Religious property restitution: abusive seizure via inter-faith transfer under Decree 358/1948 and overriding force of land registry entries

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 9 februarie 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9880/29.10.2021, comunicată la data de 07.01.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. (iniţial) x, în suprafaţă de 12.056 mp, înscris în C.F. nr. xOradea, dezmembrat în nr. topo. x/4 Oradea, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele anterior menţionate, fără cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, prin reprezentant legal, vicar general pr. A., având C.I.F. x, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 9880/29.10.2021 emisă de pârâtă cu privire la imobilele cu nr. top. iniţial xb Oradea, înscrise în CF nr. xOradea şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, respingând restul pretenţiilor formulate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii recurate cu consecinţa respingerii acţiunii introductive de instanţă, ca neîntemeiată.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Decretului-Lege nr. 115/1938.

În acest sens, recurenta arată că în temeiul actelor normative menţionate, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a depus cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006 şi nr. y/24.01.2006 prin care s-a solicitat retrocedarea în natură a imobilului, casă, situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea, nr. top. xb, 492/3.

În urma analizei dosarului aferent cererilor de retrocedare sus-menţionate, în temeiul art. 1 alin (1), art. 3 alin. (1) şi alin. (6) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Decizia nr. 9880/29.10.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare, întrucât imobilul identificat cu nr. de top. iniţial xb, ulterior dezmembrat şi reînscris sub nr. top x, nu a fost preluat de Statul Român de la solicitanta cererii de retrocedare sus-menţionată.

Recurenta susţine că, contrar aprecierilor instanţei de fond nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării de către Statul Român, or, în cauză, imobilul nu a fost preluat de către Statul Român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Biserica Ortodoxă Română Olosig Oradea.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în proprietatea statului a trecut averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii. Totodată, se menţionează faptul că o comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.

Aşadar, în baza Decretului nr. 358/1948, o parte din bunurile mobile şi imobile din patrimoniul cultului greco-catolic au trecut în proprietatea statului român, o parte în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit încheierii nr. 259/27.01.1956, foaia B, poz. 5, din C.F. nr. x a localităţii Oradea, pentru imobilul identificat cu nr. top. xb se intabulează dreptul de proprietate Parohiei Ortodoxe Română Olosig Oradea.

Totodată, potrivit încheierii nr. 1412/19.02.1974, foaia B, poz. 6, din C.F. nr. x a localităţii Oradea, pentru imobilul identificat cu nr. top. xb se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de schimb, în favoarea Statului Român.

În concluzie, imobilul identificat cu nr. top. xb a trecut în proprietatea Statului român, însă nu a fost preluat de la solicitanta cererilor de retrocedare nr. x/24.01.2006 şi nr. y/24.01.2006 ci se afla în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Olosig Oradea, persoană juridică de drept privat distinctă de Statul Român.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, recurenta arată că potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărţii funciare se consideră exact în folosul aceluia care şi-a înscris un drept real în cartea funciară.

În acest context, recurenta a menţionat că atâta vreme cât cuprinsul cărţii funciare se consideră exact în folosul aceluia care şi-a înscris un drept real în cartea funciară, este operant principiul forţei probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Totodată, a subliniat şi faptul că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este opozabilă C.S.R., aceasta neavând competenţa de a verifica legalitatea respectivei înscrieri.

Recurenta a reiterat instanţei de control judiciar, faptul că Statul Român nu a preluat imobilul solicitat prin cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006 şi nr. y/24.01.2006 de la solicitantă, ci de la o persoană juridică distinctă, al cărui drept de proprietate asupra imobilului solicitat era înscris în C.F. nr. x a localităţii Oradea.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată şi menţinerea în tot a soluţiei instanţei de fond ca legală şi temeinică.

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive, ca neîntemeiată.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor formulate prin întâmpinare şi răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea, la data de 9 februarie 2022, solicitând în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ unilateral cu caracter individual, Decizia nr. 9880/29.10.2021, emisă de pârâtă, comunicată la data de 07.01.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. (iniţial) x, în suprafaţă de 12.056 mp, înscris în C.F. nr. xOradea, dezmembrat în nr. topo. x/4 Oradea, cu consecinţa anulării acesteia şi obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele anterior menţionate.

În temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta a depus cererile de retrocedare nr. x/24.01.2006 şi nr. y/24.01.2006 prin care s-a solicitat retrocedarea în natură a imobilului, casă, situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea, nr. top. xb, 492/3.

În urma analizei dosarului aferent cererilor de retrocedare sus-menţionate, în temeiul art. 1 alin (1), art. 3 alin. (1) şi alin. (6) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Decizia nr. 9880/29.10.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare, cu motivarea că:

"imobilul identificat cu nr. de top. iniţial xb, ulterior dezmembrat şi reînscris sub nr. top x, nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă".

În primă instanţă, Curtea de Apel Oradea a admis în parte acţiunea, dispunând anularea Deciziei nr. 9880/29.10.2021 emisă de pârâtă, cu privire la imobilele cu nr. top. iniţial xb Oradea, înscrise în CF nr. xOradea, şi obligarea acesteia din urmă să soluţioneze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, reţinând în esenţă că imobilul înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb a aparţinut Parohiei Greco Catolică Oradea şi a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Instanţa a respins cererea privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte, întrucât, pe de o parte, această cerere nu a făcut obiectul analizei C.S.R., iar pe de altă parte, art. 1 alin. (6), din acelaşi act normativ, prevede că măsurile reparatorii se acordă potrivit legii speciale, Legea nr. 165/2013, urmare a derulării procedurii prevăzute de aceasta, competentă în acordarea despăgubirilor fiind Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 6 din norme de aplicare a art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000), procedură administrativă căreia instanţa nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Instanţa de control judiciar constată, cu titlu prealabil, că nici în decizia administrativă şi nici în declaraţia de recurs, nu se face referire la un înscris, care s-a aflat şi la dosarul administrativ şi a fost reţinut în considerentele soluţiei de către instanţa de fond, respectiv extrasul de CF x, în care sub B.1 a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului nr. top. x în favoarea Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, drept dobândit cu titlu de schimb în anul 1937.

De altfel, din cuprinsul cererii formulată la data de 26.02.1956 de Parohia Ortodoxă Română Olosig Oradea, prin care a solicitat Tribunalului Oradea trecerea imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. x într-o coală nou înfiinţată pe numele Parohiei Ortodoxe Române Olosig Oradea, se indică ca şi temei de drept Decretul nr. 358/1948, iar potrivit Încheierii Tribunalului Popular al Oraşului Oradea, secţia CF, din data de 27.01.1956, în baza Decretului nr. 358/1948, s-a dispus ca asupra imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb, înscris ca proprietatea Episcopiei Române Unite, să se întabuleze dreptul de proprietate în favoarea Parohia Ortodoxă Română Olosig Oradea.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut corect că în intervalul de referinţă, până în ianuarie 1956, proprietar asupra imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb, a fost Parohia Greco Catolică Oradea, iar din ianuarie 1956, imobilul a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Oradea, în baza Decretului nr. 358/1948, decret care, la art. 2 prevedea că averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.

Astfel cum reiese din prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă, respectiv, respectiv o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar.

Aşadar, avem de a face cu o preluare de către Parohia Ortodoxă Română Oradea, realizată de către o persoană juridică, în raport de prevederile art. 28 din Decretul nr. 177/1948, de la proprietarul tabular, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în baza Decretului nr. 358/1948, preluare care este prezumată ca fiind abuzivă, astfel cum rezultă din pct. 1 al normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

În speţă, astfel cum s-a reţinut şi nu s-a contestat, nu s-a făcut până în prezent dovada vreunei despăgubiri plătite cultului Greco catolic şi că ar exista vreo hotărâre a judecătoriei locului, din înscrierile din CF, trecerea a avut loc în baza cererii cultului ortodox.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului şi contrar susţinerilor recurentei, este nerelevant că preluarea abuzivă a fost făcută mai întâi Parohia Ortodoxă Română Oradea şi apoi de Statul Român, întrucât preluarea s-a făcut în perioada de referinţă de către o persoană juridică, fără titlu, ci în baza Decretului nr. 358/1948, privind stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, unde la art. 2 se prevedea în mod clar că: "averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În speţă, din probatoriu, a rezultat că atribuirea imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb s-a făcut în baza simplei cereri a Parohiei Ortodoxe Române Oradea, fără a exista vreo hotărâre a vreunei comisii interdepartamentale.

În fine, susţinerile recurentei cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 32 şi 33 Decretului-lege nr. 115/1938, pentru unificarea cărţilor funciare, referitoare la principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară, nu pot fi reţinute, având în vedere că raportul juridic dedus judecăţii în cauza de faţă priveşte aplicarea unei legi de reparaţie.

Prin urmare, este evident că toate înscrierile din cartea funciară de după 27.01.1956 au fost consecinţa aplicării Decretului nr. 358/1948 şi preluării imobilului de către Statul Român, or, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, principiul forţei probante absolute a înscrierii în CF ca reglementare generală, nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauză, în contextul în care legile speciale de retrocedare prezumă anumite preluări ca fiind abuzive.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu majoritate, va respinge, recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Cu opinie separată,

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 116/CA/2022-PI din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

~Opinie separată redactată conform dispoziţiilor art. 426 alin. (1) din C. proc. civ.

În opinie minoritară, examinând recursul în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă.

În speţă, dreptul de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul cererii de retrocedare, situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Oradea, nr. top. xb, 492/3, a fost înscris iniţial în favoarea intimatei-reclamante Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Oradea, dreptul de proprietate fiind dobândit cu titlu de schimb în anul 1937.

Ulterior, potrivit încheierii Tribunalului Popular al Oraşului Oradea, secţia CF din data de 27.01.1956, în baza Decretului nr. 358/1948, s-a dispus ca asupra imobilului înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. top. xb, înscris ca proprietatea Episcopiei Române Unite, să se intabuleze dreptul de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Olosig Oradea.

Totodată, potrivit încheierii nr. 1412/19.02.1974, foaia B, poz. 6, din CF nr. x a localităţii Oradea, pentru imobilul identificat cu nr. top. xb se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de schimb, în favoarea Statului român.

În concluzie, imobilul identificat cu nr. top. xb a trecut în proprietatea Statului român, însă nu a fost preluat de la titulara cererilor de retrocedare nr. x/24.01.2006 şi nr. y/24.01.2006, respectiv intimata-reclamantă din prezenta cauză Biserica Ortodoxă Română Olosig Oradea, persoană juridică de drept privat, distinctă de Statul român.

Ca atare, contrar aprecierilor instanţei de fond, în opinie minoritară se apreciază că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării de către Statul român. Or, în cauză, imobilul nu a fost preluat de către Statul român de la solicitantă, ci a intrat în proprietatea acestuia de la Biserica Ortodoxă Română Olosig Oradea.

Având în vedere că intabularea dreptului de proprietate în favoarea Bisericii Ortodoxe Române Olosig Oradea s-a dispus în baza încheierii nr. 259/27.01.1956 pronunţată de Tribunalul popular al Oraşului Oradea, secţia CF, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti privind nelegalitatea înscrierilor din cartea funciară, recurenta pârâtă în mod corect a dat relevanţă înscrierii în cartea funciară în procesul de analiză al cererii de retrocedare.

Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Reţinând, aşadar, că Statul român nu a preluat imobilul ce face obiectul cererilor de retrocedare nr. x/24.01.2006 şi nr. y/24.01.2006 de la intimata-reclamantă ci de la o persoană juridică distinctă, al cărei drept de proprietate era înscris în cartea funciară, în opinie minoritară se apreciază că decizia nr. 9880/29.10.2021 contestată de intimata-reclamantă a fost emisă în mod legal, impunându-se reformarea sentinţei prin care aceasta a fost anulată.