Administrative court upholds regulator’s rejection of telecom pole tariff hike; appellate challenge rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 26.10.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii şi B. S.R.L., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1148/28.10.2020 a Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (A.N.C.O.M.), solicitând anularea în parte a Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 1148/28.10.2020, în sensul respingerii în întregime a cererii B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a solicitat şi efectuarea probei cu expertiza contabilă, ale cărei obiective au fost indicate în cuprinsul notelor depuse la termenul de judecată din data de 8 septembrie 2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins proba cu expertiză contabilă solicitată de către reclamantă, ca nefiind utilă soluţionării cauzei, şi a dispus amânarea pronunţării cauzei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii şi B. S.R.L..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 noiembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi anulării Deciziei Preşedintelui A.N.C.O.M. nr. 1148/28.10.2020, în sensul respingerii în întregime a cererii B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Ulterior, prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 14 iunie 2023, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Criticile recurentei-pârâte au vizat faptul că instanţa de fond ar fi încălcat, în opinia sa, prevederile art. 1660 alin. (2) şi art. 1780 alin. (2) din C. civ., care arată că preţul trebuie să fie determinat şi determinabil, iar la dosarul cauzei judecătorul fondului a avut 2 variante de calcul a tarifelor de acces/a preţui închirierii, respectiv tarifele stabilite în baza "Studiului de piaţă şi fundamentare tarife privind utilizarea stâlpilor de electricitate ca suport pentru infrastructura Tc şi/sau CATV", efectuat de către o firmă internaţională specializată şi tarifele stabilite prin Decizia ANCOM nr. 1148/28.10.2020 de către Comisia din cadrul acesteia.

În accepţiunea recurentei, era necesară opinia unei terţe persoane de specialitate, respectiv un expert contabil, care să verifice dacă elementele care intră în structura tarifului stabilit de Comisie prin decizia contestată respectă cerinţele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2019, raportat la metodologia avută în vedere la elaborarea Studiului de piaţă şi fundamentarea tarife, precum şi la datele transmise de către ANRE (referitoare la cheltuieli cu amortizarea stâlpilor, cheltuieli de investiţii şi cheltuieli cu mentenanţa şi exploatarea reţelelor), însă o astfel de probă a fost respinsă de instanţa de fond ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

În atare condiţii, a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de fond a pronunţat o soluţie eronată, preluând doar argumentele ANCOM, fără a analiza situaţia de fapt dedusă judecăţii şi punctul de vedere al societăţii pârâte şi fără a încuviinţa o expertiză ce ar fi fost necesară dezlegării cauzei.

A mai arătat recurenta-pârâtă că, în opinia sa, metodologia de calcul ce a stat la baza elaborării Studiului respectă cerinţele art. 19. alin. (2) din Legea nr. 159/2016, iar din perspectiva operatorilor de distribuţie, trebuie decuplate regulile de alocare a cheltuielilor "pe alte activităţi de reglementare" (printre care se regăseşte şi accesul la infrastructura de reţea) atunci când se utilizează în scopul raportărilor către ANRE şi atunci când se utilizează pentru stabilirea tarifelor pentru acces la infrastructura de reţea, întrucât servesc unor scopuri diferite.

Aceasta deoarece, în timp ce activitatea aferentă serviciului de distribuţie este reglementată, operatorilor de distribuţie le este permis să desfăşoare şi "alte activităţi nereglementate" utilizând activele incluse în baza de active reglementate dar sub condiţia păstrării a maxim 5% din profitul obţinut, restul fiind alocat către consumatori sub forma unor corecţii care conduc la diminuarea tarifelor de distribuţie, prin urmare, deşi ANRE nu reglementează tarifele utilizate în "alte activităţi", stabilesc reguli de alocare a costurilor şi plafonează profitul obţinut, beneficiarii direcţi ai unor alocări corecte de costuri fiind în fapt consumatorii de energie electrică, iar în ceea ce priveşte stabilirea costurilor alocabile pentru stabilirea tarifelor de acces la infrastructura de reţea, în condiţiile în care nu există o metodologie aprobată de către ANCOM în mod similar cu metodologia de stabilire a tarifelor de distribuţie aprobată de ANRE, elaborată în baza unor principii transparente şi în baza unui proces de consultare publică şi nu există tarife orientative care să permită operatorilor de distribuţie utilizarea unei referinţe unice şi abordarea nediscriminatorie în relaţia comercială cu operatorii de comunicaţii, singura posibilitatea pentru aceşti operatori de a respecta legislaţia aplicabilă este elaborarea propriei metodologii în baza cărora să-şi stabilească propriile tarife, în baza unor principii economice corecte şi pe care să le aplice în mod unitar.

Arată recurenta-pârâtă că, şi în cazul în care ANCOM ar fi aprobat o metodologie sau ar fi stabilit tarife orientative, rolul Autorităţii s-ar fi limitat la stabilirea unei Metodologii şi/sau unor tarife doar pentru accesul la infrastructura de reţea independent de modul în care ANRE aplică reglementările pentru serviciul de distribuţie, fiind vorba de activităţi distincte, iar pentru activitatea în cauză (accesul la infrastructura de reţea de distribuţie) una dintre autorităţi (ANCOM) ar putea reglementa venitul prin tarifele aplicabile, iar cealaltă autoritate (ANRE) plafonează profitul, ceea ce înseamnă că şi în situaţia în care structura costurilor alocate conţine elemente diferite, se pot asigura concomitent, principiul cauzalităţii economice şi proporţionalităţii pentru stabilirea unor tarife corecte şi principiul obiectivităţii. A făcut trimitere recurenta-reclamantă la prevederile art. 20 alin. (3) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 169/2018, pentru a evidenţia faptul că, în ipoteza în care veniturile din alte activităţi nereglementate s-ar menţine la un nivel redus prin neactualizarea unor tarife ori prin neincluderea categoriilor de cost relevante în baza principiului cauzalităţii economice, cum ar fi elementele de amortizare invocate de ANCOM, ar rezulta că împărţirea costurilor s-ar realiza incorect între cele două categorii şi, deşi pentru operatorul de distribuţie procentul de profitabilitate ar fi acelaşi, indiferent de nivelul veniturilor din alte activităţi nereglementate, alocarea incorectă a costurilor ar determina, în fapt, la o subvenţionare încrucişată în tarifele de distribuţie a unor costuri care ar trebui reflectate în tarifele de acces reţea care, la rândul lor, influenţează tarifele practicate de operatorii de comunicaţii într-o piaţă competitivă (încălcarea Legii energiei nr. 123/2012). În opinia recurentei, acest aspect ar face situaţia şi mai gravă dacă aceste tarife s-ar aplica de către Operatorul de Distribuţie în mod diferenţiat în raporturile comerciale cu diferiţi operatori de comunicaţii, ceea ce ar însemna în mod evident un tratament discriminatoriu (încălcarea Legii concurenţei nr. 21/1996).

I se reproşează primei instanţe faptul că ar fi putut analiza aceste aspecte dacă ar fi încuviinţat administrarea expertizei solicitate în cauză.

Un al doilea motiv de recurs îl reprezintă, după cum susţine recurenta-reclamantă, încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin faptul că menţinerea tarifelor stabilite prin decizia ANCOM nr. 1148/28.10.2020, ca efect al respingerii de către instanţa de fond a cererii de chemare în judecată, creează condiţii discriminatorii între B. S.R.L. şi ceilalţi operatori de telecomunicaţii cu care C. S.A. are contracte de acces la reţea.

Astfel, se ajunge la situaţia în care operatorul de reţea din prezenta cauză beneficiază de tarife mai mici de acces la reţea decât ceilalţi operatori de telecomunicaţii care au acceptat tarifele rezultate din studiu.

O altă normă legală încălcată în cauză este cea care reglementează principiile pentru stabilirea tarifelor reglementate, cu referire la Legea nr. 123/2012 şi la Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 169/2018. Redând conţinutul art. 79 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, a susţinut recurenta că, raportat la prevederile legale indicate, rezultă că tarifele prevăzute în studiu sunt transparente şi corect fundamentate, iar decizia ANCOM prin care au fost stabilite tarifele în relaţia cu B. S.R.L. este nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1811/02.12.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4.2. Intimata-pârâtă B. S.R.L. nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate şi a motivelor de casare invocate, reţine Înalta Curte caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs", iar faţă de aceste norme legale reţine Înalta Curte că recurenta-reclamantă a motivat calea de atac declarată, formulând critici de nelegalitate pe care le-a încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 14 iunie 2023 intimat-pârâtă a invocat excepţia tardivităţii completării de către recurenta-reclamantă a cererii sale de recurs cu un nou motiv de casare, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., excepţie ce va fi respinsă ca neîntemeiată.

La acelaşi termen de judecată din 14 iunie 2023, a precizat recurenta-reclamantă că înţelege să încadreze criticile sale şi în motivul de casare prevăzut de punctul 5 al aceluiaşi art. 488 C. proc. civ., în acest sens fiind făcută completarea la recursul iniţial declarat.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că nu este vorba în cauză despre o veritabilă completare a motivelor de recurs, care necesita să fie făcută în condiţiile stabilite de art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, că nu este imperativă respectarea termenului când în discuţie este vorba doar despre precizarea ulterioară a temeiului de drept pe care înţelege titulara căii de atac să-l circumscrie criticilor formulate în termenul legal.

Prin urmare, este relevant faptul că recursul declarat de reclamanta DEE România S.A. a respectat termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii primei instanţe, iar încadrarea criticilor în drept poate fi realizată şi ulterior, de către titularul căii de atac sau de către instanţa de control judiciar, fără a exista o sancţiune a decăderii pentru nerespectarea vreunui termen procedural atunci când în discuţie se pune doar chestiunea indicării motivului de casare pe care se fundamentează criticile de nelegalitate deja invocate în termen. Pentru aceste considerente, va fi respinsă ca neîntemeiată excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs, invocată de intimata-pârâtă ANCOM.

Pe fondul cauzei, reţine Înalta Curte că recurenta C. S.A. a înţeles să declare recurs împotriva sentinţei civile nr. 1811/02.12.2021 şi împotriva încheierii de şedinţă din 17.11.2021 (încheierea de amânare a pronunţării), aceasta din urmă fiind atacată pentru soluţia de respingere a probei cu expertiza contabilă pe care a solicitat-o spre încuviinţare în cursul judecăţii la prima instanţă.

În criticile formulate asupra încheierii de şedinţă din 17.11.2021, a susţinut recurenta-reclamantă că ar fi fost necesară o astfel de probă pentru verificarea elementelor care au intrat în structura tarifului stabilit de Comisie prin decizia contestată, respectiv dacă aceste elemente respectă prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, raportat la Metodologia avută în vedere la elaborarea Studiului de piaţă şi fundamentare tarife, precum şi la datele transmise de către ANRE (referitoare la cheltuieli cu amortizarea stâlpilor, cheltuieli de investiţii şi cheltuieli cu mentenanţa şi exploatarea reţelelor).

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri când, "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", iar subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a pretins că aspectele pe care le-a invocat, în susţinerea nelegalităţii deciziei contestate, nu au putut fi verificate în lipsa încuviinţării expertizei pe care a solicitat-o în cauză, altfel spus, i s-au încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, garanţii procesuale ce intră în sfera de aplicabilitate a temeiului de drept pe care a înţeles să-l precizeze la termenul din 14.06.2023.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei preşedintelui ANCOM nr. 1148/28.10.2020, prin care a fost soluţionat litigiul dintre B. S.R.L. şi C. S.A. (fostă D.), ce a avut la bază solicitarea DEE S.A. de a fi acceptat noul tarif pentru stâlpii pe care îi utilizează B. S.R.L., rezultat în urma studiului realizat de deţinătorul de infrastructură, care propune o nouă metodologie pentru tarife orientative, solicitare neacceptată de către acest locator.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat punctual, ca motive de nelegalitate/netemeinicie a actului administrativ jurisdicţional contestat, următoarele:

- nulitatea Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 1148/28.10.2020, pentru faptul că aceasta nu conţine modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse;

- decizia contestată este motivată pe depăşirea nivelului de referinţă al tarifelor rezultate în urma analizei Comisiei, iar nu pe aplicarea ca element de referinţă a tarifelor orientative care trebuiau stabilite de ANCOM în temeiul art. 23 din Legea nr. 159/2016;

- ajustările aplicate de comisie nu au temei legal, în lipsa tarifelor orientative;

- metodologia de calcul ce a stat la baza elaborării studiului respectă cerinţele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016 corelate cu prevederile speciale din domeniul energiei electrice.

Recurenta-reclamantă, solicitând să-i fie încuviinţată proba cu expertiza contabilă, a propus ca obiective verificarea de către expert a existenţei unei metodologii de calcul al tarifelor pentru accesul la infrastructura fizică a operatorilor de distribuţie emisă de către ANCOM, identificarea metodologiei pe baza căreia s-au determinat tarifele din decizia contestată, stabilirea unor eventuale diferenţe între tarifele calculate conform obiectivului anterior şi tarifele solicitate de reclamantă, cele cuprinse în "Studiul de piaţă şi fundamentare tarife privind utilizarea stâlpilor de electricitate ca suport pentru infrastructura Tc şi/sau CATV, stabilirea caracterului legal a ajustărilor stabilite de comisia din cadrul ANCOM care a emis decizia 1148/2020, stabilirea unor eventuale diferenţe între tarifele calculate conform obiectivului 2 şi tarifele stabilite de Comisia din cadrul ANCOM prin decizia contestată.

Faţă de precizările intimatei-pârâte, care a arătat că nu există o metodologie aprobată în această privinţă, reclamanta C. S.A. a insistat în administrarea acestei probe, apreciind că expertul poate să verifice dacă ajustările din punct de vedere valoric aplicate de comisia din cadrul ANCOM au avut temei legal şi care au fost acelea, cu implicaţii în stabilirea unei diferenţe între tariful rezultat din studiul depus de reclamantă şi tariful menţionat în decizia contestată.

În acest context, luând în considerare precizările făcute de fiecare dintre părţi, prima instanţă a respins proba cu expertiza contabilă, ca nefiind utilă cauzei, soluţie ce este împărtăşită şi în calea controlului judiciar, reţinându-se că niciunul dintre motivele de nelegalitate/netemeinicie invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu era de natură să necesite părerea unui expert contabil, o astfel de expertiză nefiind utilă în dezlegarea chestiunilor litigioase pe care le-a reclamat titularul acţiunii de faţă, deoarece, pe de o parte, nu intră în atribuţiile unui expert tehnic să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ-jurisdicţional prin care s-a stabilit conformitatea unor tarife cu prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, ci doar în atribuţiile instanţei judecătoreşti competente într-o astfel de materie, iar pe de altă parte, pentru verificarea mecanismului de formare a tarifelor orientative propuse de reclamantă, natura expertizei nu putea fi una de specialitatea contabilitate.

Prin urmare, nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât timp nu a fost încălcată nicio regulă procedurală prevăzută sub sancţiunea nulităţii, recurentei reclamante fiindu-i asigurat dreptul la apărare prin depunerea la dosar a înscrisurilor pe care a înţeles a le folosi în sprijinul susţinerilor sale în fapt şi în drept din cererea de chemare în judecată.

Demersul litigios de faţă a fost cauzat de neacceptarea, de către recurenta-reclamantă, a soluţiei date prin Decizia ANCOM nr. 1148/2020, prin care s-a refuzat valorificarea Studiului de care a înţeles a se prevala C. S.A., atunci când a iniţiat solicitarea de modificare a contractului încheiat cu B. S.R.L., permiţându-se în continuare utilizatorului B. S.R.L., prin decizia contestată în cauză, accesul la infrastructura fizică din zona rurală obişnuită şi din zona urbană (stâlpii care susţin liniile electrice aeriene de joasă tensiune) la tarife practicate în relaţia dintre părţi la data introducerii sesizării, la valorile în măsură să asigure recuperarea costurilor determinate de acordarea accesului.

În aceste limite ale admiterii în parte a solicitărilor B. S.R.L. trebuie avută în vedere solicitarea reclamantei DEE România S.A. de verificare a respectării dispoziţiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016 pentru acele tarife care au fost menţinute la nivelul stabilit între părţile contractante, a căror majorare a solicitat-o C. S.A., solicitare respinsă prin soluţia de admitere în parte a contestaţiei formulate de B. S.R.L., contestată în cauză.

Totodată, trebuie reţinut faptul că limitele învestirii instanţei de contencios administrativ sunt cele arătate prin cererea de chemare în judecată, iar controlul de legalitate al soluţiei pronunţate de prima instanţă nu poate avea loc decât tot prin raportare la motivele care au fost avute în vedere de judecătorul fondului, nefiind permis a se invoca noi aspecte de nelegalitate/netemeinicie direct în calea recursului, fără ca acestea să fi fost arătate în condiţii procedurale specifice judecăţii în primă instanţă.

Înalta Curte observă, în acest context, că prin cererea de recurs au fost formulate motive noi de nelegalitate a Deciziei ANCOM nr. 1148/2020, constând în pretinsa încălcare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încălcare explicată de recurentă prin faptul că menţinerea tarifelor stabilite prin această decizie creează condiţii discriminatorii între B. şi ceilalţi operatori de telecomunicaţii cu care C. S.A. are contracte de acces la reţea, precum şi în pretinsa încălcare a normei legale ce reglementează principiile pentru stabilirea tarifelor reglementate cu referire la Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale şi la Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 168/2018. După cum deja a stabilit anterior, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea acestor critici pentru prima dată în calea controlului judiciar, în condiţiile în care instanţa de fond nu a avut cunoştinţă de astfel de motive şi nu le-a cercetat, iar obiectul recursului îl reprezintă hotărârea judecătorească pronunţată în prima instanţă, a cărei legalitate se verifică prin raportare la coordonatele litigiului expuse în faţa judecătorului învestit să dea o soluţie în etapa de fond a procesului.

În esenţă, reţine Înalta Curte că recurenta-reclamantă, prin prezentul litigiu, urmăreşte să impună tarifele cuprinse în studiul realizat la solicitarea sa, pretinzând că metodologia de calcul ce a stat la baza elaborării acestui studiu respectă cerinţele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, corelate cu prevederile din legislaţia specială din domeniul energiei electrice.

Chestiunea litigioasă ce a fost analizată de către autoritatea publică ANCOM a fost aceea a verificării, pe de o parte, a tarifelor cuprinse în Studiul pe care şi-a fundamentat recurenta-reclamantă pretenţiile de modificare a preţurilor din contractul de acces la reţea încheiat cu B. S.R.L. în anul 2010, iar pe de altă parte, a tarifelor stipulate în acest contract, sub aspectul determinării cuantumului la care este posibilă, pentru operatorul de distribuţie, recuperarea costurilor, cu toate elementele evidenţiate de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, dat fiind caracterul economic al unui astfel de contract, în care fiecare dintre părţi urmăreşte să obţină un câştig. Altfel spus, ceea ce a trebuit să stabilească ANCOM, prin actul administrativ-jurisdicţional emis, a fost nivelul tarifelor de referinţă pentru infrastructura fizică deţinută de C. S.A., astfel încât tarifele de acces la reţea să nu fie inferioare cuantumului care permite operatorilor de infrastructură fizică să-şi recupereze costurile, acesta fiind pragul minim de la care se porneşte în reglementarea unor astfel de tarife.

Sigur că părţile unui contract sunt libere să stabilească şi alte tarife, care să respecte prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, fără ca acest lucru să reprezinte vreo discriminare între diferiţi locatari de reţea, fiecare beneficiind de marja unei libertăţi contractuale în care preţurile sunt stabilite prin consimţământul lor liber exprimat.

În situaţia unui litigiu generat de o neacceptare a uneia dintre părţile contractante a clauzelor impuse de cealaltă parte, ANCOM are, între atribuţiile sale, şi pe cea de impunere a aplicării unor tarife stabilite cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, acestea fiind coordonatele în care ANCOM a realizat verificarea, în cauză, a tarifelor inserate în contractul din 2010 încheiat între DEE România S.A. şi B. S.R.L., precum şi a celor orientative din studiul comandat de operatorul de distribuţie, ce deţine infrastructura fizică necesară pentru accesului la reţea.

Pentru cele două tarife din contract stabilite ca fiind apte să asigure recuperarea costurilor pentru recurenta-reclamantă, în sensul respectării cerinţelor prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, referitoare la posibilitatea recuperării costurilor, a susţinut operatorul de reţea DEE România S.A. că ar fi fost necesar să se verifice dacă aceste tarife respectă, pe lângă norma legală sus menţionată, şi metodologia avută în vedere la elaborarea studiului de piaţă şi fundamentare tarife, precum şi datele transmise de către ANRE, referitoare la cheltuieli cu amortizarea stâlpilor, cheltuieli de investiţii şi cheltuieli cu mentenanţa şi exploatarea reţelelor.

În privinţa pretinsei obligativităţi a utilizatorului de reţea de a accepta noile tarife orientative impuse prin studiul efectuat la solicitarea E. S.A. România, intimata-pârâtă ANCOM a verificat dacă acest studiu îndeplineşte condiţiile pentru a fi acceptate noile tarife propuse prin respectivul document, ca tarife orientative.

Reţine Înalta Curte că, în îndeplinirea atribuţiilor sale ca organ administrativ-jurisdicţional, ANCOM era îndreptăţită, potrivit prevederilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 159/2016, să valorifice toate informaţiile puse la dispoziţie pentru a determina tarifele de referinţă în litigiul aflat în faţa sa, fără însă a avea vreo obligaţie să accepte şi sa aplice direct tarifele propuse prin studiul efectuat la solicitarea DEE România S.A..

Cu privire la acest studiu, autoritatea publică a argumentat în detaliu care sunt elementele care nu pot intra în structura de preţ utilizată de autorii metodologiei propuse prin studiul respectiv, arătând că nu se justifică includerea costurilor cu investiţiile în calculul tarifului de acces la infrastructură, deoarece recuperarea acestora se face integral din tarifele aferente serviciului de distribuţie a energiei electrice, iar în ceea ce priveşte utilizarea pentru costurile de exploatare ca element de referinţă a costurilor de exploatare pe ultimii 3 ani, s-a arătat că acest criteriu profită exclusiv reclamantei, prin creşterea la final a tarifelor propuse, tarife care includ amortizările luate în calcul de aceasta. Au fost avute în vedere, la stabilirea acestor concluzii, prevederile art. 30 din Ordinul nr. 72/2013, precum şi cele ale art. 36 din Ordinul nr. 169/2018, norme ce vizează reducerea costurilor de operare şi de mentenanţă controlabile, astfel fiind de aşteptat ca în continuare costurile de exploatare din care sunt eliminate cheltuielile directe cu amortizarea să scadă, motiv pentru care utilizarea mediei ultimilor 3 ani echivalează cu menţinerea artificială a unor costuri ineficiente.

În examinarea legalităţii deciziei ANCOM, prima instanţă, la rândul său, a analizat componentele avute în vedere la stabilirea acestor tarife, reţinând în mod just că elementele de referinţă avute în vedere la formarea preţurilor orientative, constând în includerea costurilor cu investiţiile în calculul tarifului de acces la infrastructură şi luarea în considerare a mediei costurilor de exploatare pe ultimii 3 ani, nu se justifică şi chiar contravin necesităţii respectării principiului proporţionalităţii şi obiectivităţii costurilor. Asupra acestor considerente nu a înţeles recurenta-reclamantă să formuleze niciun fel de critici, acceptând, astfel, concluziile primei instanţe, intrate în autoritate de lucru judecat, conform cărora elementele de referinţă utilizate în fundamentarea noilor tarife din studiul propus de C. S.A. nu au fost în totalitate acceptate de ANCOM, rezultatul fiind acela al nevalidării acestor pretinse tarife orientative.

În consecinţă, deficienţele constatate de ANCOM asupra modalităţii de formare a tarifelor din cuprinsul studiului invocat de recurenta-reclamantă au rămas consolidate în forma exprimată prin decizia atacată în cauză, nemaiputând forma obiect de analiză nicio chestiune care să determine preeminenţa studiului în cauză în detrimentul altor repere avute în vedere de ANCOM la pronunţarea actului administrativ-jurisdicţional contestat.

Cât priveşte chestiunea examinării tarifelor stabilite prin contractul nr. x/31.03.2010, observă Înalta Curte că nu au fost formulate critici care să vizeze analiza pe fond a acestora de către ANCOM, singura pretinsă neregulă invocată de C. fiind cea referitoare la lipsa tarifelor orientative care ar fi trebuit să constituie reperul în funcţie de care s-ar fi putut evalua acestea, pentru a se verifica respectarea prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, iar în recurs nu au fost formulate critici care să combată considerentele primei instanţe privind neaplicarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 159/2016 în cauză.

În privinţa criticilor din recurs prin care recurenta-reclamantă a invocat o încălcare a prevederilor art. 1660 alin. (2) şi art. 1780 alin. (2) din C. civ., referitor la caracterul preţului de a fi determinat şi determinabil, Înalta Curte reţine că ceea ce a avut de verificat ANCOM în cadrul litigiului derulat în faţa sa nu a fost aspectul stabilirii unui preţ determinat al închirierii infrastructurii de către utilizatorul B. S.R.L., ci doar dacă tarifele negociate prin contract sunt apte să respecte cerinţele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, adică să asigure operatorului de reţea posibilitatea de a-şi recupera costurile, cu luarea în considerare a elementelor enumerate în conţinutul acestei norme legale.

Nici în referire la studiul propus de recurenta-reclamantă nu s-a ridicat problema stabilirii vreunui preţ determinat sau determinabil, iar instanţa de fond nu a avut de ales între două variante de calcul, aşa cum eronat a considerat recurenta-reclamantă, ci a examinat legalitatea actului administrativ-jurisdicţional atacat prin raportare la motivele invocate, observând în mod corect care au fost considerentele pentru care Comisia din cadrul ANCOM a reţinut că studiul nu respectă criteriile prevăzute de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 159/2016, neputând fi valorificat prin impunerea acestuia în relaţia contractuală cu B. S.R.L., iar pe de altă parte, că anumite tarife din contractul părţilor pot fi menţinute la nivelul anterior declanşării litigiului, fiind, în continuare, apte să permită operatorului de reţea să-şi recupereze costurile.

În concluzie, criticile recurentei-reclamante care se grefează pe considerentele ce au fundamentat soluţia pronunţată de prima instanţă nu sunt apte să conducă la o reformare a hotărârii atacate, iar acele critici care au fost invocate pentru prima dată în calea recursului au rămas necercetate, ele nefiind pliate pe cauza juridică a cererii de chemare în judecată, depăşind limitele învestirii instanţei de fond.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs, şi ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 noiembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acestea fiind menţinute ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 noiembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 1811 din data de 2 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.