Exclusion of judicial reasoning and evidentiary assessment from disciplinary review based on judicial independence and exclusive appellate control.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, C. şi D., anularea rezoluţiei nr. 342A/30.01.2020, emise de Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători şi a rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C20-1066 din 24 august 2020, solicitând trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor şi cercetarea disciplinară a doamnelor judecător C. şi D. de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care au soluţionat dosarul nr. x/2013 în apel (ultimă instanţă), solicitând ca acestea să fie cercetate şi sancţionate disciplinar pentru săvârşirea, în legătură directă cu soluţionarea acestui dosar, a abaterilor disciplinare prevăzute la art. 99 lit. c), s) şi t) din Legea nr. 303/2004.

La data de 04.02.2021 reclamanţii A. şi B. au formulat o cerere completatoare, prin care au arătat că înţeleg să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, şi Inspecţia Judiciară, iar prin încheierea din 2 martie 2021, instanţa de fond a dispus citarea în cauză a acesteia.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1368 din 5 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Superior al Magistraturii, C. şi D.;

A respins cererea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, C. şi D., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, având ca obiect Rezoluţia nr. 342A/30.01.2020 şi Rezoluţia nr. C20-1066/24.08.2020.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1368 din 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenţii-reclamanţii A. şi B., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea fondului de către instanţa de recurs, în sensul anulării/desfiinţării rezoluţiilor atacate şi trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor la Inspecţia Judiciară. Solicită cercetarea şi sancţionarea disciplinară a doamnelor judecător C. şi D. de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care au soluţionat dosarul nr. x/2013 în apel (ultimă instanţă), pentru săvârşirea în legătură directă cu soluţionarea acestui dosar a abaterilor disciplinare prevăzute la art. 99 lit. c), s) şi t) din Legea nr. 303/2004, respectiv: atitudine nedemnă faţă de justiţiabilii recurenţi; utilizare de expresii inadecvate şi motivare vădit contrară raţionamentului juridic; exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

În motivarea recursului arată că doamnele judecător au achitat cămătarii care i-au înşelat şi păgubit, deşi alte instanţe au sancţionat penal persoane care au acţionat în acelaşi mod.

Consideră că petiţia lor nu a fost analizată în concret de către Inspecţia Judiciară, deşi au expus atât fapte de gravă neglijenţă cât şi de rea-credinţă săvârşite de membrii completului de judecată care le-au soluţionat cauza, precum şi alte fapte ce nu au fost analizate.

În ceea ce priveşte starea de fapt, arată că aveau în vânzare un teren pentru suma de 17000 euro şi au împrumutat în anul 2009 de la inculpatul E. suma de 8000 euro, în 2 tranşe, una de 6000 euro şi una de 2000 euro, acesta insistând să menţioneze în acte împrumutul de 8000 euro + dobânda totală de 5200 euro, garantând restituirea împrumutului cu imobilul în care locuiau; că după mai multe împrumuturi succesive de la alte persoane, făcute în scopul de a achita împrumutul iniţial, casa le-a fost vândută prin licitaţie, în cadrul a două proceduri de executare silită.

Precizează că în sprijinul celor susţinute au prezentat un probatoriu, constând în cercetările efectuate la Oficiul de Cadastru, pentru a demonstra vechimea activităţii de cămătărie desfăşurate de către cei trei inculpaţi, cu caracter de obicei, ocupaţie, în condiţiile în care în cauză au existat mai multe persoane vătămate.

Consideră că era evidentă săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, camătă în raport cu data incriminării, înşelăciune şi constituirea unui grup organizat, inculpaţii fiind trimişi în judecată prin rechizitoriu pentru cele 4 infracţiuni, iar instanţa de fond - Tribunalul Hunedoara a pronunţat sentinţa nr. 180/2015, parţial cu condamnare şi în mare parte cu achitarea inculpaţilor.

De asemenea, susţin că şi asupra imparţialităţii judecătorului F. planează o mare incertitudine, dat fiind faptul că acesta a achiziţionat un imobil în termenul de pronunţare a hotărârii printr-un act încheiat la notarul G., finul familiei H. (H., fost preşedinte al Tribunalului Hunedoara, apărător al inculpaţilor în faza de urmărire penală).

În apel, după 2 ani de administrare de probe, judecătorul I. şi-a dat seama de starea de incompatibilitate pe care i-a generat-o pronunţarea hotărârii de arestare a inculpaţilor şi s-a abţinut, urmând anularea şi refacerea probelor din apel. La 28 mai 2019 instanţa de apel a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu, iar prin hotărârea nr. 516/2019 cei trei inculpaţi au fost achitaţi pentru toate infracţiunile din rechizitoriu de către cele două doamne judecător faţă de care au formulat sesizarea iniţială.

Consideră că raţionamentul inspectorului care a cercetat petiţia trebuia să aibă în vedere motivarea completului de judecată şi înlăturarea infracţiunilor de înşelăciune, constituire grup organizat şi camătă pe considerentul că toţi cei împrumutaţi şi-au dat acordul în acest sens.

Precizează că motivarea instanţei de apel este contradictorie în ceea ce priveşte procentul de dobândă aplicat, încasarea dobânzii şi restituirea unor părţi din sumele împrumutate, astfel că aceste motivări diametral opuse demonstrează lipsa convingerii completului de judecată cu privire la soluţia dată, motiv pentru care, în opinia recurenţilor-reclamanţi, acestea trebuiau să atragă măsuri sancţionatorii împotriva judecătorilor, întrucât au dat dovadă se gravă neglijenţă ori rea-credinţă.

Critică faptul că prin hotărârea de apel s-a reţinut că cele mai multe părţi civile nu au formulat din proprie iniţiativă plângeri penale împotriva inculpaţilor, acestea fiind formulate ca urmare a plângerii penale adresate DIICOT de către recurenţii-reclamanţi din prezentul dosar, precum şi faptul că infracţiunile de înşelăciune şi camătă sunt incompatibile, excluzându-se reciproc.

De asemenea, critică faptul că instanţa de apel a reţinut următoarele: în privinţa tuturor faptelor pentru care cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute, recurenţii-reclamanţi susţinând că instanţa de apel nu a arătat care din cele două temeiuri de achitare a fost tratat, ce faptă a fost analizată, care sunt diferenţele şi excluderile dintre camătă şi înşelăciune; în privinţa infracţiunii de camătă, instanţa de apel a apreciat că trebuiau să existe minim trei acte de dare de bani cu dobândă de la momentul incriminării acestei infracţiuni, reţinând doar două acţiuni, deşi a enumerat trei persoane vătămate; instanţa a trecut peste caracterul definitiv al hotărârii de cameră preliminară, omiţând schimbarea încadrării juridice; în privinţa grupului organizat, instanţa de apel a omis să analizeze toate probele dosarului şi reglementările legale în materie.

Cu privire la acest din urmă aspect, susţin că motivarea instanţei este contradictorie propriei motivări anterioare, contravine legii, raţionamentului juridic, probelor şi prestigiului justiţiei şi demnităţii umane.

Menţionează că activitatea desfăşurată de inculpaţi constituie în esenţă o activitate bancară, conform O.U.G. nr. 99/2006, fiind o activitate specifică şi cu caracter protejat şi supravegheat de stat, iar din perspectiva globală a factorului de stabilitate pe care funcţionarea normală a sistemului bancar îl asigură ţării noastre, orice activitate paralelă constituie un pericol cu posibile consecinţe şi în planul securităţii naţionale.

În acelaşi sens, invocă motivarea magistratului Tribunalului Hunedoara, doamna judecător F., care cu ocazia arestării inculpaţilor a reţinut caracterul continuu al infracţiunilor, activitatea penală desfăşurată o perioadă îndelungată de timp, ceea ce denotă persistenţa infracţională a inculpaţilor; modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor şi indiciile privind înşelarea unui număr mare de părţi vătămate, iar ulterior, prin sentinţa de fond, şi-a schimbat aceste opinii.

Critică faptul că inspectorul judiciar, în analizarea abaterii prevăzute la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, a reţinut că nu trebuie să analizeze interpretarea şi analiza instanţei şi s-a rezumat la analiza terminologică şi doctrinară a gravei neglijenţe şi a relei credinţe, fără să observe că recurenţii-reclamanţi au invocat art. 99 lit. c), s) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Arată că au solicitat ataşarea dosarului x/2013 al Tribunalului Hunedoara şi Curţii de Apel Alba-Iulia pentru a fi verificate susţinerile lor, dar acesta nu a fost ataşat.

Consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care se poate constata lipsa motivării concrete a judecătorului fondului în raport cu aspectele pe care le-au dedus judecăţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti, apreciind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele care să justifice soluţia de respingere a acţiunii, hotărârea nemotivată fiind lovită de nulitate.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală, în condiţiile în care procedura disciplinară nu poate conduce prin ea însăşi şi nu are ca finalitate modificarea unor soluţii pronunţate de către instanţele de judecată, iar pe de altă parte, arată că, printr-un raţionament contrar, procedura disciplinară s-ar transforma într-o cale de atac neprevăzută de lege împotriva soluţiilor pronunţate de către judecătorii faţă de care s-au formulat sesizările adresate Inspecţiei Judiciare.

4.2. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită în principal scoaterea sa din citativ, având în vedere că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar această soluţie nu a fost recurată.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat anularea rezoluţiei nr. 342A/30.01.2020, emise de Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători şi a rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C20-1066 din 24 august 2020, solicitând trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor cu privire la săvârşirea de către doamnele judecător C. şi D. de la Curtea de Apel Alba-Iulia a abaterilor disciplinare prevăzute la art. 99 lit. c), s) şi t) din Legea nr. 303/2004, în soluţionarea dosarului nr. x/2013 în faza de apel.

În recurs recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă că: în dosarul penal, instanţa de apel a achitat inculpaţii care i-au înşelat şi păgubit, deşi alte instanţe au sancţionat penal persoane care au acţionat în acelaşi mod; petiţia lor nu a fost analizată în mod concret de către Inspecţia Judiciară, deşi au expus atât fapte de gravă neglijenţă cât şi de rea-credinţă săvârşite de membrii completului de judecată; că au prezentat un probatoriu care nu a fost luat în considerare, deşi era evidentă săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, camătă în raport cu data incriminării, înşelăciune şi constituirea unui grup organizat; că raţionamentul inspectorului care a cercetat petiţia trebuia să aibă în vedere motivarea completului de judecată şi faptul că i-a achitat pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată; că motivarea instanţei de apel este contradictorie; că în motivarea hotărârii de arestare a inculpaţilor, magistratului Tribunalului Hunedoara a reţinut caracterul continuu al infracţiunilor, activitatea penală desfăşurată o perioadă îndelungată de timp, ceea ce denotă persistenţa infracţională a inculpaţilor; modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor şi indiciile privind înşelarea unui număr mare de părţi vătămate, dar ulterior, după administrarea probelor, prin sentinţa de fond, şi-a schimbat aceste opinii.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurenţii-reclamanţi au invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceştia au formulat şi critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea recurată urmând a fi analizată de către instanţa de recurs din ambele perspective.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reţine că, subsumat acestui motiv de casare, recurenţii-reclamanţi au invocat în esenţă faptul că motivarea hotărârii recurate este insuficientă şi nu prezintă elemente concrete ale cauzei deduse judecăţii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamanţi, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

De asemenea, este nefondată şi critica recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că hotărârea recurată nu cuprinde elemente concrete ale cauzei, în condiţiile în care în procedura sesizării Inspecţiei Judiciare cu privire la posibilele indicii referitoare la unele abateri disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, săvârşite de către magistraţi, nu pot fi analizate aspecte privind starea de fapt din dosarele judecătorilor vizaţi de aceste sesizări, probele administrate şi modalitatea de interpretare a lor de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, soluţia pronunţată sau raţionamentul logico-juridic al magistratului, dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară fiind clare sub acest aspect.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Tot nefondate se constată a fi şi criticile formulate prin cererea de recurs ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat aspecte ce ţin atât de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Hunedoara şi Curţii de Apel Alba-Iulia, respectiv de raţionamentul logico-juridic al judecătorilor, cât şi interpretarea probelor de la dosar, apreciind că judecătorii învestiţi cu soluţionarea acestui dosar au săvârşit anumite abateri disciplinare, în sensul art. 99 lit. c), s) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Altfel spus, recurenţii-reclamanţi au criticat raţionamentul logico-juridic al judecătorilor vizaţi de sesizarea disciplinară, modalitatea de administrare a probelor, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, toate acestea fiind operaţiuni specifice activităţii de judecată, ce fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Prin urmare, elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative care se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că:

"(...) remediul pus la dispoziţie de legiuitor pentru partea nemulţumită de soluţia dispusă de magistrat este reprezentat de căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru că, nici pârâta şi nici această instanţă de judecată de contencios administrativ nu are competenţa legală de a verifica soluţiile pronunţate în alte cauze cum sunt cele menţionate de către reclamanţi."

Aceasta pentru că în procedura verificărilor derulate conform Legii nr. 317/2004, Inspecţia Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau o apreciere proprie asupra modalităţii de aplicare a unor dispoziţii legale.

Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterilor sesizate.

Prin urmare, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Din această perspectivă, recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada încălcării normelor de drept, astfel încât prin această încălcare să se contureze indiciile săvârşirii unei dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. c), s) şi t) din Legea nr. 303/2004, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Astfel fiind, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe, în condiţiile în care interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

În concluzie, aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Prin urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

Întrucât argumentele recurenţilor-reclamanţi vizează administrarea probatoriului de către judecătorii vizaţi de sesizarea disciplinară, precum şi soluţia pronunţată în raport cu starea de fapt din speţă şi tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator şi la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, o asemenea cerere este incompatibilă cu analiza instanţelor judecătoreşti şi cu cea a Inspecţiei Judiciare.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei nr. 1368 din 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei nr. 1368 din 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023.