Disciplinary liability of judges for gross negligence: limits of judicial review of inspection resolutions and requirements for manifest, unexcusable breach of law

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze rezoluţia din 24 decembrie 2020 a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, dată în lucrarea nr. C20-1643, precum şi rezoluţia de clasare nr. 2994/A/30.09.2020, dată de inspectorul judiciar în lucrarea nr. 20-3093, iar în temeiul art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 şi să trimită dosarul pentru completarea verificărilor.

1.2. Hotărârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1236 din 14.09.2021, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Constituie abatere disciplinară fapta judecătorului care încalcă cu ştiinţă (cu intenţie) normele de drept material şi care acceptă, prin aceasta, vătămarea unei persoane exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei de judecător), sens în care sunt dispoziţiile art. 99 lit. t) combinat cu art. 991 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Totodată, constituie abatere disciplinară fapta judecătorului care nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil normele de drept material (exercitarea cu gravă neglijenţă a funcţiei de judecător), sens în care sunt dispoziţiile art. 99 lit. t) combinat cu art. 991 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Arată recurentul că potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţa din oficiu de dreptul în vigoare în România".

Aşadar, susţine recurentul legea nu permite judecătorului să ignore legile pe care le aplică, dimpotrivă, îl obligă să se străduiască să o facă din oficiu, nefiind necesar să-i indice cineva indiferent cum, care sunt legile aplicabile unei cauze pe care o soluţionează.

Însă, atunci când judecătorul nu numai că nu se dumireşte exact care sunt legile pe care trebuie să le aibă în vedere, dar ştie exact faptul că soluţia pe care o va pronunţa va avea consecinţe importante pentru partea împotriva căreia pronunţă soluţia, judecătorul acţionează în mod evident cu gravă neglijenţă.

În continuare recurentul precizează că, dacă se citeşte întreaga motivare a încheierii din 13 august 2020, pronunţată de d-na judecător B. în dosarul nr. x/2020, se poate observa cu uşurinţă faptul că nu există niciun fel de referire la prevederile art. 1516 alin. (1) C. civ., ceea ce dovedeşte că judecătorul nu a avut sub nicio formă în vedere această prevedere legală, pentru că pur şi simplu nu şi-a amintit de ea. Dacă îşi amintea, nu putea să o ignore, iar dacă ar fi avut minima diligenţă de a citi paragrafele referitoare la materia obligaţiilor din C. civ. ar fi descoperit prevederea legală şi ar fi putut să-i determine incidenţa în cauză. Deci, judecătorul a încălcat, în mod flagrant, elementara îndatorire profesională de a se apleca asupra acelor prevederi din C. civ. care aveau legătură cu executarea unei obligaţii juridice.

De asemenea, a considerat că încălcarea de către judecător a îndatoririi profesionale elementare de a se apleca asupra prevederilor din C. civ. privitoare la executarea obligaţiilor juridice a produs "consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie", pentru că: o executarea obligaţiilor instituite prin titlul meu executoriu nu mai este posibilă ca urmare pe calea procedurii legale de constrângere a debitorului la penalitate; o executarea silită a încetat, întrucât instanţa de executare a considerat că a fost executat titlul executoriu, chiar şi "formal" nu mai poate obţine măsura prioritară a compensării cu un alt imobil pentru că titlul executoriu a fost considerat executat.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, atfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speţă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Totodată, este de observat că, în motivarea recursului, recurentul-reclamant nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, aspecte probatorii exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinţei şi care au condus la soluţia contestată.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, vizând modalitatea de soluţionare a cererii adresate pârâtei, Înalta Curte reţine următoarele:

Este de necontestat că, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x, reclamantul A., a criticat modul de soluţionare al dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Sector 5 Bucureşti de către judecătorul B., solicitând verificări sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Prin sesizare, reclamantul a menţionat că, prin titlul executoriu - sentinţa civilă definitivă nr. 2140/24.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 725A/9.05.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2017, debitorul Municipiul Bucureşti prin Primar General a fost obligat "la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării nr. x/18.12.2001 prin care să acorde cu prioritate măsura compensării cu un alt imobil echivalent valoric, iar în cazul în care va proba prin înscrisuri imposibilitatea atribuirii în compensare a unui imobil echivalent, să propună măsura compensării prin puncte".

A arătat că, judecătorul B. a respins cererea, motivând:

"În speţă instanţa constată că, formal, pârâtul şi-a executat obligaţia stabilită prin titlul executoriu (…) prin emiterea dispoziţiei numărul 21653 emisă la data de 31.01.2020".

A precizat că această obligaţie este inacceptabilă, pentru că o obligaţie juridică trebuie considerată executată juridic, nicidecum formal.

Prin rezoluţia din data de 30 septembrie 2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, reţinând că, din verificările efectuate nu s-au identificat elemente care să releve comiterea de către judecătorul reclamat a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

S a reţinut că adoptarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată şi care nu a fost congruentă cu interesele petentului nu poate fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a judecătorului învestit, în lipsa oricăror alte indicii din care să rezulte că hotărârea pronunţată ar fi fost dată cu intenţia de a încălca legea sau din motive străine de cauză sau în defavoarea părţii litigante respective.

Împotriva rezoluţiei de clasare, reclamantul a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat şi modificată iar, prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-1643 a fost respinsă plângerea formulată.

S-a reţinut, în cuprinsul rezoluţiei că, pentru a se constata reaua-credinţă, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. De asemenea, pentru a se constata grava neglijenţă, încălcarea normelor de drept material sau procesual trebuie să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe deosebit de grave, atât în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor, cât şi a activităţii de judecată.

Instanţa de fond analizând rezoluţia contestată numai în raport de aspectele semnalate, reţinând în mod corect că, în cauză, nu există indicii care să fundamenteze concluzia săvârşirii vreunei abateri disciplinare, prin încălcarea cu ştiinţă sau nesocotirea în mod grav a unor norme de drept material ori procesual în sensul art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Totodată, examinarea motivării încheierii de şedinţă sus-menţionate, sub aspectul limitelor controlului efectuat de instanţa de executare, impunea verificarea de către inspectorul judiciar a raţionamentului logico-juridic al judecătorului şi implicit, stabilirea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.

Cu privire la aceasta s-a observat că analiza inspectorului judiciar a fost completă şi corectă, prin raportare la elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de menţionat că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Instanţa de control judiciar reţine că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că legalitatea rezoluţiei de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă, la care se face referire în art. 99 din Legea nr. 303/2004, sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane, inclusiv în modalitatea acceptării unei asemenea posibilităţi, aspecte a căror dovadă nu s-a făcut în speţă.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, nesocotirea trebuie să fie gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă.

Practic, reclamantul, prin prezentul recurs înţelege să reitereze criticile invocate, atât la fondul cauzei cât, şi din cuprinsul plângerii prealabile formulate, susţinând că nu a fost realizată o cercetare efectivă a acestuia, iar rezoluţia de clasare este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 şi art. 97 alin. (2) din acelaşi act normative.

Sub acest aspect, este de precizat că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauza dedusă judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei în această procedură, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate, analizării fondului, stabilirii situaţiei de fapt ori a interpretării normelor juridice şi aprecierii probelor administrate în cauză.

Mai mult decât atât, toate aceste aspecte au fost observate de pârâtă Inspecţia Judiciară care, a analizat faptele sesizate din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Aşadar, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor citate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave.

Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor citate se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive.

În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

În fine, instanţa de control judiciar reţine că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de către judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, în condiţiile în care invocarea exercitării de către judecător a funcţiei cu rea-credinţă este lipsită de suport. Totodată, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

Concret, cu privire la soluţia Curţii de Apel Bucureşti de respingere a acţiunii, în mod corect a reţinut că susţinerile reclamantului, în sensul că prin rezoluţia inspectorului-şef al inspecţiei judiciare s-ar înlocui motivarea inspectorului judiciar din cuprinsul rezoluţiei de clasare, nu pot fi reţinute.

Astfel, prin rezoluţia de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare s-a menţionat, cu privire la cenzurarea raţionamentului logico-juridic, că acesta ar presupune o evaluare în afara cadrului jurisdicţional, pe calea unor verificări administrative.

Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că susţinerile reclamantului nu au relevanţa atribuită prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1236 din 14.09.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.