Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3495/2023 AI generated

Dismissal of appeal for failure to prove procedural prejudice from late acknowledgment of changed address in annulment of administrative resolution

Case Number Decizia nr. 3495/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, rejecting the associated request for reinstatement of terms as lacking object, thereby upholding the lower court's decision to annul the statement of claim for failure to pay the judicial fee. The dispute arose from an administrative action challenging a resolution issued by the Judicial Inspection, where the court of appeal had accepted the exception of untimely stamping ex officio, effectively terminating the case. The appellant argued that procedural norms regarding the communication of acts to the elected address were violated, but the High Court held that the appeal was filed within the statutory deadline and that the appellant failed to prove any concrete harm or prejudice resulting from the alleged procedural irregularities, noting that the right to defense was guaranteed through the grant of legal aid. Consequently, the lower court's dismissal of the action remains in force, as the appellate court confirmed that the non-payment of the stamp duty, which takes priority, legally justified the annulment of the initial claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 172 C. proc. civ, art. 155 alin. (6) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 485 alin. (2) C. proc. civ; Dismissal of appeal for failure to prove procedural prejudice from late acknowledgment of changed address in annulment of administrative resolution: , a invocat disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi respectiv art. 155 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 172 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment payment of stamp duty procedural issues non-administrative dispute legal aid judicial inspection

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.04.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei din 10.02.2020 emise în dosarul nr. x.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1097 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. A fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca netimbrată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1097 din 15 iunie 2022pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea recursului, a arătat că se impune repunerea sa în termen faţă de împrejurarea că prima instanţă a luat act cu întârziere de domiciliul procesual ales al acestuia, acesta fiind şi motivul pentru care a declarat cererea de recurs cu întârziere.

A susţinut că i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru precum şi sub forma unui apărător din oficiu pentru redactarea motivelor de recurs.

Totodată, subsumat motivului de casare invocat de recurent, acesta a susţinut că au fost încălcate de prima instanţă disp. legale de la art. 155 alin. (6) raportate la art. 172 C. proc. civ., care a trecut cu vederea precizarea domiciliului ales făcută de către recurentul - reclamant.

Totodată, a susţinut că a formulat cu întârziere cale de atac împotriva tuturor măsurilor dispuse de instanţă în condiţiile în care nu s-a luat de precizarea de domiciliu pe care a făcut-o.

În cuprinsul căii de atac, recurentul - reclamant a reluat o serie de aspecte care sunt subsumate parcursului procesului în faţa primei instanţe, care au fost cererile adresate primei instanţe şi soluţiile emise de aceasta.

În drept, a invocat disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi respectiv art. 155 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 172 C. proc. civ.

Totodată, în cadrul recursului, acelaşi recurent - reclamant a formulat o cerere de repunere în termen cu precizarea că motivele de recurs le va depune la un moment ulterior faţă de cererea de ajutor public judiciar pe care a adresat-o primei instanţe şi prin care a solicitat acordarea unui apărător din oficiu pentru redactarea recursului.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

A precizat că nu au fost încălcate regulile de procedură în condiţiile în care recurentul - reclamant a fost în mod legal citat la fiecare termen de judecată acordat pe parcursul judecăţii de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura prealabilă în cadrul recursului şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 23 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va proceda la analiza cererii de repunere în termen formulată de recurentul - reclamant, cerere care urmează a fi respinsă ca lipsită de obiect în condiţiile în care în cauză s-a apreciat că recursul a fost formulat în termen, nefiind invocată excepţia de tardivitate nici de instanţă din oficiu şi nici de partea procesuală adversă.

În acest sens Înalta Curte a constatat, ca urmare a verificării înscrisurilor de la dosar, respectiv dovada de comunicare a sentinţei civile recurate-f.252 dosar fond(17.08.2022) coroborată cu data formulării declaraţiei de recurs -f.5 dosar recurs(19.08.2022), prin raportare la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că termenul de recurs în materia contenciosului administrativ este de 15 zile de la comunicarea sentinţei civile atacate, că în speţă a fost declarată în termen calea de atac.

Mai mult decât atât, Înalta Curte a dat eficienţă prevederilor art. 485 alin. (2) C. proc. civ. care statuează faptul că, dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen, aceasta fiind situaţia şi în cauza de faţă.

Pornind la analiza pe fond a recursului, Înalta Curte reţine că în cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei din 10.02.2020 emise în dosarul nr. x.

Prima instanţă a respins acţiunea ca netimbrată, iar împotriva sentinţei nr. 1097 de la data de 15 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, sub imperiul acestui motiv de recurs, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural.

În speţă, din examinarea criticilor formulate prin intermediul demersului judiciar pendinte, reiese că recurentul-reclamant a înţeles să circumscrie acestui motiv de casare susţinerea referitoare necomunicarea actelor de procedură la adresa indicată de parte ca fiind domiciliul procesual ales şi faptul că instanţa a luat act de cu întârziere de schimbarea domiciliului părţii procesuale .

Potrivit art. 155 alin. (6) din C. proc. civ.:

"Vor fi citaţi:…persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă;"

De asemenea, art. 172 din acelaşi act normativ prevede că "Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare."

Potrivit dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă cu evidenţă că instanţa are obligaţia citării părţii la adresa indicată de către aceasta în acţiune/precizare în condiţiile în care, pe parcursul desfăşurării procesului, se modifică adresa iniţial indicată de partea procesuală, în virtutea respectării dreptului la apărare şi contradictorialitatea specifică unui litigiu de drept civil.

Totodată, partea care invocă o încălcare a dispoziţiilor legale anterior citate, trebuie să dovedească faptul că a suferit o vătămare ca urmare a nerespectării de către instanţa de fond a acestor texte de lege. În lipsa probării vătămării, sentinţa civilă pretins a fi emisă cu încălcarea normelor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii, nu ar putea fi reformată.

Aplicând aceste consideraţii la speţa de faţă, în raport şi de susţinerile recurentului - reclamant expuse în cuprinsul căii de atac, potrivit cărora au fost remediate prin încheierea de la data de 13.12.2022 neajunsurile legate de modificarea adresei de comunicare a actelor de procedură, rezultă că acesta nu poate proba vătămarea cerută de lege care să conducă la reformarea sentinţei civile criticate.

Astfel, partea a obţinut încuviinţarea cererii de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru precum şi sub forma desemnării unui apărător din oficiu, astfel că dreptul la apărare al recurentului a fost garantat.

Mai mult decât atât, recurentul a formulat recurs în termenul legal, a motivat calea de atac în termenul de 15 zile de la comunicarea sentinţei civile de la fond, nefiind prejudiciat de faptul că prima instanţă a luat act de modificarea de domiciliu la un moment ulterior formulării solicitării in temeiul art. 172 C. proc. civ.

Împrejurarea că recurentul - reclamant nu este de acord cu soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată, aceasta fiind consecinţa directă a neachitării taxei judiciare de timbru, nici după respingerea cererii de ajutor public judiciar cu privire la scutirea de plata taxelor de timbru de la fond, în condiţiile în care obligaţia de plată a taxei de timbru se execută cu prioritate, nu poate fi supusă atenţiei instanţei de control judiciar care are de verificat doar aspectele de nelegalitate iar nu si de netemeinicie ale sentinţei recurate.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului - reclamant referitoare la neregulile de procedură aduse sentinţei de fond prin prisma necomunicării actelor de procedură la domiciliul ales, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1097 din 15 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen, ca fiind lipsită de obiect.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1097 din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2023.