Tax appeal wins remand: lower court must join Ministry of Finance before retrying seizure-lifting claim.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.06.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 268 alin. (2) teza a II-a Codul de procedură fiscală, obligarea pârâtei să emită actul administrativ-Decizia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor A. S.A. prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 şi actul administrativ- Decizia de revocare a Titlului executoriu emis sub nr. x/17.11.2010.

Prin cererea depusă la data de 16.07.2021, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat chemarea în garanţie a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerului Energiei.

Prin încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2021, Curtea a respins, ca inadmisibile, cererile de chemare în garanţie a Ministerului Energiei şi a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 276 din 21 decembrie 2021, Curtea a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta ANAF-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să emită Decizia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor reclamantei A. S.A. prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 şi Decizia de revocare a Titlului executoriu nr. x/17.11.2020.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea în tot a acţiunii.

În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat în esenţă următoarele:

Instanţa de fond a reţinut, în motivarea soluţiei pronunţate, faptul că nu se justifică menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în anul 2010 şi a titlului de executare silită din 17 noiembrie 2010, întrucât măsurile asigurătorii instituite prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 10.09.2010 au o configuraţie juridică aparte în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale S.C. A. S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005, regimul acestor măsuri asigurătorii fiind stabilit prin art. 6.4. din Cap. 6 al Memorandumului de înţelegere încheiat între Statul Roman şi B.., aprobat prin H.G. nr. 35/2014.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, apreciază că în mod corect au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor reclamantei prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, raportat la următoarele aspecte:

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010 a fost emisă de pârâta DGAMC în vederea recuperării creanţei bugetare rezultate din nerespectarea de către reclamantă a obligaţiei asumate prin O.U.G. nr. 118/2003 şi Convenţia de Emisiune nr. 3216/26.01.2004 încheiată în aplicarea dispoziţiilor OUGnr. 118/2003.

Deşi instanţa de fond îşi motivează soluţia pronunţată pe faptul că măsurile asigurătorii instituite prin decizia antemenţionată au o configuraţie juridică aparte, stabilită prin dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003, potrivit cărora:

"Creanţele bugetare reprezentând taxa pe valoarea adăugata, accize, contribuţia la Fondul special al drumurilor publice, precum şi majorările de întârziere, dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere, datorate şi neachitate de către Societatea Comercială "A." - S.A. Constanta la data de 30 septembrie 2003, urmează regimul juridic prevăzut de prezenta ordonanţa de urgenţă", trebuie avut în vedere faptul că prin Convenţia de emisiune nr. 3216/26.01.2004 încheiată în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2003 între Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamanta A. S.A., s-a prevăzut, la art. 5, ca sumele aferente răscumpărării obligaţiunilor sunt supuse regimului juridic al creanţelor bugetare, se virează la bugetul de stat si pentru recuperarea acestora urmează a fi aplicata procedura de executare silita prevăzuta de reglementările legale in vigoare privind colectarea creanţelor bugetare, pe baza documentelor prevăzute de lege si transmise organului de executare de către unitatea trezoreriei statului sau alte organe de specialitate ale Ministerului Finanţelor Publice.

Prin urmare, chiar dacă aceste creanţe bugetare au un regim special, aşa cum prevede art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003, pentru recuperarea acestora, în cazul neîndeplinirii la scadenţă a obligaţiei de plata asumate, vor fi dispuse măsurile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Astfel, pârâta DGAMC, care are doar calitatea de organ de executare competent să efectueze executarea silita împotriva reclamantei, a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2), (3) şi (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca urmare a primirii din partea Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de deţinător al creanţei care urmează a fi executata silit, a documentaţiei justificative aferente, urmând a întreprinde ulterior toate măsurile de executare silită până la recuperarea integrală a creanţei sau până la ridicarea acestora ca urmare a deciziei motivate a organului fiscal.

Or, instituirea măsurilor asigurătorii a fost efectuată ca urmare a solicitării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia de buget şi contabilitate internă, care, prin adresa nr. x/05.10.2010, a solicitat în mod expres demararea procedurilor de executare silită, astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, apreciază că în lipsa răspunsului la solicitările adresate de pârâta DGAMC către Ministerul Finanţelor Publice, ANAF şi ulterior către Ministerul Economiei, Ministerul Energiei şi OPSPI, pârâta nu putea proceda la ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor reclamantei.

Mai mult, în condiţiile în care ulterior, între Statul Roman şi B.. a fost încheiat Memorandumul de înţelegere şi a fost emisă H.G. nr. 35/2014, ridicarea măsurilor asigurătorii (sechestrelor) instituite asupra activelor deţinute de reclamantă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, trebuie corelată cu respectarea Memorandumului şi a măsurilor aprobate pentru implementarea acestuia.

Or, prin repetatele adrese emise către pârâta DGAMC, antementionate, s-a solicitat clarificarea tocmai a acestui aspect, respectiv dacă au fost respectate prevederile acestui memorandum şi au fost implementate angajamentele asumate, în lipsa răspunsului la aceste adrese, pârâta DGAMC fiind în imposibilitatea de a soluţiona cererea reclamantei de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale, în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, dat fiind că, aşa cum a precizat, pârâta nu are calitatea de titular al creanţei, ci doar de organ de executare şi nu se afla în posesia documentelor care ar justifica luarea acestei măsuri.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, precum şi orice alte dispoziţii legale invocate în cererea de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-chemat în garanţie Ministerul Economiei a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, solicitând menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte Ministerul Economiei (fost MEAT).

4.2. Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a învederat faptul că recursul nu conţine niciun fel de motive de nelegalitate sau critici reale cu privire la legalitatea sentinţei recurate, impunându-se respingerea recursului, ca inadmisibil. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză

1. Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând, în esenţă, că este în imposibilitate de a soluţiona cererea intimatei-reclamante de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale, în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, întrucât, nu are calitatea de titular al creanţei, ci doar de organ de executare şi nu se află în posesia documentelor care ar justifica luarea acestei măsuri.

Din dezvoltarea criticilor recurentei, rezultă că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, astfel că sentinţa recurată va fi analizată din această perspectivă.

Instanţa de fond a reţinut, în motivarea soluţiei pronunţate, faptul că nu se justifică menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în anul 2010 şi a titlului de executare silită din 17 noiembrie 2010, întrucât măsurile asigurătorii instituite prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 10.09.2010 au o configuraţie juridică aparte în raport de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale S.C. A. S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005, regimul acestor măsuri asigurătorii fiind stabilit prin art. 6.4. din Cap. 6 al Memorandumului de înţelegere încheiat între Statul Roman şi B.., aprobat prin H.G. nr. 35/2014. Drept urmare, a apreciat instanţa de fond că, ANAF avea obligaţia de a proceda la ridicarea imediată a sechestrului instituit asupra activelor intimatei-reclamante şi la revocarea titlului de executare silită din data de 17 noiembrie 2010, ulterior stingerii litigiului dintre Ministerul Finanţelor Publice şi A. S.A. având ca obiect modalitatea de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 118/2003, prin renunţarea MFP la judecata cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 2 din H.G. nr. 35/2014 pentru aprobarea tranzacţiei convenite la 15 februarie 2013 prin "Memorandumul de înţelegere" încheiat între statul român şi B.., precum şi a unor măsuri pentru implementarea acesteia

"art. 2 (1) Se mandatează Ministerul Finanţelor Publice să îndeplinească toate procedurile legale necesare pentru stingerea, prin renunţarea la judecata cererilor de chemare în judecată în cadrul tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri al căror obiect este în legătură cu modalitatea de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale "A." - S.A. Constanţa, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005.

(2) În cazul în care, după stingerea tuturor litigiilor potrivit alin. (1), B.. nu îndeplineşte angajamentele asumate potrivit Memorandumului, referitoare la Fondul prevăzut la art. 2 şi 3 din anexă, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt mandatate să efectueze toate demersurile prevăzute de lege pentru instituirea unor măsuri asigurătorii/executorii, respectiv prin promovarea unor acţiuni judiciare/arbitrale, precum şi să solicite, în condiţiile legii, daune interese".

Din cuprinsul dispoziţiilor legale citate, reiese că, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt mandatate să efectueze toate demersurile prevăzute de lege pentru instituirea unor măsuri asigurătorii/executorii, respectiv prin promovarea unor acţiuni judiciare/arbitrale, în cazul în care, după stingerea tuturor litigiilor potrivit alin. (1), B.. nu îndeplineşte angajamentele asumate potrivit Memorandumului.

Reţine Înalta Curte că, la data de 10.09.2010, Agenţia Naţonală de Administrare Fiscală, prin organele sale competente, a emis Decizia de a măsurilor asigurătorii nr. x/10.09.2010, întrucât exista pericolul ca societatea intimată să se sustragă şi să risipească patrimoniul ca urmare a ipotecării şi/sau gajării tuturor activelor corporale sau necorporale.

Avându-se în vedere faptul că, recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu este titularul creanţei, ci doar organul competent să efectueze executarea silită, se impunea ca instanţa de fond, în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului, principiu prevăzut de art. 22 C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor, necesitatea introducerii în cauză, a Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de mandatar al statului român, potrivit art. 2 din H.G. nr. 35/2014, ţinând-se cont totodată şi de faptul că, părţi în cadrul dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Constanţa, au fost statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reclamant şi pârâta S.C. A. S.A..

Astfel, în raport de cele reţinute anterior, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a fi lămurite toate aspectele esenţiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. reprezentând o încălcare a dreptului la un proces echitabil a cărei remediere se poate dispune prin casarea sentinţei, cu trimiterea acesteia spre rejudecare într-un cadru procesual complet, pentru asigurarea contradictorialităţii procedurii. Ţinând cont de raportul juridic dedus judecăţii, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, cu respectarea dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 276 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.