Solidary tax liability of insolvent company's administrator: non-applicability of new Fiscal Procedure Code to pre-insolvency conduct under prior law.

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova, a solicitat anularea deciziei nr. CRR-REG-17611 din 08.10.2018, emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM 5728/20.04.2018 şi anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM 5728/20.04.2018 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova, prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare în limita sumei de 12.509.740 RON.

Prin motivele expuse în susţinerea acţiunii, reclamantul a apreciat apreciază că deciziile atacate sunt nelegale, fiind date cu aplicarea retroactivă a legii, fiind întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În acest sens, arată că debitoarea B. S.R.L. a fost declarată în stare de insolvabilitate prin "Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate încheiat astăzi, 28.06.2013", înregistrat la DGFP Vâlcea sub nr. x din 01.07.2013, în temeiul art. 176 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Codul de procedură fiscală 2003). Cum debitoarea B. S.R.L. nu a fost declarată insolvabilă în temeiul Codul de procedură fiscală 2015, nici decizia de angajare a răspunderii solidare nu putea fi emisă în temeiul acestei legi, potrivit art. 352 Codul de procedură fiscală 2015.

1.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 116/F-CONT din 12.09.2019, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova şi, în consecinţă, a anulat Deciziile nr. CRR-REG-17611/8.10.2018 şi nr. DJCM 5728/20.04.2018.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Directia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) şi pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, aceasta fiind data cu aplicarea si interpretarea greşita a legii având în vedere următoarele considerente:

Arată recurenta că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM 5728/20.04.2018, in temeiul art. 25, alin. (2), lit. d), art. 26 din Legea nr. 207/2015 privine Codul de precedura fiscala s-a dispus angajarea răspunderii solidare a petentului, in calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 12.509.740 RON, din care debite in suma de 10.739.696 RON, accesorii In suma de 1.765.444 RON şi amenzi in suma de 4.600 RON, reprezentând obligaţii la bugetul general consolidat, obligaţii înregistrate la data de 20.09.018. Prin sentinţa nr. 776/C din data de 07.03.2012, a fost deschisa procedura insolventei, C. fiind desemnata ca administrator judiciar at S.C. B. S.R.L..

Urmare neachitării obligaţiilor fiscale născute în perioada de observaţie Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Vâlcea a constatat si declarat starea de insolvabilitate a debitorului insolvent, Prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/01.07.2013, confirmat de primire in data de Q 10.07.2013. Prin sentinţa nr. x.06.2014 Tribunalul Vâlcea a confirmat planul de reorganizare propus de S.C. B. S.R.L.

Organele de executare au constatat ca la data de 07.03.2012 -data deschiderii procedurii insolventei, cuantumul obligaţilor fiscale era de 6.306.636 RON.

Arată recurenta că, după data deschiderii procedurii insolventei S.C. B. S.R.L., prin administratorul sau statutar, a desfăşurat activităţi economice, a menţinut forţa de munca si a continuat să-­şi îndeplinească obligaţiile declarative care au generat obligaţii fiscale suplimentare în suma de 6.203.104 RON.

În vederea recuperării obligaţiilor fiscale restante înregistrate de S.C. B. S.R.L., organele de executare au transmis notificările de plata nr. x/18.08.2014, y/12.11.2014 si w/27.02.2015 către administratorul judiciar S.C. C. si nr. z/27.04.2015 către administratorul special si asociat unic al societăţii A..

În susţinerea ciricilor se arată în continuare că organele de executare au constatat ca după data deschiderii procedurii de insolventa S.C. B. S.R.L. a declarat obligaţii fiscale la bugetul general consolidat in cuantum de 6.203.104 Iei, sume care nu au fost achitate cu toate ca acesta a înregistrat in timp o cifra de afaceri de 22.317.945 RON în anul 2014, 5.022.345 RON, în anul 2015 si respectiv 1.664.325 RON in anul 2016 asa cum rezulta din bilanţurile contabile depuse .

Pe data de 20.09.2017, urmare nerespectarii obligaţiilor stabilite prin planul de reorganizare reconfirmat, S.C. B. S.R.L., a intrat in faliment.

Susţine recurenta că administratorul statutar A. a încălcat prevederile pct. 1 al art. 20 din Codul de procedură fiscală care menţionează că reprezentanţii legali ai persoanelor fizice si juridice, precum si reprezentanţii desemnaţi ai asocierilor fara personalitate juridica sunt obligaţi sa îndeplinească obligaţiile ce revin potrivii legislaţiei fiscale persoanelor sau entităţilor reprezent ate. Aceşti reprezentanţi 'îndeplinesc obligaţiile fiscale de plata ale persoanelor si entităţilor reprezentate din acele mijloace pe care le administrează.

Arată în continuare recurenta că Starea de insolvabilitate a contestatoarei a fost dovedită si declarata prin Procesul-verbal de insolvabilitate nr. x/01.07.2013 prin care care s-a constatat ca societatea B. S.R.L., aflata in insolventa, după data deschiderii procedurii, respectiv 07.03.2012. a desfăşurat activitate economica ce a generat acumularea de obligaţii fiscale către bugetul general consolidat al statului, fără ca in patrimoniul societăţii sa fi intervenit o creştere care sa conduce la achitarea obligaţiilor fiscale născute 'după data deschiderii procedurii insolventei. De asemenea, deschiderea procedurii insolventei, nu exclude procedura antrenării răspunderii prevăzuta de art. 25 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, Legea nr. 85/2014 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, in cadrul căreia creditor poate fi si statul, pentru creanţele la bugetul general consolidat neachitate.

Astfel, raportul de cauzalitate dintre prejudiciul adus societăţii si implicit bugetului de stat si starea de insolvabilitate a societăţii exista, fiind întemeiata măsura antrenării răspunderii in solider a persoanelor vinovate de starea de insolvabilitate a B. S.R.L.. Aspectele arătate mai sus, au fost suficiente pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului, pentru obligaţiile restante ale debitorului declarat insolvabil, pentru că in opinia organelor de executare silită, acesta a urmărit in perioada mandatului producerea in mod continuu de pierderi in averea debitorului prin neachitarea obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului si un dezinteres total pentru achitarea restante, contrar dispoziţiilor art. 20, alin, fi) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990 administratorul este obligat la stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.

Faţă de acestea, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

1.4 Apărările formulate în cauză

În combaterea criticilor aduse în recurs intimatul-reclamant A., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât

DGRFP Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii nu a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, împrejurare faţă de care apreciază că hotărârea Curţii a intrat în puterea lucrului judecat faţă de această parte din dosar, în condiţiile în care decizia de angajare a răspunderii a fost emisă de această pârâtă.

Totodată menţionează că susţine excepţia nulităţii recursului, având în vedere că că nu se poate face o încadrare a motivelor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 30 ianuarie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, 23 februarie 2023, respectiv la data de 15 iunie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant şi menţinută prin concluziilşe orale, excepţie faţă de care constată următoarele:

Intimatul -reclamant apreciază lipsa totală de incadrare în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 Cod . pr. civ. ceea ce echivalează cu o nemotivare. precum şi neindicarea sentinţei atacate, solicitând constatarea nulităţii recursului.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Este adevărat că, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat generic prevederile art. 488 pct. 6 şi pct. 7 Cod C. proc. civ. însă, din lecturarea argumentelor prezentate în susţinerea cererii de recurs, acestea pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză poate fi încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., astfel că nu pot fi reţinute apărările intimatului cu privire la excepţia nulităţii recursului.

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului, precum şi la dispoziţiile legale şi procedurale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia, pentru considerentele expuse în continuare.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinţei, susţinând că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, făcând trimitere la normele de drept prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 care reglementează răspunderea solidară dar şi la prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990.

În primul rând, trebuie subliniat că motivele de recurs sunt total neconsistente, că recurenta nu recurg la argumente juridice pentru a demonstra că susţinerile acestora au fost înlăturate în mod nejustificat de către instanţa fondului.

De altfel, în motivarea căii extraordinare de atac au fost reiterate afirmaţiile cuprinse în întâmpinarea adresată Curţii de Apel Piteşti.

Astfel, este de necontestatat că, prin decizia nr. DJCM 5728/20.04.2018, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii Craiova a dispus angajarea răspunderii domnului A., în solidar cu debitoarea principală B. S.R.L., în vederea realizării în totalitate a creanţelor fiscale, în limita sumei de 12.509.740 RON, temeiul răspunderii fiind art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea 207/2015.

Organul fiscal a reţinut că, după data deschiderii procedurii insolvenţei B. S.R.L., prin administratorul său statutar, a desfăşurat activităţi economice, a menţinut forţa de muncă şi a continuat să-şi îndeplinească obligaţiile declarative care au generat obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 6.203.104 RON, sume care nu au fost achitate, cu toate că B. S.R.L. a înregistrat în timp o cifră de afaceri de 22.317.945 RON în anul 2014, 5.022.345 RON în anul 2015 şi 1.664.325 RON în anul 2016, aşa cum rezultă din bilanţurile contabile depuse de debitoare pentru anii 2014, 2015 şi 2016. Sa mai arătat că, deşi notificată, debitoarea societate comercială nu a achitat aceste obligaţii de plată prioritare conform Legii 85/2014, încălcând astfel dispoziţiile (art. 102) alin. (6).

De asemenea, s-a reţinut că reprezentantul legal, A., s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, a acţionat împotriva intereselor ale B. S.R.L. şi a urmărit eludarea legii prin neîndeplinirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor prevăzută de Legea nr. 85/2014.

Prin Decizia nr. CRR-REG-17611 din 08.10.2018, emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva acestui act administrativ-fiscală.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenta-pârâtă sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

În speţă, se constată că instanţa de fond a reţinut in mod coprect că societatea B. S.R.L. al cărei administrator şi asociat unic este reclamantul şi pentru ale cărei debite a fost angajată răspunderea solidară a acestuia se află în procedura insolvenţei, care a fost deschisă (procedura generală) prin sentinţa 776/C/7.03.2012.

Astfel, derularea procedurii de insolvenţă în paralel cu procedura de atragere a răspunderii solidare face ca analiza pe fond a temeiniciei şi legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate, sub aspectul responsabilităţii fostului administrator, să se raporteze în mod necesar la actele derulate în procedura insolvenţei, în raport de prevederile aplicabile din Legea 85/2006.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea constă că, în mod întemeiat prima instanţă a reţinut ca procedura generală a insolvenţei a fost deschisă în baza Legii 85/2006, care guvernează întreaga procedură de insolvenţă, nefiind aplicabilă Legea 85/2014 invocată de intimată, această din urmă lege nu se aplică, art. 343 din Legea 85/2014 dispunând că procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.

În lipsa unei menţiuni în sens contrar în sentinţa de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, având în vedere dispoziţiile art. 47 din Legea 85/2006 şi faptul că debitoarea şi-a exprimat intenţia de reorganizare, rezultă că dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, a fost păstrat până la data la care, ulterior, a fost deschisă procedura falimentului (25.09.2017). Cu toate acestea, el s-a exercitat sub supravegherea administratorului judiciar (art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006).

A stabilit prima instanţă că, de vreme ce prejudiciul, ca element al răspunderii civile, constă în insolvabilitatea debitoarei rezultă că răspunderea solidară a administratorului poate fi atrasă doar pentru faptele săvârşite anterior datei declarării insolvabilităţii, numai acestea făcând parte din antecedenţa cauzală a stării de insolvabilitate, nu şi eventuale fapte ulterioare cărora le lipseşte o atare aptitudine.

Or, aşa cum bine a punctat judecătorul fondului, aplicarea Legii nr. 207/2015 unor situaţii născute sub legea veche este permisă de art. 352 alin. (1) doar în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care apar în legătură cu administrarea creanţelor fiscale, iar nu şi în privinţa faptelor ilicite care apar în legătură cu creanţele fiscale, acestora aplicându-li-se, în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii, dispoziţiile în vigoare la momentul săvârşirii lor.

Cazurile şi condiţiile în care operează răspunderea solidară sunt reglementate de dispoziţii de drept material, astfel încât acest gen de răspundere nu poate fi angajată decât în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data la care au avut loc actele şi/sau faptele care constituie temeiul angajării răspunderii solidare.

Este mai mult decât evident că, în cauză, obligaţiile fiscale ale debitoarei B. S.R.L., în solidar cu care a fost atrasă răspunderea intimatului-reclamant s-au născut începând cu anul 2011 - aspect care rezultă din referatul justificativ x/20.04.2018, sub imperiul codului de procedură fiscală anterior.

În cauză, insolvabilitatea a fost declarată la 28.06.2013, astfel încât temeiul răspunderii putea fi codul anterior, O.G. nr. 92/2003, nu noul cod de procedură fiscală, adoptat prin Legea 207/2015.

Aşadar, prejudiciul, ca element al răspunderii civile, constă în insolvabilitatea debitoarei, astfel că răspunderea solidară a administratorului poate fi atrasă doar pentru faptele săvârşite anterior datei insolvabilităţii, numai acestea putând a se afla în antecedenţa cauzală a stării de insolvabilitate, iar nu şi eventualele fapte ulterioare, cărora le lipseşte o atare aptitudine.

De altfel, prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, stipulează că răspunderea solidară prevăzută de aceste texte intervine pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului "declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod", ca atare legea aplicabilă este cea aflată în vigoare la data declarării insolvabilităţii.

Cât priveşte perioada de până la data declarării insolvabilităţii (28.06.2013), prin actele atacate organul fiscal nu aduce niciun argument în susţinerea faptei prevăzute la art. 27. alin. (2). lit. d) Codul de procedură fiscală, ci doar invocă dispoziţiile Legii nr. 85/2014 cu privire la creanţele născute după data deschiderii procedurii care se plătesc conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Temenic şi legal a constatat prima instanţă că în privinţa acestei categorii de creanţe creditoarea nu a solicitat aplicarea art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 şi nu a uzat de procedura prevăzută de art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege.

Sub un prim aspect, pentru ca administratorul să fi determinat societatea să nu-şi achite obligaţiile fiscale scadente, condiţia premisă ce trebuia dovedită de organul fiscal era aceea că societatea a avut disponibilităţile băneşti sau alt fel de resurse cu care ar fi putut achita obligaţiile fiscale, dar administratorul le-a dat o altă destinaţie.

Sub cel de al doilea aspect, trebuia dovedit faptul că această altă destinaţie a fost dată de administratorul societăţii cu rea-credinţă, cu scopul de a ocoli obligaţiile fiscale scadente.

Or, aşa cum corect a constat prima instanţă, singura dovadă invocată de organul fiscal prin deciziile atacate, o reprezintă cifra de afaceri care rezultă din bilanţurile contabile ale anilor 2014,2015 şi 2016, situaţie de fapt temeinic şi legal considerată de prima instanţă nerelevantă întrucât, pe de o parte, pentru că începând cu anul 2014 societatea s-a aflat în procedura reorganizării judiciare în baza planului confirmat prin sentinţa judecătorului sindic nr. 3486/25.06.2014, procedură în cadrul căreia debitoarea era ţinută să efectueze plăţile doar în conformitate cu programul de plăţi stabilit prin plan.

Pe de altă parte, pentru că situaţia financiară din perioada 2014 - 2016 nu poate fi avută în vedere în antecedenţa cauzală a insolvabilităţii, fiind ulterioară apariţiei prejudiciului care a determinat antrenarea răspunderii solidare.

Practic, prin cererea de recurs, nu se aduce nicio critică acestor considerente care sprijină soluţia instanţei de fond, recurenta preluând din întâmpinarea depusă la instanţa de fond afirmaţia, cu caracter general, că în cauză există un prejudiciu adus bugetului ce constă în imposibilitatea recuperării creanţelor fiscale scadente din cauza ajungerii debitoarei in stare de insolvabilitate, că intimatul nu a procedat la achitarea voluntară a obligaţiilor scadente şi că debitoarea a efectuat plăţi prin virament sau prin casa, ori a stins prin compensare creanţe aferente facturilor curente ale unor creditori înscrişi la masa credală, fără să indice niciun mijloc de probă în acest sens, dar afimând că aspectele arătate au fost suficiente pentru atragerea răspunderii solidare.

Or, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, prin Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au determinat starea de insolventă nr. 2694/25.04.2012 întocmit de administratorul judiciar, acesta constată că starea de insolventă a intervenit după data de 9.11.2011 pe fondul unei executări silite în cadrul căreia au fost ridicate bunuri în valoare de 9.022.622 RON ce reprezentau materia primă aprovizionată pentru contractele aflate în derulare şi poprirea tuturor conturilor bancare şi a tuturor terţilor (clienţi de încasat), activitatea societăţii fiind astfel blocată pe o perioadă importantă de timp cu consecinţa evidentă a influenţării negative a indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate ai societăţii.

În consecinţă, criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să înlăture considerentele primei instanţe, intimatul fiind în mod corect exonerat de atragerea răspunderii solidare.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 RON către intimatul-reclamant A., conform dovezilor depuse la dosar (fila38 ds. recurs).

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

Totodată, va respinge excepţia nulităţii recursului şi va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11. 900 RON către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei nr. 116/F-CONT din 12.09.2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11. 900 RON către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2022.