Suspension of tax assessment enforcement: failure to prove imminent damage or apparent illegality beyond summary review

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.09.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, suspendarea deciziei de impunere nr. x din 25.01.2021 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice ("Decizia de Impunere"), precum şi accesoriile aferente, a deciziei F-MC/25.01.2021 privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/28.01.2021 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.01.2021 ("Raportul de Inspecţie Fiscală"), până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare formulate împotriva acestor acte administrative, care formează obiectul dosarului nr. x/2022 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, dosar aflat în etapa administrării unui probatoriu complex.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2435 din 27 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- s-a respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii;

- s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2435 din 27 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată cum a fost formulată, respectiv suspendarea executării actelor administrative fiscale menţionate anterior. Totodată, a precizat că nu înţelege să critice soluţia cu privire la excepţia de inadmisibilitate, aceasta nefiind afectată de motive de nelegalitate.

A considerat că soluţia instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (1) şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004 ce reglementează paguba iminentă şi cazul bine justificat care ar impune suspendarea executării actelor contestate.

A susţinut că prima instanţă a dezvoltat aproape exhaustiv o serie de considerente pur teoretice referitoare la interpretarea textelor legale incidente şi a procedat la o aplicare complet superficială a acestora în speţa dedusă judecăţii. Cu alte cuvinte, soluţia primei instanţe este una de tip copy-paste, deoarece a preluat o serie de considerente pur teoretice pentru a prezenta condiţiile legale necesare pentru a putea dispune suspendarea, însă acestea nu au fost în mod corect aplicate situaţiei de fapt deduse judecăţii. În mod nelegal prima instanţă a apreciat că în speţă nu există un caz bine justificat care să impună suspendarea, făcând o confuzie între analiza prima facie şi motivele propriu-zise de nelegalitate invocate. Contrar celor reţinute de către prima instanţă, A. S.R.L. nu şi-a fundamentat cazul bine justificat pe faptul că a contestat deja în instanţă legalitatea actelor atacate. Dimpotrivă, a invocat o serie de motive care, chiar fără a fi analizate pe fond, permit şi impun o analiză prima facie, o analiză care ar fi suficientă pentru a verifica aparenţa de nelegalitate.

Soluţia primei instanţe reprezintă, în esenţă, un refuz nejustificat de a verifica aparenţa de nelegalitate, motivat de unicul considerent că aspectele invocate fac obiectul analizei pe fond. În realitate, verificarea aparenţei, chiar şi prin prisma unor motive care vor fi pe larg analizate pe fondul cauzei, este nu numai posibilă, dar şi obligatorie într-o acţiune în suspendare. În acest sens, recurenta-reclamantă a făcut referire la jurisprudenţa naţională (Decizia nr. 1567/2012 - Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2788/2014 - Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 829/2010 - Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2199/2009 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) şi a Tribunalului Uniunii Europene (Cauza T 393/10 R Westfälische Drahtindustrie şi alţii împotriva Comisiei Europene; Cauza T 345/12 R Akzo Nobel NV şi alţii împotriva Comisiei Europene).

În continuare, cu privire la cazul bine justificat recurenta-reclamantă a detaliat motivele pentru care a considerat că soluţia primei instanţe este vădit nelegală, prin raportare la elementele de aparentă nelegalitate.

Referitor la invocarea repetată şi vădit nefondată de către organele fiscale a secretului fiscal - caz bine justificat care impune suspendarea, recurenta-reclamantă a arătat că, în realitate, instanţa de fond a analizat numai în mod aparent conduita organelor fiscale, din perspectiva invocării necesităţii protejării secretului fiscal, ceea ce a condus la încălcarea dreptului la apărare al societăţii. În opinia sa, prima instanţă nu a analizat în concret conduita abuzivă a organelor fiscale care, atât pe parcursul controlului fiscal, cât şi ulterior, în etapa de soluţionare a contestaţiei, au invocat necesitatea de a proteja secretul fiscal (art. 11 Codul de procedură fiscală). În acest mod, a fost încălcat grav dreptul la apărare prin limitarea drastică a accesului efectiv la toate documentele şi informaţiile aflate la dosarul cauzei. Astfel, organele fiscale au invocat în susţinerea actelor administrativ-fiscale atacate extrem de multe înscrisuri pretins acoperite de secretul fiscal, aparţinând unor societăţi din acelaşi grup de firme (deci pentru care nu exista necesitatea protejării secretului fiscal), în condiţiile în care nu au putut fi identificate reale abateri în urma verificării înregistrărilor din contabilitatea A.. Simplul acces la dosarul administrativ nu înseamnă că dreptul la apărare a fost pe deplin asigurat. Mai mult chiar, toate elementele invocate de către A. dovedesc, cel puţin aparent, că organele fiscale s-au prevalat de mai multe ori de necesitatea protejării secretului fiscal - folosind informaţii care nu au fost aduse la cunoştinţa sa, deşi i-au fundamentat deciziile. Astfel, dincolo de legalitatea pe fond a acestei conduite, instanţa trebuia şi putea să constate că organele fiscale s-au prevalat de caracterul secret al unor documente care vizau aspecte legate de şi care influenţează inspecţia fiscală - procesele-verbale aferente controalelor încrucişate efectuate în perioada suspendării inspecţiei fiscale şi interogările FISCNET care au stat la baza emiterii opiniilor în proiectul de RIF.

Referitor la celelalte elemente care constituie un caz bine justificat care impune suspendarea, recurenta-reclamantă a susţinut că nelegalitatea soluţiei primei instanţe reiese şi din modul în care au fost analizate şi respinse, în bloc, aceste elemente care confirmă aparenţa de nelegalitate a actelor de control atacate.

În esenţă, a arătat că aparenţa de nelegalitate rezultată din reţinerea de către organele fiscale a unor aspecte care ţin de oportunitate, iar nu de reala încălcare a vreunor prevederi legale. Or, puternica aparenţă de nelegalitate rezultă cât se poate de clar din faptul că dispoziţiile legale prin care se reglementează dreptul contribuabilului de a-şi deduce cheltuielile cu serviciile nu condiţionează deductibilitatea cheltuielilor de oportunitatea serviciilor ce au generat cheltuielile, oportunitate care este la latitudinea companiei, în lumina respectării principiului libertăţii de gestiune a contribuabilului şi a principiului proporţionalităţii. Verificarea caracterului efectiv al cheltuielilor, este o chestiune de fond, care va fi analizată în concret în cadrul acţiunii în anulare, însă faptul că organele fiscale au condiţionat expressis verbis deductibilitatea celor mai multe cheltuieli de caracterul oportun al acestora reprezintă o serioasă aparenţă de nelegalitate, întrucât se bazează pe o adăugare la lege, ceea ce este în mod evident nepermis.

Aparenţa de nelegalitate rezultată din contradicţia evidentă între modul de apreciere în prezenta speţă, prin raportare la operaţiuni identice şi similare. În acest sens, recurenta-reclamantă a reluat argumentele din contestaţia administrativă şi a arătat, în esenţă, că ignorarea rezultatului controlului încrucişat efectuat la societatea B. S.A. în ceea ce priveşte situaţii identice şi similare reprezintă un caz bine justificat care ar fi suficient, per se, pentru ca instanţa să dispună suspendarea. Indiferent de legalitatea pe fond, există o puternică aparenţă de nelegalitate în orice situaţie în care acelaşi organ de control fiscal, dispune concluzii si soluţii diferite, la societăţi diferite, dar cu privire la aceleaşi operaţiuni şi aceleaşi documente justificative.

Dubla impunere evidentă care înlătură de la deductibilitate TVA care a fost deja colectată şi încasată de la prestatorii de servicii denotă, de asemenea, o puternică aparenţă de nelegalitate care impune suspendarea executării actelor atacate. În concret, cheltuielile cu servicii pentru care A. a pus la dispoziţia echipei de inspecţie fiscală dovada vânzării către diverşi beneficiari au fost considerate nedeductibile şi a fost ignorat faptul că serviciile achiziţionate au fost integrate în proiectele derulate de A. S.R.L. din care aceasta a obţinut venituri impozabile. Cu toate acestea, componenta TVA din cheltuielile înregistrate în relaţia cu furnizorii prestatori de servicii, considerată nedeductibilă de organele fiscale a fost recuperată integral, fiind colectată de prestatorii subscrisei tocmai pentru a intra în mecanismul general de plată a TVA la bugetul de stat. Acest fapt este incontestabil, întrucât din controalele încrucişate efectuate de organul fiscal reiese faptul că furnizorii A. S.R.L. au înregistrat corect şi complet tranzacţiile cu aceasta, astfel, că prin RIF echipa de inspecţie fiscală nu a stabilit că în tranzacţiile analizate considerate nedeductibile din punct de vedere fiscal de aceştia au fost înregistrate avantaje fiscale. S-a ajuns, în acest mod, la o dublă impozitare evidentă, cel puţin în aparenţă, la furnizor şi beneficiar, bugetul de stat se îmbogăţindu-se fără justă cauză.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe referitoare la neîndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, recurenta-reclamantă a considerat că este nelegală, fiind dovada unei interpretări şi aplicări fundamental eronate a legii la situaţia de fapt pe care a prezentat-o.

În esenţă, a susţinut că măsurile de eşalonare care vizau obligaţii anterioare ale A. faţă de ANAF au fost ridicate de către organele fiscale şi reprezintă un argument care confirmă iminenţa producerii unui prejudiciu, pentru că executarea silită poate fi demarată oricând, chiar dacă acest lucru nu s-a produs până în prezent. De altfel, din adresa DGAMC nr. 12700/21 februarie 2023 transmisă către C. S.A. (Anexa nr. 1 la cererea de recurs), rezultă intenţia fermă a organelor fiscale de a proceda la orice forme de executare silită.

În continuare, a arătat că prima instanţă a ignorat cu desăvârşire, prin faptul că nici măcar nu a menţionat-o, nicidecum să o înlăture motivat, Opinia expertului consultat fiscal D. privind impactul executării Deciziei de impunere nr. x/25.01.2021 asupra activităţii A.. (Anexa nr. 12 la cererea de suspendare). Din acest document rezultă în mod cert impactul financiar al actelor atacate asupra subscrisei A., prin raportare la totalul debitului principal plus accesorii în sumă de 80.794.50 RON.

Totodată, pentru corecta circumstanţiere a pagubei iminente, recurenta-reclamantă a apreciat că ar fi fost relevant să se aibă în vedere şi specificul activităţii desfăşurate de A. şi caracteristicile particulare ale pieţei pe care aceasta acţionează, făcând referire la proiectele majore în care activează societatea. Plata obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele fiscale este în mod clar de natură să afecteze capacitatea investiţională a societăţii, cu consecinţa reducerii competitivităţii şi crearea unor dificultăţi de menţinere pe piaţă.

Concluzionânad, a arătat că executarea Deciziei de impunere ar periclita în mod iremediabil nu numai activitatea A., ci şi activitatea partenerilor publici ai acesteia. În cazul intrării recurentei-reclamante în incapacitate de plăţi, ar fi în pericol iminent finalizarea obligaţiilor asumate prin contractele de achiziţie publică deja încheiate, unele dintre ele având ca obiect lucrări la obiective de importanţă strategică: Aeroportul International Henri Coandă Bucuresti, Aeroportul International Bucuresti Băneasa - Aurel Vlaicu, Magistrala M5 metrou, Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. În mod evident, cel puţin cu privire la aceste proiecte, nu numai că recurenta-reclamantă va suferi un prejudiciu ireparabil în urma rezilierii contractelor pentru incapacitatea provocată de organele fiscale de a duce la bun-sfârşit angajamentele asumate, dar s-ar crea o stare de pericol public, prin amânarea lucrărilor absolut necesare la aceste obiective. O astfel de reziliere ar conduce la reluarea procedurilor de licitaţie şi, eventual, la schimbarea soluţiei tehnologice, ceea ce ar conduce la întârzieri substanţiale care ar afecta nu numai autorităţile publice propriu-zise, ci şi beneficiarii finali ai acestor lucrări. În mod particular, lucrarea de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă este destinată chiar să protejeze fizic un obiectiv de importanţă strategică pentru România, iar în lipsa acestor lucrări, centrala poate fi vulnerabilă, cu consecinţe grave în ceea ce priveşte nu numai diminuarea capacităţii energetice a României, ci chiar în ceea ce priveşte sănătatea şi viaţa cetăţenilor.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de prima instanţă.

A arătat că instanţa de fond, în funcţie de circumstanţele speţei şi efectuând o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza aspectelor prezentate de partea interesată a analizat doar acele împrejurări vădite de fapt şi de drept care au capacitatea să producă o serioasă îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ fiscal, şi în mod legal nu a procedat la analiza criticilor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă pe care îşi întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ. Dacă s-ar da curs motivelor invocate de recurenta-reclamantă în ceea ce priveşte cele două condiţii ar însemna ca instanţa de suspendare să procedeze practic la o tranşare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual tranşat de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care recursul este nefondat.

Instanţa de fond a analizat temeinic criticile aduse de recurenta-reclamantă actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită arătând că în cuprinsul cererii introductive de instanţa, aceasta nu a probat faptul că s-a aflat în imposibilitatea de a îi fi asigurat dreptul la apărare faţă de conduita organelor fiscale, etc., aspecte care nu pot fi circumscrise cazului bine justificat. Prin criticile de nelegalitate invocate în acţiune, recurenta-reclamantă nu face altceva decât să susţină o acţiune în anulare a actului administrativ, iar analizarea acestor aspecte amănunţite de către instanţa investită cu o suspendare a efectelor actului administrativ, nu ar face decât sa atragă o antepronunţare cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune îndreptată împotriva deciziei de impunere nr. x/25.01.2021 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice ("Decizia de Impunere"), precum şi accesoriile aferente, a deciziei F-MC/25.01.2021 privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/28.01.2021 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.01.2021 ("Raportul de Inspecţie Fiscală") solicitând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea acestor acte administrativ-fiscale, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare care formează obiectul dosarului nr. x/2022 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui caz bine justificat şi dovedirea producerii unei pagube iminente şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă care a declarat recurs împotriva acestei soluţii, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cazul bine justificat şi paguba iminentă, care se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cu privire la prima condiţie legală existenţa unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ însă fără a fi limitative, au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ, etc.

În speţă, un prim motiv de aparentă nelegalitatea pe care recurenta-reclamantă l-a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, a vizat conduita abuzivă a organelor fiscale care, atât pe parcursul controlului fiscal, cât şi ulterior, în etapa de soluţionare a contestaţiei administrative, au invocat necesitatea protejării secretului fiscal, fiind încălcat grav dreptul la apărare al societăţii, prin limitarea drastică a accesului efectiv la toate documentele şi informaţiile aflate la dosarul cauzei.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că recurentei-reclamante i-a fost asigurat accesul la dosarul administrativ, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data exercitării controlului şi emiterii actelor administrativ fiscale contestate, neputând fi primite criticile cu privire la încălcarea dreptului la apărare al acesteia.

Prevederile art. 11 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, invocate de recurenta-reclamantă, nu instituie în sarcina organului fiscal obligaţia de a transmite informaţiile de natura celor considerate a fi secret fiscal pe care le deţine oricărui solicitant, ci doar posibilitatea de a transmite aceste informaţii, cu consimţământul expres şi neechivoc al contribuabilului/plătitorului despre care au fost solicitate informaţii.

Or, în speţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu este evidentă, la o cercetare aparentă, conduita abuzivă a organelor fiscale din perspectiva invocării necesităţii protejării secretului fiscal, câtă vreme organul fiscal a acţionat în limitele permise de prevederile art. 11 alin. (1) şi art. 6 din Codul fiscal.

În mod corect a reţinut prima instanţă că actele administrativ fiscale au fost fundamentate conform dispoziţiilor legale şi cu respectarea exercitării dreptului de apreciere a organelor fiscale asupra relevanţei stării de fapt, astfel cum permit prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, motivul invocat de recurenta-reclamantă nefiind apt să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrativ fiscale contestate.

Înalta Curte reţine că, prin celelalte motive de aparentă nelegalitate invocate, referitoare la reţinerea de către organele fiscale a unor aspecte ce ţin de oportunitate, iar nu de reala încălcare a vreunor prevederi legale; contradicţia între modul de apreciere în prezenta speţă, prin raportare la operaţiuni identice şi similare; dubla impunere care rezultă în urma înlăturării de la deductibilitate a TVA care a fost deja colectată şi încasată de la prestatorii de servicii, recurenta-reclamantă contestă situaţia de fapt reţinută de organele fiscale în urma controlului efectuat pretinzând o altă interpretare a contextului factual, dar şi a normelor juridice incidente, ceea ce necesită administrarea unui probatoriu complex şi examinarea inclusiv a criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actelor administrative fiscale contestate.

Prin urmare, contrar criticilor recurentei-reclamante, prima instanţă a efectuat o analiză prima facie şi a concluzionat în mod just că aspectele invocate presupun, în mod obligatoriu, o analiză de fond în legătură cu incidenţa dispoziţiilor din Codul fiscal şi cu modalitatea de interpretare a dreptului material aplicabil speţei, ceea ce ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare a unui act administrativ.

Or, caracterul provizoriu al măsurii de temporizare a efectelor unui act administrativ presupune existenţa unor indicii suficient de clare care să permită o astfel de protecţie în folosul persoanei vătămate prin actul administrativ pe care îl contestă, fără a fi însă necesar să se examineze viciile de nelegalitate invocate în cererea în anulare a actului contestat.

Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită în cauză condiţia existenţei cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cea referitoare la paguba iminentă, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din lege, rezultă că noţiunea are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie neîndeplinită în cazul de faţă, cât timp recurenta-reclamantă, prin opinia expertului consultant fiscal depusă la dosar, nu a furnizat dovezi concludente cu privire la capacitatea financiară reală, şi de asemenea, la impactul pe care achitarea obligaţiilor fiscale, în cuantumul stabilit, îl va avea asupra activităţii sale.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, faptul că măsurile de eşalonare a obligaţiilor fiscale acordate în beneficiul societăţii au fost ridicate sau au expirat nu reprezintă un argument valid în înţelesul legii speciale care să confirme iminenţa producerii unui prejudiciu, câtă vreme actele atacate se bucură de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate, iar punerea în executare a acestora nu poate produce o pagubă iminentă în sensul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nici condiţia prevenirii producerii unei pagube iminente nu este îndeplinită în prezenta cauză.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2435 din 27 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.