Suspension of administrative denial of doctoral title based on supervisor's breach of coordination duties and imminent exclusion from doctoral program

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Educaţiei şi Cercetării şi Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, suspendarea executării deciziei CNATDCU din data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Încheierea de suspendare de la data de 9 noiembrie 2022

Prin încheierea civilă de la data de 9 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fiind suspendată executarea Deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii civile de la data de 9 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, a susţinut recurentul-pârât că prima instanţă a făcut o confuzie între calitatea de îndrumător de doctorat şi cea de membru evaluator al tezei de doctorat din cadrul comisiei CNATDCU şi a cenzurat actul emis pentru neîndeplinirea unor atribuţii prevăzute de lege.

Cu privire la acest aspect a invocat împrejurarea că, atribuţiile ce au fost reţinute de prima instanţă ca fiind încălcate sunt stabilite de legiuitor în sarcina unor entităţi distincte de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, respectiv în sarcina conducătorului de doctorat şi şcolii doctorale potrivit art. 20 şi art. 72 alin. (3) din H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare.

A mai precizat că în art. 168 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, art. 68 alin. (3)-(6) şi art. 69 din H.G. nr. 681/2011 precum şi în Regulamentul de funcţionare al CNADTCU aprobat prin OMEC nr. 4621/2020 sunt prevăzute competenţele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Prin urmare, a susţinut că decizia criticată nu conţine elemente de nelegalitate care să impună suspendarea acesteia, nefiind întrunite în cauză cele două condiţii cumulative cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru întreruperea vremelnică a efectelor actului atacat.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, acelaşi recurent-pârât a susţinut că partea adversă nu a probat prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a emiterii actului administrativ, care să necesite întreruperea producerii efectelor de către acesta.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză, nu s-a formulat întâmpinare ci s-au depus note scrise de către intimatul - reclamant A. cu solicitarea de respingere a cererii de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 23 iunie2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin notele scrise şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat suspendarea executării deciziei CNATDCU din data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021, până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond cu acelaşi număr de înregistrare aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Decizia de la data de 26.12.2021 privind dosarul de doctorat x/25.06.2021 s-a validat propunerea comisiei de specialitate cu consecinţa neacordării titlului de doctor d-lui A..

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, pe de o parte, suspendarea actului administrativ si, pe de altă parte, anularea acestuia, ambele cereri făcând obiect al dosarului de faţă.

Prin încheierea civilă de la data de 9 noiembrie 2022, cererea de suspendare formulată de reclamant a fost admisă, cu consecinţa suspendării efectelor deciziei criticate în cauza pendinte.

Fiind nemulţumit de soluţia emisă la judecata în fond a cererii de suspendare, pârâtul Ministerul Educaţiei a formulat prezenta cale de atac prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, soluţia emisă de prima instanţă fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Înalta Curte aminteşte că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a următoarelor dispoziţii legale:

Art. 19 din Anexa nr. 2 la Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5229/2020 pentru aprobarea metodologiilor referitoare la acordarea atestatului de abilitare, acordarea titlului de doctor, precum şi la soluţionarea sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, "Comisia de evaluare analizează dosarul electronic de doctorat din următoarele perspective:

a) relevanţa ştiinţifică;

b) impactul potenţial al rezultatelor şi măsura în care teza aduce contribuţii substanţiale la cunoaştere;

c) originalitatea şi caracterul inovativ sau creativ şi măsura în care studentul doctorand demonstrează abilităţi de gândire critică independentă;

d) măsura în care studentul doctorand a utilizat în mod adecvat metodele şi metodologiile de cercetare;

e) măsura în care modalitatea de prezentare a informaţiilor în cadrul tezei este adecvată;

f) măsura în care studentul doctorand demonstrează înţelegerea literaturii relevante în domeniu şi familiarizarea cu aceasta;

g) măsura în care rezultatele prezentate în teză au fost publicate sau acceptate spre publicare, în urma evaluării de către evaluatori externi (prin peer review), ori stau la baza unor cereri de brevet sau a unor aplicaţii ori măsura în care rezultatele prezentate în teză au potenţialul de a fi publicate în acest fel sau de a fi aplicate;

h) respectarea normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare;

i) respectarea standardelor de etică profesională, inclusiv existenţa plagiatului, în cadrul tezei şi/sau al activităţilor."

Art. 4 din Codul studiilor universitare de doctorat din 29.06.2011 - Parte integrantă din Hotărârea nr. 681/2011

Termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) studii universitare de doctorat - ciclul superior de studii universitare a cărui finalitate constă în dezvoltarea resursei umane competente în realizarea cercetării ştiinţifice, capabile de inserţie pe piaţa muncii înalt calificate. Ele constau în formarea prin cercetare pentru cercetare-dezvoltare şi inovare şi constituie o experienţă profesională de cercetare, finalizată, după susţinerea tezei de doctorat, prin acordarea titlului de doctor;

b) student-doctorand - studentul înmatriculat în programul de studii universitare de doctorat;

c) conducător de doctorat - cadrul didactic sau cercetătorul, cu experienţă în domeniul cercetării ştiinţifice, care coordonează activitatea studentului-doctorand în urma dobândirii acestui drept în conformitate cu prevederile art. 166 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;

d) program de studii universitare de doctorat, denumit în continuare programul de doctorat - totalitatea activităţilor în care este implicat studentul-doctorand, relevante din punctul de vedere al studiilor universitare de doctorat;

e) teză de doctorat - lucrarea ştiinţifică originală elaborată de către un student-doctorand în cadrul studiilor universitare de doctorat, condiţie legală pentru obţinerea titlului de doctor;

f) instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare IOSUD - instituţia care are dreptul de a organiza programe universitare de doctorat;

g) şcoală doctorală - o structură organizatorică şi administrativă constituită în cadrul IOSUD şi care oferă sprijinul necesar pentru desfăşurarea studiilor de doctorat într-o anumită disciplină sau tematică disciplinară ori interdisciplinară.

Din perspectiva normelor de drept amintite, prin raportare la elemente care pot constitui din perspectiva legii contenciosului administrativ caz bine justificat, rezultă, aşa cum şi judecătorul fondului a reţinut, că reclamantul a dovedit că nu s-au realizat atribuţiile de coordonare de către conducătorul de doctorat, nu i s-au prezentat doctorandului metodele şi metodologiile de cercetare, atribuţii obligatorii raportat la lit. d) amintite anterior, dar deduse şi din definiţiile esenţiale ale art. 4 lit. c)-g) al Codului studiilor universitare anexă la H.G. nr. 681 din 29 iunie 2011, un act juridic cu o forţă juridică superioară OMEC nr. 5229/2020

Totodată, reevaluând ansamblul probator de la dosar, reiese că "propunerea comisiei de specialitate" are un conţinut sintetic nefiind relevate elementele obiective la care s-a raportat examinatorul în procesul de evaluare la momentul în care a stabilit că lucrarea intimatului - reclamant nu corespunde standardelor obiective prevăzute de regulament.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul-reclamant invocă faptul că atribuţiile pe care prima instanţă le consideră a fi încălcate nu aparţineau, potrivit legii, CNATDCU ci aparţineau conducătorului de doctorat şi scolii de doctorat însă aceste susţineri nu au fundament fiind contrazise de normele de drept incidente în speţă.

Totodată, în analiza aceleiaşi condiţii a cazului bine justificat, se impune a face precizarea că, aşa cum de fiecare dată a statuat Înalta Curte în practica sa constantă, admiterea, chiar şi pe fond a acţiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, reprezintă un element în sprijinul aparenţei de nelegalitate care se cercetează în mod sumar în cadrul unei acţiuni ce are ca obiect întreruperea vremelnică a efectelor actului criticat.

Cu privire la îndeplinirea celei de-a doua condiţii impuse de lege, respectiv paguba iminentă, în mod corect a apreciat instanţa fondului faptul că o lucrare de doctorat nu poate fi realizată în câteva luni sau ani ori fără un aport de coordonare al conducătorului de doctorat iar nedepunerea lucrării în termen de un an de la data invalidării atrage exmatricularea doctorandului în condiţiile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 1/2011. Ca atare, este evident că intimatul - reclamant va suferi un prejudiciu ca urmare a menţinerii efectelor actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în cauză.

În concluzie, faţă de cele anterior menţionate şi având în vedere criticile formulate de recurentul-pârât, în cauză nu poate fi reţinută neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat sau a pagubei iminente, prima instanţă pronunţând o soluţie judicioasă care nu se impune a fi reformată pe calea prezentului demers procesual.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei împotriva încheierii din data de 09 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2023.