Limits of Judicial Inspection review of prosecutorial discretion: disciplinary complaint for unreasonable refusal to perform duties based on mere dissatisfaction with criminal case dismissal

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei din data de 11.02.2021 dispuse de Inspectorul-şef B., în dosarul nr. x şi a Rezoluţiei nr. 125/A/20.01.2021 dispuse de Inspectorul Judiciar procuror C., în dosarul nr. x şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1559 din data de 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nentemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1559 din data de 2 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, cu consecinţa desfiinţării rezoluţiilor contestate şi trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

În esenţă, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea de către instanţa de fond a normelor de drept material, respectiv a dreptului la un proces echitabil, arătând că inspectorul judiciar nu a verificat neregula ce a făcut obiectul sesizării, respectiv "refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu", având în vedere că, în dosarul nr. x, nu a existat nicio copie după probe care să confirme sau să infirme faptele reclamate în cuprinsul plângerii formulate în dosarul nr. x/2018 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Aşadar, deşi inspectorul judiciar a încălcat dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, instanţa nu a sancţionat această încălcare a legii.

A susţinut recurenta-reclamantă că revenea organelor de cercetare penală care au instrumentat dosarul nr. x/2018 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, sarcina de a strânge probe care să confirme sau să infirme faptele reclamate în plângerea formulată de către aceasta, însă la dosarul cauzei nu a existat nicio probă în acest sens, iar din acest motiv, Inspecţia Judiciară a refuzat să înceapă cercetarea disciplinară, încălcând în mod evident prevederile legale care îi stabilesc atribuţiile.

Prin sesizarea formulată, reclamanta nu a solicitat Inspecţiei Judiciare să analizeze probatoriul administrat în cadrul dosarului penal, ci a invocat încălcarea unor dispoziţii legale de către procurori şi de către judecătorul de cameră preliminară, în soluţionarea acelei cauze.

Instanţa de fond a considerat în mod neîntemeiat că neverificarea existenţei probelor la dosarul penal şi soluţia de clasare dispusă de către inspectorul judiciar nu constituie o încălcare a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, având în vedere încheierea penală nr. 1759/2019 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Judecătoria Oradea, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea societăţii reclamante din prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă consideră că sentinţa nr. 3453/29.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017 menţinută prin decizia nr. 2812/2018 a Curţii de Apel Oradea sunt probe nelegale, prin raportare la dispoziţiile art. 28 alin. (2) din C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei civile neavând autoritate de lucru judecat în faţa organelor penale.

În opinia recurentei-reclamante, atât încheierea penală nr. 1759/2019 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Judecătoria Oradea, cât şi sentinţa recurată au fost pronunţate cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale, respectiv a dreptului la un proces echitabil.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând desfiinţarea Rezoluţiei nr. 125/A/20.01.2021 dispuse de inspectorul judiciar C., în dosarul nr. x, prin care s-a clasat sesizarea sa privind săvârşirea unei abateri disciplinare de către procurorul D. şi prim- procurorul E., în soluţionarea dosarului penal nr. x/2018, precum şi a Rezoluţiei din data de 11.02.2021 dispuse de inspectorul-şef B., în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva celei dintâi rezoluţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă reiterează, majoritar, aspectele sesizate în plângerea adresată Inspecţiei Judiciare şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, concluzionând că ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat de a îndeplini o sarcină de serviciu de către procurorii implicaţi în soluţionarea dosarului penal nr. x/2018, prin raportare la soluţia de clasare a sesizării reclamantei vizând săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., precum şi la soluţia de respingere a plângerii formulate de către reclamantă împotriva acelei ordonanţe de clasare.

Înalta Curte observă că teza susţinută de recurentă este cea a săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, ce reglementează refuzul nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, deşi în cuprinsul cererii de recurs, aceasta face trimitere la lit. g) a aceluiaşi articol.

Faţă de obiectul dedus judecăţii, instanţa de control judiciar consideră necesar a efectua câteva aprecieri cu caracter general, de natură să pună în lumină regulile şi principiile care guvernează raporturile dintre activitatea magistraţilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua.

Sub un prim aspect, trebuie avut în vedere că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară conferă procurorului de caz prerogativa legală de a conduce ancheta penală, de a aprecia asupra probelor administrate şi asupra soluţiei ce urmează a se emite în cauză, fără intervenţia procurorului ierarhic superior. De asemenea, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege.

Totodată, C. proc. pen. reglementează în art. 304, art. 318 alin. (10), art. 335 alin. (1) şi (6) şi art. 328 alin. (1) competenţele procurorului ierarhic superior în verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor, actelor şi măsurilor procesual penale adoptate de către procurorul ierarhic inferior, precum şi în sancţionarea, prin infirmare, a soluţiilor, actelor sau măsurilor procesuale ale procurorului ierarhic inferior neîntemeiate sau date cu nerespectarea dispoziţiilor legale. Acelaşi act normativ stabileşte cadrul legal pentru contestarea actelor procurorului la procurorul ierarhic superior şi la instanţa de judecată (art. 339 şi art. 340).

Dreptul conferit de lege procurorului de caz de a fi independent în desfăşurarea activităţii profesionale nu este însă un drept absolut, fiind supus unor limitări generate atât de esenţa juridică a principiului subordonării, cât şi de dispoziţiile legale. Responsabilizarea magistraţilor se realizează prin intermediul mai multor pârghii de control specifice, respectiv reglementarea căilor de atac, pregătirea profesională deosebită a magistraţilor şi instituirea răspunderii magistraţilor, care intervine în situaţia abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiţiei, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului.

Potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate". Aşadar, activitatea Inspecţiei Judiciare se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfăşoară cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Pornind de la semnificaţia principiului constituţional al independenţei magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluţionarea unei cauze nu este posibilă, în caz contrar fiind afectată atât imparţialitatea magistratului, cât şi independenţa sa, ca o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

Totodată, Înalta Curtea apreciază că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală şi nu poate interveni decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare, ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluţia atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului şi în consecinţă, dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, şi prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Aplicând astfel de repere teoretice aspectelor incidente în cauza pendinte, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, atât prima instanţă, cât şi Inspecţia Judiciară au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, care nu pot forma obiectul aplicării în abstract, ci numai coroborat cu dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce priveşte verificarea abaterii disciplinare, care se poate realiza numai cu respectarea Constituţiei României şi în limitele trasate de Legea nr. 303/2004.

În speţă, recurenta-reclamantă susţine că inspectorul judiciar nu a verificat neregula sesizată de către aceasta, încălcând astfel dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, întrucât la dosar nu se regăseşte nicio probă care să confirme sau să infirme faptele reclamate în cuprinsul plângerii ce face obiectul dosarului penal nr. x/2018 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înalta Curte constată că simpla lipsă a unei menţiuni, în cuprinsul rezoluţiei de clasare, privind modul de analiză a cererii de probatorii formulate de petent prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare nu echivalează cu o neefectuare, de către inspectorul judiciar, a verificărilor prealabile. Mai mult decât atât, din înscrisurile aflate la dosarul primei instanţe, rezultă că inspectorul judiciar s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, solicitând relaţiile necesare soluţionării sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Aşadar, inspectorul judiciar, în baza probelor administrate şi a limitelor trasate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a realizat atât demersul de documentare iniţială, cât şi pe cel de solicitare de relaţii, concluzionând că, în speţă, nu există indiciile săvârşirii vreuneia dintre abaterile reglementate de art. 99 din acelaşi act normativ.

Faptul că rezoluţiile contestate în prezenta cauză nu cuprind menţiunile dorite de către recurenta-reclamantă nu generează o prezumţie relativă de neefectuare a demersurilor de clarificare a suspiciunilor.

În ceea ce priveşte modul în care prima instanţă a aplicat şi interpretat normele de drept material, Înalta Curte observă că aceste critici sunt nefondate, prima instanţă, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, aplicând şi interpretând corect prevederile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004.

Nu se poate considera, în speţa de faţă, că procurorul însărcinat cu urmărirea penală în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi prim-procurorul din cadrul aceluiaşi parchet au refuzat în mod nejustificat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, astfel cum susţine recurenta-reclamanta, câtă vreme au procedat la soluţionarea dosarului penal, apreciind că se impune clasarea cauzei întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte apreciază că aspectele care au făcut obiectul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare privesc modul de instrumentare a unor dosare penale şi soluţiile dispuse de procurori în aceste dosare, or astfel de acte şi măsuri pot fi verificate doar în procedurile reglementate de art. 339 şi art. 340 C. proc. pen., respectiv prin plângerea împotriva soluţiei de clasare, adresată procurorului ierarhic superior şi, ulterior, prin plângere în faţa judecătorului de cameră preliminară, în măsura în care procurorul ierarhic superior a dat o soluţie de respingere. În speţă, reclamanta a valorificat aceste proceduri speciale prevăzute de C. proc. pen., aspectele sesizate de către aceasta fiind infirmate.

Nemulţumirea recurentei-reclamante cu privire la soluţia de clasare dispusă în cadrul dosarului penal nu poate face obiectul unui control administrativ, legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse de către organele de urmărire penală neputând fi puse în discuţie prin intermediul verificărilor efectuate de către Inspecţia Judiciară, ci doar în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, căi de care reclamanta s-a prevalat şi care au fost soluţionate în mod definitiv.

Este adevărăt că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate. Modul în care magistraţii instrumentează, apreciază probatoriul, califică şi soluţionează cererile nu poate fi supus analizei Inspecţiei Judiciare decât în măsura în care în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

În plus, Înalta Curte constată că alegaţiile recurentei-reclamant referitoare la încălcarea de către judecătorul de cameră preliminară a prevederilor art. 28 alin. (2) din C. proc. pen. şi a dreptului reclamantei la un proces echitabil exced cadrului procesual obiectiv al sesizării Inspecţiei Judiciare şi al cererii de chemare în judecată, astfel că nu pot fi analizate în prezenta procedură judiciară.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, nu s-au relevat indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. f) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, astfel încât soluţia de clasare dispusă de Inspecţia Judiciară şi sentinţa instanţei de fond sunt legale şi vor fi menţinute.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1559 din data de 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.