Insureds' Guarantee Fund's administrative decision on moral damages for traffic accident victims quashed and remanded to pay equitable compensation

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2019, reclamanţii A., B. Şi C. au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 17968/14.01.2019 emisă de Fondul de Garantare al Asiguraţilor, pe care o consideră nelegală şi netemeinică solicitând admiterea contestaţiei şi admiterea cererilor de plată aşa cum au fost formulate prin cererea de despăgubire din data de 27.05.2016, respectiv, obligarea paratei la plata diferenţei dintre sumele solicitate şi cele acordate, astfel:

- Către A., soţia defunctului D., suma de 388.934 RON, cu titlu de daune morale;

- Către B., fiul defunctului D., suma de 406.121 RON, cu titlu de daune morale;

- Către C., fiica in fapt a defunctului D., suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 895 din 3 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite, în parte, contestaţia formulată de reclamanta C. cu domiciliul procesual ales în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu sediul în Bucureşti.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi în rejudecare:

Anulează, în parte, Decizia nr. 17968/14.01.2019 numai în ceea ce priveşte punctul 3, respectiv respingerea cererii de plată formulată de C..

Obligă pe pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 50.000 RON către reclamanta C., cu titlu de daune morale.

Respinge, în rest, acţiunea formulată de reclamanţii A., B. cu domiciliul procesual ales în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.".

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât reclamanţii A., B. şi C., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1 Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre sumele solicitate prin cererea de despăgubire şi cele acordate prin decizia contestată, cu titlu de daune morale.

Recurenţii-reclamanţi consideră că sentinţa de fond nu este motivată în sensul că nu cuprinde raţionamentul pentru care sumele acordate de FGA şi menţinute reprezintă o compensaţie echitabilă.

În ceea ce priveşte aplicarea normelor de drept material incidente speţei, recurenţii-reclamanţi arată că principala critică vizează faptul că evaluarea daunelor morale s-a făcut discreţionar, fără să existe o transparenţă în modalitatea de acordare a acestora, cât şi în mod disproporţionat raportat Ia prejudiciul moral al reclamanţilor recurenţi.

Chiar dacă judecătorul fondului s-a referit la legislaţia şi jurisprudenţa în materie, în realitate acestea nu au fost avute în vedere, ci a existat doar referirea la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Acest Ghid nu este obligatoriu pentru instanţele de judecată, iar procedura internă pe care o aplică pârâtul vizează hotărâri judecătoreşti din perioada 2007-2010.

Prejudiciul trebuie estimat prin raportare la aspecte şi elemente actuale, prin raportare la jurisprudenţa actuală a instanţelor, pentru fiecare caz în parte, prin individualizarea şi particularizarea acestuia.

Deşi în legislaţie nu se precizează modalitatea concretă de evaluare a cuantumului daunelor morale, doctrina şi practica au statuat anumite criterii, elemente care trebuie avute în vedere în momentul în care se evaluează prejudiciul nematrimonial, de exemplu, valoarea lezată, gravitatea prejudiciului, consecinţele prejudiciului pe plan social, profesional şi familial, tulburările şi neajunsurile suferite de persoana vătămată.

Instanţa de fond nu face o apreciere proprie prin prisma textelor de lege incidente, ci constată că evaluarea făcută de pârât, prin raportare exclusiv la concluziile Ghidului, este obiectivă şi are în vedere că o sumă mai mare ar reprezenta o îmbogăţire fără just temei.

Se mai arată că prin acordarea daunelor doar în baza Ghidului se ignoră dispoziţiile legale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie, care impun repararea integrală a prejudiciului moral.

Recurenţii-reclamanţi arată că singurul scop al acestui ghid este acela de a proteja interesele financiare ale societăţilor de asigurări, iar instanţa de judecată să acorde automat suma, fără să mai facă nicio apreciere asupra gravităţii prejudiciului moral suferit.

Instanţa nu au avut în vedere criterii precum consecinţele accidentului, relaţiile de afectivitate dintre victimă şi copiii săi şi nici traumele prin care aceştia au trecut ca urmare a decesului tatălui, respectiv soţului în circumstanţe atât de înfiorătoare.

Prin urmare, raportarea la acest Ghid pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este nelegală, se încalcă principiile de drept naţionale si convenţionale, nu reprezintă o evaluare corectă a cuantumului, acesta având o valoare foarte mică, vădit disproporţionată raportat Ia prejudiciul moral clamat de către reclamanţii recurenţi.

Evaluarea prejudiciului suferit de către reclamanţii recurenţi trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţele persoane păgubite determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), dar şi a practicii judiciare în materie, or Fondul nu s-a raportat în niciun moment la aceste aspect, ci dimpotrivă, acesta susţine în cuprinsul întâmpinării faptul că despăgubirile morale constituie: compensaţie justificată şi în acord cu specificul şi scopul constituirii FGA", Fondul recunoaşte, aşadar, că în orice speţă ce are ca obiect acordarea de daune morale, primează scopul şi interesul Fondului, iar nu acordarea unei juste compensaţii morale.

3.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât susţine că sentinţa civilă nr. 895/03.12.2019 este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond. Instanţa de fond, admiţând contestaţia, nu numai ca anulează în parte decizia atacată, dar procedează şi la stabilirea despăgubirilor, stabilind criterii proprii şi procedând şi la individualizarea întinderii prejudiciului.

Arată pârâtul că a adoptat criterii obiective de cuantificare a daunelor morale ţinând cont de obligaţia instituită în sarcina Comisiei Speciale a FGA, care trebuie să instrumenteze cererile de plată ţinând cont de legislaţia aplicabilă contractului de asigurare- în speţă- contractului de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie ale cărui clauze pentru transparenţă au fost transpuse în Norma ASF nr. 23/2014, la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016 Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Astfel, aspectul pe care îl critică pârâtul şi care constituie motiv de casare în tot a sentinţei civile nr. 895 din 03.12.2019 este acela conform căruia instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, Legii nr. 503/2004 şi Legii nr. 554/2004, prin faptul că instanţa de fond nu putea să dispună obligarea directă a pârâtului la plata sumei solicitate fără a da posibilitatea ca FGA prin Comisia Specială să reanalizeze cererea de plată.

Referitor la acordarea daunelor morale prin sentinţa civilă nr. 895/03.12.2019 apreciază acesta că este nelegală având în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi a Normei ASF nr. 16/2015.

Arată pârâtul că a avut în vedere Procedura internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură pe care prima instanţă nu a avut-o în vedere în ceea ce o priveşte pe reclamantă, deşi nu a fost adusă nicio critică acesteia. Instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 precum şi art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004.

Solicitarea de depăgubire formulată de intimta-reclamantă C., prin asistent maternal A. (soţia defunctului), a fost respinsă având în vedere şi prevederile art. 1390 şi 1391 C. civ., conform cărora repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri ca urmare a decesului.

Raportat la prevederile art. 1391 alin. (2), se pot acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor şi colateralilor sau soţului pentru durerea încercată ca urmare a decesului victimei. Insă, din cuprinsul textului de lege, rezultă faptul că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumţie legală care să confere un drept cert la despăgubire doar în baza legăturii de rudenie, cu atât mai mult în cazul unei persoane asupra căreia a fost instituită măsura plasamentului la soţia defunctului.

Pe de altă parte, conform Procedurii FGA de soluţionare a pretenţiilor izvorand din vătămări corporale sau decese, nu există posibilitatea acordării unor despăgubiri persoanei aflate în plasament la soţia victimei decedate. Comisia de analiza stabileşte cuantumul despăgubirilor, pe baza documentaţiei existente în dosar si in conformitate cu prevederile procedurilor interne.

Or, astfel cum s-a stabilit şi în practica judecătorească naţională, daunele morale se judecă în echitate şi trebuie să asigure o reparaţie justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate şi fără a conduce la o sancţionare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat şi la plata acestui tip de daune, arată pârâtul.

Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment. în acest caz E. S.A.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015. In baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1)şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şl nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigjbilă.

Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări.

FGA nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale. Fondul de garantare a asiguraţilor neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale subscrisei, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.

Aşadar, nu se poate reţine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având în vedere ca dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice victimă a unui accident rutier.

Mai mult, recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru potenţialii creditori de asigurare, concluzionează pârâtul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor reţinând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" şi faptul că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 4 iunie 2020, iar cererea de recurs a fost transmisă la data de 17 iunie 2020 potrivit ştampilei aflată pe plicul de la dosar recurs, aspecte în raport de care recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ. invocată de pârâtul FGA apreciind că, în mod formal, criticile recurenţilor se circumscriu cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile sale nu se circumscriu decât cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurentul-pârât nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenţii-reclamanţi

Recurenţii-reclamanţi consideră că sentinţa de fond nu este motivată, în sensul că nu cuprinde motivele pe baza cărora s-a stabilit că nu se impune majorarea daunelor morale şi nici acordarea în întregime a daunelor materiale.

Din cuprinsul considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a apreciat, în privinţa daunelor materiale, că suma stabilită de către FGA este corectă, iar în ceea ce o priveşte pe reclamanta C. a apreciat că s-a făcut dovada legăturii de afecţiune cu victima D., considerent pentru care este justificată solicitarea de acordare a daunelor morale într-un cuantum identic cu cele acordate pe fond reclamantului D..

Referitor la daunele morale solicitate, judecătorul fondului şi-a întemeiat soluţia pe studiul efectuat de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzilor 2011, stabilind cuantumul pretenţiilor în funcţie de concluziile acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte va constata că sunt neîntemeiate criticile întrunite pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind motivată atât în fapt cât şi în drept.

2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate atât de către recurenţii-reclamanţi, cât şi de către recurentul-pârât

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate invocate de către recurentul pârât vizând aspectul că instanţa şi-a atribuit competenţe stabilite de legiuitor în favoarea Comisiei Speciale a FGA, Înalta Curte reţine că este nefondat, întrucât instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, posibilitatea formulării unei contestaţii împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unei astfel de contestaţii, fiind prevăzute expres în dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Totodată, instanţa de recurs reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, (…) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale".

De asemenea, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor defineşte la lit. b) şi d) creditorul de asigurări şi despăgubirea ca fiind "persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă", respectiv "suma pe care Fondul o plăteşte fiecărui creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, în limita plafonului de garantare şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege".

Nu în ultimul rând, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii."

În esenţă, recurentul susţine că instanţa de fond prin admiterea în parte a contestaţiei, anularea în parte a deciziei atacate şi stabilirea de către aceasta a despăgubirilor şi-a atribuit competenţe care erau date de legiuitor în competenţa autorităţii administrative, respectiv Comisia Specială din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Deşi subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul cu ocazia aplicării dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 19 din Legea nr. 503/2004 cu privire la stabilirea şi obligarea recurentului- pârât la plata sumei solicitate ca despăgubire.

Prin urmare, faptul că prima instanţă, în raport cu circumstanţele cauzei, a apreciat relevantă în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale criteriile privind consecinţele negative suferite de reclamantă, atât pe plan fizic cât şi pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care intimatei-reclamante i-au fost afectate viaţa socială şi familială, criteriul echităţii care presupune existenţa unei corespondenţe între prejudiciul încercat şi dimensiunea despăgubirii nu poate conduce la concluzia că ar fi incident motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor instanţei de judecată.

În speţă, instanţa de recurs urmează să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la despăgubiri morale către reclamanta C., persoană aflată în plasament, dar şi în privinţa cuantumului acestor despăgubiri acordate către toţi moştenitorii victimei decedate, reclamanţi în prezentul dosar.

O altă critică ce aparţine recurentului-pârât, susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1390 şi 1391 din C. civ., arătându-se că repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptăţite la întreţinere din partea celui decedat, or între între persoana aflată în plasament şi defunct nu există nicio legătură de rudenie.

În plus, instanţa poate acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor şi colateralilor sau soţului pentru durerea încercată, doar dacă se face dovada acesteia, nesubzistând o prezumţie legală.

Înalta Curte în acord cu reţinerile instanţei de fond apreciază că dispoziţiile art. 1390 C. civ. nu sunt aplicabile speţei, deoarece textele invocate nu limitează acordarea despăgubirilor la persoanle care dovedesc legătura de rudenie cu defunctul, aşa cum apreciază recurentul pârât. Ci se referă la oricare persoană care ar putea dovedi existenţa unui prejudiciu cauzat de durerea încercată prin moartea victimei.

În cauză s-au solicitat daune morale, iar disp. art. 1391 C. civ. au fost interpretate şi aplicate corect de prima instanţă, avându-se în vedere că, prin probele administrate, s-a dovedit că persoana aflată în plasament locuia de 8 ani cu defunctul, între aceştia existând o legătură strânsă de afecţiune, dezvoltând relaţii similare părinte copil.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe probele administrate şi nu pe o prezumţie legală inexistentă, cum a susţinut recurentul-pârât.

Faţă de acestea, Înalta Curte va reţine neîntrunirea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât.

Înalta Curte va constata însă întrunite motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cuprinse în cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi.

Astfel, prima instanţă a considerat corect cuantumul daunelor morale stabilite prin decizia administrativă atacată, pentru reclamanţii A.- 52.510 RON, B. - 43.879 RON şi a obligat pârâtul să plătească şi reclamantei C. suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

Judecătorul fondului a apreciat că raportarea pârâtului la Decizia nr. 142/26.05.2016 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (materiale şi morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care are la bază Ghidul FPVS privind soluţionarea daunelor morale este în acord cu dispoziţiile art. 49 lit. d) din Ghidul CSA nr. 14/2011, care în caz de deces, stabileşte că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii - FPVS, se constată că are un caracter de recomandare şi priveşte soluţii ale instanţelor de judecată din perioada 2011, astfel că prezenta instanţă de recurs, dar nici prima instanţă, nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de o statistică.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

În speţă, este cert că viaţa familială şi socială a recurenţilor-reclamanţi a fost alterată în urma decesului numitului D., tată şi soţ.

Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, de cele analizate anterior, Înalta Curte apreciază că un cuantum al daunelor morale de 100.000 RON pentru fiecare recurent-reclamant, reprezintă o reparaţie echitabilă şi efectivă fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

În privinţa reclamantei C., persoană aflată în plasament, Înalta Curte consideră că acelaşi cuantum, în sumă de 100.000 RON este îndestulător pentru repararea prejudiciului moral, mai ales că acesta a locuit cu tatăl decedat şi a dezvoltat o legătură strânsă de afecţiune, cum deja s-a arătat mai sus.

Faţă de acestea, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât.

Se va admite recursul recurenţilor-reclamanţi, se va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, se va admite în parte acţiunea, urmând a se anula în parte decizia administrativă atacată şi se va obliga pârâtul să emită o nouă decizie prin care să plătească fiecărui reclamant suma de 100.000 RON, cu titlu de daune morale.

Se va menţine decizia administrativă în privinţa daunelor materiale în sumă de 31.128,40 RON, recurenţii-reclamanţi criticând soluţia numai din punctul de vedere al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care s-a dovedit a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de recurenţii reclamanţi A., B. şi C..

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 895 din 3 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 895 din 3 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Anulează, în parte, Decizia nr. 17968/14.01.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Majorează cuantumul sumelor datorate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor până la concurenţa sumei de 100.000 RON pentru fiecare reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2022.