VAT deduction denied for invoices lacking economic substance; appeal dismissed, tax assessments upheld.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată şi completată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 26.09.2019, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.A. - prin lichidator judiciar B. - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, anularea Deciziei nr. 168/24.04.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.06.2014, anularea Deciziei de impunere nr. x/26.06.2014 a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.06.2014.

1.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 56 din 02.06.2020, a respins, ca nefondată, acţiunea promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. -, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.A. - prin Lichidator Provizoriu C., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă, în esenţă, a criticat sentinţa atacată, sub următoarele aspecte:

Sentinţa recurata nu a fost motivată, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că motivarea sentinţei recurate seamănă izbitor cu apărările unei sau alteia dintre părţi, ceea ce echivalează cu o motivare insuficientă şi superficială.

Totodată, recurenta a susţinut că hotărârea este nemotivată, fiind preluate tale quale considerentele expuse în decizia emisă de pârâtă, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 proc. civ.

Recurenta a susţinut că şi-a declarat intenţia de reorganizare astfel încât era interesată în a-şi asigura continuitatea şi certitudinea livrărilor de materii prime necesare procducţiei pentru întreaga perioada preconizata de realizare a planului de reorganizare, utilizând ca mijloc de plata bilete la ordin.

Astfel, cu toate ca, iniţial, instanţa de fond recunoaşte dreptul de deducere a TVA fata de operaţiunile economice care prevăd plăţi în avans prin intermediul instrumentelor de plata, dar ulterior îmbrăţişează conculuziile organelor fiscale, atribuind spetei deduse judecăţii lipsa conţinutului eeononic, cu alte cuvinte considerând tranzacţia ca fiind artificială.

Se susţine în continuare că, faţă de concluziile sumare ale instanţei, recurenta reiterează cele afirmate prin cererea introductiva, respetiv că, atât legislaţia naţională, cât şi cea comunitara nu impun ca si condiţie de acordare a dreptului de deducere achitarea de către furnizor a TVA către bugetul de stal/trezoreria publica, ba chiar prevăd că dreptul de deducere va acorda in cazul TVA achitate sau datorate către furnizor, fapt recunoscut de către instanţă.

În ceea ce priveste neadmiterea la deducere a sumei ce reprezintă TVA, aferenta facturii x/12.08.2013, emisa in baza Contractului nr. x din data de 12.08.2013 care de fapt reprezintă Promisiunea bilaterala de vânzare - cumpărare mărci, având ca obiect transmiterea de către promitentu D. S.C. E. S.R.L.., recurenta a arătat că, din motivarea hotărârii desprindem faptul ca instanţa nu a întels specificitatea obiectului tranzacţiei, in speţa, aceasta echivalând cu un contract de vânzare cumpărare, pentru ca în primul rând transferul bunului, respectiv transmiterea proprietăţii asupra mărcilor a avut loc practic o data cu încheierea acestei convenţii.

Se mai susţine că transmiterea proprietăţii în cazul acestor genuri de bunuri se face in mod special, potrivit legilor speciale (Legea nr. 84/1998), iar opozabilitatea se face prin înscrierea cesiunii in registrele speciale deţinute de OSIM.

Dreptul de proprietate al A. S.A. asupra mărcilor ce face obiectul Promisiunii de vânzare cumpărare au fost înscrise la OSIM.

Conchide recurenta in sesnul că precizările teoretice făcute de instanţa, referitor la antecontractul de vânzare cumpărare sunt pertinente, acesta situaţie nu se aplica în cazul bunurilor ce fac obiectul Promisiunii de vanzare cumpărare din 12.08.2013. tranzacţia reprezentând excepţia ce deroga de la regula.

Prin urmare, considera recurenta că neacordarea dreptului de deducere a TVA în situaţiile de mai sus nu are fundament legal si este prejudiciatoare pentru societatea recurentă.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atcate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa au depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speţă.

1.5 Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 26 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin apărările formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Criticile referitoare la nemotivarea sentinţei, susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Prin această critica, recurenta-reclamantă a reproşat instanţei de fond nemotivarea sentinţei pronunţate, în condiţiile în care motivarea sentinţei recurate seamănă izbitor cu apărările unei sau alteia dintre părţi, ceea ce echivalează cu o motivare insuficientă şi superficială.

Totodată, recurenta a susţinut că hotărârea este nemotivată, fiind preluate tale quale considerentele expuse în decizia emisă de pârâtă, critică ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs este nefondat în condiţiile în care ceea ce critică recurenta este, în fapt, menţinerea soluţiei din deciziile atacate sub aspectul că instanţa a ajuns la aceeaşi concluzie, împrejurare ce nu poate fi asimilată unei nemotivări a hotărârii.

Mai mult, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile.

În condiţiile în care instanţa de fond şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că sunt temeinice deciziiile atacate nu se poate reţine absenţa unei motivări care să menţină soluţia pronunţată. Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, contradictorie, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Hotărârea judecătorească recurată explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a respins acţiunea.

Aşadar, în mod incontestabil, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la respingerea acţiunii, astfel că nu poate fi primită critica recurentului în sensul că hotărârea din fond nu răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la criticile de nelegalitate întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 proc. civ., acestea nu sunt fondate.

În primul rând Înalta Curte va avea ca premisă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, asupra căreia, în actuala structură a dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., instanţa de recurs nu poate reveni.

Din această perspectivă criticile vizând interpretarea probelor, care tind la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de Curtea de Apel, nu pot fi primite în recurs.

Or, Înalta Curte constată că prin recursul declarat, recurenta reclamantă repune în discuţie chestiunile de fapt şi de drept analizate şi dezlegate de prima instanţă, situaţie faţă de care se reţine că problemele ce se impun a fi soluţionate şi de către instanţa de control judiciar vizează deopotrivă, conţinutul probatoriului care a fost administrat, raportat la prevederile art. 1342 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) şi art. 145 alin. 1din Codul fiscal.

Prima dintre critici vizează nelegalitatea sentinţei atacate sub aspectul interpretării greşite de către instanţa fondului a contractul de vânzare cumpărare nr. x din 12.08.2013 şi a înlăturăriii de la operaţiunea de deducere TVA.

Astfel, este de necontestatat că, prin decontul de taxă pe valoare adăugată (declaraţia 300) aferent lunii august 2013, înregistrat la ANAF la data de 25.09.2013, societatea-reclamantă a solicitat rambursarea sumei de 34.397.864 RON, reprezentând soldul sumei negative de TVA în perioada de raportare, şi anume august 2013.

În vederea soluţionării cererii de rambursare s-a declanşat inspecţia fiscală care a vizat perioada 01.03.2013 - 31.08.2013.

Prin Decizia de impunere nr. x/26.06.2014, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. x/26.06.2014 la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, organul fiscal a stabilit obligaţii suplimentare de plată în sumă de 40.536.514 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată şi 933.075 RON - dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere.

Este de menţionat că obligaţiile principale suplimentare au fost stabilite de organele fiscale în baza a două tranzacţii încheiate de societatea reclamantă.

Prima dintre ele, vizând neadmiterea la deducere a sumei de 41.040.000 RON, reprezentând TVA aferent facturii nr. x/16.08.2013 emisă de către F. S.A. în data de 16.08.2013, derivă din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/12.08.2013, prin care A. S.A. a cumpărat de la S.C. F. S.R.L. 90.000 tone sirop aromatizat pentru preţul total de 212.040.000 RON, din care 41.040.000 RON TVA. Organele fiscale au considerat tranzacţia dintre cele două societăţi ca fiind artificială, întrucât părţile nu au prevăzut în contractul lor niciun termen de livrare a bunurilor, în condiţiile în care durata contractului era de 4 ani, bunurile ce au făcut obiectul contractului nu au fost identificate, fiind doar estimate cantitativ şi calitativ, s-a facturat întreaga valoare a contractului cu titlu de avans, pentru care A. S.A. a emis bilete la ordin, cu scadenţă săptămânală în perioada 03.10.2013 - 27.09.2017, nici unul dintre aceste bielete nefiind onorate la plată, nu s-a făcut dovada livrării bunurilor.

Totodată, s-a reţinut că societatea vânzătoare, F. S.R.L., avea o datorie la bugetul de stat aferentă lunii august 2013 în sumă de 86.827.071 RON, reprezentând TVA de plată, societatea fiind absorbită prin fuziune de Compania de Supraveghere IG S.R.L., societate în insolvenţă, la rândul ei cu o datorie la bugetul de stat de 19.640.112 RON reprezentând TVA de plată la sfârşitul lunii august 2013

De asemenea, s-a reţinut şi că cele două societăţi au acţionari/asociaţi comuni.

Cu privire la neadmiterea la deducere a sumei de 422.400 RON aferentă facturii x/12.08.2012, între A. S.A. şi E. S.R.L. a fost încheiat contractul nr. x/12.08.2013, respectiv promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare mărci, având ca obiect transmiterea de către promitentul-cedent, E. S.R.L., a tuturor drepturilor cu privire la un număr de mărci de notorietate, către promitentul-cesionar.

Cu privire la această tranzacţie, organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea reclamantă nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 422.400 RON, întrucât promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu este un contract de vânzare-cumpărare şi nu transferă acesteia dreptul de proprietate asupra bunurilor.

În plus, contractul de vânzare cumpărare nr. x din 12.08.2013 a avut ca obiect livrarea cantităţii de 90.000 tone sirop aromatizat, la preţul de 1.900 RON/tona fara TVA.

Valoarea totală a contractului fiind de 212.040.000 RON din care 171.000.000 RON valoare marfa si 41.040.000 RON valoarea TVA, pentru care F. S.A. a emis factura fiscala nr. x/16.08.2013 cu tilu de contavaloare avans conform contract x/12.08.2013, urmare a faptul ca A. S.A., potrivit contractului a remis un număr de Bilete la ordin a căror -valoare cumulata era egala cu contravaloarea mărfii ţ inclusiv TVA).

Raţionamentul instanţei este corect având în vedere că, aşa cum reiese din lecturarea clauzelor contractuale stipulate în Contractul nr. x/12.08.2013, raporturile dintre părţi urmau a se desfăşura pe bază de comandă din partea cumpărătorului, care stabilea cantitatea şi tipul de sirop, preţul efectiv urmând a se stabili la momentul livrării, în funcţie de criteriile enunţate, fără a depăşi valoarea maximă convenită.

Aşadar, instanţa de fond îşi bazează corect, concluzia că acesta reprezintă, în fapt, un contract cadru pentru derularea unor raporturi comerciale între cele două societăţii pe o durată de 4 ani, prin care reclamanta s-a obligat să cumpere, iar S.C. F. S.A. să vândă cantitatea de 90.000 tone de sirop aromatizat, cu parametrii fizico-chimici menţionaţi în contract.

În alte cuvinte, pentru contractul menţionat S.C. F. S.A. a emis factura nr. x/16.08.2013 În valoare totala de 213.040.000 RON din care baza impozabila 171.000.000 RON si TVA 41.040.000 RON către S.C. A. S.A. reprezentând "contravaloare avans conform contract nr. x/12.08.2013".

Ca modalitate de plata a acestor contracte au fost prezentate în timpul controlului Bilete la ordin x la nr. x până la nr. x, emise în data de 16.08,2013, având scadenta săptămânală, începând cu data de 03.10.2013 până la 27.09.2017, iar la data controlului fiscal 26 iunie 2014, nu a fost onorat la plată niciun bilet la ordin.

Astfel, legiuitorul a condiţionat acordarea dreptului de deducere de îndeplinirea cerinţelor de fond şi de formă, în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea fie şi numai a unei cerinţe duce la pierderea dreptului de deducere.

Dovezile prezentate trebuie să aibă un anumit grad de exactitate şi de detaliu, pentru a putea permite o identificare a acestora în corelaţie cu serviciul prestat şi cu specificul activităţii desfăşurate.

Biletul la ordin reprezintă de fapt un titlu de credit, sub semnătura privata, creat de emitent în calitate de debitor, prin care se obliga să plătească o suma de bani fixate la un anumit termen sau la prezentare unei alte persoane (beneficiar) care are calitatea de creditor.

Conform prevederilor art. 145 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, in vigoare la momentul operaţiunii comerciale: (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile; iar potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ

"(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate oh serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155,"

Prin urmare, persoana impozabila, pentru a beneficia de exercitarea dreptului de deducere a TVA, trebuie sa justifice exercitarea acestui drept in baza exemplarului original al facturii care trebuie sa conţină informaţiile obligatorii prevăzute de lege.

De altfel, deţinerea unei facturi care conţine informaţiile obligatorii prevăzute de lege, nu este suficienta pentru a beneficia de dreptul de deducere al TVA, societatea trebuie sa justifice in primul rând faptul ca bunurile achiziţionate pe baza de factura sunt in beneficiul sau, respectiv sunt destinate utilizării in folosul operaţiunilor sale taxabile, în conformitate cu prevederile legale citate mai sus.

Înalta Curte statuează că prima instanţă a validat în mod legal teza potrivit căreia reclamanta a înţeles să emită bilete la ordin pentru preţul maxim integral al unui contract cadru, în lipsa dovezilor privind livrarea bunului cumpărat (reţinându-se şi că facturile de avans se stornează la data emiterii facturilor de livrare, lucru care nu s-a întâmplat în speţă), precum şi faptul că atât vânzătoarea, cât şi cumpărătoarea fac parte dintr-un grup de societăţi afiliate îndreptăţesc concluzia că tranzacţia nu a avut un conţinut economic real.

Având in vedere cele de mai sus se retine ca si legea fiscala interna condiţionează dreptul de deducere a TVA de realizarea efectiva a operaţiunilor economice in scopul propriilor operaţiuni taxabile care reprezintă condiţia de fond ce trebuie respectata de agenţii economici.

Fata de aceste prevederi se retine ca deşi se refera si la situaţia in care sunt emise facturi pentru avansuri inainte de incasarea/plata acestora, in cazul in speţa nu se aplica având in vedere ca facturarea a avut loc la data de 16.08.2013 si pana la data finalizării inspecţiei fiscale (26.06.2014), iar reclamanta nu a prezentat documente din care sa rezulta ca a achitat avansul si nici documente prin care sa demonstreze ca i-a fost livrata marfa pentru care i-a fost emisa factura de avans.

Astfel, în mod just a subliniat prima instanţă faptul că nu refuzul de deducere a avut la bază lipsa conţinutului economic real al tranzacţiei generatoare de TVA.

Referitor la neadmiterea la deducere a sumei de 422.400 RON aferentă facturii x/12.08.2012, între A. S.A. şi E. S.R.L. a fost încheiat contractul nr. x/12.08.2013, respectiv promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare mărci, având ca obiect transmiterea de către promitentul-cedent, E. S.R.L., a tuturor drepturilor cu privire la un număr de mărci de notorietate, către promitentul-cesionar.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea recurentă nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 422.400 RON, întrucât promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu este un contract de vânzare-cumpărare şi nu transferă acesteia dreptul de proprietate asupra bunurilor.

Este adevărat că părţile au încheiat o "Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare mărci", prin care S.C. E. S.R.L., în calitate de promitent-cedent s-a obligat să transmită către S.C. A. S.A., în calitate de promitent-cesionar, toate drepturile cu privire la mărcile pe care le deţine, cuprinse în Anexa 1 la contract.

Or, după cum se observă din considerentele instanţei de fond, art. 41 alin. (1) din Legea 84/1998 impune forma scrisă a contractului de cesiune ca şi condiţie de validitate, astfel încât nici un transfer de drepturi asupra mărcilor nu ar putea fi înscris la OSIM în lipsa contractului de cesiune.

În realitate, părţile au încheiat o promisiune bilaterală prin care S.C. E. S.R.L. s-a obligat să vândă, iar S.C. A. S.A. s-a obligat să cumpere în viitor drepturile asupra mărcilor cuprinse în Anexa 1 la contract.

Cum bine s-a punctat, în temeiul acestui contract reclamanta a dobândit dreptul de a pretinde cedentului să încheie contractul de cesiune la termenul convenit şi nu dreptul de proprietate asupra mărcilor.

Incluzând şi aici faptul că societatea recurentă este în procedura falimentului, este lesne de observat că acest contract nu se mai poate încheia, contrar afirmaţiilor expuse fie în cererea de chemare în judecată fie prin prezentul recurs, aceasta nemaiputând desfăşura alte activităţi decât cele legate de lichidarea bunurilor din patrimoniu şi acoperirea creanţelor.

Ţinând seama de toate cele arătate şi având ca fundament constatarea că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare corectă a legii, în temeiul prevederilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă.

III. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate considerentele de fapt şi de drept arătate în cele ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. - prin Lichidator Provizoriu C. împotriva sentinţei nr. 56 din 02.06.2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.