Quantum of moral damages for permanent hearing loss in insurance guarantee fund claim

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 februarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2019, reclamanţii A., în nume personal, precum şi în numele fiului său B., în calitate de titulari ai cererii de plată nr. x/20.04.2017 adresată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 18008/15.01.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, comunicată în data de 25.01.2019 către A. şi împotriva Deciziei nr. 18009 din data 15.01.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, comunicată în data de 25.01.2019 către B., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care au solicitat:

(i) admiterea contestaţiei;

(ii) anularea, în parte, a Deciziei nr. 18008/15.01.2019 şi a Deciziei nr. 18009/15.01.2019, ca nelegale şi netemeinice;

(iii) obligarea intimatului să soluţioneze cererea administrativă înregistrată sub nr. x/20.04.2017 prin acordarea următoarelor despăgubiri, astfel:

- pentru A., suma de 132.133 Euro (echivalent RON la cursul BNR din data plăţii) compusă din:

- despăgubiri materiale în cuantum de 52.133 Euro;

- despăgubiri morale în cuantum de 80.000 Euro;

- pentru minorul B., suma de 269.944 Euro (echivalent RON la cursul BNR din data plăţii) compusă din:

- despăgubiri materiale în cuantum de 69.944 Euro;

- despăgubiri morale în cuantum de 200.000 Euro;

(iv) obligarea F.G.A. la plata cheltuielilor de judecată şi reprezentare ocazionate de acest demers.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1034 din 30 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

(i) a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat, în parte, deciziile nr. 18008/15.01.2019 şi nr. 18009/15.01.2019 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(iii) a obligat pârâtul să soluţioneze cererile de plată nr. x/03.11.2017 şi nr. y/20.04.2017 prin acordarea următoarelor despăgubiri: suma de 6.498 RON pentru reclamantul A., din care 498 RON, despăgubiri materiale şi 6.000 RON, despăgubiri morale şi suma de 30.495 RON pentru reclamantul B. compusă din 495 RON, despăgubiri materiale şi 30.000 RON, despăgubiri morale;

(iv) a respins contestaţia pentru diferenţa de despăgubiri solicitate de reclamanţi până la concurenţa sumelor menţionate în cererile de despăgubire, ca neîntemeiată;

(v) a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 200 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate la fond, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Reclamanţii A. şi B. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, arată, în esenţă, că sentinţa este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, dar şi a unei interpretări superficiale şi eronate a situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

În ceea ce priveşte despăgubirile morale ce trebuiau acordate celor doi reclamanţi, tată şi fiu, în pofida faptului că instanţa a admis contestaţia formulată, nu a ţinut cont de dispoziţiile imperative ale art. 1391 şi ale art. 1385 din C. civ., acordându-le sume simbolice faţă de prejudiciile extrem de grave suferite de aceştia (în special de minor), respectiv 6.000 RON despăgubiri morale pentru reclamantul A. şi 30.000 RON despăgubiri morale pentru reclamantul minor B., minimalizând în mod evident consecinţele dramatice suferite de cei doi reclamanţi prin prezentarea lor sub o formă simplistă.

Deşi instanţa constată la pag. 19 a sentinţei că "suma stabilită de pârât prin deciziile atacate nu asigură o reparaţie justă, adecvată şi echitabilă şi necesară a prejudiciului moral încercat de reclamanţi şi nu s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale pretins încălcate" şi totodată că "viaţa familială şi socială a reclamanţilor a fost grav alterată", în final, refuză să ia în considerare gravitatea vătămărilor suferite de cei doi şi să acorde o despăgubire proporţională prejudiciului produs acestora.

Recurenţii-reclamanţi arată că vătămările suferite de ei, aşa cum au fost acestea succesiv reţinute prin evaluările medicale, sunt următoarele:

· pentru reclamantul A.:

a) în cadrul Raportului de expertiză medico-legală nr. x s-au reţinut următoarele vătămări grave:

"accident rutier, TCC minor, disjuncţie acromioclaviculară umăr drept, contuzie toraco-abdominală", iar la pag. 3, prin Buletinul Radiologic, se stabileşte:

"Soluţie de continuitate la nivelul arcului costal lateral C2 drept. Suspiciune soluţie de continuitate la nivelul olecranului".

Vătămările au fost deosebit de grave, aflându-se în imposibilitate de a munci timp de 76 de zile, fiind în concediu medical, total imobilizat "timp de 21 de zile în bandaj Dessault";

b) prin examenul ortopedic efectuat de Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, medicul specialist stabileşte necesitatea unei intervenţii chirurgicale, fapt consemnat de către medicul legist şi în cuprinsul expertizei realizate, acest aspect fiind deosebit de important în aprecierea gravităţii leziunii traumatice suferite;

c) prin Raportul de expertiză medicală nr. x din 29.03.2017, emis de medic primar expertiză medicală şi recuperare dr. C., s-a reţinut la examenul obiectiv următoarele urmări ale vătămărilor suferite:

"Umăr drept cu semnul treptei, căzut, cu modificare anatomică tipică luxaţiei actomio-claviculare drepte. Cracmente la mobilizarea umărului drept. Limitarea cu 30% a mişcărilor în articulaţia umărului drept. Participare afectivă la amintirea accidentului"... "incapacitate adaptativă de 40% în prezent", iar "capacitatea de muncă este redusă cu 40% în prezent", iar "activitatea se poate desfăşura fără ridicare de greutăţi, fără solicitări excesive sau prelungite ale braţului drept";

d) prin Raportul de Evaluare Psihologică întocmit de Cabinetul individual de psihologie dr. D., realizat în data de 15.09.2015, prin examinarea directă, se stabileşte (la pag. 11) faptul că "pacientul prezintă un tablou simptomatologic caracteristic funcţionării de tip depresiv-anxios, cu elemente de derealizare generate de denegare prin care se protejează de sentimentele de vinovăţie cauzate de incapacitatea de a-şi proteja copilul de accidentul în care putea să-şi piardă viaţa", tratamentul de recuperare prescris constând în "şedinţe de psihoterapie psihodinamică focalizate pe desculpabilizare, reasumarea rolului patern şi pe redobândirea capacităţii de simbolizare (a da sens vieţii) pentru cel puţin 4 ani cu o frecvenţă de 3 şedinţe/săptămână, precum şi menţinerea sub observaţie prin continuarea curei prin şedinţe săptămânale de consiliere psihologică pentru o perioadă de încă 2 ani".

· pentru reclamantul B.:

a) conform Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/2015 s-a reţinut starea gravă a minorului B.:

"policontuzionat prin accident rutier, pieton lovit de maşină: prezintă otoragie dreaptă, este agitat psiho-motor; HAS posttraumatică; fractura T-O dreaptă", iar la pagina 3 se consemnează:

"examen CT cerebral: hiperdensităţi spontane la nivelul fisurii interemisferice în porţiunea anterioară; pseudomegacefalie T-O drept; facturi multiple cominutive cu deplasare minimă la nivelul mastoidei drepte cu densităţi fluide la acest nivel (hematice); fractura temporo-occipitală dreapta cu minimă deplasare spre parenchimul cerebral; fractura parieto-occipital dreapta cu minima deplasare; hematom epicranian partieto-occipital dreapta";

b) completarea din data de 18.12.2017 a Raportului de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/2015/2017 a constatat suplimentar următoarele vătămări ale minorului B.:

- există legătură de cauzalitate directă necondiţionată între traumatismul cranio-cerebral cu interesare auriculară dreapta în segmentul timpan-ureche medie şi afectarea funcţiei auditive a urechii drepte, cel mai probabil prin discontinuitatea lanţului auricular posttraumatic, sub rezerva efectuării examenului CT ureche medie, recomandat de specialistul ORL

- ansamblul datelor medicale clinice obiective şi de specialitate ORL-audiologie, atestă debutul posttraumatic al afectării accentuate a auzului la urechea dreaptă în condiţiile în care a existat otoragie dreapta, leziune de timpan ulterior cicatrizată

- pierderea sau scăderea auzului la urechea dreaptă posttraumatic urmare accidentului rutier din 06.07.2015 reprezintă o afectare a auzului biauricular (stereo), având în vedere că funcţia auditivă a urechii stânga este păstrată;

c) încadrarea copilului într-un grad de handicap prin Certificatul nr. x/15.05.2018 şi Hotărârea nr. 436/15.05.2018 ambele emise de Consiliul Local Bucureşti Sector 4 Comisia pentru protecţia copilului Bucureşti Sector 4, acelaşi lucru realizându-se şi prin Certificatul nr. x/08.05.2017 şi Hotărârea nr. 365/15.05.2018 ambele emise de Consiliul Local Bucureşti Sector 4 Comisia pentru protecţia copilului Bucureşti Sector 4.

Rezultă astfel, că hotărârea recurată este nelegală nu doar din perspectiva încălcării dispoziţiilor ce impun repararea integrală a prejudiciului, ci şi a încălcării normelor legale ce impun respectarea forţei probante a concluziilor rapoartelor medico-legale şi a multiplelor documente medicale a căror putere doveditoare este stabilită prin lege.

Totodată, instanţa de fond a neglijat - contrar practicii CEDO - un alt aspect ce se impunea a fi avut în vedere în analiza şi dimensionarea prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. În acest sens se arată că, în perioada ce a urmat accidentului, reclamanţii au fost nevoiţi să facă numeroase investigaţii de specialitate şi intervenţii medicale, fapt ce a presupus schimbarea întregii lor vieţi, din acel moment atât viaţa lor socială, dar mai ales cea de familie suferind profunde modificări.

Pe de altă parte, procesul la care este supusă şi a fost supusă victima minoră este unul dureros, dificil şi de durată, determinat de dobândirea unei grave infirmităţi cu caracter permanent şi anume lipsa auzului la urechea dreaptă, constatată prin înscrisul medical denumit "Bilanţul investigaţiilor audiologice", document emis în data de 05.10.2015 de către dr. primar ORL E., ce stabileşte existenţa "hipoacuziei urechii dreapta post traumatism cranio cerebral", constatându-se "lipsa reflexului acustic al urechii dreapta", situaţie de fapt reconfirmată prin Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/20158/2017 - completare din data de 18.12.2017.

Instanţa de judecată, prin decizia pronunţată, a nesocotit astfel faptul că reclamantul minor (în vârstă de 8 ani la momentul accidentului) va trebui să trăiască cu o infirmitate tot restul vieţii sale. Această infirmitate, dobândită ca urmare a accidentului rutier, este necesar a fi indemnizabilă în raport cu gravitatea prejudiciului suferit, întinderea acestuia şi raportându-se în mod direct la vârsta persoanei prejudiciate.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, prima instanţă a realizat o apreciere subiectivă, arbitrară a daunelor morale şi nu demonstrează că acestea au fost acordate în favoarea reclamanţilor într-un cuantum echitabil.

Mai arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurisprudenţa relevantă în materie, a decis că stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să aibă în vedere dreptul reclamanţilor de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, care nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure aceştia.

Şi în privinţa despăgubirilor materiale, consideră recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond a realizat o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente.

Contrar susţinerii instanţei de fond, apreciază că, în cauza de faţă, ne aflăm în prezenţa unui prejudiciu cert, reprezentat de pierderile şi vătămările grave asupra sănătăţii reclamanţilor urmare a infirmităţilor cu care au rămas în urma accidentului, ce dovedesc un prejudiciu ce trebuie reparat conform înscrisurilor medicale din dosar, care reprezintă în mod evident tocmai "documentele justificative" ce reclamă, prin prisma art. 49 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (sau a art. 50 lit. d) indicate chiar de instanţă), acordarea acestor categorii de despăgubiri materiale.

Subliniază că diagnosticele stabilite iniţial prin actele medicale eliberate după momentul accidentului sunt confirmate ulterior prin consultările directe şi investigaţiile efectuate, concretizate prin redactarea unor rapoarte de recuperare întocmite de specialişti în domeniile respective, existând în mod evident o legătură de cauzalitate între vătămările suferite în accidentul rutier şi tratamentul necesar a fi efectuat, fapt precizat chiar de către specialişti. În acest context, daunele materiale solicitate privind acoperirea tratamentului de recuperare şi a nevoilor sporite impuse de sechelele vătămărilor suferite s-au raportat în mod exclusiv la urmările concrete asupra reclamanţilor, la faptul că aceştia se confruntă şi la aproape cinci ani cu deficienţe severe apărute ca urmare a accidentului şi la recomandările medicale primite.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt şi a considerentelor ce au stat la baza soluţiei adoptate de către prima instanţă, recurentul-pârât a făcut trimitere la argumente pretins greşite ale primei instanţe cu privire la modalitatea de evaluare şi stabilire a despăgubirilor constând în daune morale, apreciind acesta că instanţa de fond a reţinut în acordarea daunelor morale un criteriu reprezentat de consecinţele negative suferite de cei vătămaţi în plan fizic şi/sau psihic, Fondul neputând stabili o echivalenţă exactă între despăgubire şi urmările faptei cauzatoare de prejudicii în plan moral, pentru ca, ulterior, să considere că aceleaşi criterii avute în vedere şi reţinute de FGA în cuprinsul deciziei contestate, nu sunt suficiente în acordarea unei compensaţii echitabile.

A menţionat că art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 prevede că la stabilirea despăgubirilor în cazul deceselor se au în vedere şi daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, iar în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

A invocat recurentul jurisprudenţa naţională şi pe aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, arătând că în această materie instanţele au procedat în echitate, iar în scopul asigurării unei analize şi soluţionări în echitate a acestei categorii de cereri, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a adoptat o procedură internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare, morale şi materiale, izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură avută în vedere şi de lichidatorul judiciar în analiza cererilor similare formulate în procedura falimentului.

În continuare, a susţinut că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment. Totodată, Fondul nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la Procedura menţionată supra, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul F. S.A. şi folosită şi de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Ca urmare, nu se poate reţine refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamanţi, având în vedere, pe de o parte dreptul de apreciere de care dispune Fondul, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unei proceduri cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de stabilire a cuantumului daunelor morale, în lipsa criteriilor şi limitelor legale.

În opinia recurentului-pârât, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în acest sens dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, pe care le redă ca atare.

Aşadar, având în vedere tendinţa persoanelor îndreptăţite să primească daune morale de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare, ori peste acest plafon, cum este situaţia de faţă, a considerat recurentul că procedura adoptată are rolul de a diferenţia situaţiile în funcţie de particularităţile fiecăruia. În altă ordine de idei, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, a considerat că nicio sumă nu are capacitatea de a-l repara, nefiind astfel reglementată în mod exact de către legiuitor.

În acest context, a susţinut că a fost elaborată Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gradul de rudenie dintre reclamanţi şi persoana decedată ca urmare a evenimentului rutier, în baza procedurii evidenţiate fiind stabilite sumele cu titlu de daune morale prin decizia contestată, avându-se în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării.

Prin urmare, instanţa de fond a avut în vedere aceleaşi criterii avute în vedere şi de FGA, raportându-se la Procedura de soluţionare amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură folosită şi de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate şi depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală a societăţii debitoare F. S.A., criteriu neluat însă în considerare de către instanţa de fond.

Astfel, în lipsa unor criterii şi limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă şi la conţinutul Normei A.S.F. nr. 14/2011, respectiv prin raportare la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din această normă, dispoziţii menţinute în cuprinsul Normei A.S.F. nr. 23/2014.

În fine, a considerat că prima instanţă în mod greşit a admis în parte contestaţia formulată, deşi Fondul a aplicat Procedura internă standardizată de acordare a daunelor materiale şi morale în caz de vătămare corporală şi/sau decese, procedură care nu contravine vreunei prevederi legale, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii în tot a contestaţiei formulate de reclamanţi şi menţinerii în tot a Deciziilor FGA nr. 18008 şi 18009 din 15.01.2019.

4. Apărările formulate în calea de atac a recursului

4.1. Recurenţii-reclamanţi A. şi B. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului pârâtului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârât.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamanţii A. şi B., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în primă instanţă.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

1. Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, excepţie invocată de recurenţii-reclamanţi prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă.

Astfel, deşi recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deşi a susţinut, pasager, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recurentul nu a detaliat această critică, iar argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

2. Cu privire la recursul declarat de reclamanţii A. şi B.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat prin recursul lor de către recurenţii-reclamanţi, câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentinţa recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanţa a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar şi fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-un prim rând de critici, evocate de reclamanţi din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceştia şi-au manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceştia, invocând argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data formulării cererilor de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensaţie echitabilă suma de 6.000 RON, pentru reclamantul A., cu titlu de daune morale.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Aşadar, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A., dispoziţiile art. 1391 C. civ. au fost interpretate şi aplicate corect de prima instanţă, având în vedere că aspectele invocate de acest recurent au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care au fost invocate de către recurentul-reclamant B., astfel că argumentele de ordin critic ale acestui recurent privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale urmează a fi primite.

Cu toate că prima instanţă a apreciat că se impune o suplimentare a sumei stabilită de pârât prin decizia atacată, pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul B., raportându-se în acest sens la vătămarea reprezentată de traumatismul cranio-cerebral, pierderea auzului la urechea dreaptă posttraumatic, precum şi la vârsta acestui reclamant la momentul producerii accidentului, Înalta Curte apreciază că suma de 30.000 RON nu reprezintă, totuşi, o despăgubire adecvată.

Înalta Curte reţine că impactul psihic al accidentului rutier suferit de recurentul-reclamant B. la data de 6.07.2015 este deosebit de accentuat, ţinând cont atât de vârsta acestuia - 8 ani la momentul accidentului, dar şi de faptul că funcţia auditivă la urechea dreaptă este pierdută, situaţie de fapt constatată prin înscrisul medical denumit "Bilanţul investigaţiilor audiologice" emis în data de 5.10.2015 de doctor primar ORL E. şi reconfirmată prin Raportul de Expertiză Medico-Legală nr. A1/7305/20158/2017 - completare din data de 18.12.2017, o atare situaţie creându-i reclamantului un complex de inferioritate, aproape imposibil de înlăturat, acesta fiind nevoit să trăiască toată viaţa cu acest handicap, fiindu-i afectată posibilitatea de a beneficia de avantajele specifice vârstei tinere.

În aceste condiţii, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, de cele analizate anterior, Înalta Curte apreciază că un cuantum al daunelor morale de 60.000 RON pentru reclamantul B., reprezintă o reparaţie echitabilă şi efectivă fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor-reclamanţi privind încălcarea dispoziţiilor art. 1391 şi art. 1385 din C. civ. şi art. 49 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, hotărârea instanţei de fond fiind legală sub acest aspect, în condiţiile în care pentru solicitarea privind suplimentarea daunelor materiale celor deja acordate de către FGA, admisă doar în limita celor constatate, nu au fost depuse dovezi potrivit dispoziţiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte va reţine întrunirea parţială a criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenţii-reclamanţi, motiv pentru care va admite recursul acestora şi va casa în parte sentinţa recurată în privinţa stabilirii despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul B., despăgubiri pe care le va cuantifica la suma de 60.000 RON, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

3. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Prin acest recurs, se susţine în esenţă că, la acordarea daunelor morale recurenţilor-reclamanţi, instanţa de fond nu a ţinut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate. Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 23/2014 - în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu toate acestea, în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, aşa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanţa de recurs şi nici prima instanţă nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ţinând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanţă cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

Totodată, văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi soluţia dată recursului declarat de pârât, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea în discuţie şi va obliga recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurenţii-reclamanţi A. şi B. a sumei de 200 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1034 din 30 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa civilă recurată în privinţa stabilirii despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de reclamantul B., despăgubiri pe care le cuantifică la suma de 60.000 RON.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurenţii-reclamanţi A. şi B. a sumei de 200 RON, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.