Public sector leadership allowance and sector reference value recalculation under phased salary transition and equal pay principles

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 02.04.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea parţială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul acordării indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de procuror general; anularea parţială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul calculării indemnizaţiei de bază prin raportare la un VRS de 484,18 RON, valoare de referinţă sectorială care să cuprindă şi majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 şi recalcularea drepturilor salariale şi actualizarea sumelor cu indicele ratei inflaţiei şi acordarea dobânzii legale.

1.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Curţea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin nr. 725 din 05.11.2019, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat în parte Ordinul colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ICCJ, în ceea ce priveşte partea referitoare la drepturile salariale stabilite reclamantei şi a obligat Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să-i stabilească indemnizaţia pentru perioada începând cu 01.01.2019 potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 având în vedere funcţia de conducere exercitată de acesta, de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, precum şi prin raportare la un VRS de 484,18 RON.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca fiind lipsită de obiect a primului capăt de cerere privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare, prin raportare la un VRS de 484,18 RON, valoare de referinţă sectorială, pentru perioada ulterioară datei de 01. 12. 2016. Totodată, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A criticat recurentul -pârât sentinţa atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Recurentul sustine că numai în eituaţia în care salariile de bază şi sporurile astfel majorate sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariâle reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Din modul de aplicare a Legii nr. 153/2017, prezentat la art. 38, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziţii între vechile legi de salarizare şi noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cat şi a sporurilor şi a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând ca, până în anul 2022, întreg personalul salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite în anexele legii, astfel cum prevede art. 9 din acelaşi act normativ.

Or, din compararea indemnizaţiei de încadrare de care beneficiază reclamanta cu indemnizaţia de încadrare prevăzută la llt. B nr. crt. 2 din Cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017 rezultă că aceasta din urmă nu atinge încă nivelul reglementat prin respectivul act normativ, fiind incidente dispoziţiile art, 38 alin. (3) şi (4) privind aplicarea etapizată a legii.

Întrucât creşterile salariale prevăzute la art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 153/2017 se acordă etapizat, reclamanta va putea beneficia de majorarea prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 1 din Cap. VIII al Anexei V a aceluiaşi act normativ doar în momentul în care, ca efect al aplicării creşterilor succesive prevăzute la art. 38 alin. (4), indemnizaţia de încadrare a acesteia va ajunge la nivelul celei stabilite potrivit anexei anterior menţionate, urmând să i se aplice integral dispoziţiile legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, atât sub aspectul stabilirii indemnizaţiei de încadrare, cât şi al sporurilor.

Contrar raţionamentului primei instanţe, capătul de cerere privind acordarea indemnizaţiei de conducere este neîntemeiat, deoarece, în urma aplicării creşterilor salarile prevăzute la art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, indemnizaţia de încadrare a reclamantei nu este mai mare decât cea stabilită pentru anul 2022.

Pentru acest motiv, indemnizaţia de încadrare a reclamantei se stabileşte potrivit art. 38 alin. (3) lit, a din Legea nr. 153/2017, urmând să beneficieze de majorările anuale succesive, conform art. 38 alin. (4).

Referitor Ia capătul de cerere privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantei prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, recurentul a arătat că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit ort. 1 din acelaşi ordin, în măsura w care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

În fine, susţine recurentul egalizarea drepturilor salariale, diferenţiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcţie, nivel de instanţă/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţlonală "Justiţie", prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29,11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12,2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON; începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

1. 4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin recursul declarat s-au reluat criticile din fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 26 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul -pârât sunt elemente care ţin de temeinicia admiterii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de necontestat că reclamanta, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a solicitat anularea parţială a ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul acordării indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de procuror general şi în sensul calculării indemnizaţiei de bază prin raportare la un VRS de 484,18 RON.

Astfel, instanţa de fond si-a exprimat raţionamentul juridici în legătură cu neacordarea indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de procuror general, reţinând în mod corect că potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 1 ce se regăseşte în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 CAPITOLUL VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei SECŢIUNEA 2 Salarizarea Judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora fi a magistraţilor-asistenţi

"(1) Judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorată după cum urmează:... b) funcţii de conducere în cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor şi a parchetelor de pe lângă aceste instanţe: Preşedinte, procuror general, prim procuror- Procent majorare-10%".

Prin emiterea Ordinului colectiv de salarizare nr. 124/01.02.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a omis însă ca la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantei să se facă aplicarea acestui text legal, deşi. Aşa cum s-a menţionat anterior, intimata-reclamantă este procuror general în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Având in vedere aceste considerente, apărarea recurentului-pârât potrivit cu care procentele prevăzute la art. 10 alin. (1) din Cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 ar trebui avute în vedere doar la stabilirea nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru anul 2022 nu poate fi primită, nu are o bază legală.

Mai mult, în cadrul instanţelor de judecată judecătorii care ocupă funcţii de conducere primesc aceste indemnizaţii de conducere, neexistând nici o raţiune pentru ca în aplicarea aceluiaşi text de lege să se procedeze diferit în cazul procurorilor care ocupă funcţii de conducere.

Cu referire la excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 arată recurentul că în baza art. 1 din Ordinul nr. 3206/29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

În ce priveşte excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/2019, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a le fi recunoscute şi recalculate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a stabili drepturile salariale în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii există atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019, constituie o împrejurare ce vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, va fi respins, ca nefondat, motivul de recurs referitor la lipsa parţială de obiect a acţiunii.

Pe fondul recursului, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a constatat prima instanţă incidenţa în cauză a dispoziţiilor 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat: « Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că: «6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, soluţia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Aşa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătoreşti în cauză, "stabilirea" indemnizaţiei s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes, iar nu în baza unor situaţii punctuale şi personale, astfel cum încearcă să inducă recurentul-pârât prin cererea de recurs.

Totodată, hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum şi în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71).

În aceste condiţii, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019).

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede şi în anul 2018 şi 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâtul trebuia să calculeze drepturile salariale ale reclamantelor cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, şi de asemenea, trebuia să calculeze drepturile salariale ale reclamantelor cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, precum şi începând cu 01.01.2018.

În acest sens, dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"art. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese, aşadar, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor. Totodată, în ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actelor normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că reclamantii au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, interpretarea recurentului-pârât privind greşitul raţionament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încalcarii dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce priveşte stabilirea valorii de referinţă sectorială de 440,15 RON pentru perioada 09.04.2015- 30.11.2015, respectiv de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, nu pot fi primite.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 725 din 05.11.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.