Attorney fee reduction challenge fails; judicial inspection classification upheld

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 29.07.2021, pe roul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., in contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef nr. C21-1177 din 19.07.2021 comunicată la data de 21.07.2021 (data poştei) şi a rezoluţiei de clasare 1593/A din 21.05.2021 dispusă în lucrarea 21-1177 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1894 din 10.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva senţinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

- susţine recurentul că nici magistraţii a căror sancţionare disciplinară o solicită, nici reprezentanţii Inspecţiei Judiciare, nici judecătorul fondului şi nici instanţa de control judiciar, nu pot face abstracţie de acel cuvânt (VĂDIT) care a fost introdus de legiuitor în mod expres pentru a arăta că acel articol se aplică onorariilor vădit disproporţionate (gen mii de euro) şi nu unor sume derizorii cum este cazul în speţă, singurul prejudiciat într-o atare situaţie fiind justiţiabilul care deşi a avut câştig de cauza in litigiu a fost penalizat prin reducerea sumei pe care o are de recuperat, constând în onorariu avocat achitat şi dovedit anterior finalizării litigiului;

- pe lângă aspectele arătate în sesizarea iniţială şi din plângerea adresată inspectorului şef, pe care le susţine în continuare în totalitate şi pe care le reitereză în cele ce succed, fapta imputabilă a judecătorilor este reducerea onorariului avocaţial din oficiu la 1/4 (25%) 500 RON în loc de 2000 RON fără să fie îndeplinite condiţiile legale;

- este lesne de observat că suma de 2000 RON nu este disproporţionată ci este în acord cu prevederile legale şi ghid urile orientative ale onorariilor minimale care prevăd cel puţin 1800 RON fără a interesa motivul pentru care partea cade în pretenţii inclusiv anularea pe netimbrare;

-se poate observa că este vorba în speţa de faţă de o greşeală neîndoielnică, căreia îi lipseşte chiar şi cea mai slabă justificare fiind de fapt vorba despre o şicană lipsind în totalitate justificarea soluţiei adoptate de către judecător privind reducerea onorariului părţii care nu are absolut nicio vină procesuală sau pe fond şi onorariul nu este disproporţionat putându- se constitui ca o îmbogăţire fără justă cauză;

-altfel spus, inspectorul judiciar şi inspectorul şef solicită petentului "probatio diabolica, respectiv o probă imposibil de procurat pentru a dovedi cum au gândit şi au acţionat domnii judecători. Cert este că s-a micşorat onorariul avocaţial fără niciun fel de motiv pertinent;

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi, în rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea rezoluţiilor atacate, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor şi pentru a fi constatate abaterile disciplinare grave în activitatea judecătorilor B. şi C. din cadrul Tribunalului Suceava care au soluţionat dosarul nr. x/2021.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului şi, în consecinţă, menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca legală şi temeinic motivată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 11 februarie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susţinerile din recursul reclamatului prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită în faţa instanţei de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea ţin de stabilirea situaţiei de fapt supusă judecăţii, şi nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurent s-ar ajunge să se schimbe situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Astfel, în motivarea recursului, recurentul-reclamant nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care nu este motivată şi care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei şi care au condus la soluţia contestată.

Aşa cum s-a menţionat anterior, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este motivată necorespunzător, conţinând considerente contradictorii şi/sau străine cauzei, ceea ce se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Într-adevăr, potrivit 488 pct. 6 C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei. Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În prezenta cauză, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse la art. 425 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. civ., republicat, întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, judecătorul fondului analizând susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu materialul probator administrat în cauză.

Prin urmare, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată, în condiţiile în care instanţa şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că în speţă faptele şi împrejurările sunt cele care vizează respectarea de către judecători a dispoziţiilor legale iar acestea nu se suprapun şi nu pot fi confundate cu elementele care privesc soluţionarea cauzei. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, motivarea soluţiei s-a făcut în concret, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză şi la situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei şi actul administrativ atacat.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte critici, rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul susţinând că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale incidente în cauză: art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Este de necontesatat că, aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători la data de 01.04.2021, sub nr. x, reclamatul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la activitatea judecătorilor D. şi B. de la Tribunalul Suceava, secţia I civilă.

Reclamantul a susţinut că a avut calitatea de avocat al intimaţilor Cazac Oltea şi E. în dosarul nr. x/2020, iar prin decizia civilă nr. 318/11.03.2021 completul format din magistraţii menţionaţi a anulat apelul formulat de apelantul F., reducând însă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată din apel la 25% (500 RON) din cuantumul solicitat (2000 RON) şi dovedit prin chitanţă. S-a mai susţinut că prin hotărârea UNBR nr. 82/17-18.07.2020 s-a aprobat "Ghidul Orientativ al Onorariilor minimale" în profesia de avocat, care, în materie civilă la art. 2.2.3. rap. la art. 2.2 lit. o) prevede pentru cererea privind despăgubirile morale onorariul minimal de 4% din valoarea litigiului, dar nu mai puţin de 1800 RON. Susţine că onorariul de 2000 RON perceput, taxat şi fiscalizat în faza apelului este în acord cu ghidul menţionat, în raport de valoarea litigiului, iar reducerea acestuia a fost făcută de judecători prin exercitarea funcţiei cu rea-credinţă, urmărind sau acceptând vătămarea clienţilor săi.

Lucrarea a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, şi prin rezoluţia nr. 1593/21.05.2021 s-a dispus clasarea sesizării în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, reclamantul a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1177 reclamantul a formulat o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin sub nr. x/2019.

Prin prezenta acţiune, reclamantul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei emisă de inspectorul judiciar şi menţinută prin rezoluţia inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, pe care o apreciază ca fiind nelegală, în condiţiile în care s-a precizat că nu impune reluarea verificărilor.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Instanţa de control judiciar reţine că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că legalitatea rezoluţiei de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă, la care se face referire în art. 99 din Legea nr. 303/2004, sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane, inclusiv în modalitatea acceptării unei asemenea posibilităţi, aspecte a căror dovadă nu s-a făcut în speţă.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă.

Practic, reclamantul, prin prezentul recurs înţelege să reitereze criticile invocate, atât la fondul cauzei cât, şi din cuprinsul plângerii prealabile formulate, susţinând că nu a fost realizată o cercetare efectivă a acestuia.

Sub acest aspect, este de precizat că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauza dedusă judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei în această procedură, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate, analizării fondului, stabilirii situaţiei de fapt ori a interpretării normelor juridice şi aprecierii probelor administrate în cauză.

De asemenea este de remarcat că prin cererea de recurs, recurentul a criticat modul în care ar fi trebuit ca instanţa de fond să analizeze şi interpreteze probele în vederea stabilirii unei situaţii de fapt complete, critici care nu pot fi primite în cadrul verificărilor unei abateri disciplinare, întrucât vizează însăşi modalitatea de dezlegare a cauzei de către instanţă, ceea ce constituie reţionamentul juridic care a condus la soluţia dată, iar pe de altă parte ar presupune ca instanţa de recurs să-şi depăşească atribuţiile legale dacă ar fi soluţionat cauza în modalitatea indicată.

Mai mult decât atât, cuu privire la abaterea disciplinară reclamată, Curtea de Apel Bucureşti potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a reţinut că pârâta Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

A arătat că soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea cailor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

De asemenea a reţinut în mod judicios faptul că existenţa indiciilor privind săvârşirea abaterii disciplinare invocate nu poate fi examinată decât pornind de la normele constituţionale prevăzute de art. 124 şi de la interpretarea sistematică a prevederilor art. 2 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 16 alin. (2) şi art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, din care se desprinde concluzia că soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt, în principiu, excluse din sfera verificărilor administrative, fiind supuse exclusiv controlului exercitat în căile de atac prevăzute de lege

Aşadar, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor citate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave.

Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor citate se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive.

În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t) art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentului în procedura verificărilor derulate conform Legii 317/2004, Inspecţia Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau de a realiza o apreciere proprie a modalităţii de aplicare a unor dispoziţii legale, aşa cum bine a punctatat judecătorul fondului.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează in motivele de casare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1894 din 10.12.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.