Employer wins quashing of inadmissibility ruling; work-permit refusal case remanded.

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 august 2022, reclamanta CDI Distribution Grup S.R.L., în calitate de angajator al domnului A., cetăţean nepalez, a solicitat în contradictoriu cu intimata-pârâtă I.G.I.- Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, anularea Refuzului nr. x/DIMB/S1/CMA din data de 27.07.2022 emis de Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, Serviciul autorizaţii şi permise de şedere în scop de muncă, privind soluţionarea cererii de eliberare a avizului de angajare a cetăţeanului nepalez A., având nr. de înregistrare x/07.03.2022, respectiv x/06.06.2022, şi pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea intimatei la reanalizarea cererii şi la emiterea unui nou act administrativ cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2207 din data 25 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta CDI Distribution Grup S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul I.G.I.-Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2207 din data 25 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta CDI Distribution Grup S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa anulării refuzului nr. x/DIMB/S1/CMA din data de 27.07.2022 emis de Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, Serviciul autorizaţii şi permise de şedere în scop de muncă, privind soluţionarea cererii de eliberare a avizului de angajare a cetăţeanului nepalez A., având nr. de înregistrare x/07.03.2022, respectiv x/06.06.2022, şi pe cale de consecinţă, obligarea intimatei la reanalizarea cererii şi la emiterea unui nou act administrativ cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că sentinţa recurată este nelegală, întrucât instanţa de fond, în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii, a interpretat în mod eronat prevederile art. 28 din O.G. nr. 25/2014 referitoare la procedura de soluţionare a cererilor de emitere a avizului de angajare şi procedura de contestare a refuzului de emitere a acestuia, respectiv prevederile art. 2 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În concret, instanţa de fond, deşi a reţinut faptul că alin. (5) al art. 28 din O.G. nr. 25/2014 face trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte modalitatea de contestare a refuzului eliberării avizului de angajare, a apreciat că acesta din urmă nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel că era necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Mai mult decât atât, instanţa a considerat că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă nu s-a întemeiat pe prevederile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, acestea fiind aduse pentru prima oară în discuţie de către reclamantă la momentul formulării răspunsului la întâmpinare.

În opinia recurentei-reclamante, refuzul eliberării avizului de angajare se circumscrie în totalitate definiţiei refuzului nejustificat de soluţionare reglementat de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât intimata-pârâtă a exprimat în mod neechivoc, cu exces de putere şi prin greşita aplicare a prevederilor legale relevante, intenţia sa de a nu elibera avizul de muncă pentru cetăţeanul nepalez A..

Legiuitorul a prevăzut în mod expres o excepţie de la obligativitatea procedurii prealabile, devenind incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora, în cazurile prevăzute de art. 2 alin. (2) şi art. 4 din acelaşi act normativ nu este obligatorie formularea plângerii prealabile.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 menţionează în mod expres faptul că contestaţia împotriva refuzului de emitere a avizului de muncă se soluţionează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, făcând trimitere indirectă la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i), alin. (2) şi art. 7 alin. (5), articole pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte constată că reclamanta CDI Distribution Grup S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere de anulare a Refuzului nr. x din data de 27.07.2022 emis de Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul autorizaţii şi permise de şedere în scop de muncă, solicitând, totodată, obligarea intimatei la reanalizarea cererii de eliberare a avizului de angajare a cetăţeanului nepalez A., având nr. de înregistrare x/07.03.2022, respectiv x/06.06.2022, precum şi la emiterea unui nou act administrativ cu respectarea dispoziţiilor legale.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă, în urma admiterii excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar recurenta-reclamantă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 28 din O.G. nr. 25/2014 şi ale art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) şi art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine ca fiind relevante în soluţionarea prezentei cauze prevederile O.G. nr. 25/2014 care reglementează cerinţele necesare pentru eliberarea de către Inspectoratul General pentru Imigrări a avizului de angajare privind dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcţie, precum şi procedura de contestare a refuzului de acordare a unui astfel de aviz. Astfel, potrivit art. 28 alin. (3) din acest act normativ, "neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare", iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, "refuzul eliberării avizului de angajare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a dispus această măsură, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

Coroborând prevederile legii speciale cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că refuzul autorităţii publice de a soluţiona în mod favorabil cererea reclamantei, contestat în cauza de faţă, se circumscrie definiţiei refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, având natura unui act administrativ asimilat, ce poate fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ.

Aşadar, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral, ci şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, reţinând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.".

Este adevărat că Legea contenciosului administrativ reglementează o procedură prealabilă ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, însă atunci când obiectul acţiunii priveşte refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri, respectiv un act administrativ asimilat, legiuitorul a înţeles să instituie în cuprinsul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 o excepţie de la regula caracterului obligatoriu al procedurii prealabile.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că posibilitatea de a se adresa direct instanţei de contencios administrativ este susţinută şi de dispoziţiile art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, care reglementează procedura contestării refuzului eliberării avizului de angajare la curtea de apel, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar nu poate împărtăşi opinia instanţei de fond potrivit căreia trimiterea normei speciale la dispoziţiile generale ale contenciosului administrativ trebuie interpretată în sensul obligativităţii formulării plângerii prealabile, ci apreciază că procedura contestării urmează a fi stabilită în acord cu prevederile Legii nr. 554/2004 în funcţie de circumstanţele cauzei şi de obiectul dedus judecăţii, respectiv de natura actului administrativ contestat (tipic sau asimilat).

Având în vedere că, în speţa de faţă, reclamanta a criticat refuzul intimatului de acordare a avizului de muncă solicitat, respectiv un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de emitere a avizului de muncă, ce nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost în mod greşit admisă de instanţa de fond, cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de această împrejurare, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, în limitele arătate, recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2207 din data 25 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Trebuie subliniat că instanţa de fond a statuat asupra unei excepţii procesuale, fără a mai examina şi a se pronunţa cu privire la celelalte aspecte invocate de către reclamant, respectiv fără a soluţiona litigiul pe fond.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul are obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, precum şi dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ, potrivit cărora instanţa trebuie să examineze fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul.

Faţă de această împrejurare, în raport şi de prevederile art. 497 alin. (1) coroborate cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. şi pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea examinării cererii de chemare în judecată sub toate aspectele invocate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cheltuielile de judecată se acordă la cererea părţii care a câştigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul. Aceste dispoziţii sunt aplicabile doar în acele situaţii în care instanţa de recurs statuează definitiv asupra pretenţiilor deduse judecăţii, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenţii.

Având în vedere că hotărârea dată în recurs nu va tranşa litigiul dintre părţi, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta B. S.R.L., va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2207 din data 25 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.