obligaţia de a motiva fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, aceasta având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept vizate.

Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a mai susţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 11.12.1996 a fost emis cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu planurile topografice şi documentaţia de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrată sub nr. x/12.06.1996 la OCOT Bucureşti.

Pârâta A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamanţi ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, având în vedere că instanţa de fond a stabilit doar calitatea S.C. Berceni S.A. de succesoare în drepturi a C., interpretând totodată în mod corect actul administrativ contestat care atestă inclusiv dobândirea drepturilor asupra patrimoniului C..

Pârâta A. S.A. a mai susţinut că dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 634/2991 nu pot fi interpretate decât în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este doar un instrument probator, fără a avea efect constitutiv, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului preexista în patrimoniul societăţii comerciale din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990.

Reclamanţi Consiliul Local al Sectorului 4 şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului incident declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, având în vedere că au efectuat demersurile privind anularea certificatului contestat in termenul legal prevăzut de lege, introducând plângere prealabila la data de 14.11.2019, la mai puţin de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa actului contestat, şi cerere de chemare in judecata la data de 12.02.2020, la mai puţin de 6 luni de la data formulării plângerii prealabile.

Reclamanţii Consiliul Local al Sectorului 4 şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului incident declarat de pârâta A. S.A. ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, având în vedere că, în materia contenciosului administrativ, capacitatea procesuala prezintă trăsături determinate de specificul raporturilor de drept administrativ, în sensul că relevantă nu este personalitatea juridică, ci existenta capacităţii de drept administrativ.

Reclamanţii Consiliul Local al Sectorului 4 şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti au mai susţinut că, până la momentul la care societatea si-a intabulat dreptul în cartea funciara nr. x, mai precis până la momentul la care au luat cunoştinţă de modificările aduse acestei cărţi funciare, figurau ca unici titulari de drepturi reale asupra imobilului în litigiu.

Reclamanţii au apreciat că au un interes determinat, legitim, născut, personal si actual de a contesta actul administrativ prin care pârâta A. S.A. îşi justifică demersurile sale cu privire la terenul în litigiu, în considerarea faptului că deţine un drept real asupra acestui teren.

Pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A. S.A. au formulat răspunsuri la întâmpinare prin care au reiterat susţinerile din cererea de recurs incident.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamanţii Consiliul Local al Sectorului 4 şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, precum şi recursurile incidente declarate de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A. S.A., sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti vor cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând motivele pentru care a înlăturat susţinerile recurenţilor-reclamanţi.

Astfel, instanţa de fond a analizat pe larg motivele invocate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată şi le-a înlăturat cu reţinerea dispoziţiilor legale incidente în cauză .

În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut în mod constant că instanţa de judecată are posibilitatea de a-şi însuşi punctul de vedere al unei părţi şi argumentaţia care îl însoţeşte, cu condiţia analizării şi respingerii motivate a susţinerilor celeilalte părţi.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a mai reţinut că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanţele să-şi motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părţi (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija versus Spania).

În baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut că S.C. Berceni S.A. a dobândit, la momentul înfiinţării, în temeiul legii, întregul patrimoniu al C. Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, a dobândit şi dreptului de a solicita şi obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile aferente activelor existente la momentul preluării.

În jurisprudenţă s-a reţinut că motivele sunt contradictorii atunci când din unele rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora.

Cu privire la susţinerile recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea şi a interpretat eronat probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de fond iar aceste susţineri nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire susţinerile recurentei-reclamante referitoare la faptul că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea, Înalta Curte reţine că stabilirea situaţiei de fapt

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.

2. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale:

"(...)

Art. 16.

Unităţile economice de stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 17.

Unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administraţiei locale de stat.

(…)

Art. 19.

Inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului.

Art. 20.

Iniţial, capitalul social al societăţilor comerciale constituite potrivit art. 17 este deţinut integral de statul român sub formă de acţiuni sau părţi sociale, în raport cu forma juridică a societăţii şi va fi vărsat în întregime la data constituirii societăţii.

Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu (…) ".

În baza dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat:

"Art. 1.

Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea administrativă publică judeţeană.

(…)

Art. 4. (1) Terenurile disponibilizate ca urmare a aplicării prevederilor art. 1 aparţin proprietăţii private a comunelor, oraşelor sau judeţelor şi se constituie în "Fond special destinat realizării de investiţii sau desfăşurării unor activităţi economice", administrat de autorităţile administraţiei publice locale.

(2) Societăţile comerciale prevăzute la art. 1 vor preda terenurile disponibilizate, care nu au făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau consiliilor judeţene, după caz, pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

(3) Terenurile disponibilizate, aflate în prezent în administrarea ministerelor sau a altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, vor fi predate consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau consiliilor judeţene, după caz, în condiţiile alin. (2), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 5.

Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, precum şi autorităţile administrative publice judeţene vor elibera societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară (…) ".

În baza dispoziţiilor H.G. nr. 391/1995 privind transmiterea unor spaţii comerciale în patrimoniul societăţilor comerciale cu activitate de producţie din domeniile: morărit şi panificaţie, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, peşte şi produse din peşte:

"Art. 1.

(1) Se aprobă transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială, în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate de producţie din domeniile: morărit şi panificaţie, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, peşte şi produse din peşte, a spaţiilor comerciale, precum şi a terenurilor, dotărilor, utilităţilor şi a altor bunuri aferente acestora, prevăzute în anexele nr. 1 - 4 la prezenta hotărâre.

(…)

Art. 3.

Capitalul social al societăţilor comerciale, reevaluat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 500/1994, precum şi patrimoniul consiliilor locale şi al regiilor autonome prevăzute la art. 1, se diminuează, iar capitalul social al societăţilor comerciale cu activitate de producţie din domeniile: morărit şi panificaţie, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, peşte şi produse din peşte, se majorează ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri, conform datelor din bilanţul contabil încheiat la data de 30 iunie 1995.

Art. 4.

(1) Predarea-preluarea construcţiilor şi a terenurilor aferente spaţiilor comerciale, împreună cu activul şi pasivul prevăzute la art. 1, se va face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Transferul proprietăţii asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 alin. (1) se va face în condiţiile legii (…) ".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale şi infralegale rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor poate fi eliberat la cererea societăţilor comerciale cu capital de stat înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, pentru terenurile aflate în patrimoniul acestora şi care sunt necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate.

Înalta Curte reţine că certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în baza prevederilor art. 5 din H.G. nr. 834/1991 nu reprezintă un act juridic cu caracter constitutiv de drepturi, ci unul cu caracter declarativ în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra respectivelor terenuri.

Societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat au dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul acestor unităţi, inclusiv asupra terenurilor, prin efectul legii, respectiv în baza dispoziţiilor art. 16, art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990, precum şi a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

Contrar susţinerilor recurenţilor principali, din interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi art. 1 din H.G. nr. 834/1991 rezultă că fostele unităţi economice de stat puteau deţine un drept de proprietate aupra terenurilor, drept pe care l-au transmis, în baza legii, societăţilor comerciale cu capital de stat înfiinţate prin reorganizarea acestora.

Împrejurarea că certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt supuse regimului de publicitate imobiliară nu poate constitui un argument în sensul atribuirii unui efect constitutiv al dreptului de proprietate, având în vedere că înscrierea în cartea funciară nu are ca obiect doar actele juridice cu caracter constitutiv de drepturi reale.

În cauza dedusă judecăţii, în baza dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 391/1995, x situat în D. (Municipiul Bucureşti, poziţia nr. 174, Anexa nr. 1 la H.G. nr. 391/1995) a trecut din patrimoniul S.C. B. S.A. în patrimoniul S.C. BERCENI S.A., ambele societăţi comerciale cu capital de stat înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat.

Prin acest transfer al dreptului de proprietate, S.C. BERCENI S.A. a preluat şi dreptul de a solicita eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent x situat în D. în temeiul dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 534/1991.

Împrejurarea că terenul aferent spaţiului comercial transmis nu este menţionat în cuprinsul protocolului de predare-primire nr. 6090/12.12.1995 este lipsit de relevanţă sub aspectul dobândirii de către S.C. Berceni sa a dreptului de proprietate asupra terenului, având în vedere că transferul dreptului de proprietate a avut loc în baza dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 391/1995.

Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/11.12.1996 a fost emis de Ministerul Agriculturii cu respectarea dispoziţiilor legale şi infralegale anterior menţionate.

Astfel, terenul în litigiu se afla în patrimoniul S.C. BERCENI S.A. prin preluare de la S.C. B. S.A., ambele fiind societăţi comerciale cu capital de stat înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, iar acest teren era necesar desfăşurării activităţii celor două societăţi, conform obiectului lor de activitate.

Înalta Curte mai reţine că terenul în litigiu se afla în patrimoniul S.C. B. S.A. la data înfiinţării sale, dar această societate nu mai putea solicita eliberarea certificatul de atestare a dreptului de proprietate, deoarece acest teren nu se mai afla în anul 1996 în patrimoniul acestei societăţi, ci în patrimoniul S.C. BERCENI S.A.

În măsura în care recurenţii-reclamanţi apreciază că terenul în litigiu aparţine domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, aceştia au posibilitatea de a formula o acţiune în realizarea sau constatarea dreptului de proprietate asupra terenului, în cadrul căreia să se solicite compararea titlurilor de proprietate şi stabilirea celui care este preferabil, prin compararea modului originar de dobândire a bunului, dar o astfel de acţiune nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cererea de rol, cere însoţită de înscrisuri depuse în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine că, în baza dispoziţiilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 400 C. proc. civ., "dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor".

În consecinţă, repunerea pe rol a cauzei este atributul exclusiv al instanţei, în măsura în care apreciază că sunt necesare probe sau lămuriri noi.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

În concluzie, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este dată cu greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

3. Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul principal declarat de reclamanţi ca nefondat.

4. În ceea ce priveşte recursurile incidente declarate de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A. S.A., având în vedere soluţia pronunţată de instanţa de fond şi respingerea ca nefondat a recursului principal declarat de reclamanţi, Înalta Curte apreciază ca nerelevante susţinerile din cele două recursuri incidente prin care se solicită respingerea cererii de chemare în judecată în baza admiterii unor excepţii procesuale, fără a se soluţiona fondul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a respins acţiunea formulată de către reclamanţii ca neîntemeiată iar, în baza dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească care soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului, are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raportului juridic dintre părţi.

Înalta Curte mai reţine că, în baza dispoziţiilor art. 481 şi art. 502 C. proc. civ., recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară examinarea susţinerilor din cele două cereri de recurs incident.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursurile incidente ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul principal declarat de recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Sectorului 4 şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti prin Primar şi recursurile incidente declarate de recurenţii-pârâţi A. S.A. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 509/2020 din 26 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2022.