Fiscal safeguarding measures: necessity of concrete proof of asset dissipation risk and intrinsic motivation in the administrative decision

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 14.10.2021 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.10.2021.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că nu există constatări ori considerente temeinice ale organului fiscal care să fi stat la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, iar în afară de inserarea unor prezumţii cu caracter arbitrar îndreptate împotriva reclamantului, inspectorii fiscali nu dovedesc cu nicio probă faptul că ar exista pericolul ca el să se sustragă de la executarea silită şi să îşi risipească averea, aşa cum nefondat se susţine de către aceştia în cuprinsul actului administrativ atacat.

Învederează reclamantul că suma ce face obiectul deciziei atacate este compusă din sumele ce fac obiectul a două decizii de angajare a răspunderii solidare emise faţă de societatea JUSTINTIME 2019 S.R.L., pentru obligaţii fiscale datorate de fapt de către o altă societate şi anume B. S.R.L..

Astfel, suma din decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este compusă din suma regăsită în cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. c) alin. (4) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală emisă societăţii JUSTINTIME 2019 S.R.L. pentru obligaţii fiscale datorate de societate B. S.R.L. în cuantum de 5.470.007 RON, ce a fost emisă la data de 24.12.2020. Diferenţa de sumă rezultă din emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. c) alin. (4) lit. b) şi alin. (5) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală înregistrată sub numărul x/30.06.2021 emisă împotriva societăţii JUSTINTIME 2019 S.R.L. pentru obligaţii fiscale stabilite în sarcina societăţii B. S.R.L.

În privinţa celei de a doua decizii de angajare a răspunderii solidare CVG DEC 12913/30.06.2021, aceasta se află în curs de soluţionare a contestaţiei prealabile, nefiind la acest moment emisă decizia de soluţionare a contestaţiei.

În concluzie, reclamantul a arătat că organul fiscal trebuie să motiveze dispunerea măsurilor asigurătorii, ca excepţie de la regulă, acesta având obligaţia să probeze cu elemente vizibile existenţa riscului sustragerii de plată, periclitarea sau îngreunarea colectării, condiţie cumulativă cerută de legiuitor prin art. 213 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

1.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal,prin sentinţa nr. 122 din 08.11.2021, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna şi, în consecinţă, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.10.2021 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-pârâtă, în esenţă, a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Recurenta a susţinut că argumntele instanţei de fond, în sensul că în cauza dedusă judecăţii, premizele referitoare la forma actului administrativ nu au fost luate în considerare la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu sunt întemeiate.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut greşit că nu s-a indicat necesitatea instituirii măsurii asigurătorii, iar din probele administrate nu rezultă aspecte concrete privind comportamentul contribuabilului care să ducă la concluzia că se sustrage de la urmărire, ori îşi ascunde sau risipeşte bunurile.

Recurenta-pârâtă apreciază că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată este motivată, chiar dacă nu aşa de amplu cum ar fi dorit instanţa de judecată.

A susţinut că a arătat pe larg faptele constatate de organele fiscale şi prezentate instanţei de judecată. Astfel, suma de plată stabilită suplimentar justifică existenţa pericolului ca reclamantul să se sustragă şi să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, fiind astfel îndeplinită condiţia impusă de prevederile art. 213 alin. (2) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta a opinat în sensul că, chiar valoarea destul de ridicată a creanţelor stabilite suplimentar de organul fiscal în sarcina reclamantei este un argument puternic legat de posibilitatea de înstrăinare a patrimoniului său şi de imposibilitate de recuperare a sumelor stabilite suplimentar, care sunt venituri publice.

Pentru luarea măsurilor asigurătorii este suficient numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.

În concluzie, subliniază recurenta, măsurile luate de organul fiscal sunt întemeiate pe o situaţie certă, aceste măsuri fiind temeinice şi legale.

Faţă de aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului raportat la faptul că motivele expuse nu vizează o critică privind nelegalitatea sentinţei atacate. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speţă.

La rândul său, recurenta formulând răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Astfel, aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, în baza referatului justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii (fila x ds fond), recurenta-pârâta a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/05.10.2021 atacată în prezenta cauză (filele x ds fond), prin care a dispus măsuri asigurătorii asupra patrimoniului reclamantului, în temeiul art. 213 Codul de procedură fiscală, pentru sumele datorate de societatea Justintime 2019 S.R.L. la care reclamantul a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator.

Este de menţionat că debitul pentru care organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii asupra patrimoniului reclamantului provine din atragerea răspunderii solidare a societăţii JUSTINTIME 2019 S.R.L. pentru debitele aferente unei alte societăţi, respectiv B. S.R.L., însă nu a fost analizată conduita fiscală anterioară a reclamantului.

Conform prevederilor 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Legiuitorul a prevăzut aşadar că măsurile asigurătorii pot fi dispuse "în cazuri excepţionale", în continuare explicând ce înseamnă caracterul excepţional: "respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Această scurtă precizare conţinută de noua prevedere legală este susceptibilă să aducă clarificări sub aspectul motivării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Sintagma "în cazuri excepţionale" confirmă faptul că măsura asigurătorie este o măsură de excepţie, iar nu una de drept comun.

Astfel încât, dacă organele fiscale constată îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor fiscale, nu există un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală.

Ca atare, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Curtea apreciază că pericolul la care face referire art. 213 Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societăţii, vânzarea activelor societăţii, antecedentele fiscale ale asociaţilor sau administratorilor societăţii.

În această abordare, pericolul este extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului altele decât operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal.

Apoi, art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală trebuie interpretat prin raportare la întreaga economie a noului Codul de procedură fiscală.

Or, trebuie remarcat faptul că noul cod conţine în mod expres definiţia stabilirii creanţelor fiscale, în art. 92 alin. (1), deosebită de definiţia colectării creanţelor fiscale, în art. 152 alin. (1). Din această perspectivă, art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală califică pericolul ca fiind cel de sustragere, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, consecinţa fiind aceea a periclitării sau îngreunării în mod considerabil a colectării.

Rezultă că, cel puţin în ipoteza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii înainte de emiterea titlului de creanţă, pericolul nu poate fi intrinsec faptelor controlate, întrucât, la acest moment, nu suntem în sfera colectării obligaţiilor fiscale, astfel încât să existe posibilitatea periclitării sau îngreunării acesteia, ci, cel mult, în sfera stabilirii obligaţiilor fiscale.

A considera că pericolul rezultă din chiar din valoarea destul de ridicată a creanţelor stabilite suplimentaer de către organul fiscal nu poate fi considerată ca fiind o abordare judicioasă a textului legal, nereprezentând o dovadă a faptului că reclamantul se va sustrage de la executare silită sau va îngreuna colectarea.

În cauză, Curtea reţine că intimata nu a făcut dovada că există pericolului sustragerii de către reclamant, a ascunderii sau a risipirii patrimoniului, a periclitării sau îngreunării în mod considerabil a colectării creanţelor datorate bugetului statului.

Nu în ultimul rând, este de punctatat că legalitatea unui act administrativ se analizează prin raportare la condiţiile de formă şi de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conţinutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conţinutul altor acte emise de autoritatea publică.

De asemenea, în acord cu dispoziţiile art. 213 alin. (5)Codul de procedură fiscală, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.

Or, raportat la aceste dispoziţii legale, examinând conţinutul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de pârâtă, instanţa de fond în mod judicios a apreciat că actul administrativ contestat este nelegal, în lipsa unei motivări corespunzătoare.

În concluzie, raţionamentul instanţei de fond se impune a fi validat de către Curte, cu consecinţa reţinerii nulităţii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de autoritatea pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna împotriva sentinţei nr. 122 din 08.11.2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.